vineri, decembrie 30

2012 este numele meu... si va zambesc cu drag


<!--[if gte mso 9]> Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4

Sunt mic, dar curat, sincer, vesel, optimist. Sunt un înger cu aripi firave, ce am fost trimis în această noapte pentru a vă fi alături 366 de zile. Sunt mai gras decât fratele meu 2011.

Încerc să fiu mai bun, mai puternic, mai prosper decât fratele meu, 2011. El era mai mândru din fire şi de aceea nu a reuşit să dăruiască tot ce avea bun în sac. Să ştiţi că eu sunt copilăros, şi vă spun de la început ca să nu aud că nu aveaţi de unde cunoaşte una ca asta, că am nevoie de zâmbetele voastre, de jocul şi cheful vostru de joacă. Îmi doresc să fiu răsfăţat, să îmi citiţi poveşti, dar nu numai. Orice carte mă va face mare şi frumos, şi roditor, şi util.

Să dansaţi, să ascultaţi muzică, ba chiar să-mi cântaţi... aşa cum vă pricepeţi voi.

Vreau să vă scoateţi de la naftalină sufletele de copil, să fiţi darnici, umani, calzi, să vă îmbrăţişaţi copiii, părinţii, prietenii, să faceţi acte caritabile - unii nu sunt aşa norocoşi precum voi - să scrieţi scrisori oamenilor dragi, chiar şi lui Moş Crăciun.

Vreau să mă ajutaţi să scăpăm de tristeţe, de răutate, de invidie şi ură.

Zâmbiţi oamenilor din jurul vostru. Răspundeţi cu drag la telefon sau la o întrebare adresată de cineva pe stradă; ajutaţi un copil să primească educaţie; salvaţi viaţa unui om care are nevoie de puţin sânge; vizitaţi-vă prietenii, socializaţi, fiţi creativi; faceţi cadouri simbolice, dar dăruiţi... un zâmbet, o îmbrăţişare, o felicitare făcută din cuvinte decupate din ziare...

În fiecare zi, vă rog să fiţi optimişti, iar seara să-mi scrieţi realizările voastre într-o agendă. Eu le citesc cu drag şi responsabilitate, şi vă ajut să treceţi peste greutăţi; vă dau un sfat, un răspuns, o altă şansă, un înger să vă descurce iţele.

LA MULŢI ANI VESELI, JUCĂUŞI, CU MULTĂ, MULTĂ SĂNĂTATE! NU VĂ UITAŢI CĂCIULA, FULARUL ŞI MĂNUŞILE! ESTE IARNĂ, DRAGII MEI, ŞI NU VREAU SĂ VĂ VĂD CU NASURILE ÎNGHEŢATE.
LA MULŢI ANI CU MULTE POVEŞTI, LECTURI, CURSURI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ ŞI CREATIVĂ!

HAI SĂ FIM OMENOŞI ÎN ACEST AN! HAI SĂ CONSTRUIM O LUME MAI FRUMOASĂ!

