Eu... prin ochii Oanei

Sunt putin trista… nimic nou. Asta se intampla pentru simplul fapt ca dau importanta cuvintelor. Discutam cu o prietena despre spovedanie… un subiect care nu imi place. Stiu ca este importanta pentru un credincios… dar, sa fie facuta atunci cand trebuie si cui simti. E necesar sa stii ca ai gasit un duhovnic pentru sufletul tau. (cand am mers la spovedit ultima data, preotul imi dadea exemple – fara nume – din ce auzise de la cei care se spovedisera inaintea mea. Eu stiam ca spovada e secreta, intre tine si preot).
La teorie, multi ne dam atotstiutori. Am vorbit cu oameni ce au legatura cu religia, si nu au fost asa vehementi. Intr-o lume atat de rea si nebuna, nu ai cum sa fii sfant. Nici calugarii, care traiesc departe de lume, izolati… si tot nu sunt perfecti. Suntem OAMENI, facuti sa gresim si sa ne pocaim! (Cand am fost in excursie, soferul ne arata locul unde o calugarita a calcat o fetita pe trcerea de pietoni, trecand pe rosu; si?). Cum era acea replica din biblie? “Cine nu a pacatuit sa arunce cu piatra.” Da... toti ne batem cu pumnul in piept ca avem credinta… chiar si domnul Becalli. Imi amintesc cum o data, intreba reporterul: “filmati?” ca sa stie daca isi face cruce sau nu. Asta inseamna credinta?
“nu vreau sa te laud si sa iti zic ca esti frumoasa ........daca nu vad asta!; in tine sunt lucruri care se bat cap in cap foarte mult; unele accese de rautate de care si tu vorbesti destul de mult sunt o dovada in sensul asta"… Da, asa este. NU sunt frumoasa… dar stiu ca sunt facuta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Niciodata nu am crezut ca voi fi placuta de toata lumea… m-as minti si as sti ca sunt mintita. Adesea, imi spun (ca o incurajare) ca, daca sunt iubita de copii, care au suflete inca nepatate, atunci sunt pe drumul cel bun. Nu sunt perfecta, nici nu vreau, nici nu pot. Greseala pe care o fac adesea, este aceea ca, astept ca oamenii sa fie buni… sa daruiasca neconditionat, asa cum si eu o fac… dar eu, astept macar un zambet, un “multumesc”, o imbratisare. GRESIT! Nu e o atitudine crestineasca!
Cand daruiesc… nici nu mai spun… e cel mai corect…
Da… recunosc ca ma dor cuvintele si rautatile, ma afecteaza pana la durere fizica. Banuiesc ca un om posedat de cel Rau nu simte asta… ar trece cu nepasare peste toate…
Am fost mustrata de multa lume ca am postit…. si nu m-am impartasit. Da, e pacatul meu. Stiu ca postul m-a curatat cat de cat… mi-am recunoscut greselile si mi-am cerut iertare. Ma voi spovedi si ma voi impartasi… curand… inainte de un moment important si mult asteptat din viata mea.
Multumesc Oana, pentru aceasta introspectie…

Credinţa, speranţa şi iubirea

"Dar cel mai mare dintre tu-s trele, este IUBIREA."

http://www.youtube.com/watch?v=Sov5zw4rC-w

Fie ca Sfânta Sărbătoare de azi să ne lumineze şi să ne restabilească relaţia cu Dumnezeu. Să fim spăşiţi că nuştim cine suntem şi să cerem Iertare şi ajutor....

Hristos a Înviat!

Hristos A Înviat!

“Toţi copiii azi îmbracă
Ce au mai frumos,
Şi părinţilor le cântă
Învierea lui Hristos!
“Iisus a Înviat din morti
Cu moartea pe moartea călcând
Şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

Este o poezie de demult... spusă mie de un om drag, de vreo 70 şi ceva de ani... trecut prin multe, dar care nu a uitat niciodată să zâmbească.

Chiar aseară, mi-a spus că, azi, este bine să îmbrac ceva nou... şi-mi povestea cu zâmbet pe chip şi lacrimi în ochi, cum sora lui mai mare, le făcea cipici tricotaţi pe care îi purtau în drum spre biserică. Mi-ar plăcea să ne întoacem din nou la tradiţii.
Iar azi... noi nu ştim ce firmă să căutăm... ce pantofi să purtăm azi. Dar pentru mâine avem alţii? Nu se cade să mergem două zile consecutiv cu aceeaşi. Da... am evoluat ca tehnică, ca trend-uri... dar sufletele noastre s-au piedut... s-au rătăcit. La unii dintre noi, ele se mai întorc... altora nu le mai pasă de ele... le-au acceptat pe cele up gradate... le este ruşine cu ce a fost... de parcă toţi am fi îngeri... Nu, nu suntem. Dar îngerii sunt zi de zi la postul lor - nu chiulesc niciodată -, pe umerii noştri, şi ne vorbesc. Dar noi, ascultăm muzică la căşti, nu auzim ce spun... de aceea suntem răi, invidioşi, ursuzi, deprimaţi...
Ce ne costă să ajutăm? Ce ne costă să zâmbim? Suntem oameni, mai buni sau mai răi, mai educaţi sau mai puţin educaţi.... E oare atât de greu să fim uniţi? Să ne grupăm şi să facem ceva frumos pentru alţii a căror soartă a fost scrisă cu litere de durere şi chin....?!
Azi, voi purta o rochiţă nouă. Am făcut curat în şifonier şi am dat peste o rochie primită de Crăciun, acum doi ani de la sora mea, dar care e scurtă... şi nu m-a lăsat să o port, de teamă să nu fiu fluierată pe stradă. Dar azi, stau acasă... cu cele dragi sufletului meu şi care mă plac oricum... tristă şi veselă, bună şi rea, urâtă sau frumoasă... în toate ipostazele sunt DoarEu, cu o altă pălărie.
Hristos a Înviat! Sper ca de această dată... pentru această răstignire.... să fim puţin... puţin de tot mai buni ca anul trecut!