Vacanta! ???? Vorba vine

Azi, oficial s-a intrat in vacanta. Emotii... premii...carti.... fericire. :)

Urraaa... si noi profesorii? Toti ne invidiaza ca avem trei luni pe an vacanta.

Ni s-a spus ca nu putem completa cererile de concediu, deoarece, pentru a fi platiti la BAC, este nevoie sa fim in concediu. Plus ca ni s-a detaliat calendarul de activitati pentru vacanta.:)

Sa fii sunat cand esti pe plaja ca trebuie sa vii la nu stiu ce activitate, nu este tocmai placut.

Azi, am mai incheiat un curs de perfectionare. Am dat evaluarea. :) Aseara mi-am facut referatul. Si...pentru ce sa ma perfectionez? Ca sa vina mama lui X,tatal lui Y, mari patroni, cu aceleasi studii sau chiar studii inferioare mie, sa imi bata cu pumnul in masa ca odraslele lor merita 10. Ei ca sa vezi!

Uneori e chiar bine sa nu ai mila si sa lasi corigenti. :)

Hai... VACANTA PLACUTA.... pe de-a-ntregul sau pe apucate!

Distractie.... lecturi... cursuri de dezvoltare personala si a creativitatii.... plimbari... sport.... :) Bucurati-va la maxim de viata!

Test la biologie

Anunţ test. 

Un puşti îmi spusese că mama lui spune că notarea se face de la trei.

- Mama ta poate pune note acasă.... aici, sunt "stăpână".

Le dau foile şi încep a scrie.

Puştiul cu pricina erafoarte concentrat şi privam tot timpul spre picioare.

- Andrei, ridică-te puţin.

Se ridică.

Telefonul sub el, fie pe google, fie îşi făcuse fişier cu lecţia.

- Uite 3-ul pe care îl voia mama ta. Să nu spui că nu am ascultat-o.

...

Azi, de ziua educaţiei, trebuie să recunosc cu părere de rău că de multe ori fac educaţie de cei 7 ani de acasă, decât pe biologie. E trist....şi mă gândesc tot mai serios să renunţ... 

De câteva săptămâni bune, am dureri cumplite de spate. O elevă care mă ăntreba ce înseamnă RMN, speriată, mi-a spus că din cauza durerilor de spate a descoperit că are nu ştiu ce maladie. O altă colegă, la fel, acuza dureri mari de spate. 

Unii spun că dacă stai 3 ore la şcoală e lejer. Nimeni nu ştie că stai în picioare, te plimbi printre ei... etc. etc. 

Îmi doresc o minune.... o binecuvântare... un miracol.... să-mi permit să stau acasă.... :) să scriu... să fac lucruri utileşi frumoase. AMIN.

Poveşti, doruri, poveşti, şcoală

Poveştile m-au ţinut trează până în zori. M-am dus la culcare pe la 2 şi ceva dimineaţa. Când a sunat ceasul, simţeam că totul se învârte cu mine, că visele mă caută şi au nevoie de mine.

La cafea, pe repede înainte îmi verific mailul. Elevii îmi citesc poveştile şi îmi dau like-uri pe facebook.

Întâlnire cu poveşti, despre poveşti. Am înţeles - cu toate că ştiam - că poveştile sunt foarte educative, iar biologia, ştiinţa vieţii, le dă farmec.

Ajung la şcoală. Cursurile se apropie de final. Mi-e greu să mă despart de aceşti copii. Din toţi anii în care am predat, cred că aceştia sunt al doilea tur de elevi după care "plâng". De ce? Au bun simţ.... sunt educaţi de către părinţi... eu doar îi susţin în a învăţa despre viaţă.

- Doamna, cred că aţi reuşit să ne cunoaşteţi mai bine decât profesorii care ne predau de doi ani, deja.

Am câteva eleve cărora le-am dăruit cărţi...  cărţi de specialitate (biologie, psihologie), care le pot menţine trează dorinţa vie de a-şi urma şi împlini visul. (chiar am avut azi o discuţie despre importanţa lecturii. Cine este de vină că elevii nu citesc? Eu: părinţii. Editorul: educatorul. Nu mă consider expertă, însă, copiii repetă ce văd acasă. Dacă ei nu ştiu ce înseamnă carte până ajung la grădiniţă... e grav. Dacă părinţii nu citesc acasă, ei d ece ar citi? Mama şi tata nu citesc... se uită la Tv.... :) Păi pot să stau eu şi-n cap, că tot nu citeşte copilul ăla).

Mă intersectez cu locuri în care dragostea mi-a zâmbit. Mi se face dor de un zâmbet... de o îmbrăţişare.... de şoapte în miez de vară.....