Cu mare drag şi energie,
Vă îmbrăţişează ANUL 2012

O viata cu tine

Maria a scris CONTINUAREA POVESTII

Povestea Evei
de Maria Matei
Linistea monotona a diminetii este sparta de taraitul insistent al telefonului.
Pasii obositi, plictisiti ai Evei se indreapta spre peretele galben al holului, unde sta atarnat telefonul.
-Da.
-Salutare. Biletul de avion se afla in posesia mea. Cum vrei sa ti-l trimit?
-E ok o intalnire la pranz, intr-un restaurant modest?
-Mai bine de atat nici nu-mi puteam imagina.
-La ora 13 in fata muzeului de istorie.
-Perfect. La 13 sa fie.
*
Eva era fascinata de scrisori. Uneori isi scria singura. Orice: amintiri vesele, triste, indemnuri, realizari. Degetele lungi tineau cu atata gratie stiloul primit de Craciun de la sotul ei.
- Pentru autografe, draga mea.
- Vaaai. Cata incredere poti avea intr-o femeie-copil!
- E, hai… stiu eu ce stiu, si o imbratisa patimas, sarutand-o. A… era sa uit.. Am o surpriza pentru tine.
- Inca una?
- Asta chiar merita atentia. Este o adevarata opera de arta.
Barbatul interesant, cu o voce placuta, nas putin acvilin, privire patrunzatoare, ii devenise sot Evei acum trei ani. La inceput, cand s-au cunoscut, erau ca soarecele si pisica. Ea isi dorea romantism, poezie, arta, declaratii de dragoste, iar el nimic.
Acum, simtise nevoia sa ii ofere femeii minunate din viata lui marturia dragostei ce i-o purta.
- Poftim, si-i inmana o cutie de catifea albastra.
- Sa vad, sa vad! Sunt atat de curioasa.
Capacul cutiei zbura pe canapea. Zece-cinsprezece scrisori, asteptau frumos oranduite, in plicuri albastre, sa fie lecturate.
-Nu pot sa cred! Ai facut tu asta?!
-Da… mi-am invins teama de penibil.
Eva se prinse de gatul lui si-l saruta.
-Acum, ma retrag sa le citesc. A… iti multumesc dragul meu. Un alt sarut prelung pecetlui buzele dornice ale sotului.
-Atunci, eu ies la o plimbare. Lectura placuta!
*
Soferul nu vazuse ca cineva se afla pe trecerea de pietoni. Lovitura a fost puternica. Barbatul care isi lasase sotia sa citeasca dovada dragostei purtate in fiecare fibra a miocardului, nu s-a mai intors acasa.
*
Eva isi lua cutia albastra. O aseza in bagaj. Lacrimile se incapatanau sa isi paraseasca matca. Maine va zbura spre noua ei viata. Un alt inceput… alte locuri… alti oameni….
In aeroport, aseza pe banda rulanta cutia de catifea albastra cuibarita printre lucrurile miniaturale din bagajul de mana. Zborul va fi unul lung, iar ragazul acesta, tintuita in scaunul avionului, va deveni un chin dupa numai cateva ore. Mii de ganduri, de emotii o strabateau in valuri, inabusind-o, alarmand-o, ca o frenezie imaginara, interioara, ascunse toate sub acea masca pe care o purta de cele cateva luni de la pierderea lui Albert, sotul ei.
Nimic nu o consolase pana acum si nimic nu-i putea reda zambetul. Pierduse tot, aproape tot; nici macar nu avusese taria sa se certe cu Dumnezeu; sa-I spuna cat de nedrept si de crud a fost ca tocmai acum cand avea in brate dovada iubirii lui, tocmai acum cand se putea desfata cu toate cuvintele pe care le-a asteptat cu infrigurare zi de zi in acesti trei ani minunati, sa le auda rostite, tocmai acum cand lacrimile ei de fericire ar fi putut uda cerneala neagra a zecilor de cuvinte, tocmai acum I-l rapise pe Albert.
Nu se mai intreba de ce, ci pur si simplu accepta aceasta nesfarsita intrebare ca o mantra interioara ce avea ritmul inimii ei. Asteptase primul “Te iubesc!” an dupa an si chiar si in marturisirile lor cele mai intime Albert insista sa-si dovedeasca iubirea si nu s-o rosteasca; spunea el ca nu e priceput la cuvinte si ca isi doreste ca ea sa simta iubirea lui. De fapt, la Albert totul se masura in palpabil: florile, micile pietre albe ca gheata – nestematele acelea pe care le-au zarit amandoi in vitrina pariziana a primei lor excursii ca cuplu, si chiar si masina ei sport, coupe, argintie pe care Albert refuzase cu desavarsire sa o imbrace in flori si panglici de matase asa cum ii sugerasera amicii lui; ii darui cheia automobilului pur si simplu, amabil, senin, detasat, “E a ta!” spuse el ascunzandu-i cheia in palma, imbratisand-o patern si tandru deodata, asa cum numai el stia sa o faca.
Da, stia! Albert stia atat de mult sa o faca sa se simta femeie si adora la ea cheful de joaca, veselia, continua mirare in fata a toti si a toate si mai ales adora sa o vada copilarind printre cartile ei, printre povesti si cuvinte, printre zecile de coli albe mototolite ce zaceau in juru-i uneori si adora s-o rasfete cu asternuturi de in alb, moi si delicate si ceai cald in serile cand era prea obosita pentru povestea de noapte buna. Atunci povestea o spunea el si Eva se cuibarea la pieptul lui ascultand cu ochii inchisi si cu un zambet senin aninat de colturile gurii ei roze. Sorbea ceaiul cald si isi umplea narile de parfumul lui, iar ochii mari, caprui, se umpleau de bucuria a ceea ce tocmai traia.
Casnicia lor era o minune, era o poveste coborata din Eden si simteau amandoi, fara sa isi marturiseasca aceasta vreodata, ca isi apartineau de secole intregi, isi vorbeau pur si simplu – cu mainile, cu ochii, cu mintea – si se iubeau cufundandu-se unul in inima celuilat ca intr-un taram stiut, cucerit candva pe cand romanii inca aduceau jertfe lui Venus.
*
Pana la New York mai era o escala de facut si portia de realitate pe care aceasta o aducea cu sine devenea si mai dureroasa. Se retrase intr-o cafeanea si spera din tot sufletul sa poata plange… Nu reusea si I se parea nedrept sa o faca, nedrept pentru ca Albert ar fi facut orice sa n-o vada suferind, inlacrimata ori deznadajduita.
