joi, martie 24

ARTICOL - Cum îl înveți să nu intre în vorbă cu orice necunoscut

Cum îl înveți să nu intre în vorbă cu orice necunoscut


Ne creştem copiii sociabili, ne dorim să fie cât mai deschişi, să relaţioneze fără teamă şi complexe, dar în acelaşi timp nu are cum să dispară din sufletul niciunui părinte acea teamă de “persoanele străine”. Teama e alimentată frecvent şi de numeroasele cazuri în care copiii s-au lăsat păcăliți de indivizi necunoscuți, iar uneori cazurile ajung adevărate tragedii.
Aşadar, cum îl înveţi pe copilul tău să fie sociabil, dar în acelaşi timp precaut atunci când vine vorba de străinii pe care îi întâlneşte. Copiii obişnuiesc să aibă încredere în oamenii pe care îi întâlnesc, dar e datoria fiecărui părinte să îi deschidă ochii şi să le arate care ar putea fi pericolele în anumite situaţii.
Pentru ca micuţul să fie tot timpul în siguranţă, vorbeşte cu el despre pericolul de a intra în vorbă cu necunoscuţii şi aveţi această discuţie de câte ori aveţi ocazia.
În primul rând va trebui să încerci să îi explici ce înseamnă “persoană străină”. În mod evident, nu orice persoană pe care nu a mai văzut-o până atunci este periculoasă şi în niciun caz nu doreşti să îl transformi pe cel mic într-un omuleţ speriat şi nesociabil. De exemplu, îi poţi spune că există şi străini la care poate apela şi cărora le poate cere ajutorul, cum ar fi poliţiştii, medicii, pompierii. Alţi străini cu care pot interacţiona fără probleme pot fi cei din apropierea lor: părinţii şi bunicii colegilor, vecinii pe care şi voi părinţii îi cunoaşteţi, vânzătoarea de la magazin.
După ce ai definit în faţa celui mic noţiunea de “străin periculos”, poţi face o listă cu situaţii în care cel mic să ştie că este interzis să intre în vorbă cu persoanele pe care nu le cunoaşte.
• Nu deschide uşa când eşti singur acasă.
• Nu ai voie să mergi nicăieri cu o persoană străină, indiferent ce îţi spune. Chiar dacă spune că este prieten cu părinţii tăi, cu învăţătoarea sau se comportă că şi cum v-aţi mai cunoscut şi în alte ocazii, nu pleca cu respectiva persoană.
• Dacă un străin îţi oferă dulciuri, suc, jucării, nu lua nimic şi pleacă cât mai repede din preajma lui.
• Dacă o persoană străină îţi cere indicaţii de orientare, nu mai sta şi pleacă cât mai repede spre părinţii tăi, la locul de joacă unde sunt şi alţi copii, acasă. Adulţii nu au nevoie de indicaţii de orientare tocmai de la copii!
• Nu te îndepărta de părinţii tăi sau de cei cu care eşti, atunci când te afli într-un loc public.
• Nu aduce o persoană străină în casă când părinţii tăi sunt plecaţi.


Pentru ca micuţul să înţeleagă mai bine pericolul la care se expune dacă intră în vorbă cu necunoscuţi, nu ezita să îi dai exemple de situaţii în care copiii au picat în astfel de capcane şi şi-au pus viaţa în pericol.

Cană personalizată pentru bunica

 Puneți comanda fel și fel de produse originale făcute special pentru persoanele dragi.
Detalii aici: figurine din fimo


miercuri, martie 23

Concurs "Am nascut acolo"

http://www.amnascutacolo.ro/nastere-cezariana/605-nastere-gemelara-prin-operatie-cezariana-la-maternitatea-bucur-cu-doamna-doctor-liana-ples


Cand credeam ca soarta imi e potrivnica si nu voi fi niciodata sotie si mama, viata mea s-a schimbat la 180 de grade. Am facut testul de sarcina destul de tarziu, crezand ca stresul e cauza intarzierii menstruatiei. Dupa ce testul a fost pozitiv, m-am programat la ecografie.

Prima ecografie a fost pe 3 iulie 2015. Aveam deja 9 saptamani. In momentul in care medicul m-a intrebat: "De ce ati venit atat de tarziu?" m-am speriat. Varsta inaintata era un factor care ma speria. "Este vreo problema?" am intrebat. "Nu as spune problema! Sunt doi. Aveti gemeni!" si medicul a intors monitorul.

