Se afișează postările cu eticheta zâmbet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zâmbet. Afișați toate postările

marți, iunie 5

Diverse

Am uitat sa scriu despre faptul ca la Bookfest, la unul din standuri, doamna de acolo imi spune:
-Luati reviste pentru copii. Sunt gratuite.
Ma aplec si vad titlul revistei. PRIKI.
- Eu am povesti publicate in aceasta revista (bineinteles fara a primi nimic in schimb, nici macar multumesc). 
*
Zilele acestea ma simteam abatuta... singura... fara elan. Intuitia imi intra in alerta.
Azi ma suna un amic, care imi criticase destul de dur povestile, iar eu reactionasem vehement (tipic pentru un Taur ranit in orgoliu; incerc sa ma temperez, sa mai las de la mine). 
- Stii, simteam nevoia de a discuta cu cineva si cunoscandu-te, am ales sa te sun.
Si-am ascultat, cum,"lasandu-ma" pe mine in lumea mea ocupata, cu proiecte, teatru, povesti, cursuri fel de fel, s-a implicat intr-o relatie cu o femeie si mai ocupata.
- Deci se poate si mai rau....
- Da, se poate si mai rau.... Ce ai mai scris pe blog? N-am mai citit, deoarece ea este ff posesiva.
- Nici nu ai vrea sa citesti.... niciun barbat nu-mi mai comenteaza pe blog, cu toate ca sunt sigura ca citesc. Vreau sa scriu o carte despre psihologia masculina....:) Dar voi incepe cu tatal meu, apoi unchi, sefi, profesori, colegi... si numai in al 9-lea ceas,voi povesti fara  a da nume, despre prieteni. 
Chiar zilele trecute am fost intrebata: "Postarea x este despre mine? Cate postari ma au ca subiect masculin?"
Domnilor, stati linistiti... niciodata nu voi da nume.... plus ca toate sunt astfel scrise incat eu si numai eu stiu cine este descris acolo. Unele sunt pur si simplu fictive, pornind de la un vis... un cuvand auzit intre colegi... etc. :)
*
Sunata din nou. Alt domn... cred ca cel mai sincer, dur, direct din cati am cunoscut. Fara ocolisuri imi spune.
- Tu lasi timpul sa treaca pe langa tine. Traiesti de azi pe maine.
- Profesional stiu foarte bine ce vreau... peste ani si ani... sentimental,recunosc, mi-e teama.
- Nimeni niciodata nu iti poate garanta nimic. Nu exista incredere 100% in nimeni si nimic. (la naiba.. are atata dreptate! totul se poate rasturna intr-o secunda). Problema la tine este ca nu stii ce iti doresti cu adevarat. Chiar poti primi totul, poti avea ceea ce meriti, insa, tu NU STII ce vrei. (din nou touche... urasc cand descopar ca altii au dreptate).


vineri, noiembrie 11

Eu si Tobias si scoala si soferia si domnii draguti de la PETROM

Plec sa imi pun benzina. Coada mare. Gasesc eu o pompa libera. Ma mir de ce si ma asez. Ploua mocaneste. Vine domnul de la Petrom si imi spune:
- Dati in spate, aici e de motorina.
Uff..
Ma sez la coada. Imi vine randul.
- Sa nu bagati niciodata motorina. Va stricati motorul.
-Aaa, nu fac asta, caci nu stiu sa folosesc pompa. Astept pe cineva competent.
- Foarte bine, domnisoara. Va veti invata in timp cu toate.
- Da, stiu, exista un timp pentru fiecare. Insa, eu nu vreau sa invat totul. Fiecare e bun pe bucatica lui. Asa cum eu stiu sa predau - chiar daca unii parintiicred ca si ei pot face asta foarte bine (exclus) - asa si un cizmar stie sa puna pingele mai bine decat o frizerita. :))

*
Particip impreuna cu o parte din colegi la un curs de perfectionare. Primim teme. Eu, tarziu in noapte trimit o tema in format electronic. Colegii imi spun:
- Esti fenomenala: scrii povesti, publici carti, iti faci temele, iti mai corectezi si teza de doctorat. Acum intelegem de ce ai 45 de kg. :))
E greu... insa, doar sclipirile si admiratia si zambetele elevilor mei cand ma vad imi dau puterea sa continui. "Doamna, faceti doctorat? Wooooow.... pai noi ce sa ne mai plangem ca dam doua teste intr-o zi. :)" Imi sunt atat de dragi uneori....
*

Eu si Tobias suntem iubiti. Acum, sunt sigura ca mai mult elefantelul. Este comandat de oameni cu suflet bun... curiosi sa il cunoasca, sa si-l faca prieten. Adevarul ca este un personaj minunat! A inceput sa primeasca daruri..... :) Este atat de fericit si emotionat! Este ca atunci cand a fost aplaudat la scena deschisa. Tobias incurajeaza orice copil: mare sau mic. El are remedii pentru fiecare suflet.

Tobias adora sa calatoreasca. Prietenii mei, verisoarele mele, au inceput sa il cheme prin diverse orase (Reghin, Pitesti, Lugoj), ba chiar alte tari. Va ajunge la Calgary, de exemplu. Are ceva emotii, dar stie ca se va descurca exceptional.

Astazi a fost bucuros si impresionat. O fata frumoasa rau de tot, cu niste superbi ochi albastri - Tobias are ochii verzi - i-a daruit semne de carte, cu cine credeti?! Cu el! Semne de carte cu Tobias.

- "Wooow... multuuumesc din tot sufletul meu mic, dar foarte viu si vesel draga Alina. Ingerii sa te binecuvanteze. Anda (din Valcea)si Ana Maria (Tragoviste - casa ei d esuflet) mi-au oferit si ele cadouri. Nu am cuvinte se le multumesc. Insa, va ofer o imbratisare magica si va sunt recunoscator pentru increderea in mine, dar mai ales in creatoarea mea, Claudia. Va rog sa-i fiti alaturi. Astazi a plans... caci oamenii rai exista, deh, ca in toate povestile, si au fost invidiosi pentru puterea ei de a scrie. Altii, mari scriitori, cu spirit de observatie, nu au sesizat ca in link era d efapt cartea despre mine semnata de Claudia. Off... ce rai. Cand a avut nevoie de ea, a gasit-o sa ii caute de lucru. iar ea, si-a rupt din pretiosul ei PUTIN timp liber, si l-a ajutat. Vaaai... i-am sters lacrimile cu trompa mea calda, si i-am adus zambetul pe buze aratandu-i cat este de iubita, de adorata de elevi. Ei au suflete minunate. Am incredere ca ii veti fi alaturi mereu, grai Tobias fericit."

miercuri, noiembrie 2

Cândva... am scris versuri

:) Cândva - dacă stau să mă gândesc îmi amintesc exact, dar nu-mi doresc -, am suferit din dragoste rănită. Şi am început să-mi revărs oful, crezând că scriu poezii. Le-am lăsat să zacă pe ici ,pe colo. Le-a citit un prieten care le-a făcut operaţii estetice şi mi le-a redat ciuntite, dar curate.