Cu mine

Ieri, am avut 10 ore. Am depăşit recordul. Colegii care nu mă vedeau deloc, din cauza nepotrivirii de orar, s-au bucurat să-mi vadă zâmbetul. Au aflat că stau zece ore în şcoală... şi au exclamat:

- Eşti nebună!

- Cred că e o provocare pentru mine.... şi am zâmbit.

A fost frumos... nu am simţit oboseala, decât aseară târziu. 

Am predat câteva lecţii de viaţă.... despre faptul că e important să faci ce îţi place... despre faptul că răutate pluteşte în aer şi e bine să fii precaut, să nu mai crezi tot ce ţi se spune, să nu ai încredere oarbă în oameni.... despre faptul că orice problemă are o soluţie - inclusiv o corigenţă la matematică. 

Pentru a nu uita că viaţa e dură, mi-am primit leciile mele: una frumoasă, după ani de muncă (am obţinut un premiu) şi una urâtă (noroc că o mai trăisem şi nu m-a întristat foarte mult; este legată de a-ţi ţine promisiunea, de a te bucura şi a fi sincer).

Mâine, în Grădina Botanică de la orele 15 este lansarea numărului trei al revistei de povestiri. Poate ajung, poate ajungeţi.... sau poate ne intersectăm în muzeele din Bucureşti. Elevii mei vă vor întâmpina la intrare... şi vă vor îndruma pe holuri şi prin cotloane.

O zi de vineri de neuitat.. de neimaginat... cu vise împlinite şi zâmbete sincere... şi oameni angelici în preajmă.

Copiii din viata mea

Ieri, avand ore la scoala din apropierea casei pustiului de care are mama grija, m-am dus sa-l iau de la gradinita. Cand era mic, nu mergea nicaieri fara mama. Acum, mama s-a ascuns, si l-am luat eu. A mers, cu toate ca m-a intrebat.

- Cum de ai venit singura, fara doamna Mia?

Atunci a iesit mama, si l-am simtit intr-adevar linistit si fericit.

Dimineata, o intrebase pe mama din ce este alcatuita o frunza.

- O intrebam pe Claudia la pranz, asta este specialitatea ei, i-a spus mama.

- Wooo... chiar stie?

Cand i-am  raspuns la intrebare a fost fascinat. Ochii ii straluceau de fericire.

- De ce ai doua croissante?

- Pentru ca unul este pentru tine, si-i intind unul.

La scoala, am constatat ca nu am note. Le dadusem ceva de lucru si le verificam caietele. 

 - Alex, uite iti dau 10, dar pentru data viitoare imi completezi asta si asta.

- Da, doamna, multumesc. D-asta va iubesc eu.

Un pusti de clasa a V-a, smecheras, pasionat de grafitti. Raman uimita de lejeritatea in exprimare.

Imi doream ca povestile mele sa ajunga peste mari si tari. Am primit comanda de povesti personalizate tocmai din Cipru. Mi-am mai bifat un vis... care sper sa se extinda.

Ia cartea frăţioare... te va face mare, nemuritor, înţelept şi bun

 TÂRG DE CARTE - KILIPIRIM

Se caută ministru pentru educaţie....

Ultimii miniştri desemnati au încercat să păcălească...  Uff... trist! La educaţie, nu se poate aşa ceva.

Ce ma supără pe mine este faptul că, există atâţia profesori minunaţi, deştepţi, şcoliţi, buni manageri... de ce nu se alege dintre ei?

Fac eu o listă... şi supunem la vot... 

Educaţia nu poate fi lăsată pe mâna orişicui....

Eu, cu mine si meseria

 Ajung in cancelarie.

- Ce frumoasa esti, imi spune colega de romana. Sper sa fii si vesela.

- Sunt putin trista si obosita.

- Pe mine m-a muscat un caine cand am iesit cu bicicleta.

- Offf.... 

Elevii mei de la clasa de uman (adica cei care n-au in clin si in maneca prea mult cu bologia) sunt isteti foc. Au o cultura generala foarta buna, habar n-am, dar sunt super buni la bio. Plus ca ma accepta cu drag la ore.... sunt deschisi.... fac tot ce le cer... :) Azi ma intrebau daca sunt mai buni decat clasa X.

- Clasa X este de real, ei dau teza la bio, lor le cer mai mult si sunt si ei buni. Dar sunteti niste copii buni, in general.

Zambesc fericiti.

O clasa de a X-a, tare draga sufletului meu, ma intrebau daca ii la dirigentie la anul.

- Nu cred ca voi mai fi in liceu.

- NU, nuuuu... nu se poate... Dati-ne o adresa d email, un numar de telefon...noi dam bacul la bio si avem nevoie de dvs.

- Cine stie ce va mai fi pana atunci... Linistiti-va. Vom vedea ce se intampla. 

Imi sunt dragi... au bun simt... sunt isteti... sunt sinceri... au pasiuni frumoase...