Ca biolog, am putut descifra imaginea. Doi embrioni in placente separate. Totul a decurs foarte bine. Nu greturi, nu pofte, nu stari de rau. In luna a 5-a am lesinat la metrou si am descoperit ca am o anemie foarte severa. Am inceput tratamentul cu fier. Nimeni nu credea ca o femeie de 48 de kg va duce la termen o sarcina gemelara.

Am nascut la Maternitatea BUCUR, cu medic conferentiar doctor LIANA PLES. Am fost programata pe data de 26 ianuarie la cezariana. Mi s-a spus sa vin la 7.30. Bagajele pregatite. Psihicul bun. Prietena sofer pregatita cu GPS-ul. Noaptea la orele 24 mi s-au rupt membranele. Am amanat plecarea la maternitate pana la 3.30 dimineata. La 4 am fost internata.

Medicul de garda era rezidenta care era mana a doua a doamnei doctor Ples. Mi-a spus: "Chiar ma gandeam ca se va intampla ceva! O sun imediat pe doamna doctor!"

Mi s-au facut analizele necesare si am semnat toate hartiile cerute. La 6.45 a venit doamna doctor PLES pregatita si cu zambetul pe buze: "Nu au mai avut rabdare!"

Anestezistul glumet mi-a spus ca sunt slaba si ca nu am burta de gemeni. La 7.28 s-a nascut baietelul Horia Ioanid si la 7.30 fetita Ana Melania.

Doamna doctor neonatolog Daniela LASCOSCHI a avut grija de ei, dar si de mine, incurajandu-ma sa ii alaptez si sa invat sa ii hranesc cu biberonul.

Conditiile din maternitatea BUCUR sunt foarte bune. Este curat. Se respecta regulile de igiena. Relatia medic - pacient este foarte buna. Tratamentul medicamentos respectat. Mi s-a administrat vaccinul cu anticorpi antiRh.

Asadar, sunt o femeie implinita, mama de gemeni! Visele se implinesc!

(Claudia, Bucuresti)

luni, martie 21

Eu...

Cand dorm... visez ca dorm. :)
M-a ajuns oboseala. Dormitul cu intreruperi nu este atat de odihnitor pe cat mi-as dori sa fie. 
Cu toate acestea, fiecare zambet, fiecare "me", "ghe" imi dau puterea de a misca Universul. :)
Fiecare jucarie, fiecare costumas imi sunt sursa de inspiratie pentru povesti. Momentan le inventez pe loc si micutii mei sunt singurii beneficiari. Poate intr-o zi vor prinde contur pe hartie. :)
O saptamana cu zambete si energie pentru fapte bune!

duminică, martie 20

Sfaturi de la un bătrân

Sfaturi de la un bătrân
de Matei Iconaru

1.”Să ai o strângere de mână fermă. ”
2.”Priveşte oamenii în ochi.”
3.”Cântă când faci duş.”
4.”Într-o luptă, loveşte primul şi loveşte tare.”
5.”Păstrează secretele.”
6.”Nu renunţa niciodată la cineva. Miracole se întâmplă în fiecare zi.”
7.”Mereu acceptă când ţi se întinde o mână.”
8.”Fii curajos. Chiar dacă nu eşti, prefă-te. Nimeni nu va şti diferenţa.”
9.”Fluieră.”
10.”Alegeţi partenerul de viaţă cu atenţie. Din această decizie se vor naşte 90% din momentele tale fericite sau triste.”
11.”Creează-ţi un obicei din a face lucruri drăguţe pentru ceilalţi, chiar dacă aceştia nu observă.”
12.”Împrumută doar acele cărţi pe care nu le mai vrei înapoi.”
13.”Niciodată nu spulbera speranţele unei persoane. Este posibil ca ele să fie tot ceea ce are.”
14.”Când joci împotriva copiilor, să îi laşi mereu să câştige.”
15.”Oferă oamenilor o a doua şansă dar nu şi o a treia.”
16.”Fii romantic.”
17.”Devino cea mai entuziastă şi opimistă persoană pe care o cunoşti.”
18.”Destinde-te şi calmează-te. Nimic nu este la fel de important ca atunci cum ţi s-a părut la început. ”
19.”Nu lăsa telefonul să întrerupă momentele frumoase. El există pentru confortul tău nu a celui care sună.”
20.”Fii un bun pierzător.”
21.”Fii un bun învingător.”
22.”Nu arde poduri. Vei fi surprins de câte ori va trebui să traversezi acelaşi râu.”
23.”Niciodată nu rata oportunitatea de a spune cuiva că îl iubeşti.”
24.”Ţine minte, nimeni nu reuşeşte singur în viaţă. Să ai o inima recunoscătoare şi să îi recunoşti pe cei care te-au ajutat.”
25.”Asumă-ţi reponsabilitatea pentru atitudinea ta şi nu îi lăsa pe ceilalţi să aleagă pentru tine.”
26.”Începe-ţi fiecare zi cu muzica ta preferată.”
27.”Răspunde la telefon cu entuziasm şi energie în fiecare zi.”
28.”Devino eroul cuiva.”
29.”Căsătoreşte-te doar din iubire.”
30.”Nu te aştepta ca viaţa să fie cinstită.”
http://www.vestibune.net/omul-nou/sfaturi-de-la-un-batran/