Acum ceva timp, un prieten talentat mi-a cerut poeziile. L-am avertizat că nu sunt poezii, ci trăiri... viaţă... sentimente... dezamăgire... tristeţe... lacrimi... suferinţă.

Mi-a spus după o săptămână: "Ai avut dreptate. Nu sunt poezii. E viaţa ta, însă mă laşi să le modific? Există şi poezie în ele. Tu scrii proză foarte bine". "Eu nu scriu nimic bine... eu nu scriu ca să devin scriitoare... (deşi îmi doresc)... eu scriu ca să mă purific, să mă redescopăr citindu-mi rândurile... să văd cât cresc în zile, în ani, într-o viaţă. Poate îmi voi publica fragmente din blog la bătrâneţe, dacă voi aduna trăiri însemnate":

M-am amuzat teribil.... 

Nu am înnebunit... nu îmi amintesc despre durerile mele beauvoiriene (de la Simone  de Beauvoir... dar printre materiale ştiinţifice, am descoperit poeziile corectate. Mi s-a făcut dor de versuri... şi redau o poezie de-a mea refăcută şi renăscută din cenuşă. ;)

Mă-ntind 


Mă întind să prind…
Nu, nu stele, ci norul ăla de ieri.
Pe care l-am văzut când ne plimbam.
Ştii foarte bine că-mi plac pernele moi.
Mă-ntind să adun dragoste.
Ei lasă gluma! Ştii cum arată.
Mă-ntind să prind soarele din ape.
Ştii că vreau să schimb veioza din camera mică.
Mă-ntind să deschid geamurile
Ştii… astăzi am cele mai frumoase picioare.
mă intind să-ţi ating mâinile.
Ştii foarte bine că nu te voi uita niciodată.

Tu, iubite, ce întinderi ai? Sper că nu musculare…  

                             



marți, octombrie 25

Gânduri învăluite în muzică...



Cred şi nu cercetez...

Lupt pentru visele mele...

Nu uit să mă opresc din când în când şi să multumesc pentru cine sunt, pentru ce am realizat, pentru oamenii care tmi-au facilitat drumul...

Mă odihnesc şi dăruiesc iubire celor străini, dar care au atâta nevoie.... (de voi găsi bani, voi pregăti surprize micilor Mihai, Gabrieli, Gabriele, Mihaele).

Zâmbesc copiilor din jurul meu, pregătindu-mă pentru când îi voi zâmbi pruncului meu...

Nu îmi doresc să mai forţez lucrurile... trăiesc... respir... bucur şi mă bucur de VIAŢĂ.... de sunete... de privelişti.... simt la nivelul tuturor simţurilor... 

Nu vreau să las pe nimeni să-mi controleze viaţa... vreau să am puterea să ascult, dar să fac cum simt...

luni, octombrie 24

Basme pentru doi, exista. Mai astept si mai sper

CARMEN STANESCU - "Nu cred ca exista retete pentru un mariaj fericit"(interviu Formula As)

CARMEN STANESCU - "Nu cred ca exista retete pentru un mariaj fericit"
Norocul, bata-l vina!

- Interviul cu actorul Damian Crasmaru, sotul dumneavoastra, publicat in "Formula As" la inceputul verii, a avut un ecou exceptional printre cititori. O poveste de dragoste care pentru a fi deplina are nevoie, insa, si de "depozitia" dvs. Cum ati izbutit, asadar, sa duceti pana la capat o iubire de-o viata? Exista vreo formula secreta pentru gasirea partenerului ideal?

- Aceasta este, intr-adevar, "marea intrebare". Pentru ca a-ti gasi perechea ideala este si greu, si complicat. Eu cred ca mai degraba e vorba de un mare noroc. Nu cred ca exista retete, desi tare bine-ar fi daca ar exista. Mie mi-a iesit insa pasienta. Eu si Damian avem - iata! - 56 de ani de cand suntem impreuna. E bine sa-ti cunosti temeinic partenerul, inainte de a te decide sa ramai cu el. De-a lungul anilor, fireste, mai intervin si surprize, intervin momente pe care trebuie sa ai talentul sa le depasesti cu intelepciune, cu rabdare si cu dragoste. Aici, da, exista o reteta sigura: intelepciunea! Fiecare sa aiba puterea si rabdarea sa inteleaga greseala celuilalt, motivul care l-a determinat sa faca vreun gest neobisnuit. Atunci, cu certitudine, partida nu e doar jucata, dar e si castigata. Pentru asta trebuie sa ai insa, repet, intelepciunea de a te pune "in pantofii" celuilalt, de a-l intelege si de a-l asista afectiv, de a-i darui dragoste neconditionat. Caci dragostea nu e ca o bombonica pe care o oferi drept premiu de cumintenie. Nu e ca la dresajul cainilor.

- Mai tineti minte cum a inceput povestea dvs. de dragoste?

