Noul virus de România - Plagiatul

"Plagiatul", virusul care a invadta România, face ravagii.... 

Oamenii bucuroşi, aruncă fericiţi cu roşii... E uşor să râzi de unul şi de altul...  

Fiecare om care are de a face cu scrisul, începe să-şi caute copiatori ai marii opere. E greu... 

Din ce în ce mai mulţi oameni vor să scrie. Chiar deunăzi, o cunoştiinţă, îmi scrie pe mail rugămintea de a-i trimite materiale despre scriere (eu urmând diverse cursuri de scriere), deoarece vrea să scrie.

Bun. Caut în calculator, şi-i trimit.

Mă sună. 

-După ce scriu o poveste ce fac cu ea?

- Depinde ce vrei să faci cu ea. O păstrezi sau dacă ai curaj, o trimiţi unui site literar, unei reviste, unei edituri (de ce nu?). 

- Am înţeles.

Dorinţa de a fi publicat este mare. Am simţit-o pe pielea mea. Însă, eu mi-am dorit ca poveştile mele să fie de folos copiilor plictisiţi de literatura clasică. Am vrut să creez o lume frumoasă, să-i întorc la lucruri minunate: natură (flori şi insecte), creaţie (desen, poveşti), maniere (Te rog şi Mulţumesc - poveste cerută de o mămică; asta m-a impresionat), prietenie, curaj ("Tobias, elefănţelul colorat). Îmi doresc mult ca aceşti copii, să crească armonios... să fie buni, zâmbitori, darnici şi harnici, sănătoşi, sportivi (vezi povestea "Bascheţii fermecaţi").

Astăzi mă sună Rareş, băieţelul a cărui bonă este mama.

- Salut. Mai scrii şi tu o carte?

- Despre ce vrei să scriu?

- Despre un samurai....

- Bine, voi scrie pentru tine o carte cu samurai.

Nimic nu e întâmplător

Cu toate că am momente în care mi se face o frică soră cu moartea, ştiu că toate au un rost... deşi mi-ereu să le accept, nu am încotro. 

Viaţa mă pune uneori la colţ, pe coji de nucă.

Azi, am primit un newsletter, care m-a liniştit.

“Mă consider un războinic paşnic pentru că bătăliile importante sunt în interior”, îmi spusese cândva Socrate. Acum mă confruntam cu propria bătălie interioară – o perioadă de deznădejde, cinism şi paralizie mentală. Mă simţeam îngheţat, prins între două lumi, fără să aparţin cu adevărat niciuneia. Voiam să mă întorc din drum, însă văzusem deja prea multe şi nu vedeam nicio cale să merg înainte. 

În timp ce spiritul meu trecea printr-o perioadă de reorganizare, eu treceam printr-o perioadă de suferinţă şi dezorientare profunde, cum e cea prin care trec bolnavii mintali. Aceasta era noaptea întunecată a sufletului meu, după cum e numită în diverse tradiţii spirituale. Noaptea întunecată a sufletului poate fi o perioadă de însingurare. S-ar putea să ne fie greu să comunicăm cu ceilalţ. Din afară, vieţile noastre pot părea normale sau chiar plăcute, însă să le simţim cu totul altfel dinăuntru. 

Totuşi, dacă înfruntăm nopţile întunecate cinstit şi răzbatem prin ele, o asemenea experienţă poate să ducă la o nouă iluminare şi un simţământ de compasiune. Putem învăţa lecţii importante în urma acestor probe şi încercări. Printre altele, am învăţat că există o fază naturală în evoluţia noastră spirituală care cere să îţi îndrepţi aproape obsesiv atenţia către sine – amintire de sine, observare de sine, reflexie asupra sinelui. Trebuie să cunoaştem sinele înainte să-l putem transcende.

Fragment din cartea “Călătoria sacră a luptătorului paşnic” autor Dan Millman editura Mix

“Lumea pe care o vezi, mi-a spus el, arătând cu braţul până departe, este o şcoala, Dan. Singurul profesor real este viaţa. Ea ne oferă foarte multe experienţe, şi dacă acestea ar fi capabile să aducă cu sine înţelepciunea şi împlinirea, toţi oamenii vârstnici ar fi nişte maeştri iluminaţi şi fericiţi. Din păcate, lecţiile pe care ni le oferă experienţele noastre sunt ascunse. Nu toată lumea ştie să le desluşească.”

Dan Millman

---

“Numai pornind de la experienţe care sunt acceptate adânc în suflet se pot dezvolta cu adevărat însuşiri ale sufletului şi spiritului.”

Jaap van de Weg