Atelier despre apa









vineri, martie 18

2% - 7ARTE



Ca trainer educational la Asociatia 7ARTE - donati 2% imi doresc sa bucur copii, sa ii ajut sa prinda aripi si incredere in talentele lor. 
Asadar am sa donez 2% pentru educatie.
Daca va doriti un viitor in care tinerii sa fie puternici si increzatori, investiti 2% in educatia ALTFEL.
De aici puteti descarca declaratia cu datele Asociatiei 7 ARTE completate
O puteti printa si aduce la atelierele smARTkid, pana in luna mai.
Detalii despre 2% si aici: http://doilasuta.ro/content/

Cuvinte pentru fiica mea


marți, martie 15

Atelier pentru copii


Sambata, 19 martie, descoperim impreuna raspunsurile la urmatoarele intrebari:

Care sunt starile de agregare ale apei?
Care este circuitul apei in natura?
Ce sunt izvoarele, raurile, fluviile, marile si oceanele?
Ce putem face pentru a proteja apa si animalele acvatice de poluare?

In plus: citim si realizam colaje din materiale diverse si speciale!

Va asteptam cu drag, de la ora 11.30, la Libraria Open Art pentru o experienta de invatare interdisciplinara!

Taxa atelier: 25 lei
Copiii vor lua acasa toate materialele realizate la atelier.
Inscrierile se fac pe adresa: liviarosca@gmail.com, livia@7arte.org


vineri, martie 11

Articol QBEBE

http://www.qbebe.ro/mama/frumusete/cum_sa_fii_mama_dar_si_femeie_neglijenta_personala_poate_afecta_copilul

Cum sa fii mama, dar si femeie. Neglijenta personala poate afecta copilul?

Nicio mama nu trebuie sa uite sa fie femeie! Nu trebuie sa se sacrifice si sa sufere pentru copilul ei. Nu trebuie sa-si ignore pasiunile si tabieturile. Nu trebuie sa inceteze sa se rasfete si sa fie stralucitoare! Si, mai presus de toate, nu trebuie sa uite nicio clipa ca este un exemplu pentru copilul ei. Fetita o va lua drept etalon, iar baiatul isi va cauta perechea in functie de modelul pe care i-l ofera mama.
mama si copil

Mama fericita, copil fericit!

