Ascult vantul, gandul, vuietul marii si strigatul pomilor. Ascult cantul pasarilor si susurul apelor. Ascult ploaia si soarele, luna si stelele. Ascult tot ce ma inconjoara.
Azi, oamenii m-au cautat. Au avut nevoie de un zambet, de o vorba incurajatoare. Au simtit pur si simplu nevoia sa fie langa mine.
E o senzatie interesanta. E ca si cum i-as parasi in curand. Simt ca nu voi mai sta mult cu ei.
Portarul mi-a zambit s mi-a urat o zi minunata. Am ridicat ochii spre cer si am spus: "Ajuta-l Doamne!"
De dimineata, o colega mi-a facut cafea cu lapte. E asa bine sa fii rasfatata!
Un alt coleg, mi-a impartasit ca este colectionar de vederi (si eu). Altcineva, mi-a povestit cu amanunte despre examenele copiilor (bacalureat si admitere in liceu) si despre festivitatile de final de an. Am zis ca, poate unde stie ca am fost 5 ani profesoara si o inteleg. Am ascultat emotiile unui viitor tatic si nerabdarea de a-si vedea baietelul. A urmat un "tu?"... care a fost rasturnat rapid printr-o avalansa de urari. O prietena m-a sunat sa-mi spuna ca mi-a citit povestea pentru copii si ca-i place.
Nu sunt un bun psiholog... dar stiu sa ascult.
Ar fi bine sa ma ascult si pe mine. Din cand in cand, in fiecare zi, sau poate doar azi...