Nu, nu putea plange, nu acum, nu cand stia ca in micul bagaj aflat acum la picioarele sale stau odihnite cuvintele lui scrise stangaci, cumva calculat, cu litere simetrice, rotunde, egale, nenumarate cupluri innegrite de mereu aceleasi cuvinte. Albert scrisese sa ajunga cat pentru o eternitate ca si cum ar fi vrut sa acopere nu doar viata aceasta ci si cele o mie de vieti impreuna trecute si probabil si cateva viitoare. Da, erau suflete pereche, simteau aceasta amandoi ori de cate ori isi cuprindeau palmele cu degetele rasfirate si ori de cate ori isi odineau obrajii alaturati pentru a-i mangaia cu genele matasoase si asta intotdeauna inainte ca ea sa inceapa sa rada vazand panica din privirea lui cand Albert simtea ca ar trebui sa rosteasca un “Te iubesc!”.
Albert era masiv, sobru cu toti cei din jurul lui, dar in caminul lor Albert era imbratisarea puternica si calina a vietii, era iubirea insasi, asadar cum ar putea sa se rosteasca pe sine?!
*
Eva zambea… asa decurgeau de saptamani intregi fanteziile ei imaginare, rememorand atingeri, sunete, gesturi, priviri, emotii. Viata ei de acum era toata doar amintiri. Se simtea impartita intre sentimente si ganduri uneori, pentru ca mai apoi sa redevina un tot unitar ca un taler al memoriilor lor comune. Se balansa mereu intre deznadejdea de o clipa – in care ar fi plans cat pentru toate Evele din lumea intreaga; ar fi jelit chircita, cu pumnii stransi, cu buzele-I rosii, infierbantate de nerostite si inabusite intrebari. Ar fi gemut si s-ar fi svarcolit, si-ar fi infipt degetele-I albe si firave in lemnul masiv mirosind a tamaie, daca nu ar fi stiut sa planga altfel decat ca un copil: suspinand si lansandu-se pe sine pentru a-I alina pe ceilalti.
Nu avu puterea sa-si strige durerea si cauta sa-I susutina pe toti din jur dintre cei care se prabuseau sub emotiile pierderii lui Albert. Simtea cumva ca tocmai el, Albert, o incurajeaza, ii insufla din taria si puterea lui pentru a rezista, ba chiar se simtea datoare sa se poarte asa cum ar fi facut-o Albert. Da, Albert ar fi avut grija de aceasta ori de cealalta, Albert nu ar fi intarziat din vreo anume pricina, nu si-ar fi pierdut cumpatul, Albert ar fi fost puternic si extrem de pedant vis-à-vis de detaliile unei ceremonii ca aceasta.
Eva nu se pierdu cu firea, Eva nu planse, Eva credea chiar de atunci - ca si in aceste momente – ca Albert traia déjà intr-o dimensiune noua, invizibila ei, dar accesibila. Albert era o forma-gand-emotie, o entitate prezenta, angelica. Nu putea rosti nimanui crezul acesta al ei, dar simtea ca iubirea lui e in intreaga-I fiinta, in mintea, sufletul, inima ei si ca nimic niciodata nu-I va putea desparti; nici macar moartea. Pentru ea moartea nu era un tabu, ci doar un gentleman in frac cu chip angelic care ar fi poftit-o intr-o masina de epoca, scuzandu-se pentru tigareta care fumega la nesfarsit, din coltul gurii, facand sa apara in rastimpuri, printre rotocoale de fum, o gropita in obrazul alb, inert, luminos. Desigur, pentru Albert sosise o alta Eva!
…Se surprinse de multe ori gandind astfel despre toate evenimentele trecute ori posibile si constientizase cat de mult insemna pentru ea Albert si cat de mult din Albert exista in ea, desi sotul ei fusese cel care ii oferise intotdeuna libertatea de a fi copil, dar mai ales bucuria de a fi femeie fara sa incerce sa o schimbe in vreun fel.
*
Debarcarea pe aeroportul JFK ii goni din minte toate umbrele intunecate ale spaimei si deznadejdii. Cauta din priviri, pe sub gene, cumva incercand sa inlature ameteala ce o cuprinsese si ghidandu-se - mai mult dupa instinctul acela pe care il descoperise intaia oara cu numai doi ani in urma - printre multimea compacta, framatanda si murmurand a urari de bun gasit, acoperite deodata de lumini puternice ce tronau - atmosfera asezata parca intr-un labirint format din multimea de oameni - din tavanul imens strajuit de arcade metalice, reci, impozante.
Tresari cand simti apropierea si caldura dulce, strecurata ca un fior, ii cuprinse trupul firav cand recunoscu chipul in miniatura a lui Albert, cu micul nasuc acvilin si genele matasoase, negre si intoarse ce adumbreau ochii migdalati ai lui Matthew.
*
Pe Matthew nu-l mai vazuse de opt sapatamani, sase zile si acest lung drum pana la N.Y. si in tot acest rastimp lungile convorbiri telefonice nu-I puteau acoperi suferinta de a ramane departe de fiul lor, fiul lui Albert al ei, pentru a se ocupa de toate cate mai erau necesare pentru a definitiva mutarea in U.S.A asa cum Albert planuia de ceva vreme.
Albert visa pentru ea o cariera de scriitoare full-time. O viata cu norma intreaga dedicata povestilor pentru copii, dar mai ales o viata dedicata povestilor lor de seara, in care Albert ii alinta pe ea, minunata lui Eva, si pe micul Matthew cu asternuturi albe de in si ceai cald, aromat, visand sa-si umple ochii de bucuria ce o va fi trait.
*
Matthew o imbratisa cu manutele-I calde, micute si sigure incurcandu-si degetele in suvitele castanii ale parului ei, razand cu pofta si inganand fraza cu fraza, tot ceea ce Eva se straduia sa rosteasca zambind printre lacrimi:
“Un elefant se legana pe o panza de paianjezi si fiindca ea nu se rupea a mai venit un elefant! Doi! Doi elefanti se leganau pe o panza de paianjeni si fiindca ea nu se rupea a mai venit un elefant! Trei!...”
Matthew radea cu tot trupul, cantecelul acesta minunat pe care Eva il despachetase dintr-o cutie magica de catifea albastra avea in el emotia intregului univers, toate rezonau in vocea Evei a impacare, a bucurie si acceptare…
Matthew radea cu tot trupul, iar trupul si mintea Evei plangeau, regasindu-se pentru intaia oara in aceeasi emotie, pentru ca Eva stia ca in acele versuri scrise in zeci de randuri, scrisoare dupa scrisoare, Albert asezase tot sufletul sau; tot ceea ce simtea pentru ea, pentru micutul lor Matthew, pentru dragostea, pasiunea, dorul, tacearea, pacea, dorinta, iubirea, chemarile nerostite, clipele de dragoste patimasa, gandurile si simtamintele-I toate. Albert le asezase acolo pentru ea, pentru Eva, femeia-copil din viata sa si pentru micul lui Matthew.