- Ne-am cunoscut in toamna lui 1955, intr-o zi de munca absolut epuizanta pentru el. Dimineata i se ceruse, de catre directia Teatrului National, ca pana seara, sa intre in rolul Don Manuel, personajul principal din spectacolul "Doamna Nevazuta", de Calderon de la Barca, spectacol in care eu aveam rolul titular. Actorul distribuit in rol (Gabriel Danciulescu) se imbolnavise si, in cazul in care nu s-ar fi gasit cineva care sa-l inlocuiasca, spectacolul, care se juca la gradina Boema, cu un succes nebun, ar fi trebuit suspendat. Dar pe vremea aceea, spectacolele nu se suspendau asa, cu una - cu doua. Ca atare, in ziua aceea, toata distributia piesei am stat cu Damian ca sa-l ajutam. Si - miracol! - seara a izbutit sa joace un Don Manuel splendid. Aceea a fost ziua magica in care ne-am intalnit, ziua in care, la ora amiezii, cand ne luaseram o foarte scurta pauza, rupti de oboseala si lihniti de foame, el mi-a oferit o feliuta de sunca! (rade) De atunci nu ne-am mai despartit si, dupa trei ani, ne-am cununat civil. In biserica am intrat dupa alti cativa ani, la manastirea Sinaia. Acesta a fost inceputul. Apoi, amandoi am adaugat ingredientele care ne-au consolidat si ne-au infrumusetat casnicia. Dar nici ele nu sunt prestabilite. Pe unele le dibuiesti asa, in orb, pe altele le descoperi ca urmare a unei inspiratii de moment, iar altele iti sunt trimise printr-un soi de magie, ca atunci cand faci o prajitura si, din greseala, lovesti cu cotul sticluta cu esenta de vanilie, iar cei cativa stropi, rataciti astfel in compozitie, fac ca prajitura sa devina, abia acum, desavarsita ca gust.

Un basm pentru doi

- Pana a ajunge la ingrediente, prin ce v-a sedus colegul dvs. de scena de la National?

- Damian m-a cucerit cu talentul, cu frumusetea si cu inteligenta lui iesita din comun, pentru cei 24 de ani pe care ii avea. Si cu o delicata abilitate a lui de a ma "simti", indiferent de moment si de stare. M-am grabit sa-l iau de sot! (rade) Sunt o norocoasa. Am avut si am parte alaturi de mine de un barbat inteligent, plin de haz, care mi-a incurajat firea asta a mea copilaroasa. A avut nevoie de mine exact cum sunt: cu exploziile mele jucause, care l-au incantat si de dragul carora a intrat de bunavoie in basmul vietii mele. Iar eu am avut nevoie de o minte sclipitoare ca a lui, care mi-a completat si mi-a imbogatit firea mea de copil nebun. I-am daruit din viata mea si am primit din viata lui. Fiecare i-a oferit celuilalt ce a avut el mai de pret. Si s-a intamplat ca darurile primite si oferite ne-au priit amandurora. Regret, doar, si regret nespus de mult, ca din pricina unor sarcini toxice, nu i-am putut oferi lui Damian si copii.
CARMEN STANESCU - Tineri, frumosi si ...
Are o pasiune pentru copii atat de mare si de patimasa, incat ar fi meritat sa aiba nu unul, ci zece. Asa, insa, Damian si-a revarsat si acest soi de dragoste tot asupra mea. Eu sunt pentru el copilul-minune, care a implinit - mirare! - 86 de ani, dar pe care il alinta si-l leagana ca pe unul de trei. Are o grija nebuna de mine, iar cand ma cearta, parca ma iubeste si mai mult. Si sa nu cumva sa-mi fie rau vreodata, ca atunci innebuneste. Tipa, se agita, dupa care se cufunda intr-o stare de mutenie, nascuta din disperarea de a fi incapabil sa ma inzdraveneasca el singur. Dragul de el... Cred ca dintotdeauna marea lui dorinta a fost sa-mi fie mie bine. Tin minte, de pilda, cum s-a chinuit, pana si in luna de miere, cand eu, mare iubitoare de sport, am tinut sa mergem in varf de munte. Cum a carat, saracu, rucsacul enorm, in care eu, prevazatoare, indesasem pana si olita de noapte. (rade) In sfarsit, am ajuns la cabana Piatra Arsa si, in chiar prima noapte, un tantar l-a muscat de buza de sus. Cand s-a trezit dimineata, se umflase asa de tare, ca avea gura mai proeminenta decat nasul. Dar nici n-a cracnit. Apoi, intr-o alta seara, in aceeasi excursie, i-am pregatit o mancare nemaipomenita: mamaliga cu lapte si fragi cu smantana. A doua zi, nestiind de durerile lui de burta, l-am carat la varful Omu. Abia cand ne-am reintors la cabana, am aflat de ce se tot juca el cu mine de-a v-ati ascunselea pe dupa stanci. (rade) Nu suflase insa nici o vorba tot drumul, pentru ca voise sa nu-mi strice mie bucuria. Vezi, Ines, din dovezile astea de iubire aparent neinsemnate, marunte, am invatat amandoi ca oamenii care vor sa formeze un cuplu puternic, de nedestramat, numai prin iubire pot birui, numai prin iubire vie, prezenta, pot sa ramana, de-a lungul anilor, tineri, in impletirea lor sufleteasca. Daca pornesti la drum cu dorinta asta de a-l bucura pe celalalt, de a-l face sa-ti simta mereu iubirea, atunci poti sa fii convins ca mariajul va reusi si ca va fi frumos tot timpul. Iubirea trebuie comunicata neincetat: exprimata, vorbita, manifestata prin atingeri tandre si zambete luminoase.



D-l avocat si domnisoara cu gramofonul

- De unde ati dobandit aceasta arta a iubirii, asa de rara in ziua de azi?

- Parintii mei, scumpii mei parinti, m-au modelat, chiar si fara sa vrea, numai prin puterea exemplului. Inclusiv la acest nivel, al vietii de familie, am invatat de la ei.
CARMEN STANESCU - ... mai presus decat toate, indragostiti
Au fost un cuplu de vis! Tata, un avocat talentat si foc de frumos, lucra la firma lui Oscar Negreanu, un evreu bogat, care avea un magazin celebru in epoca: "Odeon". Unii poate ca-si mai amintesc de el: se afla langa piata Sf. Gheorghe, aproape de strada Lipscani. Era un magazin ca o pestera a lui Aladin: plin de minunatii. Acolo, la raionul de muzica, lucra si mama, ca vanzatoare. O frumusete de fata, dupa care nu putine capete se intorceau. Vreo doi ani a stat ea acolo, printre gramofoanele cu palnie, din care, de pe discurile "Odeon", se revarsau arii de opera si romantele en vogue. Si tot acolo l-a cunoscut ea pe tata. Amandoi iubeau muzica si dansul, erau ca sortiti. S-au indragostit unul de altul, s-au casatorit si apoi am aparut eu. Tata a construit o casuta gen vagon, pe Calea Vacaresti, raiul copilariei mele, o casuta facuta pe pamantul daruit de nasa lui de cununie, cu banii dati de arhitectul Nedelescu, bunicul meu din partea mamei, si cu... dragoste. Amandoi parintii mei au avut cultul casei si al familiei. S-au iubit unul pe altul si m-au iubit nespus si pe mine. Dragostea lor si felul lor de a se purta unul fata de celalalt nu aveau cum sa nu mi se intipareasca in suflet... Tin minte ca, in 1996, dupa moartea mamei, randuind lucrusoarele ramase de la ea, am dat peste creioanele tatei, pe care ea le pastrase 21 de ani, intr-o punguta de molton. Mai erau acolo si o ascutitoare, stampila tatei, o guma de sters si multe alte maruntisuri de care avea el trebuinta ca avocat. Pur si simplu, mama nu se indurase sa le arunce. Pana si acele obiecte, aparent fara valoare, erau pentru ea prezente pretioase, amintiri tangibile ale omului pe care il iubise atat de mult.

