Alerg

Alerg si uit sa ma mai opresc. Alerg intr-acolo si spre nicaieri. Alerg sa trimit un mail… alerg sa trimit sms-uri – sa stie “prietenii” ca le sunt aproape. Alerg sa ma perfectionez… cica asa trebuie. Alerg sa fac ceva si pentru sufletul meu – la cat este de obosit, oare mai intelege ca fac ceva si pentru el? Cred ca doarme dus.
Alerg sa realizez lucruri frumoase, sa las ceva in urma mea… sa isi aminteasca cineva (din cate cunostinte am, cineva tot o spune – “uite ceva creat de fraiera aia care nu a stiut sa se bucure de viata!”) de mine ca om, care a facut si ceva “memorabil”.
Alerg asa cum alergi dupa o maslina in farfurie, sperand ca, intr-un final sa o prinzi.
Alerg spre oameni – ahh, oare voi invata vreodata sa nu mai fac asta? – sperand ca daca ii ajut, nu ma vor uita nici ei la nevoie. Ha ha ha. E timpul sa incetez… cu alergatul, cu bunatatea, cu speranta ca toate vor fi asa cum le am eu scrise in agenda. Este cazul sa cred ca, exista destin… fir-ar el sa fie. Il mai pot eu modifica si slefui pe alocuri, dar nu prea mult.

Visul nebun

Visul meu s-a ascuns intr-un papuc.
Nu pot sa-l scot de acolo cu niciun chip.
Ce vis era?
Poate voi renunta la el.
Incerc sa vad cat de adanc este bagat.
Introduc varfurile degetelor si visul ma gadila.
- Nu-i deloc distractiv.
Alt loc mai dragut, nu gaseai si tu, vis nebun.
Macar arata-te sa vad care esti.
-Nu are rost.
Tu iubesti oricum toate visele tale.
Ma vei prinde si ma vei aseza in cutia cu vise.
Nu mai vreau,
Imi doresc sa alerg si sa ating nori si stele…
Sa fiu mangaiat de Zana cu bagheta magica si…
Intr-un final mult asteptat, materializat.
Epuizata, imi las mainile sa atarne fara forma pe langa corp.
-Du-te vis nebun de fericire si materializeaza-te!