"ma bucur ca esti aici, desi dincolo era mai frumos! aici suntem noi, cu bune si rele si trebuie sa te bucuri de noi asa cum suntem".
acesta e mesajul ce m-a impresionat cand am revenit din Lisabona. unul dintre ele. este de la prietena mea din liceu. ne stim de atatia ani, am impartit necazuri si bucurii impreuna, ne-am sfatuit si am petrecut concedii.
ma intreb: oare m-am transformat atat de mult in cateva zile? am devenit egoista?
de fapt, am inteles ca importanta in viata sunt eu, apoi apar ceilalti. am invatat asta tarziu, dupa ani de zile in care mi-am vandut timpul si sufletul unor iubiri fara urmari, unor prieteni falsi, unor oameni care mi-au ras in fata dupa ce si-au vazut sacii in caruta. nu am regrete. toate acestea m-au facut sa ajung unde sunt acum, sa evoluez.
exista totusi un regret ce ma urmareste cand mi-e lumea mai draga. au fost vreo 2 ani aproape pe care i-am pierdut efectiv visand cu ochii deschisi, dormind si lenevind. ii vreau inapoi, acum, in aceasta criza cronica de timp.
mi-as dori sa castig bani scriind, citind, si lucrand cu copiii. de asta imi doresc sa ajung o scriitoare cu succes international - nu pentru faima - ci pentru a calatori enorm, a cunoaste oameni cu traditii, obiceiuri, religii si istorii (chiar si de viata) variate. [oare ca scriitor pot lucra la centrul cultural din Belem sau la cel din Cascais? ha ha ha. inebunesc! Clar! dati-mi medicatia!]
sa va mai spun ca in Lisabona, in metrou, erau afise cu organizarea unui concurs de manuscrise? off... ce mi-ar fi placut sa particip! { la noi se promoveaza manelele si incultura}. gata, caci imi dispare doza de optimism.
acum sa ma citeasca MB, sa vada ca am si alunecari pe panta pesimismului. :))
acesta e mesajul ce m-a impresionat cand am revenit din Lisabona. unul dintre ele. este de la prietena mea din liceu. ne stim de atatia ani, am impartit necazuri si bucurii impreuna, ne-am sfatuit si am petrecut concedii.
ma intreb: oare m-am transformat atat de mult in cateva zile? am devenit egoista?
de fapt, am inteles ca importanta in viata sunt eu, apoi apar ceilalti. am invatat asta tarziu, dupa ani de zile in care mi-am vandut timpul si sufletul unor iubiri fara urmari, unor prieteni falsi, unor oameni care mi-au ras in fata dupa ce si-au vazut sacii in caruta. nu am regrete. toate acestea m-au facut sa ajung unde sunt acum, sa evoluez.
exista totusi un regret ce ma urmareste cand mi-e lumea mai draga. au fost vreo 2 ani aproape pe care i-am pierdut efectiv visand cu ochii deschisi, dormind si lenevind. ii vreau inapoi, acum, in aceasta criza cronica de timp.
mi-as dori sa castig bani scriind, citind, si lucrand cu copiii. de asta imi doresc sa ajung o scriitoare cu succes international - nu pentru faima - ci pentru a calatori enorm, a cunoaste oameni cu traditii, obiceiuri, religii si istorii (chiar si de viata) variate. [oare ca scriitor pot lucra la centrul cultural din Belem sau la cel din Cascais? ha ha ha. inebunesc! Clar! dati-mi medicatia!]
sa va mai spun ca in Lisabona, in metrou, erau afise cu organizarea unui concurs de manuscrise? off... ce mi-ar fi placut sa particip! { la noi se promoveaza manelele si incultura}. gata, caci imi dispare doza de optimism.
acum sa ma citeasca MB, sa vada ca am si alunecari pe panta pesimismului. :))
