vineri, februarie 4
"seducatoare"
se pierde printre rafturi. zareste o rochie atat de finuta, ce stie ca i se potriveste.
- imi place rochia asta! ce zici?
- pentru o slabanoaga ca tine, e perfecta! dar pentru cine vrei sa fii sexy?
- ha ha ha. pentru mine, draga mea, doar pentru mine.
- ihmmm... sa zicem ca te cred.
si au inceput sa rada.
*
- ma simt vinovata pentru singuratatea mea...
- de ce? ca ai sansa sa intalnesti barbati ciudati, asta nu inseamna ca tu ai vreo vina.
- ba da. candva, am renuntat la un barbat care ma iubea. de ce am renuntat? pentru ca devenisem studenta. pana atunci eram egali. avea o sora cu acelasi prenume ca al meu. era minunat! si mi-a scris ca a facut o cadere nervoasa, si era in spital. m-am simtit ultimul om.
peste ani, am fost parasita si eu. pentru o alta femeie, care intr-un final l-a parasit pe el, iar el a revenit la mine. un joc al nervilor imi pare azi. nu am putut ierta sau de fapt, nu uitasem.
mi-a fost teama sa iubesc un om bolnav de epilepsie. ma intrebam mereu de ce sunt atat de reea? cum alte femei pot iubi orbi sau barbati bolnavi si eu nu pot? raspunsul il stiu foarte bine: pentru ca imi doresc copii sanatosi, puternici, frumosi, isteti.
mereu daruiam foarte mult, crezand ca pot acoperi rautatea din mine. cand mi se vorbea urat, preferam sa renunt la relatie decat sa-l infrunt. iau lectii de comunicare. stiu ca nimeni nu este perfect. nici eu, nici ei.
mi-am pierdut increderea ca voi gasi pe cineva care sa se plieze pe sufletul meu. cred in oameni, socializez.... dar totul are o limita bine stabilita. nimeni nu mai patrunde in inima mea, in spatiul meu intim.
- hei, credeam ca ai iesit din starea asta proasta!
- asa credeam si eu, dar se pare ca doar ma prefac. sunt ranita! si ranile astea sufletesti se vindeca foarte greu! sau poate niciodata?!
- parca vad ca ma anunti ca te mariti intr-o luna si nu voi avea timp sa imi pregatesc toaleta!
- ha ha ha. ce gluma buna! insa nu tine.
*
si-a cumparat rochia... si da, va fi frumoasa in primul rand pentru ea. si in ultimul rand tot pentru ea.
o lacrima se rostogoli pe obrazul fardat....
- imi place rochia asta! ce zici?
- pentru o slabanoaga ca tine, e perfecta! dar pentru cine vrei sa fii sexy?
- ha ha ha. pentru mine, draga mea, doar pentru mine.
- ihmmm... sa zicem ca te cred.
si au inceput sa rada.
*
- ma simt vinovata pentru singuratatea mea...
- de ce? ca ai sansa sa intalnesti barbati ciudati, asta nu inseamna ca tu ai vreo vina.
- ba da. candva, am renuntat la un barbat care ma iubea. de ce am renuntat? pentru ca devenisem studenta. pana atunci eram egali. avea o sora cu acelasi prenume ca al meu. era minunat! si mi-a scris ca a facut o cadere nervoasa, si era in spital. m-am simtit ultimul om.
peste ani, am fost parasita si eu. pentru o alta femeie, care intr-un final l-a parasit pe el, iar el a revenit la mine. un joc al nervilor imi pare azi. nu am putut ierta sau de fapt, nu uitasem.
mi-a fost teama sa iubesc un om bolnav de epilepsie. ma intrebam mereu de ce sunt atat de reea? cum alte femei pot iubi orbi sau barbati bolnavi si eu nu pot? raspunsul il stiu foarte bine: pentru ca imi doresc copii sanatosi, puternici, frumosi, isteti.
mereu daruiam foarte mult, crezand ca pot acoperi rautatea din mine. cand mi se vorbea urat, preferam sa renunt la relatie decat sa-l infrunt. iau lectii de comunicare. stiu ca nimeni nu este perfect. nici eu, nici ei.
mi-am pierdut increderea ca voi gasi pe cineva care sa se plieze pe sufletul meu. cred in oameni, socializez.... dar totul are o limita bine stabilita. nimeni nu mai patrunde in inima mea, in spatiul meu intim.
