Amintiri

Adun amintirile cu lopata, cu mătura şi făraşul, cu mâna sau cu pămătuful. Le sortez şi le aşez în sertare, pe care pun etichete: amintiri din şcoală, amintiri plăcute, amintiri triste, amintiri pe care le urăsc, chiar nu ştiu de ce nu le desfiinţez, amintiri ce-mi stârnesc hohote de râs, amintiri cu gust dulce, atât de dulce încât îmi ling buzele, amintiri amare, atît de amare de mi se şterpezesc dinţii şi îmi scărţâie neuronii ce vor să facă sinapse.
Uneori îmi vine să amestec toate amintirile să văd ce iese. Oare amintirile pătează? Ar fi cazul să folosesc înălbitor?
Îmi adun puterile, zâmbesc, trag aer în piept, ajunge la plămâni, simt că pot respira – uşurată -, iau sertarele, cu amintiri bune şi nebune, şi le urc în podul casei.
Fie ca timpul să le cearnă, luna şi stelele să aibă grijă de ele, să nu fie furate de monştrii. Sunt amintirile mele, cu bune şi rele!
Amintiri ce dor, amintiri ce mor,
Amintiri de vis, amintiri de nedescris,
Amintiri seci, amintiri reci…
Amintiri în fel şi chip… sau fără chip.

Cuvinte dragi...

Heeii!!
Uitarea si prietenia nu fac casa buna din cate stiu!
"Nu stiu altii cum sunt, dar mie" nu imi place sa ii sufoc pe cei care conteaza pentru mine, cateodata deranjaza si chiar ai nevoie sa fii doar tu cu tine, in general vorbind. Eu prefer sa le fiu alaturi cu orice ocazie, atunci cand au cu adevarat nevoie de cineva, alaturi de care sa rada (cazuri pe care le doresc din ce in ce mai dese), sa stea la povesti pur si simplu sau alte diferite chestii...
Asadar, daca nu vorbim prea des, asta nu inseamna ca nu esti prezenta in fiecare seara in rugaciunile mele si mereu la locul tau pe care l-ai ocupat undeva in sufletul meu.

Te imbratisez cu drag!

... Multumesc, Ady!

Toate vin cand am nevoie mai mult si mai mult de un prieten, care stie ce inseamna PRIETENIA (unii doar o promit, dar stiu sa faca magia de a disparea subit, fara cuvinte... fara ramas bun).