O cescuta cu cafea

- V-as ruga sa ne intoarcem acum la ingrediente, aromele care trebuie puse in dragoste, pentru ca prajitura sa fie perfecta. Unul dintre ele tine chiar de bucatarie: oare, ca sa izbandeasca in dragoste, o femeie trebuie sa fie si gospodina, sa gateasca, sa se dedice exclusiv caminului?

- Ei, unei femei de azi, care isi dedica majoritatea timpului carierei, nu poti sa-i pretinzi sa stea lipita de aragaz. Ar fi un sacrilegiu! Eu n-am avut a suferi nici din punctul acesta de vedere. Dupa cum am spus, Damian e un barbat inteligent. In plus, am impartit aceeasi meserie. Cum sa nu ma fi inteles?! Eu n-am avut habar sa gatesc pana pe la 50 de ani! Abia dupa ce am parasit casa parinteasca, dupa moartea tatei, am inceput sa ma preocup de bucatareala. M-am aplecat insa asupra acestei indeletniciri cu pasiune. Ca pentru a-mi indeplini dorinta din copilarie de a da de mancare la papusi. Papusile mele au fost mama si Damian. Ei au indurat, cu infinita rabdare, toate experimentele mele gastronomice, care, din fericire, nu erau si dezastruoase. Damian, cu umorul lui caracteristic, ma mai intreaba si acum, cand ii prepar mancarica aia cu iarba si nisip, cu care imi hraneam papusile cand eram mica. (rade) Cert e ca, in fiecare dimineata, el este cel care imi pregateste mie micul dejun: un pahar de suc proaspat de grepfruit sau de portocala si o cescuta cu cafea, pe care nu pot s-o inghit fara cativa biscuiti inmuiati in ea. Rarisim, cand, din pricina lipsei lui de timp, nu-mi gasesc pe masa micul dejun, mi se strica toata dimineata. In schimb, mesele de pranz si de seara le pregatesc eu. Totusi, marturisesc ca-mi place la nebunie sendviciul pe care mi-l da Damian, inainte de a ne aseza la masa: o felie de parizer sau o alta bunatate asezata pe o bucatica de paine proaspata si acoperita cu o feliuta de ceva acru - castravecior, capia ori gogosar. Nici c-as mai vrea altceva. Dar el sta cu ochii pe mine si mereu ma indeamna sa mananc si restul bucatelor, ca sa nu ma jigaresc. Asa ca ma asez la masa, cuminte, si il ascult.

- Cu comunicarea cum stati? Psihologii de azi vad in ea ecuatia fericirii.

- Au dreptate. Fara comunicare, orice cuplu se duce pe apa Sambetei. Dar ea nu poate fi poruncita. Comunicarea se naste din punctele comune pe care le au cei doi: in lipsa lor totala, ce sa comunici? Despre stirile de la televizor?
CARMEN STANESCU - Oglinda, oglinjoara...
Eu si Damian am avut de la inceput aceleasi preocupari. Ne plac aceleasi lucruri. Din cand in cand, avem si pareri diferite, dar si atunci ne simtim bine impreuna. Ba poate ca ne simtim si mai bine impreuna, fiindca scapam putin de plictiseala pe care ti-o da cateodata un acord perfect. Sa-ti dau un exemplu plin de haz: eram in vacanta de vara, in Italia. Ne oprisem la Udine, in casa prietenului nostru Spirica Fabris. Am hotarat cu Damian ca eu sa dau singura o fuga de cateva zile la Nisa, ca s-o vad pe iubita mea matusa Lelya, pentru ca apoi, el sa ma astepte in gara la Milano, de unde urma sa luam trenul spre Elvetia, unde voiam sa ne vizitam alti prieteni dragi. Zis si facut. Calatoria mea pana la Nisa a fost plina de peripetii, apoi au urmat cateva zile de mare bucurie, in compania matusii mele si a unchiului Vasile, dupa care am pornit-o spre intalnirea cu Damian. Care, conform intelegerii, m-a asteptat la Milano. In trenul spre Elvetia, atat de fericiti eram ca ne regasiseram si-atat de plina ne era tolba cu povesti acumulate in cele cateva zile in care fuseseram despartiti, incat ne-am pus pe istorisit, si nici nu ne-am dat seama cand trenul s-a oprit la Chiasso, unde trebuia sa coboram. Am realizat unde suntem abia cand i-am vazut pe geam pe prietenii nostri, Titi si Ortansa, cum ne faceau semne disperate de pe peron. Eu, care aveam deja experienta la capitolul coborari din tren in viteza, am insfacat cate bagaje am putut, i-am dat un branci lui Damian, si-asa ne-am aruncat in gara, din vagonul care deja se pusese in miscare. Ce ti-e si cu comunicarea asta! (rade)

- Dar despre flirt, ce parere aveti? Unii spun ca improspateaza iubirea, cand aceasta incepe a lancezi.

