luni, august 1

NOUUUU! POVESTE NOUA! SERIAL

http://povestilelizei.blogspot.ro/2016/08/nou-cum-dobandesti-intelepciunea-de-la.html

CUM DOBÂNDEȘTI ÎNȚELEPCIUNEA DE LA SMARALD
1. Pregătirea călătoriei

Tufişul de un verde crud a început să se mişte. Din el a apărut un iepuraş alb, de toată splendoarea. Smarald era numele său. Blăniţa sa era foarte îngrijită. Ochii săi verzi, precum două mărgele, nu scăpau nimic. Urechile lungi, date pe spate, bine spălate şi îngrijite, auzeau fiecare foşnet, orice fâlfâit de aripi. Codiţa mică, pufoasă i se mişca uşor. Iepuraşul se întinse şi privi în jur.
Două gărgăriţe viu colorate veneau spre el. 
– Bună dimineaţa, prietene! Ai dormit bine? Eşti pregătit pentru o nouă zi?
O gărgăriţă ghiduşă i s-a aşezat pe o ureche, iar cealălaltă pe codiţă.
– Hei, mă gâdilaţi. Daţi-vă jos. Acum! rosti supărat iepuraşul.
– Dar ce-i cu tine? întrebă una dintre cele două gâze.
– Nu ştiu. M-am plictisit aici în pădure. Vreau să călătoresc, să văd şi alte locuri, să cunosc şi alte animale. 
– Vrei să ne părăseşti? Ce-ţi veni? E atât de frumos şi de linişte aici. Ai nevoie de aventură? Vrei să îţi pui viaţa în pericol? spuse grăbită una dintre gărgăriţe.
– Ți s-a urât cu binele, se pare!
– Nicidecum. Uneori, trebuie să pui punct şi să o iei de la capăt. Alteori, e indicat să încerci și un alt drum, nu doar pe cel cunoscut. Eu vreau mai mult. Îmi doresc să călătoresc, să cunosc şi alte rase de iepuri, să mănânc morcovi şi de pe alte meleaguri. E visul meu şi îmi doresc să-l duc la îndeplinire.
Din tufiş se auzi o voce necunoscută:
– Te însoţesc, dacă-mi permiţi. M-ai impresionat cu explicaţia ta şi cred că ai dreptate. Te voi ajuta la nevoie şi-ţi voi ţine companie.
– Cine-i acolo? îngăimă Smarald alergând spre tufiş şi căutând cu atenţie.
– Sunt eu, păianjenul Paj, zise acesta ieşind dintre crengile tufişului. Ţi-am fost mereu în preajmă şi pot spune că te cunosc. Cred că e bine să-ţi urmezi visul. Să nu trăieşti cu gândul că puteai face ceva şi nu ai încercat. Doar ştii proverbul: „Încercarea moarte n-are”.
– Să înţeleg că eşti de acord să pornim la drum, amice? întrebă iepuraşul.
– Bineînţeles. Și eu sunt dornic de plimbare şi de aventură, mărturisi hotărât păianjenul.
Triste, buburuzele au zburat să transmită vestea. În curând, poiana s-a umplut de insecte, păsări şi alte animale, care au venit să îşi ia la revedere de la iepuraş, să-i ureze succes şi drum bun.
  Fiecare a adus câte ceva, fie de mâncare, fie un obiect care să-i servească iepuraşului drept talisman. Smarald şi-a făcut o bocceluţă. A pus totul în ea cu grijă şi cu multă afecţiune.
– Mulţumesc pentru gestul vostru. Mi-aţi demonstrat că sunteţi prieteni de nădejde. Să aveţi grijă de voi! spuse emoţionat iepuraşul.
– Promit să îl apăr şi să-l sfătuiesc atunci când e nevoie, adăugă păianjenul, aşa că nu vă faceți griji pentru el. 
Prietenii şi-au petrecut după-amiaza depănând amintiri, râzând şi cântând. A fost o mică petrecere de rămas bun, organizată pe loc. Nici nu și-au dat seama când a trecut ziua.
Soarele s-a retras obosit după dealurile verzi. Lumina apusului îndulcea toate culorile. Animalele și-au dat seama că trebuie să meargă fiecare la casele lor. L-au îmbrăţişat pe iepuraşul alb şi au pornit gânditoare spre adăposturi.
Stelele apăreau una câte una, arzând intens pe cerul senin, alături de stăpâna Lună. Liniştea s-a lăsat apăsătoare, precum o cortină transparentă peste pădure.