Scoala Altfel pentru mine

Mie una mi se pare o mare nebunie...

In primul rand, elevii nu sunt obisnuiti sa fac ceva ei singuri 100%. Asteapta informatii de la profesori si ei au dreptul de a alege cat sa primeasca din ce li se ofera. 

Pe mine una, m-a epuizat. Ieri, ama juns acasa, mi-am facut dus si am adormit la 19.30. M-am mai trezit dimineata la 7.30.... banuiesc ca din prea mult interes si dorinta de a iesi bine, de a fi elevii interesati si multumiti. Oricum nu-i multumesti prea usor... nu stii ce le convine. 

M-a impresionat faptul ca au venit la activitatile mele perechi, fata si baiat. Ma bucura sa vad ca baietii au inceput sa devina romantici, atenti, tandri (bine, e chestia si de familie, de educatia de acasa). Azi, pentru ca nu am avut internet si nu am putut vizion film, am proiectat niste pps-uri. A citit o eleva, deoarece cedase si retroproiectorul. La un moment dat, prietenul ei - si coleg de clasa - o intreaba:

- Te ajut?

Si a continuat sa citeasca el... 

Am zambit si am apreciat gestul... :)

Citesc o carte politista.. nu prea e genul meu, dar am zis sa citesc diferite stiluri. Prinde bine la exercitiile de scris. "Furtuna solara" de Asa Larsson - parca - scriitoare suedeza. N-am citit nimic - cred- de scriitori suedezi. Imi plac metaforele. De exemplau asta: "vocea ei subtire ca o creanga uscata in septembrie".

Mi-am reinnoit si permisul la Biblioteca Metropolitana si au remarcat ca la inceputul lunii mai imi expira buletinul. Au notat pe permis. Ma simt o mare si periculoasa infractoare. :) 

Maine am o zi full... m-am saturat pana peste cap... 

Saptamana viitoare alerg sa-mi depun dosar pentru titularizare. Ne-au stricat si vacanta de Pasti cei din ministerul educatiei. oamenii astia n-au credinta, n-au frica de Dumnezeu... cine e Iisus? Nu conteaza pentru ei.... :( :( 

Doar Dumnezeu stie ce va fi... si cum se vor rezolva toate... 

Asa ca, nu ma invidiati ca am vacanta...deoarece nu prea am.... :(

Despre elevi

N-am mai povestit de mult despre elevii mei. Initial, imi promisesem ca renunt... dar azi am fost soacata de obraznicia lor, de puterea de a cersi efectiv note.

- Doamna, am 8.30.

- Asa, si?

- Mai dati-mi 20 de sutimi... va rog.

- Dar unde suntem aici? La piata? Va cumparati note? Nu am intalnit asa ceva... spuneti-mi ca doar asta vreti si pe cuvant va dau 10 de la A la Z si nici nu mai intru la ore. Vi le scriu din cancelarie.

Unuia, i-am scris pe test "suna" a internet. Vine revoltat la mine sa ma intrebe ce am vrut sa spun.

- Am vrut sa spun ca, in timpul orei ai intrat pe internet de  pe telefon si ai scris.

 - NU este adevarat, doamna.

- Mai, cred ca daca intrebi un profesor universitar si nu stie sa iti spuna ca  membrana interna a cloroplastului masoara intre 2 si 10 nanometri. Nu m-am nascut ieri, si nu predau de azi.

 La finalul orei, cativa colegi au spus ca acel elev, copiase. Stiam... 

Ma doare sa-i vad insa cum se "distrug"... cum se lasa pacaliti de imaginea unei "inteligente" false. Ei sunt destepti, doar ca nu invata. Am incercat sa le testez increderea in ei. M-au intrebat la un exercitiu, si le-am dat raspunsul gresit. Cativa erau putin contrariati... dar l-au acceptat. Doar 2 -3 dintr-o clasa, si-au pastrat punctul de vedere pana la final. Le-am spus azi de ce am procedat asa. Cei care fusesera contrariati, mi-au multumit. Le-am spus sa creada in ei... :) sa creada in inteligenta lor.... :)

*

Un pusti de clasa a V-a, prea ocupat sa isi bata colega, nu m-a observat cand am intrat in clasa. Vine dup[ mine, si-mi spune cu o obraznicie fantastica. 

- Doamna, nu s-a sunat!

- Ei , na. Vorbesti serios? Iesi tu afara, si cand auzi soneria vii in clasa.

Uneori sunt socata de-a dreptul de tupeul si siguranta in a infrunta omul care ii educa. :)

Nu mai stiu care ar putea fi cauzele...

Copilul de la catedră - de Gabriel Iosa

Acum ceva timp, am participat la un concurs şi am câştigat cartea ce fusese pusă la bătaie. "Copilul de la catedră". Credeam că e vorba despre un puşti de 18 ani, care îşi doreşte să devină profesor sau ceva de genul.

