vreau

vreau să fiu frumoasă pentru că-mi place,
dar nu atât de frumoasă încât să doară.

mi-e dor să încep un joc al iubirii,
dar vreau să fie unul cu remiză permanentă.

vreau să fiu acolo şi aici,
cu el, dar mai mult cu mine.

vreau să fiu un fulg, un zâmbet, o rază de soare,
ce dăinuie în suflet, gânduri, braţele doritoare.

privesc bagheta magică,
şi vreau să fiu lângă tine.

mă primeşti? pentru eternitate vreau, să ştii!
îţi spun de la-nceput că te vreau total, definitiv, neîntrerupt.

vreau să mă înveţi în fiecare zi să fiu minune, dor şi iubire.
vreau să mă hrăneşti cu artă, poate fi muzică, pictură, literatură.

*

aşa gândeam cândva, când credeam că merit iubire.
iartă-mă iubire, iartă-mă iubite!

Terapie

cândva, în perioada în care am urmat cursurile masterului de taxonomie, mi-am dorit să fac teza de dizertaţie despre delfini. am suferit mult când a murit Mark. dorinţa nu a fost atât de puternică. comoditatea a învins.

anul acesta, un prieten/amic a ajuns la Conastanţa şi mi-a trimis fotografii cu delfinii. azi am intrat în posesia unui filmuleţ cu moment de dresaj. nu ştiu ce mi-a plăcut mai mult: delifinii sau instructorii. ha ha ha. frumoşi, clar, şi unii şi alţii. vă arăt, vă arăt, nu daţi cu pietre. imediat!

mi-am amintit de rolul delfinilor şi al animalelor în vindecarea unor boli. asta unde mă tot gândesc la Cristi mereu. [după ce scap de doctorat, mă voi orienta spre partea aceasta cu studiul].

cred că în vară voi face o vizită delfinariului. chiar mi s-a făcut dor de delfini. e o iubire ce a renăscut!

filmuleţul îl puteţi urmări AICI.

Mulţumesc pentru terapie, Richard! :)

ciudăţeniile mele

oamenii mă privesc... uită să-şi mai întoarcă privirea de la mine. îmi place, şi nu prea. îi surprind, le zâmbesc. se întorc pentru o clipă şi revin. oare aşa era şi până acum, dar dat fiind că eram prinsă în felurite relaţii nu dădeam importanţă? nu ştiu ce să cred.

nicicând nu mi-am imaginat că mi se va cere cămaşa de pe mine, şi o voi da aşa, direct, simplu, fără comentarii şi întrebări.

jucându-mă ieri cu Cristi, am înţeles că ei - copiii - simt sufletul copilăros. micuţul întinde mâinile, cerându-mi să-l mângâi. vrea să mănânce şorici... îmi sun prietena şi o rog să îi aducă măcar o bucăţică să îi pună pe buze.

uneori... nu înţeleg viaţa şi regulile ei. da, VIAŢA ESTE FRUMOASĂ, dar are nişte căi întortocheate ...