miercuri, decembrie 28

Poveste si CONCURS LITERAR DE AMATORI

Va rog sa continuati povestea (pana la data de 15 ianuarie 2012) si cele mai frumoase 5 finaluri vor fi premiate in carti. :) Multumesc!

Poveste

Linistea monotona a diminetii este sparta de taraitul insistent al telefonului.

Pasii obositi, plictisiti ai Evei se indreapta spre peretele galben al holului, unde sta atarnat telefonul.

-Da.

-Salutare. Biletul de avion se afla in posesia mea. Cum vrei sa ti-l trimit?

-E ok o intalnire la pranz, intr-un restaurant modest?

-Mai bine de atat nici nu-mi puteam imagina.

-La ora 13 in fata muzeului de istorie.

-Perfect. La 13 sa fie.

*

Eva era fascinata de scrisori. Uneori isi scria singura. Orice: amintiri vesele, triste, indemnuri, realizari. Degetele lungi tineau cu atata gratie stiloul primit de Craciun de la sotul ei.

- Pentru autografe, draga mea.

- Vaaai. Cata incredere poti avea intr-o femeie- copil!

- E, hai… stiu eu ce stiu, si o imbratisa patimas, sarutand-o. A… era sa uit.. Am o surpriza pentru tine.

- Inca una?

- Asta chiar merita atentia. Este o adevarata opera de arta.

Barbatul interesant, cu o voce placuta, nas putin acvilin, privire patrunzatoare, ii devenise sot Evei acum trei ani. La inceput, cand s-au cunoscut, erau ca soarecele si pisica. Ea isi dorea romantism, poezie, arta, declaratii de dragoste, iar el nimic.

Acum, simtise nevoia sa ii ofere femeii minunate din viata lui marturia dragostei ce i-o purta.

- Poftim, si-i inmana o cutie de catifea albastra.

- Sa vad, sa vad! Sunt atat de curioasa.

Capacul cutiei zbura pe canapea. Zece-cinsprezece scrisori, asteptau frumos oranduite, in plicuri albastre, sa fie lecturate.

-Nu pot sa cred! Ai facut tu asta?!

-Da… mi-am invins teama de penibil.

Eva se prinse de gatul lui si-l saruta.

-Acum, ma retrag sa le citesc. A… iti multumesc dragul meu. Un alt sarut prelung pecetlui buzele dornice ale sotului.

