Exercitii

Mi se cere de la institut o situatie cu articolele publicate anul trecut. Ma apuc si caut prin calculatorul meu, care oricum a fost la reparat si multe s-au sters din memoria lui, atat de vasta. Ha ha ha. Nu prea am chef sa caut ce trebuie. Dau peste poze, dosite bine sa nu traiesc in trecut. Nu e bine. Am hotarat ca traiesc clipa si atat. Si imi e bine, desi, simt cum viata mea se intinde ca un elastic... i-as da drumul dar imi e sa nu loveasca prea dur pe ceilalti - cei care trag de fapt de viata mea de la un capat. As vrea sa ii dea drumul incet, si sa am o viata linistita, frumoasa... cu tot ce vreau si visez sa mi se implineasca.

Dar, iata ce am gasit... fotografii cu "exercitiul" de a fi mama....

Este fetita pe care am iubit-o din clipa in care am aflat ca e acolo, un embrion mic. Mamica ei a decis sa nu i se spuna ce va fi, fata sau baiat. Ne tot dadeam cu presupusul cand a crescut, si nu mai avea loc in burtica... ca e baiat si va fi fotbalist... ca e fetita si va deveni pictorita. In martie, anul acesta, prichinduta implineste 3 ani. Mi-e tare draga. Am primit - cadou de ziua mea sau de Craciun - o poza cu noi doua, inramata. Toti care o vad ma intreaba daca sunt mamica. Raspunsul meu: "Nu inca..." Eu o alint Pufoasa, ea imi spune Clau... Am facut o statistica, si am descoperit ca, doar persoanele care ma iubesc sincer si neconditionat imi spun astfel.

Cam atat... ma intorc la caut articole... Sper sa le gasesc!

Saptamana cu bine si frumos sa fie pentru toata lumea!

Viata bate filmul

Am reusit sa ajung la cinematograf. Sa povestesc si despre faptul ca evenimentele din ultima saptamana m-au bulversat atat de rau incat am confundant Cinema Studio cu Scala?! Da, va dau voie sa radeti. Recunosc: a fost o zi grea pentru mine. Cand esti asaltata cu intrebarea: “Ce se intampla la scoala? Cand te disponibilizeaza? Nu te increde in ce spun guvernantii…” (de parca am vreo putere… si daca cred si daca nu, nu pot face miracole), oricat as fi de optimista, ajung sa ma sperii, sa ma intreb: incotro? Incerc sa fiu calma si sa ma bucur de viata. Ca de exemplu… vizionare filme.
Am vazut doua filme in acest weekend. Sa nu-mi fie de deochi. Ha ha ha. “Into the wild” cu Emile Hirsch, Vince Vaughn, Kristen Stewart, regia Sean Penn – aventuri, drama. Poveste de viata, curaj, nebunie. Crescut intr-o suburbie bogata din Washington DC, Christopher McCandless decide la 24 de ani sa intrerupa legaturile cu familia, sa renunte la conturile bancare si sa plece in salbaticie. Ajuns in Alaska, Christopher renunta la masina, isi arde si ultimii bani si decide sa se decurce singur in tinturile pustii, vanand si mancand radacini. Corpul lui a fost gasit luni de zile mai tarziu, cauza decesului fiind probabil inanitia.
„Un sot in plus” cu Uma Thruman – o femeie frumoasa (acum depinde de gusturi). Un film de dragoste, usor, de duminica, coloana sonora ritmata. Mi-a placut partea psihologica a filmului (ca si in „Dragoste fara preaviz”), mi-a placut comparatia dintre „Doamna si vagabondul” cu o relatie intre doi parteneri, la prima vedere atat de diferiti. Mi-a dat de gandit. M-am gandit, firesc, la mine... si am inteles ca, da, e adevarat. Am cunoscut oameni care au citit enorm... biblioteci... sunt doxa... imi dadeau citate, dar, cand era vorba de maniere... ma lasau cu gura cascata. Da, vreau sa fiu rea si sa dau exemple... caci, nu ma refer la o anumita persoana din viata mea, ci in general... barbati din anturaj...
- Asteptand autobuzul, el urca primul… eu ramand singura cu Luna;
- Mi s-a trantit usa in nas, eu avand mainile ocupate;
- Sa te parasca sefului, din razbunare ca nu ai vrut sa iesi cu el la un suc;
- Sa se uite dupa femei, mergand brat la brat;
Dar, pentru ca sunt o norocoasa, am descoperit ca mai exista si barbati manierati. Slava Domnului! Inca nu-mi vine a crede… dar, dau Cezarului ce este al Cezarului. Am aflat ca se mai duc flori la prima intalnire, ca se mai anunta intarzieri neprevazute, ca mai sunt atenti la ceea ce povestesti, la gesturi pe care le faci… (in aceste momente sunt chiar entuziasmata).
Am inteles – ca si in film – ca nu exista barbatul ideal. Nu, cum nici eu nu sunt perfecta (desi mi-as dori – dar cred ca ar fi plictisitor sa nu gresesc niciodata, sa fiu ca un mulaj impecabil, fara niciun defect fizic) am invatat sa accept oamenii cu bune si cu rele, dar sa iau de la fiecare, sa observ ce au mai bun: ochi frumosi, maini ingrijite, cunostinte tehnice, literare, artistice… orice… absolut orice au bun si pot invata, inclusiv faptul ca sunt dornici de socializare. Par ca o lipitoare care “suge” frumosul si bunul din oamenii intalniti. Ha ha ha. Nu vreau sa dezamagesc! Din pacate nu m-am obisnuit sa ma iau si pe mine cu bune si cu rele. Din aceasta cauza, adesea, devin trista. Nu ca as fi trista in interiorul meu, ci pentru ca nu pot oferi in acel moment ceea ce se asteapta de la mine. Citind ceea ce am scris, observ ca mai am muuult de lucrat la mine. Imi amintesc ceea ce mi-a spus un coleg in generala, in urma unei jigniri ce i-o adresasem (mi-a fost lectie): “Asta sunt, nu am ce face, altul mama nu mai face!” Avea dreptate. Din acea clipa, nu am mai judecat oamenii dupa aspectul fizic. Sa fim seriosi, cui ii place sa fie dizgratios sau cu “defecte”: acnee, cicatrici… etc. Da, nu pot spune ca nu conteaza… dar, nu inseamna totul. – Ca si in film, cand Em (femeie de succes) se indragosteste de un pompier, imbracat sportiv, in defavoarea logodnicului, editor, elegant si cu bani.
Dragostea are criterii asa ciudate de a alege… Am iubit cerebral, am iubit cu inima… si stiu ca nu se compara. Am iubit pentru fizic (se poate numi iubire? Nu cred!), am iubit pentru inteligenta, am iubit pentru ca este OM BUN… si nu se compara. Am iubit in fel si chip… incat acum, mi-ar fi frica sa spun: da, iubesc!
Oauu… ce postare! Parca ar fi de Valentine’s day… ha ha ha!O saptamana cu dragoste, zambete, respect, admiratie, incredere ca sunteti frumosi/-oase!