Traversez o perioadă în care nu mă recunosc....
Îmi şterg lacrimile şi încerc să-mi dau seama... de ce oamenii nu mai răspund la salut, la mailuri după ce şi-au găsit fericirea? Roata se învârte.. uneori atât de repede încât te izbeşte de pereţi când ţi-e lumea mai dragă...
De ce editorii nu se ţin de promisiuni?
De ce Dumnezeu mă părăseşte? Doamne, spre deosebire de alţii merg la biserică, ajut oamenii, mă rog şi postesc.... ce se întâmplă cu mine? De ce nu mă ajuţi cum faci cu atâţia alţii? Unde sunt: dreptatea, adevărul, iubirea Ta? Da... am citit eu prin acatiste că pe cei pe care îi chinui, de fapt îi iubeşti cel mai mult, dar totuşi... te implor.... ajută-mă....
Nu mă pot aduna să fac nimic... nici să citesc... nici să scriu... vreau doar să plâng... să dorm... sau cel mai bine să mor (cum a murit o vecină... de 30 de ani, comă diabetică din cauza stresului... ).
