Eu şi poezia, baba şi mitraliera

Nu mi-a plăcut niciodată să scriu versuri. Am încercat prin clasa a IV-a ceva legat de Mihai Viteazul. Era ceva stupid şi extrem de hilar.

La cursul de scriere, poetul Octavian Soviany, ne-a spus: "E mult mai uşor să scrii versuri decât proză. Nu trebuie să cauţi rimă, lasă cuvintele să vină de la sine, scrie ce simţi. " Din acea seară, cochetez cu poezia. Nu ma judecaţi, nu mă consider poetă, cu toate că, sunt oameni de specialitate care mi-au lăudat "poeziile" şi m-au încurajat a scrie.

Aseară, am aflat de la o distinsă doamnă, despre o pictoriţă: Tia Peltz. Recunosc că nu ştiam nimic despre ea. Am căutat pe Wikipedia, şi am citit, şi am găsit cuvântul crochiu, care mi-a plăcut şi mi-a inspirat aceste versuri.

Desene

Am făcut un crochiu vieţii.
Nu este chiar atât de vesel.
Poate dacă aş pune puţină culoare,
Ar ieşi mai interesant.
Acopăr ochiul stâng şi privesc.
Văd toate bucuriile vieţii şi râsetele zglobii.
Văd mama în poartă cum mă aşteaptă.
Văd şotronul strâmb din ogradă.
Apoi, acopăr ochiul drept
Şi zăresc tabla neştearsă a amintirilor reci.
Dezamăgiri, tristeţi, iubiri nedrepte şi aşchii în suflet.

Aseară, târziu, încercând să mă odihnesc - nu am reuşit şi iarăşi mi-e rău, dar nu contează asta - am schiţat aceste versuri:

Jurnalistul din mine

Cândva, îmi doream să devin jurnalist.
Să scriu despre cultură.
Mi se spune adesea că aş fi bună,
Căci sunt ironică.
Azi, mi-a dispărut acest chef,
Când presa e în criză
Şi jurnalismul pe moarte.
Şi ce este cultura?
O piesă de teatru o dată pe lună,
Dacă sunt norocoasă poate două.
O carte scrisă de clasici sau contemporani
Cu limbaj în jargou
Ca la piaţă la Ferentari.
Mai bine dai căutare pe google: wikipedia
Şi afli ce vrei.
Iar la sfârşit de zi te lauzi cu:
„Am mai aflat şi eu ceva”.
Iau un ziar şi decupez cuvinte.
Le aşez cuminte într-un fes tricotat într-o primăvară târzie.
Extrag şi formulez propoziţii hazlii.
Ca de exemplu:
„Paşii dibaci se zvârcolesc pe câmpie”.