- Nu pot sa neg ca si eu am avut parte de barbati care,desi eram maritata, ma priveau cu, sa spunem, dorinta in ochi. Dar pe mine, situatiile acestea ma ambetau si am cautat intotdeauna sa ma debarasez de respectivii barbati, cat mai curand cu putinta. Dar sa-ti povestesc un episod tare nostim, cu un curtezan al meu "de marca": eram plecati cu masina in vacanta. Ajunsi in Paris, inainte de a merge la Nina Diaconescu, fosta mea colega de teatru, care fugise din tara in timpul unui turneu la Venetia, am zis sa trecem si pe Rue St. Martin, pe la Fredy Cassian, un prieten bun al parintilor mei. Am parcat si Damian mi-a spus sa stau sa pazesc masina plina de boarfe, cat el avea sa se duca sa gaseasca apartamentul si sa vada daca Fredy era acasa. Ascultatoare, am ramas caine de paza pe trotuar. Eram imbracata intr-o rochie de vara galbena, care chiar imi sedea foarte bine. Intimidata, cascam gura in dreapta si-n stanga cand, la un moment dat, am simtit ca ma trage cineva de rochie si apoi ma apuca de mana. Cand m-am intors, sa-mi vina rau: langa mine era un negru, cel mai urat negru din lume, care-mi ranjea cu toata gura. Isi gasise partenera ideala! El mic, urat si imputit, eu inalta, blonda si superba! Noroc ca imediat a aparut Damian, care, in prima secunda, a ramas si el trasnit, holbandu-se la negrul care ma tinea de mana. Mic, urat, dar destept, negrul "meu": ca sa n-o pateasca, l-a intrebat pe Damian de o adresa pe care, pasamite, o cauta, dar n-o gasea. Barbata-miu, cu franceza lui rebela, l-a lamurit ca si noi suntem pe-acolo pentru prima data si-asa am scapat de "splendidul" meu curtezan. (rade)

Viata nu e un tricotaj...

- Revenind la timpul in care traim, credeti ca mai pot exista povesti de dragoste ca a dvs.? Mai pot exista si azi "mari iubiri"?

- Pasiunea din iubire exista inca, elementul care a cam disparut e dorinta de trainicie. Parca oamenii obosesc si se plictisesc unii de altii mult prea usor. Si de-asta se multumesc cu episoade amoroase in serie. Eu nu propovaduiesc ideea de "primul intalnit, primul luat".
CARMEN STANESCU - In plina splendoare
Cum spuneam, a nimeri bine in casnicie e o chestiune de noroc. Dar cand consideri ca ai gasit omul potrivit, cred ca trebuie sa pretuiesti si sa respecti relatia in care esti, sa nu tradezi iubirea care a crescut, sa fii mereu atent la ea, sa n-o iei asa, ca si cand ti s-ar cuveni. Vorba lui Camil Petrescu: viata nu e ca un tricotaj - dac-ai gresit, nu poti sa desiri totul si s-o iei de la capat.

- Care este rasplata marii iubiri care va leaga de sotul dvs.?

- Rasplata unei mari iubiri nu poate sa fie decat una singura: fericirea!

- De mana cu cel iubit, pana la sfarsitul vietii: un tablou care imblanzeste batranetea, te face sa o accepti mai usor?

- Scumpa mea, important e sa imbatranesti alaturi de cine trebuie, adica alaturi de omul potrivit. Batranetea vine la tine chiar daca nu ai chef s-o primesti. E un musafir inevitabil, care-ti deschide usa cu obraznicie. In primul moment, vazand-o asa prapadita, cum iti intra in casa, parca nici nu-ti vine sa crezi ca va fi mai tare ca tine. Ea insa se instaleaza confortabil si chiar se intremeaza. Dar daca esti cu omul tau langa tine, parca batranetea prinde puteri mai greu. La mine, uite ca nesuferita se rasfata, o simt ca-i place in preajma mea, si de-asta cred ca ma si ia cu binisorul. Imi face tot felul de concesii si-mi ingaduie uneori sa arat inca superb si sa ma simt bine. Iar eu, de ce nu as profita de situatia asta? O trag pe sfoara cat pot. Uneori, cand adorm seara la televizor, o simt cum ma mangaie. Imediat insa o carpesc peste ochi, ca sa nu-si ia nasul la purtare. Dar somnul nu-mi da pace si-atunci ma duc sa ma culc.
CARMEN STANESCU - Foto: Agerpres
O las pe ea la televizor. Nu-i place insa sa se uite la filme, asa ca, din plictiseala, se ia de barbata-miu, care mai atipeste si el, din cand in cand, tot la televizor... Ceea ce conteaza e insa ca eu si Damian suntem impreuna, fie seara, fie dimineata, fie pranz. Si ca, privind in urma, la viata noastra comuna, nu avem regrete, nici eu, nici el. Nici un regret. Cu ani in urma, cand Damian era plecat odata in Canada, intr-un turneu cu "Draga mincinosule", am inteles ca eu traiam - si la fel e si azi - si pentru mine, si pentru el. Intruna calculam ce ora era la el si, la 3 noaptea, cand stiam ca ii incepea spectacolul, ma cuprindea o emotie teribila, asa cum aveam si inaintea spectacolelor mele. De fapt, la premierele lui, intotdeauna m-am consumat enorm si, in general, asistand la spectacolele lui, am mai mult trac decat aveam la spectacolele mele. Eu am trait si traiesc si pentru Damian. Particip la absolut toate miscarile lui, la tot ce e bine si ce e mai putin bine din ceea ce face el. Le trec prin mine cu aceeasi intensitate sau, poate, chiar mai puternic decat le traieste el. De ce? Pentru ca il iubesc.

joi, octombrie 20

Azi e o zi minunata! O zi divina sa aveti!

