Trandafirul plange cu lacrimi de sange si suspine ca nu i-am acordat atentia cuvenita. Arborii si-au luat frunzele si m-au lasat sa-i privesc asa dezgoliti. “Iti place asa? Asa e sufletul tau in aceste momente. Esti cumplita! Ti-am oferit culoare, parfum, emotie, trairi intense, iar tu? Tu stai si iti plangi amintirile…
Nu vezi ca nimeni nu te asculta? Cand tie ti-e rau si esti daramata, toti cunoscutii sunt mai rau decat tine. Nimeni nu are timp si energie si chef sa te sustina, sa te ridice. TU esti cea mai puternica. Ei au nevoie de tine, de zambetul tau, de rugaciunle tale pentru ei… Nu te irosi. Cei din jur au nevoie de tine”.
Am inchis usile sufletului, am aruncat cheia in Cosmos si am tras obloanele. Am luat broasca strivita gasita pe drum (Doamne de unde se vor mai naste printi daca broastele sunt ucise?) si am deschis cartea magica. Fac o licoare de vindecat tristetea, de inflorit bucuria si readus zambetul pe chipul tuturor. Am pus apa sfintita in ziua cand sufletul a trasarit vazandu-l pe el. Am adaugat petalele trandafirului ce a unit pentru catva timp inimile noastre. Amestec vartos si cu multa nadejde, pun sare si piper, mirodenii alese, gheare de broasca sa iasa printi frumosi – frumusetea mai putin are importanta - dar sa fie dom’le cu bun simt si maniere reverentioase. Citesc cu ochii intredeschisi poemul tristetii invinse, sa rasara bucuria din fiecare ungher al mintii si din toate firele de par, zambetul sa se inmulteasca ca paduchii, gandurile curate si purificarea sufletului sa aibe loc acum.
Potiunea fierbe, aburii imi patrund in toti porii. E timpul sa ridic obloanele, ca aburii sa se raspandeasca. Pronunt din ce in ce mai tare expresia magica: “Fie ca zambetul si bucuria sa va patrunda in cele mai ascunse unghere ale sufletului si ale gandurilor”.
Lumina diminetii imi inunda camera si imi mangaie genele.
Ce vis obositor, ce noapte agitata… insa, poate vraja va reusi si se va raspandi pretutindeni!
Fiti bucurosi oameni dragi si zambiti: oricui si pentru oricine… chiar si norului in forma de cal inaripat sau celui in forma de delfin. Bine, daca cei in forma de inima va fac cu ochiul, admirati-i.
Nu vezi ca nimeni nu te asculta? Cand tie ti-e rau si esti daramata, toti cunoscutii sunt mai rau decat tine. Nimeni nu are timp si energie si chef sa te sustina, sa te ridice. TU esti cea mai puternica. Ei au nevoie de tine, de zambetul tau, de rugaciunle tale pentru ei… Nu te irosi. Cei din jur au nevoie de tine”.
Am inchis usile sufletului, am aruncat cheia in Cosmos si am tras obloanele. Am luat broasca strivita gasita pe drum (Doamne de unde se vor mai naste printi daca broastele sunt ucise?) si am deschis cartea magica. Fac o licoare de vindecat tristetea, de inflorit bucuria si readus zambetul pe chipul tuturor. Am pus apa sfintita in ziua cand sufletul a trasarit vazandu-l pe el. Am adaugat petalele trandafirului ce a unit pentru catva timp inimile noastre. Amestec vartos si cu multa nadejde, pun sare si piper, mirodenii alese, gheare de broasca sa iasa printi frumosi – frumusetea mai putin are importanta - dar sa fie dom’le cu bun simt si maniere reverentioase. Citesc cu ochii intredeschisi poemul tristetii invinse, sa rasara bucuria din fiecare ungher al mintii si din toate firele de par, zambetul sa se inmulteasca ca paduchii, gandurile curate si purificarea sufletului sa aibe loc acum.
Potiunea fierbe, aburii imi patrund in toti porii. E timpul sa ridic obloanele, ca aburii sa se raspandeasca. Pronunt din ce in ce mai tare expresia magica: “Fie ca zambetul si bucuria sa va patrunda in cele mai ascunse unghere ale sufletului si ale gandurilor”.
Lumina diminetii imi inunda camera si imi mangaie genele.
Ce vis obositor, ce noapte agitata… insa, poate vraja va reusi si se va raspandi pretutindeni!
Fiti bucurosi oameni dragi si zambiti: oricui si pentru oricine… chiar si norului in forma de cal inaripat sau celui in forma de delfin. Bine, daca cei in forma de inima va fac cu ochiul, admirati-i.