Eram nerăbdătoare să o primesc. Bacalaureatul l-a împiedicat pe autor să o expedieze. Am primit-o tocmai marţi, adică acum câteva zile. Aseară, în leagăn, în răcoarea serii am lecturat-o. Nu am putut-o lăsa până la final.

Oricum, m-a şocat. Acest băiat, Gabriel - Gavril în carte - a avut curajul să-şi înfrunte intelectual profesorii, să-i descalifice profesional. Pe de o parte îl înţeleg. Mai ales că a învăţat la un liceu cu renume în oraş. (mereu am spus acelaşi lucru, că sunt profesori care nu au nici în clin nici în mânecă, cu meseria).

Pe de altă parte... nimeni nu etse perfect. Întotdeauna este loc de mai bine. Fiecare din noi are nevoie de perfecţionare, de învăţare permanentă.

Nu ştiu dacă, procedând astfel, a schimbat ceva. Are el mândria că s-a manifestat liber într-o ţară liberă.

Eu sunt profesoară şi sunt mândră de meseria mea. Este din ce în ce mai dificil să practici această profesie. O spun acum dupa 10 ani de experienţă. Diferă generaţiile de la cer la pământ. Cât bun simţ şi dorinţă de a învăţa deţineau cei din 2001 şi cât sictir şi nesimţire au cei de acum. Ei îşi cunosc foarte bine drepturile. Ok. Bun. Apreciez. Dar obligaţii nu au? Dar eu nu am drepturi de OM?

Oricum, profesorii sunt supuşi unui stres îngrozitor. Să faci faţă unui grup de 20 de elevi - nu spun mai mult -, cu personalităţi diferite, cu apucături diferite, care vorbesc neîntrebaţi, care te întrerup, care râd precum nebunii din senin... nu e uşor.

Gabriel Iosa, da, în cartea ta, ai dreptate. Te-ai simţit jignit când ţi s-a vorbit (vi s-a vorbit urât)... când nu ţi s-a explicat prompt unde ai greşit şi nu ţi s-a oferit răspunsul corect. Da. Ai făcut vâlvă. Ai fost vedetă. Bravo ţie. Toate lucrurile care ţi s-au întâmplat ţie, le-am trăit şi eu, ca elevă. De exemplu, în liceu, prima notă la geografie, clasa a IX-a a fost 7. Patru ani de liceu, eu am avut media şapte la geografie. Nu e corect. Şi am fost nervoasă şi supărată. Dar, ce rost avea să îmi pun în cap oameni fără suflet?
Când am ales să fiu profesor, mi-am promis că nu îmi voi stresa elevii, şi voi fi un prieten pentru ei. Am reuşit în mare măsură.

Interesantă cartea. Cred că ar trebui lecturată de toţi profesorii şi învăţătorii din această ţară, dar mai ales de cei din ministerul educaţiei şi cercetării.

Felicitări pentru curaj!

Am subliniat expresiile:

Cuvântul poate ucide.
La pomul lăudat să nu te duci cu sacul.

frica si intamplarea

ieri, am iesit la un suc cu trei prietene minunate. la un moment dat a venit vorba despre frica... si spuneau ele ca trebuie invinsa, ca e necesar sa o stapanesti. buuun. am retinut.

azi, a fost sedinta pentru repartizarea posturilor in invatamant, adica locul de unde pot castiga o paine pentru inca un an de zile. toate bune si frumoase. aveam continuitate pe 15 ore, am semnat s-a rezolvat. insa, catedra este de 18 ore. stiti vorba aceea, "de ce ti-e frica nu scapi?"
ihmm, s-a adeverit. anul trecut am mai avut 4 ore completare la o scoala chin, durere, pedeapsa... nu stiu, as fi facut orice numai acolo sa nu ma mai duc. ma asez linistita, gasisem exact 3 ore la o scoala in apropierea primeia; discut cu o colega de religie care preda acolo, imi spune ca e super scoala.
in fata mea cu cateva persoane (da, e o atmosfera ca la piata, ca la bursa, tipete sfasietoare..."nuuu... mi-a luat postul, scoala pe care o voiam eu"! trist; nu va doresc sa fiti la mana cuiva, dupa atata scoala si examene) orele sunt luate.
voiam orice, numai scoala unde fusesem anul trecut pentru completare, nu. ca un facut, ramasesera exact 3 ore, parca special pentru mine.
ajung in fata si ii spun domnului inspector: "trei ore, oriunde, sector 5 sa fie". "nu mai avem!" si chiar asa era...
cu inima indoita, picioarele tremurand (nici nu stiu daca le mai simteam), murmur: "atunci, fie 168!" semnez cu inima tremuranda.
de ce oare am facut asta, ma intreb? puteam ramane cu 15 ore, ma afecta putin la vechime. nu stiu ce a fost in mintea mea. lupta pentru supravietuire? ce e amuzant - caci trebuie sa gasesc ceva funny in orice - este ca, scoala se afla in apropierea maternitatii unde m-am nascut. poate m-a placut vreo barza si imi aduce un bebe in acest an scolar. ha ha ha ha ha.....

imi asum riscurile si primesc sa ma duc 3 ore pe saptamana spre maternitatea Giulesti...

urmariti-mi blogul, poate il transform in forum pentru mamici... ha ha ha...

