zile cu ceai si dureri chinuitoare, sfasietoare, epuizante - pana la transpiratie-... si injectii... si avertismente... si indemnul: "nu te mai stresa! viata ta se va sfarsi mai curand decat iti poti inchipui!"zile in care, am primit cele mai frumoase mailuri... care mi-au confirmat ca am talent. ha ha ha. deci... sa mai traiesc. am de ce!
cum ar fi daca... daca ai afla ca mai ai un an de viata. ce ai face? in niciun caz sa plangi.
mi-am pus aceasta intrebare, si mi-am amintit de filmele pe care le-am urmarit de nenumarate ori intr-o vreme: "A walk to remember" si "Sweet november". Da, asa as trai... intens si plina de incredere.
am inteles ca as iubi neconditionat si nu as mai da importanta (pe care azi o dau) cuvintelor grele, rautatilor si invidiilor; as face numai si numai ce-mi place; as scrie tot ce am notat in agende; poate as cersi mila de a-mi fi publicata povestea cu Tobias (neseriosi editorii din tara asta) astfel incat sa o vad "vie". am scris-o cu tot dragul din lume, cu toata dragostea de poveste si iubirea de mama; as acorda mai multa atentie oamenilor din viata reala - macar sa ramana cu ganduri frumoase despre mine.
ieri... am fost nevoita sa chem salvarea sa-mi faca ceva injectabil. medicul mi-a spus ceva, si am zambit.
- "e bine ca aveti putere sa zambiti!"
- "pai ce sa fac acum... sunt om... trebuie sa mor si eu din ceva!"
- parerea mea e ca nu e deloc bine ce vi se intampla... si daca nu va controlati.... totul se va sfarsi.
zambesc. si zambesc. si iar zambesc.