- hei, credeam ca ai iesit din starea asta proasta!
- asa credeam si eu, dar se pare ca doar ma prefac. sunt ranita! si ranile astea sufletesti se vindeca foarte greu! sau poate niciodata?!
- parca vad ca ma anunti ca te mariti intr-o luna si nu voi avea timp sa imi pregatesc toaleta!
- ha ha ha. ce gluma buna! insa nu tine.
*
si-a cumparat rochia... si da, va fi frumoasa in primul rand pentru ea. si in ultimul rand tot pentru ea.
o lacrima se rostogoli pe obrazul fardat....
Mai bogata decat ieri?
Cu ce sunt azi mai bogata decat ieri?
ihmmm... cu un gram de incredere; cateva pagini lecturate; cateva discutii placute; un pas in viata spre un viitor stralucit. (ha ha ha); un strop de rabdare; putina intelepciune; oameni noi; povesti si cuvinte proaspete.
realizez ca nu mai sunt ca cea de ieri, si sunt total diferita de cea de acum un an.
sunt mai bogata din toate punctele de vedere... si totusi, nu pot sa vad, nu pot sa cred, nu pot sa iubesc.
vreau sa ma opresc cateva secunde, sa inchid toate capitolele deschise in viata mea; sa inchid usi pentru a nu ma putea intoarce; sa uit oameni, de fapt sa-i iert. e greu sa ierti, dar nu imposibil.
e timpul sa invat sa traiesc cu mine insami. este o indatorire personala sa invat sa traiesc singura, fara apropiere umana sau fizica de care imi vine atat de greu sa ma despart azi.
"faptele trec si trebuie lasate sa treaca. de aceea, cateodata, e atat de important sa distrugi amintiri , sa faci un cadou, sa-ti schimbi casa, sa rupi hartiile, sa vinzi sau sa faci cadou o carte.
trecutul a trecut! nu astepta sa ti-l dea nimeni inapoi, nu te astepta sa te recunoasca nimeni, nu astepta ca, vreodata, cineva sa-si dea seama cine ai fost.
repetarea filmului tau personal iti va face rau sufletului si mintii, te va invenina si amari. tu nu mai faci parte din acel loc, din acel timp, din acea incapere. renunta, fara resentimente." (Paulo Coelho)
*
incerc sa ma regasesc. ma simt ca fumul unei tigari ce arde de muuuult timp. iau forme diferite, acum zambesc, acum plang. stiu ce imi doresc sa fac - ah, al naibii de bine stiu -, inteleg ca doar eu stiu ce trebuie sa fac, insa nu gasesc drumul. ma simt epuizata, ametita, si drumul e atat de serpuit. nu mi-e asa teama, caci sunt un Sarpe in zodiacul chinezesc si ma descurc. vad pe marginea drumului oameni ce ma sustin. le zambesc si le multumesc. asa e... cum ma pot ajuta mai mult de atat? nu pot trai in locul meu, nu-mi pot confectiona visele pe care silitoare mi le-am asternut pe hartie. sunt dura cu ei, dar de fapt ar trebui sa fiu cu mine. sa ma dau cu fundul de pamant, cu capul de pereti, pana voi intelege ca EU, DOAREU, pot construi lumea armonioasa in care imi doresc sa traiesc. de ce sa fiu perfecta? de ce sa nu fac greseli? off... pentru ca asa sunt setata.