Multe femei au impresia ca maternitatea inseamna sa-ti sacrifici nevoile si placerile pentru bunastarea copilului. Gresit! Nu-l ajuti cu nimic daca ii acorzi tot timpul, toata atentia si toata energia ta, dar esti epuizata, frustrata si nefericita. Nu te va respecta si nu te va aprecia pentru asta. Din contra, un copil simte si va ajunge sa se invinovateasca pentru nefericirea evidenta a parintelui.
"Cand devii mama, prioritatile se schimba. Cel putin in primii ani de viata ai copilului, acesta este dependent de prezenta mamei. Aceasta prezenta este chiar vitala pentru copil, absenta mamei fiind o trauma pentru el. Aceasta prezenta insa trebuie sa fie una reala, psihologica. De multe ori, mamele sunt atat de coplesite de acest rol incat ele sunt prezente fizic, dar sunt absente emotional. Desi ele sunt acolo, nu pot sa ii fie alaturi copilului pentru ca nu mai au resursele necesare. De aceea, este necesar ca mama sa ceara ajutorul de cate ori simte ca este neputincioasa si este necesar ca mama sa continue sa isi traiasca macar partial rolul de dinainte de sarcina", le sfatuieste psihoterapeutul Catalina Hetel pe mamici.
Alina Sandu este o mamica tanara cu un baietel de 3 ani si jumatate. Din fericire, jobul ii permite sa petreaca destul timp cu Andrei, fiul ei, dar tot nu gaseste niciodata suficient timp pentru ea: "Copilul iti ocupa mult timp si, mai ales, cand este mic, nu-l poti neglija sau sa-l lasi nesupravegheat. Erau momente cand faptul ca faceam dus linistita era cea mai mare fericire. Acum sunt fericita daca pot sa-mi vad serialul o data pe saptamana. Cat despre manechiura, pedichiura sau coafat, toate le fac pe fuga, cat sa nu plec nearanjata din casa. Dar nu-mi pare rau nicio clipa. Nimic nu se compara cu momentele petrecute cu Andrei."
Mama care s-a dedicat copiilor, a renuntat la viata personala, placeri nevinovate sau ganduri marete este, pentru societatea romaneasca, mama ideala. Dar copilul poarta pe umeri povara nefericirii ei. Cu atat mai mult cu cat spiritul ei de sacrificiu este direct proportional cu asteptarile pe care le are de la copil. Pe masura ce creste, copilul va avea alte idealuri decat si-a imaginat mama si atunci intervin reprosurile, de o parte si de alta. De aceea, mama ar trebui sa gaseasca echilibrul intre viata personala si dedicarea pentru copil. "Este complicat pentru un copil sa auda intreaga viata ca mama "s-a sacrificat pentru el". Copilul nu cere sacrificii. Pe de alta parte, un model de mama care se sacrifica si sufera va transmite mai departe copiilor sai acest model. Copiii si viitorii adulti se vor teme sa fie fericiti, ca si cum "nu ar fi permis" sau "nu s-ar cadea". Sau mai exista varianta in care copilul considera ca acest sacrificiu i se cuvine, este normal si se transforma fara sa vrea intr-un adult egoist caruia i se pare normal ca ceilalti sa se sacrifice pentru el", adauga psihoterapeutul Catalina Hetel.
Nu spune nimeni ca trebuie sa fii un parinte distant, lipsit de afectiune si complet egoist. Dar este bine pentru amandoi sa gasesti o cale de mijloc intre egoism si abandon.

Epoca de mult apusa a mamei "full time"