“Fii suficient de curajos pentru a trăi creativ. Originalitatea este locul unde altcineva nu a mai fost. Trebuie să părăseşti oraşul confortului tău şi să mergi în sălbăticia intuiţiei tale. Nu poţi ajunge acolo cu autobuzul, ci doar prin muncă asiduă, riscând fără a şti exact ce faci. Ceea ce vei descoperi va fi minunat: pe tine însuţi.” 
Alan Alda

“Diamantele brute pot fi uneori confundate cu pietricele fără valoare.”
 Sir Thomas Browne

În această zi din viaţa ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să ştii …
… că sunt coruri întregi care îţi cântă în capul tău. Dacă asculţi, vei auzi muzica. Este cântecul îngerilor. Nu da atenţie sunetelor din lume. Acestea sunt doar zgomote, şi chiar dacă le cumulezi pe toate la un loc acestea nu au nicio valoare, şi nu ai niciun sens. Străduieşte-te să auzi cântecul îngerilor. Ascultă melodia din sufletul tău. Acest mesaj este o metaforă. Şi ştii exact ce încearcă să îţi spună.
Cu dragoste, prietenul tău, Neale Donald Walsch ~ www.humanitysteam.ro

Foto: Mikko Luntiala | Flickr.com

“Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă, dar nu se închid; mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele rămân în inimă vii şi deschise.”
Al. Dumas

“Adevărata fericire constă în a te zări frumos în oglinda propriei tale conştiinţe.”
Nunez de Arenas

În această zi din viaţa ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să ştii …
… că iubirea este mai puternică decât dreptatea. Sting a zis aceasta şi are perfectă dreptate. Aşadar,  dacă te simţi “nedreptăţit” şi vrei să ţi se facă “dreptate”, s-ar puea să fii pe un drum greşit. Ce-ar fi dacă în loc de asta ai căuta iubirea? Şi ce-ar fi dacă ai dărui iubire în loc să cauţi să o primeşti? Aceasta ar necesita un pic de iertare. Iar dacă ai începe cu tine însuţi, dacă ai începe prin a te ierta pe tine însuţi pentru toate lucrurile pe care le-ai facut altora şi nu erau în ordine, atunci îţi va fi mult mai uşor să îi ierţi la rândul tău pe cei care te-au “nedreptăţit”. Era doar un gând…
Cu dragoste, prietenul tău, Neale Donald Walsch ~ www.humanitysteam.ro

miercuri, octombrie 19

Rup trecutul

In  linistea serii, ma adun sa contemplu singuratatea din jurul meu. In ultima vreme am auzit de prieteni bolnavi, cu probleme. M-am simtit neputincioasa. Nici eu nu ma simt tocmai bine. Ma clatin tot mai puternic. Inima imi joaca feste. Toate atacurile verbale, toate rautatile, toate problemele carora le-am tinut piept, mi-au macinat inima-mi micuta, firava, atat de  voioasa candva. Incerc sa ma adun... sa ma ridic copacel - copacel. Ma sprijin de o mica speranta ce-mi atarna in mintea obosita. VREAU  SA REUSESC SA DUC LA FINAL TOT CE AM INCEPUT. MACAR ATAT, TE ROG DOAMNE. 

Tocmai ce am aflat ca mi s-a spart contul de mail. Daca primiti de pe adresa mea mailuri in engleza, cu titluri ciudate, nu le deschideti. Eu sper sa fie doar un vis urat.

Dupa o convorbire cu  omul ce-mi suporta toanele, si ma incurajeaza (cu toate ca as renunta cu ochii inchisi la  proiectul maret pe care el il percepe ca fiind bun... dar pentru increderea ce mi-a oferit-o voluntar, cu  o deschidere unanima, merita sa  i-l dedic si apoi sa sarbatorim impreuna victoria), mi-am amintit cuvintele lui de acum  cateva zile, poate saptamani. Uitasem sa ma debaresez de un trecut recent. Are dreptate. MARE DREPTATE ARE! Periodic e bine sa iau periuta si sa imi curat relatiile. Era si un citat - am uitat daca era Paler, Marquez, Borges -, "nimeni nu merita lacrimile tale."

Plimbandu-ma pe site-urile internetului, am descoperit aceasta fotografie. O fi semn oare? Coincidenta? Da sau nu. "GATA", mi-am spus ferm. Rup trecutul. Si L-AM RUPT. Cu bune si cu rele, ce a fost sa piara. Pastrez numai lectiile, pe care sper sa le fi invatat. 

Pana voi imparti frumosul din mine cu omul drag, ce exista  si ma asteapta si il voi simti cu toate simturile, aleg sa traiesc divin, minunat, magic fiecare zi, fiecare clipa intens. 

Nu stiu daca mai rezist... mi-e dor de o imbratisare... mi-e dor de mine... mi-e dor de dragostea descrisa de el odata, intr-o convorbire telefonica... desi nu era dragostea noastra, ci o dragoste a lui, si doar a lui. 

Bat campii dorului de dor... :) Oare voi trai vreodata fericirea ce mi-o descriu in detalii atat de fine, perfecte? Ma simt sfasiata... de rautatea unor oameni ce mi-au taiat din aripi, si am astept vreun an ca sa-mi creasca altele. Vreau sa fie un ZBOR sigur, fara turbulente. :)

Corpul imi tremura... lacrimile curg de nebunia acestor randuri amestecate cu sentimente, doruri, voci,  iubiri... zambete, viata si teama.

luni, octombrie 17

Recunoaste-ma, atinge-ma, zambeste-mi



ATELIER DE SCRIERE - 15 OCTOMBRIE 2011, CU SCRIITOAREA MONICA RAMIREZ, LA CARTURESTI.

Daca timpul mi-ar permite si viata mi-ar surade la maxim, m-as duce in fiecare sambata sa  scriu. Fiind "fortata" de situatie, as scrie povesti cu pirati, femei frumoase, destepte, care stiu sa intoarca  oricand situatia in favoarea lor. As asculta la infinit povestile celor ce ar fi parteneri de scriere (nicicand nu am crezut ca pot descoperi cat talent lancezeste in oameni).

"Sa nu vezi raul, sa nu auzi raul, sa nu vorbesti de rau." (proverb japonez).

"Greutatea este motiv de bucurie. Nu este destul doar sa eviti sa fii descurajat in fata greutatilor. Cand dezastrul se abate asupra unui samurai, el trebuie sa fie bucuros si sa fructifice sansa de a merge mai departe cu energie si curaj.
Barca se rdica odata cu valurile."


miercuri, septembrie 28

Oboseala si munca... si zambete

Alerg dupa semnaturi, un, alta. Sunt cam ametita si extrem de obosita. Am devenit foarte tacuta. Prinsa in usa rotativa a magazinului Unirea, impreuna cu o doamna si un domn, spun:
- Impingeti putin. 
Usa se roteste.
Domnul raspunde usurat.

- Va pricepeti la d-astea.
Zambesc.
- Da, am mai patit si am invatat lectia. O comunic mai departe... sa fiu de folos societatii. 
- Foarte bine, domnisoara, foarte bine. 


