joi, iunie 30

Lectura la vârste fragede

Vorbeam cu o prietenă care lucrează la o editură pentru copii. Era tristă şi demoralizată, căci are mult material nou şi frumos pentru a fi publicat, dar criza şi faptul că nu se mai cumpără cărţi pentru copii, o ţin pe loc.

Păcat, deoarece în copilărie începe totul: pasiunea pentru sport, muzică, pictură, lectură, etc... acum se dezvoltă talentul pentru mai târziu.

Eu, nu sunt încă mămică, dar cumpăr cărţi pentru puştiul de 5 ani a cărui bonă este mama. Cred că toate cărţile pe care le are - sau majoritatea - sunt de la mine. Aţi putea spune că părinţii nu au bani. Toţi ne ducem cu gândul rapid, într-acolo. Dar nu este deloc aşa. Tatăl său îi cumpără ceas de Ben Ten de 80 lei... o prostie de ceas, care nu face minuni. "Nu daţi banii pe prostii, ci luaţi cărţi pentru copii", ar suna o replică haioasă pe plaja din Constanţa.

Însă, poveştile, imaginile îi dezvoltă imaginaţia, creativitatea...

Am gândit un slogan: "Lăsaţi copiii să vină în librării, să răsfoiască şi să fie pasionaţi de cărţi, pentru a creşte curajoşi, veseli, isteţi".

Accidental am descoperit site-ul www.meki.ro.

Meki.ro este un proiect al Asociaţiei Media Kinder (organizaţie non-profit) al cărei scop este să realizeze desene animate educative.

Media Kinder oferă o soluţie unică pentru încurajarea lecturii şi a performanţelor la învăţătură a copiilor. Această soluţie este un abonament la o revistă educativă de benzi desenate. Banda desenată este exact pasul intermediar între silabisire şi plăcerea lecturii. Imaginile sunt însoţite de câteva cuvinte. Atracţia este maximă iar efortul lecturii este minim. Toţi părinţii care doresc să-şi vadă copiii citind ar trebui să aibă aşa ceva.

Cu doar 1 euro/lună, orice copil poate avea acces integral la conţinului site-ului www.meki.ro. Mai precis, asta înseamnă echivalentul interactiv a peste 120 de pagini de revistă tipărită.

Punct. Şi de la capăt

Toboşarul a plecat din viaţa mea. Fără un cuvânt de rămas bun.Fără regrete. Fără un mesaj de iertare sau măcar o privire.

Florile îmi plâng durerea. Norii toarnă ploi pentru a-şi exprima supărarea.

Eu zâmbesc. Oamenii mărecunosc după nume şi sunt fericiţi să mă întâlnească. Deja sunt asociată cu scrisul, ceea ce e bine, nu? Cel puţin aşa cred eu.

Un vis ce devenise cândva obsesie este pe cale de a se împlini.

Emoţiile cresc şi se întind precum lianele. Sufletul mi-e tot mai verde. Se hrâneşte la lumină prin fotosinteză.

Nu am regrete. Am învăţat că este important să spun stop, să ştiu foarte bine ce vreau şi să nu fac compromisuri. Sau oricum nu compromisuri majore.

Cântecele mă liniştesc. Cuvintele de duh îmi alină sufletul.

Fericirea există. Pluteşte în aer. Ea se găseşte în tot ce ne înconjoară, nu neapărat ântr-un el sau o ea.

Bucurie şi zâmbet să vă fie prieteni azi, acum şi oricând!