Am aflat ca doi oameni, ale caror bloguri le urmaresc cu interes (scriu despre iubire – atat de siropos), au devenit o familie. Ma bucur mult pentru ei, pentru ca s-au gasit si au avut curajul sa-si declare dragostea in gura mea, sa impartaseasca bucuria cu sute, poate chiar mii de oameni. Sa fiti fericiti, Lisandrilor!
Am iubit si am parasit. Am iubit si am fost parasita. Am fost iubita mai mult, mai putin sau cat un triunghi isoscel. Cam mic unghiul. Sau poate e prea devreme pentru unul obtuz. Cu toate astea, ma bucur ca nu e vorba de triunghiul Bermudelor. Zambesc! Stiu ca va fi mai bine… acum, maine, candva.
Ascultand opinia celor din jur, incerc sa ma iubesc mai mult. Dansez cu viata un tango, cu iubirea o conga, cu increderea o hora.
“Pot sa iti spun ceva?”
“Sigur”.
“Esti frumoasa azi.”
“Multumesc”.
“Cand te vad, imi dau seama ca am gusturi la femei, dar, daca nu e sa fie… Copiii nu s-au indragostit de tine?”
“Am avut si cazuri de genul. Vreau sa cred ca s-au indragostit de mine ca “model de viata”, nu ca persoana fizica… Imi doresc sa fie buni, manierati, veseli, sa aibe incredere in ei, sa stie sa isi urmeze drumul, sa inteleaga ca nu pot fi placuti de toata lumea, sa stie ca in viata faci si ceea ce nu iti place…”
Ce viata nedreapta… Nu mai inteleg nimic… dar nici nu vreau sa inteleg. Am urcat pe aripile vietii si am incredere in ea. I-am aratat harta, si stiu ca voi ajunge, mai devreme sau mai tarziu, la usa “Implinirii.”
Ma bucur ca am prieteni care ma asculta, desi nu vreau sa ma plang si sa ma vaiet. Suport cu stoicism efectul alegerilor facute. Imi merit cu prisosinta soarta. A fost o zi cu vorbe mari – “mai rar oameni ca tine”, “esti minunata”, “esti frumoasa”. Ma uit in calendar. E sarbatoarea cuvintelor marete? Da, iubesc cuvintele… am colectie… “esti foarte draguta. sarutari de maini” … privesc in urma… si in prezent… si observ asa rasturnari de situatii… ce dor, dar imi dau putere in acelasi timp. Simt teama, dar am incredere ca sunt mai puternica decat data trecuta. Ma ridic, ma scutur rapid, ma ciupesc, si-mi spun: “Poti. Continua. Va fi bine.” Zambesc si admir si tin la oameni. Nu, nu mai iubesc pe nimeni mai mult decat propria persoana. Mi-am jurat asta!
Promit, solemn, ca imi voi scrie povestile de iubire…. Daca eu nu sunt in stare sa invat din ele, poate sunt de folos altora.