-Atunci, eu ies la o plimbare. Lectura placuta!

*

Soferul nu vazuse ca cineva se afla pe trecerea de pietoni. Lovitura a fost puternica. Barbatul care isi lasase sotia sa citeasca dovada dragostei purtate in fiecare fibra a miocardului, nu s-a mai intors acasa.

*

Eva isi lua cutia albastra. O aseza in bagaj. Lacrimile se incapatanau sa isi paraseasca matca. Maine va zbura spre noua ei viata. Un alt inceput… alte locuri… alti oameni….

luni, decembrie 26

Ce face Lizica?

Intamplari haioase cu mine... sau cu numele meu, de care eu sunt foarte detasata, desi mi-l recunosc si asum.

Acum cateva zile, am primit bani prin Western Union. Ajung la posta. Dau buletinul. Doamna ma intreaba:

- Si Lizica?
- Ce este cu ea? intreb.
- De ce nu scrie aici si Lizica?
- Stiti, eu nu o folosesc pe Lizica decat pentru povesti. Asa, in viata de zi cu zi, imi folosesc numele de succes, dur si rasunator Claudia. N-am mai avut probleme pana acum.
- Domnisoara, de acum incolo sa-l folositi. Este al dumneavoastra si puteti avea probleme daca il ignorati.
- Bine. Multumesc pentru sfat.

Totul s-a rezolvat cu bine.

Joi, ma cheama doamna directoare sa-mi spuna ca biologia va disparea din cataloage in curand si ar fi bine sa ma orientez spre altceva. Apreciez gestul si sinceritatea acestei femei deosebite.

- Momentan, e prea mult pentru mine. Stiu ca voi face niste schimbari majore in viata mea in 2012, dar nu stiu acum exact ce si cum si cand.
- Te inteleg. Esti si foarte obosita.
- Da, am nevoie de somn si liniste si mancare. :)

A doua zi, la consiliu, doamna directoare spune la un moment dat:
- Asa cum vorbeam si cu Lizica ieri....
Pana atunci era rumoare in cancelarie... toata lumea agitata, numara absente, alerga dupa semnaturile colegilor...
S-a facut liniste. Toti se uitau unii la altii sa vada cine e Lizica. :))

Eu am zambit... stiam ca este o modalitate de a face liniste in sala (ca la tribunal)....

Colega de langa mine, tot Claudia... era mirata. Ii soptesc:
- Eu sunt Lizica.
- Aaaa.... si de ce iti spune asa....?
- Hahaha... e un nume mai rar, si multora le place....

In rest.... Lizica scrie povesti. :) Claudia preda biologia. Si Groza poate va fi schimbat in curand... :)) :))

O zi deosebita va doresc!

duminică, decembrie 25

Craciun special, cu emotii




Imi doream un Craciun simtit... cu sufletul si nu material. Imi doream sa ajung la slujba.... :) Nu fusesem niciodata.

Adormisem tarziu in noapte... citind si asteptandu-l pe Mos Craciun.

Dimineata... dormeam asa de bine. Unul din bunii mei prieteni - pe care nu pot sa ma supar (asa este el matinal) - mi-a trimis sms la prima ora. Am zambit si am cerut somn. La scurt timp, fetele mele au inceput zarva. Sosise mos Craciun. Desfaceau pachete, se probau si erau fericite.

- Hai si tu .... a venit si la tine.
- Mai vreau putin somn... inca putin... va rog... (pusesem ceasul sa sune la 8.30).
N-a fost chip sa scap... :)

M-am trezit... un mos atat de emotionat, incat mi-a lasat si eticheta la cadou. :)) Nu-i nimic. Tot il iubesc.

Am baut o cafea impreuna cu cele dragi mie... si am pornit spre biserica. Mi-era dor. NU mai fusesem de mult, plus ca nu ajunsesem niciodata la slujba de Craciun.

A fost emotionant. O slujba frumoasa. Am simtit bucuria nasterii pruncului Iisus. Mi-am amintit de ziua in care am botezat un baietel frumos si cuminte, si visul purtat in suflet de ani de zile mi s-a implinit. Am inteles ca minunile exista. Am ascultat cele mai frumoase colinde.. originale si traite, in compania corului facultatii de teologie.

La miruit, preotul mi-a spus: "Cam rarut, dar lasa, ca-i mai dragut.:)"

"N-am scuze, stiu, dar am fost foarte ocupata si duminica am recuperat somnul pierdut in timpul saptamanii... ".


"O, ce veste minunata... astazi s-a nascut Iisus... " "La multi ani cu sanatate, sa va dea Domnul tot ce doriti, Zile senine, si fericire, La multi ani, sa traiti."