La scoala, este nevoie sa-mi fac analizele si sa dau testul psihologic. Perfect pentru durerea de cap pe care o am. Tensiunea 9,5. Aproape moarta... ha ha ha. Doamna doctor ma intreaba de ce sunt asa de slaba.
- Pentru ca mananc putin si ma consum mult.
- Nu este bine... dar deloc nu este bine.

Un coleg ma consoleaza.
- Stiu ca ai o perioada grea, in care ar trebui sa te sustinem, dar tu esti noua, nu prea povestesti.
- Sunt problemele mele, le voi duce la bun sfarsit. Am anuntat-o pe dna directoare ca voi fi zombi o perioada, sa ma inteleaga daca se poate.

Privesc agenda mea... si mi se face teama. Am un curs de perfectionare pe care il voi incepe curand si se va derula in weekend, vreo 3 saptamani. Vreau timp, vreau inspiratie, vreau putere, vreau sa fiu acolo unde este nevoie de mine, dar mai ales la scoala vreau sa fiu prezenta 100% si sa fac lectii minunate.

Mi-e dor de scris.... si voi scrie. In weekendul acesta am de corectat 240 de teste intiale... vaaaaaaaaaaaaaaaaaiiii... si nu-mi place deloc. :) Dar unde-i lege nu-i tocmeala. Asadar.... lucram.

Azi, la testul de logica elevii mei aveau niste propozitii interesante. Mi-au dat sa le citesc. Sper sa le pot reda cum trebuie.

"Nu calcati pe iarba! Calcati pe varfuri!"
"Daca intr-un tinut, locuiesc mincinosi de zi care mint ziua, si mincinosi de noapte care mint noaptea, daca un mincinos de noapte spune: sunt mincinos de noapte si e noapte, atunci in tinut este zi. " 

Ne-au placut... ei se amuzau... eu eram fascinata si mi-era dor de perioada cand eram ca ei. E frumos la liceu!  O eleva mi-a spus azi: "imi place fusta dvs.doamna!" "Multumesc! Sunt foarte atenti la orice miscare.... orice gest.... ma simt la microscop tot timpul. Sunt un "Obiect" nou pentru ei.

Imi doresc... mai mult ca nicodata... o pauza. Dar o pauza cu folos. Asadar, imi doresc un concediu de maternitate. :)) :)) Imi doresc sa fiu ca mama din imaginea de mai sus. Bine, bine... promit sa il rasfat si pe cel care imi va oferi sansa de a juca rolul de "sotie si mama". La modul foarte serios, imi spun ca imi doresc altceva. Inca putin, mi se sopteste din culese. Inca putin. Nu stiu cine spune asta, nu stiu ce se va intampla... eu traiesc luata de val... si am vise... si adaug altele si zambesc... si mi-e drag cand imi vad elevii ca invata de dragul meu. 

"Facem si problema asta doamna, daca asa vreti, nu va suparam!" Am o clasa cu 25 de baieti si restul fete, pana la 30. :)


Am momente cand imi amintesc promisiuni ale unor oameni.... care au disparut ca magarii in ceata. Mi-e greu sa accept asta, dar sunt prea ocupata sa mai port si corvoada neseriozitatii lor. Se vor intoarce, stiu asta...




miercuri, august 10

fel de fel


Bucuria ce mă învăluie mă face să roşesc precum un mac în lanurile aurii. Fiecare sărut, fiecare atingere, fiecare pagină lecturată îmi dă aripi şi mă face să râd în hohote cristaline.

Nu puteam adormi deşi îmi citisem porţia. M-am trezit enervată şi oarecum obosită. Am zărit pe marginea patului pe hipopotamul Jimmy, colorat ş pufos. L-am luat în braţe. L-am pupat şi m-am liniştit.

Mi-e greu să trec peste bariere impuse.

Îmi doresc să zbor departe şi să-mi fie bine alături de cei dragi.

Îmi doresc schimbări radicale.... zâmbete vii... îmbrăţişări prietenoase... priviri profunde care să scrie poveşti de dragoste.

Îmi doresc să nasc trăiri arzătoare... pătimaşe... de neuitat... care să renască periodic viaţă şi iubire.

Fiecare asfinţit să fie un început armonios.... echilibrat... puternic... o relansare a vieţii trăite la cote maxime.


miercuri, decembrie 8

puterea unui zambet


zambet
un filmulet despre puterea unui zambet.... sustinere.... iubire... a fost un cadou special pentru mine. nu mai conteaza ce s-a intamplat cu cel care mi l-a daruit. va doresc sa INVATATI din el.

credeti ca zambetele mele au efecte "miraculoase"?

o zi cu tot ce e mai bun!

FITI IUBIRE!

vineri, septembrie 3

adun cuvinte

Final de saptamana. O saptamana intensa pentru mine. Imi fac ordine in mailuri, caci sunt colectionara. Nu stiati? Da, va marturisesc acum: adun cuvinte, care in momente grele, de dor, de foarte bine, de liniste sau de neliniste, ma fac sa zambesc, imi dau putere, e ca si cum as bea apa vie.

Am gasit o poveste, in care sunt personajul principal, iar autorul, un cititor al blogului, care traieste foarte departe, in Finlanda. Mi-a promis ca imi pune o vorba buna la Mos Craciun si ca voi avea cel mai frumos Craciun din viata mea. Este omul care mi-a comentat postari, pentru fiecare daruidu-mi o adevarata “poveste”. Este omul care mi-a cerut sa scriu o nuvela sau un roman, crezand in mine. Este cel care a fost sincer cu mine si mi-a criticat pertinent scrierea.

Postez un fragment:

Sunt de partea ta, vreau sa te stiu razand in viata (iti shade asa de bine). te-ai chinuit destul ca adolescent. Zambet ai si acum, daca ai continua doar sa zimbesti ce s-ar imbunatati?

eu as vrea sa-ti spun povestea “Fata din putz”, poate te mai imbunez .

Buna seara copii. Asta seara am sa va spun o poveste mica, ciudata, dar adevarata, o poveste care este a mea, a ta si cam a tuturor. Da da suntem cu totzii implicati si actori si privitori, chiar si povestitori. Priviti ascultati si vreau ca la sfirsit sa (ne) judecati.

