Dragostea şi ura stăteau în talerele unei balanţe. Se jucau şi râdeau cu gura până la urechi. Nimic şi nimeni nu le putea opri.
Fluturele gingaş vine şi priveşte.
-Vreau să mă dau şi eu cu voi.
-Nu se poate. Strici echilibrul.
-Păi unde este echilibrul? Ce este echilibrul?
-Echilibrul este atunci cănd partea dreaptă este egală cu partea stângă.
-Bine, şi de când dragostea are aceeşi greutate cu ura?
Tăcere. Dragostea şi ura se opresc din legănat.
-Dacă ar fi să te alături, de partea cui ai fi?
-Nu ştiu. Există momente când iubesc pe toată lumea. Dar nu pot fi mincinos, să nu recunosc că am momente, chiar dacă sunt de scurtă durată, în care să nu urăsc pe cineva care mi-a vorbit urât, care mi-a ucis rude sau care a vrut să mă prindă în plasa.
-Da... aşa este. Întotdeuna va exista şi bine şi rău, frumos şi urât, dragoste şi ură... dar mereu balanţa le echilibrează.
Atunci - căci nimic nu este întâmplător- mai veni un fluture. Unul s-a aşezat lângă dragoste, celălalt lângă ură şi s-au jucat frumos până când seara le-a adus stele, şi vânt şi lună... şi privindu-le, s-au dezechilibrat.
Eu povestitorul, sunt în echilibru interior-exterior. Cănd merg cu autobuzul şi este aglomerat merg în vârful degetelor, ca şi cum aş purta cele mai înalte tocuri din lume, şi îmi păstrez echilibrul. Am momente în care sunt fericită, dar şi momente de tristeţe, uneori neîntemeiate. Dar încerc să păstrez echilibrul în toate.
Voi cum staţi cu echilbrul?
