O idee vine si bate la usa sufletului meu.
-Hai sa dansam in ploaie, spuse soptind.
-Voi raci si nu am timpul necesar sa zac, ii raspund grabita, oarecum iritata.
-Dar e o ploaie calda de vara.
-Bine, hai, fie, treaca de la mine.
Am iesit in ploaie. Am ras si am visat. Am facut hora impreuna cu aceasta idee si suratele ei. M-am simtit zana. Ele radeau si strigau:
-Iti multuuumim... ne-ai facut fericite, ne-ai eliberat de stres si de tristete.
-Cu mare drag. Macar voi sa fiti bine.
-Si tu vei fii. Curand, ai sa vezi. Viata ta se va schimba, datorita suratelor noastre: ideile bune care te inspira.
Pleaca si ma lasa in ploiae. Privesc dupa ele. Dispar ca un fum.
Ma scutur si spun:
-Sunt obosita. Am halucinatii.
Intru in casa. Merg la dus, ma infasor cu prosopul, imi fac un ceai. Iau un paracetamol, ma asez in fotoliu sa citesc. Din aburii ceaiului iese un duh vorbitor:
-Hai sa omoram visele si asteptarea. Nu duc nicaieri. Oamenii sufera din cauza lor.
-Nu pot face asta. Eu, una, as muri in secunda urmatoare. Am atatea vise pentru care lupt, si ma zbat si traiesc. Astept... astept sa fiu ceea ce imi doresc. Simt ca sunt pe drumul cel bun. Mai am o distanta scurta de parcurs. Nu vreau sa devin ucigas de VISE!!! NU VREAUUU!
Simt o mana ce-mi atinge usor umarul.
-Ai visat urat. Stai linistita. Visele sunt pe maini bune. Nu le omoara nimeni.
Ma uit atent, dar persoana, imbracata in alb stralucitor, dispare putin cate putin.
Cate idei imi vor mai chinui imaginatia si sufletul?
