Sunt epuizată şi umflată de plâns. Am obosit să lupt pentru fiecare lucru pe care îl fac. Am obosit să mă rog şi Dumnezeu să mă ignore. Uneori mă întreb de ce se poartă aşa urât cu mine? Alţii au făcut rău şi au fost iertaţi şi ajutaţi... iar eu? Nu am dreptul să Îl judec şi să-I adresez întrebări, dar nu mai înţeleg nimic...
Totul a luat-o razna... oamenii nu mai au cuvânt.... îţi promit că la data de faci ceva, apoi se răzgândesc, că stai să vezi dar nu mai au timp.... Câtă încredere să ai? Ce nervi de oţel trebuie să ai să suporţi frecuşul ăsta... !
Nimic nu-mi merge... şi am învăţat atât... şi am muncit atât... şi m-am rugat enorm. Alţii n-au nici în clin nici în mânecă cu Dumnezeu şi le merge perfect. Unde eşti tu Doamne? Ia-mi zile de vrei... dar nu mă mai chinui... nu mai vreau să trăiesc viaţa asta mizeră, plină de răutăţi, destrăbălare, minciuni, hoţie, prietenie falsă... şi câte şi mai câte.
NU MAI VREAU SĂ TRĂIESC! MĂ AUZI, DUMNEZEULE?
Am făcut cât am putut pentru omenire... am lăsat ceva în urma mea... acum, vreau să mor. M-am săturat de toţi şi de toate.... de nedreptăţi şi invidii... de frustraţi şi oameni care îşi urmăresc interesul... Gata! am trăit destul. Mi-ajunge. Zău... Opreşte-mi viaţa aici...
Trăiesc în zadar... am obosit să mă lupt cu lumea şi cu nedreptatea...
Omoară-mă.... curând... cât mai curând... în noaptea aceasta de se poate.TE IMPLOR!