E putin trista, dar nu va speriatzi. Sfirsitul e cel care conteaza si cu putin noroc avem tot timpul pina atunci. Asa ca…

Demult demult, intr-o tzara saraca si prost guvernata, unde si apa seca si nici spor nu era, era odata o fetita mica si frumoasa si deloc plangacioasa. De a ei frumusete si bunatate numai cine nu vroia nu o vedea.Traia cuminte si in lumea ei bucurindu-se de minunatele ei descoperi ca de pe alta lume, a basmelor, din mintea ei mare bogata si frumoasa(si pe care, o, sarutam). Si fetitza crescu ca dintr-o apa vie si se ridica intr-o zi copacel. Si ca dintr-un bobocel galben si pufos crescu o mandrete de fata, ca o lebada alba si prinse forme de zina si suflet de Cea buna si ridica ochii dintre flori si vazu ... o mare de tristetze. Si se-ntrista si plinse si linga ea nu era decit mama.( nu stiu sa o ashez pe surioara ta in poveste, aseaz-o tu te rog. Asa uite ma dau eu mai intr-o parte).

Se culca trista si plinsa in acea zi si dormi rau dar, a doua zi cind se trezi, strinse din pumnii ei mici si-si zise: Eu pot! Am sa fac o lume mai frumoasa, mai curata, mai vie si mai fericita, am sa inforesc florile si sufletele voastre prafuite, am sa va arat cum trebuie sa va fie fetzele si privirile, am sa va povestesc din cartile mele citite si din visele mele traite cum sa va fie zilele, clipele, vietzile.

Hai! Luati! Veniti si mincati, luati si va saturatzi. Eu am un suflet mare si sunt o fiintza tare, am ceva pentru fiecare.

Lumea flaminda, multa, nesatula si indiferenta o seca in cele din urma pe frumoasa fata de harurile ei oricit de multe, si o arunca vlaguita intr-un putz uitat la marginea lumii, acolo unde de obicei sunt aruncati toti plingaciosii si neintelesii lumii. E foarte greu sa iesi din groapa aceea va dau cuvintul meu de povestitor, ca am vazut-o odata. Trebuie sa fii tare, puternic si curajos sa scapi de acolo. Ce credeti, a reusit fata noastra sa scape? Da, a reusit. Doar cu zimbetul pe buze si cu trupul stors dar cu izbinda in palmele ei mici. Eu am zarit-o pe marginea gropii si-am venit sa-I dau ajutor dar ea, voinica, deja era afara. Lumea strimba si indiferenta a apreciat sarguita ei cu simplitate , nu i-a mai cerut dar nici nu i-a daruit nimic in schimb. Doar eu , ca un pardalnic de povestitor si hotz de drumul mare ca a doua slujba, i-am cerut si dat ce nu e treaba voastra.”

M-a amuzat, mi-a prins bine… si mai am mailuri incurajatoare si dragi sufletului meu… dar gata, chiar mi s-a spus – si nu o data – ca sunt curajoasa ca-mi pun viata ca un afis pe blog. Nu va lasati pacaliti, unele lucruri le spun printre randuri…. altele chiar nu mi se intampla… dar stiu sigur ca traiesc intens, ca pentru mine plictiseala e un moft pe care nu-l prefer.

marți, ianuarie 5

:) fel de fel de zambete :)

Am gasit aceasta carte. Zambesc. Asa este. Mult timp am fost complexata de tenul meu. Numai eu stiu cate tratamente si creme si solutii am testat. Dar, nu sunt singura. Chiar imi pasa... si incerc sa scap si sa fiu "frumoasa"... dar am inteles (si asta de la elevi - un motiv in plus pentru care m-am intors - cred) ca frumusetea mea vine din privire, din zambet, din suflet. Ei ma iubesc pentru ca sunt "buna", ca sunt ingrijita, ca ma imbrac tineresc etc. Am invatat sa ma iubesc pentru ce am bun, si sa ascund sau sa diminuez defectele. Oricum, frumusetea fizica e trecatoare.

Citesc bloguri. Aflu de oameni care fac reviste de fotografie, doar pentru ca isi doresc asta. Daca va merge, bine, daca nu, nu vor avea regrete. E minunat sa te lasi purtat de dorinta! (Am trait pe propria piele si e dumnezeiesc).
Am fost intrebata de curand: "de ce m-ai ales pe mine?" Da... chiar asa? De ce aleg anumiti oameni in viata mea? Pentru ca ma simt atrasa de ei. Pentru ca ma simt bine, relaxata, confortabil in compania lor. (am avut intalniri cu oameni ce ma inhibau si luam calmante pentru a rezista in compania lor fara a plange). Pentru ca desfasoara activitati profesionale in domenii ce ma atrag. Pentru ca avem pasiuni comune. Pentru ca vreau sa cunosc fel si fel de oameni, cat mai diversi. Pentru ca imi place un zambet al lor, ochii, mainile ingrijite, un gest (romantic)... ha ha ha...
Care e drumul meu? Cel pe care merg. Cand va fi cazul, Cineva imi va face semn sa cotesc...

Zambesc. Fel si fel de zambete. Dar nu ma las. Zambesc.

marți, septembrie 15

Zâmbesc

Îmi place să zâmbesc. Uneori obosesc şi zâmbetul e mai chinuit. Dar nu mă las. Tot zâmbesc.
Ieri am zâmbit, căci am ajuns la o întâlnire cu mămici, deşi nu am ce căuta acolo. Nu sunt mămică - dar îmi doreeeesc enooorm de muuult să fiu - nici măcar de împrumut. Ceea ce ştiu să fac este să mă maimuţăresc, să mă scălămbăieli în fel şi chip. Asta ştiu, asta am executat. Puştii de doar câteva luni, au râs cu poftă. Eu, am zâmbit că le-am produs bucurie.
Azi, am zâmbit căci vânzătorul de la carnangerie mi-a urat o zi frumoasă ca sufletul meu. Ahhh, de-ar fi aşa, sigur aş avea o zi frumoasă. Acum, zâmbesc de cât sunt de modestă.
Sper să zâmbitţi zi de zi.
Verbul "a zâmbi" se conjugă întotdeuna la timpul PREZENT.
Zâmbete şi bucurii este sloganul meu!
Zâmbiţi mereu, pretutindeni şi indiferent de starea sufletească!
Cu drag,
Doareu