Stiti povestea lui Millicent, o mama care nu se despartea practic niciodata de copilul ei. Isi purta tot timpul si oriunde bebelusul in brate? Daca ati citit "Conceptul continuum" a lui Jean Liedloff, stiti foarte bine la cine ma refer. Mi se pare cel mai elocvent exemplu de ASA NU, de greseala pe care-o poate face o mama. Din prea multa dragoste si grija parinteasca, din prea mult sacrificiu, mama ii poate fi stirbi grav independenta copilului. Nu ma intelegeti gresit, nu spun ca o mama sa rateze primul zambet, primul cuvant sau primul pas al bebelusului si nici sa-l instaleze in bratele bunicilor sau al bonei, dar personajul cu pricina dezvaluie un comportament exagerat, din punctul meu de vedere.
Femeia ar trebui sa inteleaga ca fericirea familiei nu sta in sacrificiul ei suprem. Nu mai traim in societatea patriarhala, cand mama statea acasa si avea grija de copii. Mama moderna este datoare sa-si doreasca mai mult de la ea, mai ales ca poate gasi echilibrul intre viata de familie si viata personala si profesie.
"Rolul de mama presupune renuntari si un efort din partea parintilor. Nu putem face copii si sa asteptam sa ne distram ca inainte sau sa ne confundam in munca la fel ca inainte. Copilul cere atentie si are nevoie de mult timp disponibil. Dar in acelasi timp, copilul nu ne cere sa fim alaturi de el 24 de ore zilnic. Este chiar periculos ca mama sa traiasca exclusiv pentru copil si prin copil. Atunci cand pentru mama copilul este singura ratiune de a fi, copilul are un rol ingrozitor de greu. Copilul are nevoie sa fie el insusi si sa aiba curajul de a-si trai propria viata si de a face propriile greseli. Atunci cand greselile, esecurile normale o dezamagesc pe mama sau dimpotriva chiar o distrug, copilul va ajunge sa isi jaloneze viata in functie de asteptarile mamei si nu de propriile nevoi. Parintii au dreptul si chiar obligatia de a-si trai viata impreuna cu copilul si nu pentru copil. Copilul este un membru al familiei si nu o povara. Este o bucurie, nu un sacrificiu", completeaza Catalina hetel, psihoterapeut.
Studiile arata ca maternitatea este asociata cu pierderea identitatii feminine. Dar orice mama a fost, inainte de toate, femeie. De ce sa-si piarda acest drept dupa ce da nastere unui copil? Ba din contra, cred cu tarie este este obligata sa fie femeie si ca are responsabilitatea sa aleaga un mod de viata potrivit atat pentru copil, cat si pentru ea. Femeia nu trebuie sa renunte nici la maternitatea care o implineste, dar nici la ambitiile personale.
Si in plus, femeia nu este singura responsabila de copil. Barbatii trebuie sa se achite in mod echitabil de sarcinile parentale si casnice.
Am intrebat un barbat cum isi iubeste copilul: "Il iubesc si atat. Ii platesc scoala, am grija sa nu ii lipseasca nimic si imi petrec din timpul liber cu el. Fara incorsetari, fara sacrificii, fara prioritati. O sa fiu langa el ori de cate ori are nevoie de mine. Dar este datoria lui sa experimenteze, sa cunoasca viata din propria perspectiva. Nu vad cu ce-l pot ajuta eu. Va gresi, va invata din greseli, se va forma ca personalitate. Eu imi vad de viata mea", ne-a marturisit Gabriel Stoica, tatal unui adolescent de 13 ani.
Daca barbatii pot fi si tati si barbati, daca nu simt nevoia sa-si sufoce copii cu atentia lor si cu grija excesiva, inseamna ca nu-si iubesc copiii? De ce nu pot face si femeile acelasi lucru?

Ce inseamna sa fii si mama si femeie? Cum gasim echilibrul intre cele doua roluri?

Cumpara-ti rochia care-ti place, poarta tocuri, du-te la coafor sau la masaj. Nu este o crima! Ai sa descoperi ca micutul tau va fi foarte fericit sa te vada frumoasa, increzatoare si bine dispusa.
Poti la fel de bine sa dai tot ce-i mai bun la serviciu, dupa care sa te ingrijesti de copilul tau. Sa-i oferi atentia cuvenita, sa mancati si sa faceti lectiile impreuna sau sa va jucati. Dar nu te opreste nimeni sa iesi cu sotul la o cina in oras, cu prietenele la shopping si, cel mai important, sa petreci timp de una singura. Fie ca faci o plimbare scurta, te duci la fitness sau citesti o carte, ia din cand in cand o pauza si relaxeaza-te. Vei gasi apoi taria sa o iei de la capat si sa imbini cu succes rolurile de mama si femeie.
mama si bebelus la shopping
Poti sa fii la fel de grijulie si responsabila din pantofii cu toc inalt care dezvaluie o pedichiura ireprosabila. Nu inseamna ca-ti iubesti mai putin copilul.
"Eu mi-am dorit mult sa raman insarcinata si sa traiesc miracolul maternitatii. Dar sunt genul de om care nu intelege de ce statutul de mama trebuie sa-l inlocuiasca pe cel de femeie. Si, crede-ma, am fost blamata pentru asta. Dar stii ceva? Mie mi-a adus numai beneficii. Am un tonus si o stare de spirit de invidiat, iar Maria, printesa mea de 5 ani, parca simte asta. Ma ingrijesc, ma aranjez, ies destul de des in oras cu fetele sau cu sotul si prietenii nostri. Asta nu inseamna ca imi neglijez copilul. Mi se pare o prostie. Societatea asta parca vrea sa te indobitoceasca si te indoctrineaza. De ce sa ma consume copilul de toata energia? Il ajut cu ceva daca ma enervez si tip la el? Sau daca ma descarc pe David, sotul meu, cand vine acasa?", ne marturiseste Anne Marie, o mamica de 30 de ani.
Cate ati reusit sa fiti mame fara sa sacrificati femeia din voi? Si cum ati reusit sa ajungeti la acest echilibru? Ce inseamna pentru fiecare dintre voi sa fii mama, dar si femeie?