Zambet redus la 50%

O eleva de clasa a VIII- a, mi-a reprosat azi, ca nu am procedat corect ca am ascultat-o. I-am dat un doi mare cat ea si s-a simtit lezata. A spus ca ora trecuta nu am ascultat si ea a crezut ca nu o voi face nici astazi. Si, mai ales ca nu am anuntat-o ca o voi asculta. I-am explicat ce si cum... si-a cerut scuze la finalul orei - ceea ce ma lasa rece si cu un gust amar -, dar, mi-a stricat cheful pentru intreaga zi.

-Sunteti trista azi, doamna, nu-i asa? imi spun alti elevi.

-Nu sunt trista, sunt putin dezgustata. Dar imi va trece.

Prin ploaie, venind spre casa, cu ochii in pamant sa nu calc in balti, cu gandul spre cer si dor de iertare, imi amintesc de scena de aseara...

laura: Ce faceţi, doamna? Ştiţi de ce v-am căutat? Pe 3 mai, împlinesc 18 ani, voi sărbători ziua la Capşa, Ne-am gândit ca, am vrea să vă invităm, puteţi veni? Vom sărbători pe 2 mai, (19.04.2010 21:50:24), fiindcă 3 cade luni.

Este o eleva de-a mea. Am cunoscut-o cand era in clasa a VII-a. Este o fetita extrem de inteligenta, foarte citita, canta la pian, stie 3 limbi straine cursiv.... si toate astea, in ciuda unui handicap major: s-a nascut nevazatoare. Mi-a fost draga din prima clipa cand am vazut-o. M-am atasat de ea. Imi amintesc ca i-am facut din plastilina structura organelor de simt pentru a le putea intelege.

Mi-e draga si pentru ca suntem nascute in aceeasi zodie, la cateva zile distanta. O data, am imbratisat-o si ii spun:

-Esti atat de slaba, Laura!

-Si dvs. doamna! raspunse ea si ne-am pus pe un ras copios.

Are niste buze superbe... si un zambet, mai frumos ca al meu. Are un suflet sclipitor si vointa de fier. Este olimpica la istorie si la religie pe tara. Este o fetita divina, ce vrea sa urmeze Facultatea de Teologie.

Am inteles ca am un loc acolo, undeva, in sufletele curate ale unor copii. Deci, nu m-am irosit degeaba in invatamant.

Ma voi stradui sa mai salvez cateva suflete inocente, sa formez doi- trei OAMENI. (zilele trecute un elev golanas imi spune: "nu inteleg dna de ce va bateti capul cu noi". "Uite asa, poate se prinde ceva acolo de crengile neuronale numite dendrite"). Greu, greu la deal cu boii mici... dar, sper sa se merite.

Ganduri senine si zambete (sper sa nu aveti lacrimi in ochi)!

La scoala, azi

"Zilnic aleg să mă deconectez de la grijile cotidiene pentru a mă odihni şi a-mi recăpăta energia. "

Sunt suparata pe mine, dezamagita si cu toate astea... practic expresia: "Fruntea sus si joc de glezne". Trag haturile si o iau pe drumul corect. Am apucat-o pe o alee gresita, se pare. Observ ca se cam infunda drumul. Putin dat cu spatele, asa, si apoi, tot inainte, pe drumul cel mai bine asfaltat (sunt buna la publicitate. Poate ma citeste dnul Oprescu si ma ia consilier la primarie).

"Iesi te rog de sub pat si danseaza, insusi faptul ca existi este o victorie."(Adrian Ciubotaru)

Elevii m-au rugat azi sa ii ajut sa faca exercitii cu fractii, ca dadeau test la matematica. Ups! Mai stiu oare?! Am zambit... si am facut exercitii cu fractii: am adus la acelasi numitor comun, am simplificat, am inversat fractii si m-am amuzat. Ei erau impresionati ca imi amintesc. In acea clipa am inteles ca imi e util ca am fost o eleva silitoare.

Unul din elevi imi spune: "Multumim pentru ajutor, doamna! Stiam ca sunteti buna, desi la inceput pareati asa de dura!"