Sa aveti un CRACIUN MINUNAT, SA FITI COLINDATI DE INGERI... (sper ca acest Craciun sa nu insemne numai carnati, sarmale si petrecere)... SA IUBITI SI SA PRIMITI IUBIRE... SA ZAMBITI... SA IERTATI SI SA FITI IERTATI.

Zambete si bucurii, imbratisari si voie buna... va trimit in dar!

sâmbătă, decembrie 24

Crăciunul cu bucurie şi împliniri soseşte



SĂRBĂTORI FERICITE....
SĂ FIM MAI BUNI... MAI DARNICI.... OPTIMIŞTI ŞI ZÂMBITORI.

IISUS SE NAŞTE PENTRU NOI.

SĂ-L PRIMIM CU SUFLETUL CURAT....

luni, decembrie 19

Ultima postare :)


In zori de zi aburiti de ganduri... ma trezesc cu greu, dupa lectura unei povesti de iubire intre Edith Piaf si marcel Cerdan. Am decis: este ultima postare. Poate voi reveni cand voi locui in alt oras... poate voi reveni cand voi avea un alt statut.... poate voi reveni de dor... din cand in cand.

Mi-e foarte dor de mine.... de preocuparile mele (lecturi, tricotat - si nu glumesc -, scris). Mi-e dor de intalniri dese cu prieteni. Mi-e dor sa ma intorc la oamenii care ma cunosc pe mine ca OM, nu ca bloggerita. De multe ori mi-am furat vorbe, injurii din cauza unor cuvinte neintelese.

Ieri vorbeam cu o buna prietena, intrigata de faptul ca nu are bani sa faca fapte bune.


MULTUMESC TUTUROR CARE AU IUBIT ACEST BLOG, CARE M-AU INCURAJAT SI MI-AU FOST ALATURI IN MOMENTE TRISTE, CUMPLITE, DAR SI IN CELE VESELE.

SARBATORI FERICITE SI UN AN 2012 PLIN CU REALIZARI, SANATATE SI ARMONIE.

ZAMBETE SI BUCURII, DRAGII SI DRAGELE MELE CITITOARE!

"Draga mea, copiii nu au nevoie doar de mancare si haine. Ei sunt avizi de afectiune. Cati copii nu ti-au oferit din ciocolata lor desi nu au mai vazut de luni de zile? Dar cati copii s-au desprins usor din bratele tale la plecare?"

Putem sa daruim si fara bani... Dragostea nu se cumpara.... :)

Am nevoie de timp.... si simt ca eliberandu-ma de blog... il voi economisi. Stiu ca sunt oameni care vor regreta. Sunt altii care vor spune: "am mai scapat de o pierde vara care se "lauda" cu tot ce face ea." Sunt oameni SALVATI de acest blog. Ei mi-au spus asta... si ii voi ruga sa marturiseasca de va fi nevoie de dovezi (stiu ca nu este).

Voi citi enorm si voi scrie enorm.... Imi doresc s aincep o carte pentru adolescenti... Mai nou, traiesc printre ei. Imi doresc sa creez o lume mai frumoasa.... atat cat pot face EU impreuna cu cei care vor sa se implice.

Imi doresc armonie, liniste, echilibru, sanatate, voie buna, zambete, energie, prieteni pe care sa-i aud cat mai des... sa-i vad si sa-i imbratisez. :)


duminică, decembrie 18

Sarbatori fericite!



Fie ca stelele sa va lumineze calea....
Fie ca zambetul sa locuiasca permanent pe chipurile voastre...
Fie ca bucuria sa va viziteze in fiecare zi...
Fie ca minunile sa formeze siraguri la gatul fiecaruia...
Fie ca nasterea Fiului Iisus Hristos sa dainuiasca pe veci in sufletele noastre....
Fie ca starea de bine, cald, belsug, incredere, speranta, daruire din aceste zile sa ramana tot timpul in inimile noastre....

Oare e atat de greu sa fim buni? Ce ne costa sa daruim un zambet? Dar o vorba buna e atat de greu de articulat? Mai bine sa tacem in clipele in care nu putem spune cuvinte magice... "te iubesc" , "multumesc", "te rog frumos", "o zi minunata", "ganduri bune".

Lectura... cu dor


Dupa ce am fost chinuita de o criza biliara infioratoare - insa am inceput sa le suport cu stoicism - ma simteam vinovata ca am pierdut timp fara a face nimic.

Asa ca, destul de ametita si slabita dupa 2 zile de post negru - fara apa chiar, am luat in brate "Ioana Celibidache, matusa de poveste" de Monica Pilllat (fiica poetului Dinu Pillat), editura Humanitas si dai si citeste. Am fost cucerita de la primele pagini. Scrisa usor, cu umor si ritm sustinut, m-a purtat in timp si prin locuri minunate (Paris, Roma) si mi-a starnit dorul de duca. [nu stiu ce se intampla cu mine?; mereu am fost o tipa comoda, careia nu i-a placut sa-si faca bagaje si sa umblue teleleu; de ceva vreme, simt ca locul meu nu mai este aici; financiar nu ma vad plecand prea curand; insa, cine stie ce planuri are pentru mine Dumnezeu?!].

