miercuri, iulie 18

Vindecare - de C.G.


Vindecare
Mrejele  spaimei mă agaţă.
Mă zbat până la epuizare.
Alunec în prăpastia eului dezlânat.
Întind mâna ce se rupe de dor.
Fiecare clipă e un an bisect.
Amuleta s-a spart în mii de cioburi albastre.
Viaţa mi-e abur şi visul credinţă.
Devin zeiţă de arabescuri deasupra tavanului roşu.
Drumul şerpuieşte  spre dragostea maternă din cordonul ombilical.
Cana plină cu ceaiul crud, îşi rătăceşte toarta în abisul fricii.
Mă voi vindeca de durerea gâtuită de spaimă?