Un altul, vazandu-ma ca am cascat, zice: "Doamna, cred ca v-a deocheat cineva in drum spre scoala. Sunteti frumoasa!" Suparata, raspund: "Nu sunt frumoasa, Andrei!" "-Doamna, ce vedeti cand va uitati in oglinda? O batrana urata si zbarcita? Sunteti frumoasa, credeti-ma!" Ma amuz si ma enervez. Nu mai cred in frumusete. (Imi amintesc un interviu al Ancai Parghel, in care spunea: "Frumusetea se duce. Trebuie sa stii sa te faci placut prin ceea ce spui, sa fii un om destept, citit. Pe patul de moarte nimeni nu mai apreciaza ca ai fost frumos.")

Invatamantul se duce de rapa... am avut niste zile cumplite... am auzit povesti horror despre elevi de la colege mai in varsta, care ma sfatuiau sa iau masuri, sa plec grabnic din sistem. Cat mai raman, am hotarat sa predau si lectii de bune maniere. Nu se mai poate... Stiu ca sunt injurata de elevii pe care i-am lasat corigenti, dar nu suport lipsa de bun simt si interes.

Merg sa caut putin optimism in zapada ce se joaca cu soarele in curtea mea micuta...

Colegi

Zi de luni... Privesc pe fereastra. E soare, e senin. Sunt melancolica, nu am o stare foarte buna, dar imi propun sa fiu optimista, sa zambesc.

Incepe saptamana de munca. Imi pregatesc lectiile, imi aranjez hainele, scriu pe blog, citesc bloguri, ascult muzica, ajung la scoala.

In cancelarie, doi colegi. Unul de varsta mea, o doamna la vreo 50 si ceva de ani. Cea din urma, intreaba cand luam vacanta. Eu, fericita si zambitoare, raspund: "La sfarsitul lunii ianuarie. In afara de aceasta saptamana, mai avem inca doua". Dansa ma priveste dur, pe deasupra ochelarilor si zice: " Eu intrebam ca sa stiu cand incheiem situatia." Colegul de mate, rade cu pofta. Asta e... Da, astept vacanta. Am treburi, am de alergat, am nevoie de tmp liber. "Vreo problema, Gogule? " - cum spunea reclama.

Se suna de iesire. Peste cateva minute, soseste in cancelarie o doamna de romana, cu lacrimi in ochi. Tranteste catalogul si spune: "Asa ceva nu se poate! Imi dau demisia. Copii ca in scoala asta n-am vazut in viata mea. Atata prostie, aroganta si nesimtire, nu mi-am putut inchipui ca exista." Colegul de mate, incearca sa o calmeze: "Linisteste-te. Nu mai pune la suflet!" Eu, "draguta", ii spun: "Se poate si mai rau, crede-ma." (predau la o scoala faimoasa in Giulesti, unde imi creste tensiunea la 20. Bine, si aici sunt unii care, in clasa a VIII-a nu stiu sa citeasca... dar nu mai comentam).

Fac o paranteza si notez scuzele elevilor - fara pic de jena - ca nu au invatat: "Nu stiam ca avem biologie azi (asta la final de semestru)." Le raspund: "Imi cer scuze ca nu am avut timp sa va fac ghiozdanul in aceasta dimineata." Alta este: "Mi-am lasat caietul in ploaie, si nu mai am dupa ce invata." "Nu-i nimic, exista si nota 2, asa, pentru rea vointa, iar pentru dezinteres si 2 puncte scazute la purtare. Totul se plateste in viata" - le raspund: trista, dar calma.

Se suna de intrare. Raman in cancelarie (sunt de garda, o ora in care stau degeaba, daca lipseste un profesor, il inlocuiesc) si scriu condica. O colega, suna pe cineva de "sus" inspectorat, banuiesc.

"Am o mare rugaminte la tine. Am un prieten, medic, si are nevoie de o scoala buna pentru baietelul sau. Recomanda-mi o scoala de elita din Bucuresti, indiferent de zona. Are bunici care se vor ocupa de transport." In rautatea mea, ma gandesc: "Ce mai inseamna scoala de elita azi? Cand eram in sala, la sedinta de repartizare, si de asta se spunea ca e super scoala." Daaa... atat de buna incat am facut o mica depresie la inceputul anului scolar. M-am calmat, mi-am revenit. Sunt "tanara", vreau sa fiu sanatoasa, sa imi cresc copiii frumos, sa am rabdare, sa am nervii intregi pentru sufletele mele dragi.

Perle auzite azi... "Ce rol are pielea?" "Ca sa ne scarpinam". "De ce ne doare cand smulgem un fir de par?" "Pentru ca il smulgem tare." Si... ma intreb?! Oare trebuie sa ii trec pe acesti copii? Aleluia... Mare e Allah!

Meserie atat de placuta, cand mergeam cu tot dragul la ore... iar acum, astept vacanta mai mult decat elevii.