*
clar sunt mai bogata decat ieri... stiu sigur asta...
as vrea sa ma izolez o perioada... sa imi creez o lume imaginara, asemenea unui copil. sa am tot ce-mi doresc: prieteni sinceri, carti, jocuri, incredere, speranta, frumusete, armonie, talent... sa fie o perioada in care sa scriu muuuuult, enorm de muult, mostruos de mult, exagerat de mult... despre orice si oricum si oricand.
mi-as dori sa mi se ofere un proiect in care sa stau, si sa scriu. despre viata, despre oameni, despre ganduri, despre vise, despre cai albi, despre pinguini, despre copii, despre Luna si Soare....
ihmmm... cu un gram de incredere; cateva pagini lecturate; cateva discutii placute; un pas in viata spre un viitor stralucit. (ha ha ha); un strop de rabdare; putina intelepciune; oameni noi; povesti si cuvinte proaspete.
realizez ca nu mai sunt ca cea de ieri, si sunt total diferita de cea de acum un an.
sunt mai bogata din toate punctele de vedere... si totusi, nu pot sa vad, nu pot sa cred, nu pot sa iubesc.
vreau sa ma opresc cateva secunde, sa inchid toate capitolele deschise in viata mea; sa inchid usi pentru a nu ma putea intoarce; sa uit oameni, de fapt sa-i iert. e greu sa ierti, dar nu imposibil.
e timpul sa invat sa traiesc cu mine insami. este o indatorire personala sa invat sa traiesc singura, fara apropiere umana sau fizica de care imi vine atat de greu sa ma despart azi.
"faptele trec si trebuie lasate sa treaca. de aceea, cateodata, e atat de important sa distrugi amintiri , sa faci un cadou, sa-ti schimbi casa, sa rupi hartiile, sa vinzi sau sa faci cadou o carte.
trecutul a trecut! nu astepta sa ti-l dea nimeni inapoi, nu te astepta sa te recunoasca nimeni, nu astepta ca, vreodata, cineva sa-si dea seama cine ai fost.
repetarea filmului tau personal iti va face rau sufletului si mintii, te va invenina si amari. tu nu mai faci parte din acel loc, din acel timp, din acea incapere. renunta, fara resentimente." (Paulo Coelho)
*
incerc sa ma regasesc. ma simt ca fumul unei tigari ce arde de muuuult timp. iau forme diferite, acum zambesc, acum plang. stiu ce imi doresc sa fac - ah, al naibii de bine stiu -, inteleg ca doar eu stiu ce trebuie sa fac, insa nu gasesc drumul. ma simt epuizata, ametita, si drumul e atat de serpuit. nu mi-e asa teama, caci sunt un Sarpe in zodiacul chinezesc si ma descurc. vad pe marginea drumului oameni ce ma sustin. le zambesc si le multumesc. asa e... cum ma pot ajuta mai mult de atat? nu pot trai in locul meu, nu-mi pot confectiona visele pe care silitoare mi le-am asternut pe hartie. sunt dura cu ei, dar de fapt ar trebui sa fiu cu mine. sa ma dau cu fundul de pamant, cu capul de pereti, pana voi intelege ca EU, DOAREU, pot construi lumea armonioasa in care imi doresc sa traiesc. de ce sa fiu perfecta? de ce sa nu fac greseli? off... pentru ca asa sunt setata.
*
clar sunt mai bogata decat ieri... stiu sigur asta...
as vrea sa ma izolez o perioada... sa imi creez o lume imaginara, asemenea unui copil. sa am tot ce-mi doresc: prieteni sinceri, carti, jocuri, incredere, speranta, frumusete, armonie, talent... sa fie o perioada in care sa scriu muuuuult, enorm de muult, mostruos de mult, exagerat de mult... despre orice si oricum si oricand.
mi-as dori sa mi se ofere un proiect in care sa stau, si sa scriu. despre viata, despre oameni, despre ganduri, despre vise, despre cai albi, despre pinguini, despre copii, despre Luna si Soare....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)