Am discutat azi cu piticul "Nu pot" ce mă chinuie de câteva zile. A spus că voia să se bage şi el în seamă cu cineva şi m-a ales pe mine.
Eu nu il iubesc, dar mi se mai face milă de el din când în când. Îi mai dau nas şi atenţie.
Dar el e un pitic obraznic şi profită la maxim de bunătatea mea.
Cerşeşte continuu atenţie.
L-am supărat azi, când i-am demonstrat că, am putut să-mi educ colegii, să mă salute, ba chiar să-mi ţină şi uşa la cancelarie. Ha ha ha. Ce nervi avea piticul "Nu pot". Şi-a aruncat fesul din cap, l-a călcat în picioare, s-a înroşit la faţă şi s-a burzuluit la mine.
- Nu pricep, nu pot să înţeleg ce vrei să demonstrezi? Chiar crezi ca tu POŢI?
- Se pare că uneori da. Măcar încerc, răspund zâmbind. - fie vorba între noi, nu credeam că pot. A fost o surpriză plăcută şi pentru mine. -
- Mai am de lucru, piticule... dacă o fac şi pe doamna directoare să realizeze că nu ştie să îşi integreze oamenii noi veniţi în colectiv, mă declar mulţumită.
-Dar eşti chiar cu tupeu, spuse piticul.
-Da, se pare că da, spun îngâmfată. Credeam că nu voi avea niciodată. dar, pentru a te simţi bine, îţi declar aici, în faţa tuturor, că "Nu pot" să mai fiu profesorul bun de acum 3 ani.
- Ufff... ştiam eu că există şi un "Nu pot", zise piticul. Dar apoi, întristându-se, veni spre mine şi spuse: Te voi ajuta să POŢI. Dar asta pentru că ai recunoscut!
Facem pace, ne îmbrăţişăm şi aşteptăm surprizele noului sezon.