Aaa... am un elev, clasa a VIII-a, dar are vreo 16 ani cred, care mi-a "promis" ca, daca nu-l trec, ma arunca de la etaj. Noroc ca laboratorul de bio este la etajul 1. Daca devin "parasuta" - ha ha ha - sa stiti de unde mi se trage. Bineinteles ca nu-l voi trece.

Off... trist! Dar nu am regrete... nu am regrete deoarece nu imi bat joc de meserie. Pun suflet cand predau. Daca unul singur dintr-o clasa a inteles si a invatat ceva, sunt multumita.

Va voi tine la curent cu situatia scolara la final de semestru (am multi elevi in situatie de corigenta - of si-un cartof. Profa e de vina).

Meseria de dascal

Pentru mine inseamna un vis devenit realitate. Pentru mine inseamna foarte mult: formez oameni. Am elevi din primii mei an de invatamant, ajunsi la facultate. Ma vad pe strada, se opresc, ma saluta, le face placere sa discute cu mine. Imi sunt dragi. Da, ma supara sistemul, faptul ca suntem tratati ca ultimii oamenii, dar meseria e frumoasa. Esti model de viata pentru copii. Ei te analizeaza ca om, in primul rand. Trebuie sa fii impecabil imbracat, sa mirosi frumos, sa ai manichiura ingrijita, sa fii atent cum vorbesti. (Am avut eleve care ma imitau la imbracaminte. Pentru ele eram un model. Mult timp, gaseam pe catedra pliante de la diferite agenti de modelling. Ha ha ha. Imi amintesc cu mare drag. Copiii sunt sinceri. Foarte rar intalnesti adulti care sa iti spuna ca arati bine, ca ai un corp frumos... etc.).

Am descoperit cartea "Buna dimineata baieti!" scrisa de Grigore Bajenaru... si el dascal. Meseria aceasta, candva, era respectata si avea valoare.

"În romanul Bună dimineaţa, băieţi! Grigore Băjenaru surprinde şi creionează cu măiestrie universul şcolii româneşti în perioada interbelică din perspectiva dascălului îndrăgostit de meseria sa. Romanul este autobiografic, autorul povestind întâmplări care i-au marcat cariera de dascăl şi l-au format ca om. Oameni obişnuiţi, personalităţi (Iacob Negruzzi, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu ), împrejurări deosebite dar şi întâmplări cotidiene, toate se constituie într-o imagine realistă, pe alocuri sentimentală a unei părţi a societăţii româneşti interbelice. Chiar dacă multe s-au schimbat de atunci, cititorul de azi va regăsi în paginile romanului valori morale perene: omenia, responsabilitatea, dragostea, pasiunea pentru profesie etc"

Vreme trece, vreme vine... bucurosi le-am duce toate...

Asa, ca de prima zi de munca

Luni dimineata... Ahh... S-a terminat vacanta. Cu gandul la urmatoarea - ha ha ha - din februarie, ma ridic vesela din pat, merg sa imi fac o cafea si sa imi pregatesc lectiile. Cu nebunia aceea cu 1decembrie liber, cu tot felul de consilii si sedinte, nu stiu ce am mai predat si pe la ce clase. Ma uit putin peste planificari, imi fac un calcul, pregatesc ceva si apoi ascult muzica care sa ma binedispuna.

Ma duc relaxata la scoala, stiind ca am clase bunicele azi (dar galacioase) si doar doua ore, plus o ora de garda, in care voi scrie condica. Urata sarcina am, dar asta e. Eu sa fiu sanatoasa. A venit doamna directoare sa o ajut sa lipeasca planul cadru de invatamant pe cataloage. Divertisment...

Am intrat la ore. Copiii ma intrebau daca le-am adus testele din decembrie. Fir-ar sa fie... Trebuie sa le corectez. Nu se rezolva de la sine. "Nu am vrut sa va stric saptamana, le raspund zambind". Ha ha ha.

Predau. Se plang ca e mult, ca au si la nu stiu ce de invatat. Ma fac ca nu aud. M-am saturat de vaicareli si scuze ieftine. Doamne, unde sunt elevii din 2001, cand am inceput eu sa predau? Ascultam, predam, faceam exercitii din culegeri si tot ma iubeau. Astia nici nu stiu sa scrie. Parca as face lectii de scriere cu ei, nu stiinta. Of... iar ma vait si nu e bine. Am zis ca nu-mi mai pasa. Predau cat trebuie sa predau si asta este.

Colega imi spune ca trebuie sa-mi pregatesc eleva ce s-a calificat pentru faza pe sector la olimpiada. Uitasem. Da... am si cativa copii desteptei, pe care ii ador. Imi vine sa-i sarut. Sunt si lipiciosi, caldurosi, draguti.