Ioana este pictorita. L-a adorat pe Klee. A pictat vrajita de muzica. A transpus pe panza opere muzicale, dar si texte ale poetilor romani. (exemplu 40 de poezii de Toparceanu). Casele construite in lume, alaturi de sotul ei, dirijorul Sergiu Celibidache, au purtat amprente romanesti. Si-a urmat sotul pretutindeni in lume, insa nu a putut sa isi semneze opera decat cu prenumele: "Ioana". Mereu au existat rautati... oamenii credeau ca maestrul, platea pe cineva ca sa picteze si sa semneze cu numele sotiei. Mai ales ca Ioana, scrisese si poezie.

Cartea este un fluviu de cultura... pe mine m-a starnit.... m-a fascinat... m-a inviorat si mi-a trezit dorinta de a TRAI zambind, ba chiar razand as putea spune.

V-o recomand cu mare drag... sau cine doreste o trimit prin posta, imprumut. :)


Zambete si lecturi minunate (chiar si seara putin, printre picaturi).


sâmbătă, decembrie 17

Relaxare




A venit vremea pentru o scurtă pauză.

INSPIRĂ, EXPIRĂ
Simte aerul cum te împrospătează.

INSPIRĂ, EXPIRĂ
Fă sonorul gândurilor mai încet.

INSPIRĂ, EXPIRĂ
Închide-ţi ochii şi lasă liniştea să-ţi inunde sufletul.

INSPIRĂ, EXPIRĂ
Zâmbeşte.

INSPIRĂ, EXPIRĂ
În aceste momente eşti atât de aproape de esenţa ta adevărată.
Ai ajuns… ACASĂ.

*****
De aici, acum, aminteşte-ţi că sufletul tău nu vrea bani, ci vrea pace. El nu vrea case luxoase, deoarece casa lui adevărată e în tine. El nu vrea companie, ci vrea iubire, nu vrea agitaţie, ci vrea cântec. Vorbeşte cu el, ascultă muzica dinăuntrul tău şi vei afla că fericirea stă în lucrurile simple.

*****

Relaxează-te! Savurează cu toată fiinţa ta aceste momente. Lasă-le să te încarce cu energia şi motivaţia de care ai atât de multă nevoie. E atât de bine!

miercuri, decembrie 14

Povestiti celor dragi :) - 15 decembrie, o zi a povestilor


ZIUA POVEȘTILOR dorește să încline balanța în favoarea verbului A DĂRUI, într-o lume în care decembrie și-a pierdut magia și a ajuns o lună a cadourilor, o lume în care scara de valori e dominată de “dă-mi”, “vreau”, “ce primesc”…

CE ESTE ZIUA POVEȘTILOR?

Nu vrem să judecăm și să credem că noi suntem mai buni.Doar că noi credem în povești și știm că de acolo am aflat ce înseamnă un erou, ce este curajul, ce este bucuria și cum toate poveștile în care personajele s-au ajutat între ele s-au terminat cu bine.

Ce s-a întâmplat însă cu “fetița cu chibriturile”?Dar cu Pinocchio atunci când a fost neascultator și a plecat crezând că va primi mai mult?

- în decembrie copii și oameni mari așteaptă cele 2 zile în care vor primi cadouri.De Moș Nicolae - când în ghete ajung dulciuri și jucării și de Moș Crăciun, cel care lasă sub brad tot ce a fost scris pe lista de dorințe.Și mai mult…de multe ori Moș Crăciun vine de 2-3 ori pentru că ne grăbim și-l tot aducem chiar de la început de decembrie.

- Vrem doar să ne gândim impreună ce înseamnă A DĂRUI și ce însemnătate are această acțiune.

A DĂRUI nu este doar despre partea materială a vieții.Este și exemplul POVESTAȘILOR care iși dau din timpul lor o ora sau mai mult pentru a citi. Voi, POVESTAȘII, dăruiți povestea, dăruiți gândul bun, dăruiți zâmbetul.Asta trebuie să spunem : că a darui este la îndemâna fiecăruia – mic și mare.

- Vrem apoi să stăm împreună și să povestim despre ce înseamnă :

Ține poveștile copilăriei departe de greu!

Greul inseamnă boală, lipsurile materiale, lipsa dragostei părinților, lipsa părinților chiar și multe altele care nouă nu ni se par importante.Să ne gândim la ele și dacă ne stă în putere să schimbăm ceva să o facem.