Dragostea de mama

Aseara am inteles cat de multe poate face o mama.
Fiind provocata am inteles ca pentru copiii mei as merge desculta, as munci zi si noapte, vorba poeziei "El Zorab" - l-as lua de piept pe Dumnezeu.
Dragostea de mama iti da PUTERE ABSOLUTA! Nu credeam cand auzeam la alte mame. Dar este cat se poate de adevarat!

O zi cu zambete pentru a iesi soarele!

joi, martie 10

Gemenii

Iesirea in lume a devenit un lux. Sa gasesti pe cineva care sa te inlocuiasca pentru cateva ore este o adevarata provocare. Numai la gandul ca sunt doi care pot plange in acelasi timp refuza din start. 
Uneori, am nevoie de o pauza. Nu ma pot plange. Noaptea ma trezesc cam la doua ore jumate -trei ore. Tanjesc dupa un somn continuu de 6 ore. :)
Ii iubesc enorm pe gemenei! Sunt pufosi, cu ochi frumosi, veseli si zambareti! Dar cand sunt nedormita si ei incep sa planga - sa tipe de parca se sfarseste lumea, nu mai stiu cum sa ma impart. 
Voi fi mandra cand ii voi vedea mari!
Imi doresc sa gasesc energia pentru a fi o mama extraordinara! Vreau sa ii cresc cu rabdare si vorba blanda!

marți, martie 8

Succes la BAC!


Aceste culegeri au aparut exact in ziua in care am devenit mama.
Daruri si minuni!
Multumesc Universului si sunt profund de recunoscatoare!

LA MULTI ANI MAMA, SOR, SOACRA, FIICA, PRIETENE, COLEGE, RIVALE! 

luni, martie 7

8 martie

Primul 8 martie in rol de mama si sotie.
E un miracol ceea ce traiesc si ma rog pentru toate femeile din lume sa aiba parte de rugi ascultate.
Imi doresc o lume mai buna, in care copiii sa fie sanatosi, veseli si sa creada cu toata puterea in ei.
LA MULTI ANI SENINI DRAGI FEMEI DE PRETUTINDENI!
ZAMBETE, BUCURII, MINUNI, RUGI ASCULTATE, INCREDERE SI SPERANTA!

vineri, martie 4

Ecografii

Fiind doi si stand inghesuiti in burtica mi s-a spus sa le fac ecografii de sold.
Ieri am fost la ecograf. Emotii pentru a nu plange, mai ales ca avusesera o zi agitata si de-abia adormisera la orele 15. Au fost atat de cuminti! 
Ii iubesc pe zi ce trece mai mult!
Sunt mandra de ei.
Ador sa ma tina de mana.
Imi e greu cand ma despart de ei... dar vreau sa nu ii invat dependenti de mine. Mai ales pe Horia! Il vreau barbat puternic, independent, descurcaret... nu dupa fusta mamei. Din experienta mea ca femeie, stiu ce dureros este sa ai de-a face cu "baiatul mamei". 
Este atat de frumos seara, cand ne reunim si ne spunem cuvinte frumoase si ne facem planuri de viitor care se vor implini cu ajutorul lui Dumnezeu.
De maine, imi reincep atelierele. Imi este dor de activitate, dar avem si nevoie de bani. Sper sa fiu capabila sa stau 4 ore departe de micutii mei. 
Weekend minunat cu vise ascultate si implinite de ingeri!

marți, martie 1

Minuni

Când simți bebelușul pe pielea ta.... e un miracol!

1 martie

O primăvară senină, cu minuni, zâmbete, bucurii și binecuvântări vă doresc!
Să vă fie asculte rugile!
Să fiți frumoase, femei dragi!
Să fiți bune, darnice, iertătoare, bucuroase.
Să aveți timp pentru voi, pentru sufletele voastre minunate!