Per total, a fost frumos... am discutat in cancelarie cu profesorii si spuneau ca se va schimba planul de invatamant. Vor disparea ore si chiar materii din anul scolar viitor. Da, invatamantul romanesc produce genii pe banda rulanta, si au decis ca e prea mult. Am inteles ca vor reduce numarul orelor de biologie, chimie, fizica. Foarte frumos.

Nu vreau sa ma gandesc la ce va fi. Vreau doar sa fiu buna in ceea ce fac, si pregatita sa lucrez si in alt domeniu. Multumesc oamenilor ce m-au sustinut si m-au sfatuit in tineretea mea sa fac si altceva decat invatamant, sa stiu sa ma descurc si in alt domeniu, caci imi va prinde bine. Acum realizez ca au avut dreptate. Am un CV destul de bunicel si fac tot ce pot sa il imbunatatesc. Restul, Dumnezeu cu mila. Eu ma zbat, si stiu ca voi primi ce e mai bun.

Am discutat cu o colega - mama de baieti, unul clasa a XII-a (da BAC-ul si admitere la facultate), celalalt elev la scoala unde predam - despre facultati, admitere, literatura, lectura in scoala, emotii, griji. Generatii cu probleme la care noi nici nu visam...

Pornesc spre casa... anesteziata... fara ganduri... vise... dorinte...

Gasesc in cutia de scrisori un semn de carte (sunt colectionara - atentie!) lucrat manual. Uitasem ca am scris povesti pentru www.atelierdepoveste.ro si mi s-a promis un obiect handmade. A fost demult. M-a bucurat micul cadou. M-a avertizat oarecum ca nu am citit prea mult in aceasta vacanta de 3 saptamani. Da, asa este, recunosc. Dar sunt multumita ca mi-am vazut multi prieteni, de fapt cunostinte (scuze, am promis ca imi modific filtrul de selectie al prietenilor), am fost la botez, la o mica petrecere, am trait clipe minunate pentru sufletul meu (muzeu de arta, film, teatru, plimbari in parc, prin zapada - am admirat patinatorii curajosi).

...

Am aflat in aceste 2 zile, de cand am revenit din vacanta (caci nu prea am vrut sa vorbesc la telefon in mica vacanta), numai vesti proaste. Despartiri (nunta la care am participat in martie si a fost asa de frumos), furt de iubit al cele mai bune prietene (de parca s-ar fi terminat barbatii de pe Pamant), moarte. Urat... degradant... inuman... parca a inebunit lumea...

De aceea, am ales sa traiesc intens clipa, sa ma bucur de fiecare zambet, mangaiere, imbratisare, fara sa mai visez la nunti "regesti" si palate mari imparatesti si dragoste pana ce moartea ne va desparti. Mi-e greu... Sunt o romantica incurabila, sunt o femeie ce isi doreste sa devina sotie si mama (una speciala, tandra, vesela si minunata)... dar, imi e frica. Pe zi ce trece mai frica, uitandu-ma in jurul meu cenusiu si sumbru. Dar, am pastrat intr-un colt de inima, intr-un sertar din copilarie, intr-un varf de penita si o bucata de batista... cate un strop de speranta, dragoste, fericire si credinta. Voi darui fara sa astept nimic... si stiu ca, la un moment dat lucrurile se vor aseza si pentru mine, linistea va cuprinde si sufletul meu.

Seara linistita si ganduri senine!

Şcoală

E trist învăţământul în ziua de azi. Nu mai înţeleg ce înseamnă învăţământ european. Că şcoala arată foarte bine?

E cumplit să mergi la şcoală şi să înveţi elevii să scrie. E dureros pentru un profesor. Sau poate nu pentru cei care consideră că, dacă în parlament avem analfabeţi, e ok să fie şi la şcoala asemenea specimene.

Credeam că sunt eu nebună şi depresivă. Azi, venind spre casă, în tramvai, un profesor de geografie - am dedus din discuţia telefonică purtată - spunea ca un elev i-a scris la test: "Vulcanii se formează... restul găsiţi în manual." Sau: "Nouă nu ne place cartea, noi suntem analfabeţi, nu ne place geografia." La care el le-a spus: " De anul ăsta o să vă placă."

Un coleg de limbi străine spunea la fel: " Ce să-i învăţ limbi străine când ei nu ştiu să scrie româneşte. Vom ajunge în câţiva ani să mergem la dentist şi să ne taie piciorul."

Nu pot să mă adun să fac ore. Nu sunt eu. Am găsit o clasă de a VII- a pe care o IUBESC de-a dreptul că sunt isteţi şi au o doză de bun simţ. Îmi vine să-i pup, să îi iau în braţe, să-i răsfăţ, că am si eu două ore pe săptămână când pot face biologie şi nu scriere.

Asta este viaţa în ţara în care trăim, ţara mea de glorii, ţara mea de dooooor şi jaaaaleee!