- Știm un copil cu o problemă?Să facem tot ce putem să-i oferim cât de puțin chiar dacă suntem copii sau adolescenți sau oameni maturi.

- Fiecare zi este una potrivită gestului nobil.Dar ar fi minunat să reușim ca prin poveste să ne unim energiile și să facem din 15 decembrie ZIUA POVEȘTILOR – ziua în care tinem poveștile copilăriei departe de greu, ziua în care nu așteptăm să primim ci vrem să dăruim.

“Pe lung” J acesta este mesajul pe care trebuie să-l ducem impreună cu povestea.

“Pe scurt” J :

- 15 decembrie – Ziua Poveștilor

- Moș Poveste impreună cu mulți POVESTAȘI duc mai departe povestea

- Noi toți ținem povestile copilăriei de greu

- Noi toți in fiecare 15 decembrie vom dărui ceva.Și asta ne și invață că A DĂRUI este mai mare decât a aștepta ca alții să-ți aducă ție.

UNDE CITIM?

Moș Poveste a ales locuri în care pe 15 decembrie fiecare POVESTAȘ va citi o poveste și va duce mai departe mesajul său.

POVESTAȘII au două posibilități care îi ajută și pe cei cu program incărcat să se poată implica. ATENȚIE! Nu ne adresăm doar copiilor ci și celor mari.

1.POVESTAȘII care vor să meargă într-un loc pe care-l știu, cu oameni pe care-I cunosc.

Asta poate fi :

-colectivul în care cunoști un copil – la școală sau grădiniță;

- colegii de birou sau un alt birou ;

- vecini care au uitat și de povești și de spiritul Sărbătorilor;

Cei care iși aleg singuri locul unde vor citi trebuie să ne informeze unde și la ce oră vor merge, dacă există condiții speciale, dacă au ei o poveste de citit și care e aceea, ce public vor avea – dpdv profil.

După eveniment sunteți rugați să postați pe contul de facebook al lui Moș Poveste fotografii, păreri personale, părerea celor cărora li s-a citit.

2.POVESTAȘII care nu au un loc la care se gândesc să meargă.Pentru aceștia Moș Poveste a facilitat prezența în sala de clasă sau în grădiniță sau intr-o cladire de birouri.

Scrie la mospoveste@gmail.com dacă nu reușești singur să identifici acest loc, spune-ne din ce oraș ești și dacă preferi o zonă anume, ora la care ai putea să mergi să citești.Îți putem da noi povestea sau o poti alege tu doar ca trebuie să ne comunici ce vei citi.

După eveniment te rugam să postezi pe contul de facebook al lui Moș Poveste fotografii, păreri personale, părerea celor cărora li s-a citit.

***Dacă există cadouri pe care audiența vrea să le dea pentru cei aflați acum în momente nu tocmai fericite le poți lua, apoi scrie la mospoveste@gmail.com și vom comunica ulterior ce vom face cu ele.

Anul acesta sprijinim copiii bolnavi de cancer de la Marie Curie, copiii de la Caritas, cei de la Casa Agar – Centru Maternal.Și nu numai.Dar le puteți da exemple sau îi puteți îndruma și pe ei către mospoveste@gmail.com

***Nu acceptați bani cash!Nu o faceți în numele lui Moș Poveste ci este un gest pe care vi-l asumați personal.

Pe scurt :

Indiferent în ce categorie 1 sau 2 te încadrezi va trebui să comunici :

- locația – ai unde merge sau te îndrumă Moș Poveste?

- Dacă locul este ales de tine, ce profil au cei cărora te vei adresa?Copii sau adulți?

- Care este timpul pe care-l poți dedica acestei activități?Și în ce interval orar.

- Ce poveste vrei să citești? Ai cartea sau îți trimitem noi fără a garanta că vei primi chiar povestea pe care o vrei.

Așteptăm întrebări pe mospoveste@gmail.com :

- decizia pe care a-i luat-o – vrei sa mergi mai departe ca și POVESTAȘ?

- răspunsurile la întrebările de mai sus

Ce mai poți face pe facebook

- postează gânduri și amintiri despre povești – pe wall-ul contului Moș Poveste;

- dă share și popularizează contul;

- adoptă pentru o zi – 15 decembrie – fotografia pe care o are Moș Poveste la profil;

- upload foto de la lecturi și de la alte activități

Îți spun noapte bună!

Pentru orice întrebare și nelămurire il găsești pe Moș Poveste la adresa stiută.

De asemenea dacă ai sugestii nu ezita să ni le impărtășești!

Pe mâine și în așteptarea unei zile minunate! 15 decembrie - ZIUA POVEȘTILOR sau despre întâlnirea fantastică cu Moș Poveste- este o zi a dăruirii!