Doxi si Unirea

 Puteti citi o poveste scrisa de mine, dar si multe alte texte frumoase achizitionand revista DOXI.

 Cadou veti primi un minunat Atlas zoologic

Revista PIPO pentru 3-7 ani are multe fise utile pentru copii, dar si jocuri. Cadou are un minunat titirez luminos.

Curcubeul de Claudia Groza

Curcubeul 

de Claudia Groza

O zi calduroasa de vara anuntasera la meteo. Horia a plecat cu tatal sau sa se plimbe cu bicicleta in parc. Dintr-odata, nori gri au acoperit cerul si picaturi mari de apa au pornit suparate spre pamant.

- Hai sa ne adapostim sub acest copac prietenos si frunzos!, spuse tatal.

- Ce buni si intelepti sunt copacii, tati!

- Da, dragul meu! Stiu multe pentru ca traiesc sute de ani.

Ploaia nu a durat mult. Iesind din adapostul oferit de puternicul copac batran, Horia a privit cerul si a observat un semicerc frumos colorat in multe culori.

- Ce frumos este cerul tati!

- Este curcubeul, Horia!

- Adica?, intreba nedumerit baietelul.

- Soarele se priveste in picaturile de apa din aer si astfel apare un arc cu multe culori.

- Tati, cate culori sunt in curcubeu?

- Pai... hai sa numaram impreuna: rosu, oranj (portocaliu), galben, verde, albastru, indigo, violet. 

- Sunt.... unu.... trei... cinci... sapte culori, tati!, rosti Horia, numarand si in gand si cu voce tare. Rosu ca macul, oranj ca portocala, galben ca soarele, verde ca frunzele, albastru ca cerul, indigo ca pruna si violet ca petalele florilor numite violete.

- Bravo, dragul meu!, zise tatal mandru.

Horia si tatal au pornit cu bicicletele spre casa. Aerul era parfumat. Ploaia spalase praful si florile respirau bucuroase.

- Hai sa ne intrecem, tati!

- Bine... dar sa nu te superi daca pierzi!

- Nuuuuu! Deloc. Bicicleta ta are rotile mai mari asa ca ai sanse sa castigi, rosti Horia.

Tatal sau a zambit si a pedalat astfel incat sa ajunga in acelasi timp la locul stabilit de Horia.

Dragi parinti, bucurati-va de natura impreuna cu micutii vostri!

Dispariţia şotronului de CG

DISPARIŢIA ŞOTRONULUI

de Claudia Groza

O zi de primăvară se anunţa din calendar. Păsările ciripeau vesele, iar albinele îşi făceau treaba pe lângă flori.

Două fetiţe frumoase, una şatenă şi alta blondă, se jucau şotronul. Desenat frumos pe asfalt, cu cretă colorată, şotronul era fericit când le vedea pe cele două copile, Diana şi Miruna cât de bucuroase erau când nimereau pătrăţelele cu nasturele rupt de la un palton vechi.

- Hai Diana! Este rândul tău, spuse Miruna.

- La cât am ajuns?

- La 7.

- Cam dificil!

- Eeeee.. tu eşti expertă la acest joc. Eu sunt mai mică!

- Acest joc va dispărea acum! Pentru totdeauna! Hahaha... un râs puternic se auzi dintr-un tufiş.

Fetele s-au oprit din joc speriate. S-au prins de mâini şi au rămas privind spre femeia destul de tânără, cu părul negru ca pana corbului şi destul de încâlcit.

- Te rugăm! Nu ni-l lua. Este un joc frumos şi ne place foarte mult, rosti Diana, văzând-o pe micuţa Miruna cu lacrimi în ochi.

- Nu. Nu pot face asta! Mă deranjează veselia voastră. Nu suport să vă observ mereu chipurile fericite şi să vă aud glasurile cristaline, zbieră zgripţuroaica.

          Dintr-o singură mişcare, a scos o mătură dn spatele său şi a şters şotronul.

- Vei pieri pentru totdeauna, Şotronule – Haiosule – Strâmbule – Hoţule de veselie!

          Şotronul dispăruse. Rămăsese o urmă de cretă pulbere, dar şi aceea a fost suflată cu putere de zgripţuroaică.

          Norii s-au adunat la un semn al vântului care a şuierat. Din senin a început o ploaie cu stropi mari, grei şi repezi. Zgripţuroaica a dispărut,lăsând în urma ei un nor de fum înecăcios. Diana şi Miruna s-au adăpostit lângă trunchiul unui copac bătrân şi cu o coroană bogată.

- Nu vom mai juca şotronul! Era distractiv!, grăi Diana.

- Da. Mie îmi plăcea foarte mult. Mai ales când îl desenam.

- Miruna, nu fi tristă! Vom juca alte jocuri! Ai să vezi!

          Soarele jucăuş le-a trimis micuţelor câteva raze printre crengile groase ale copacului, invitându-le la joacă. Au fost stropite de picături de ploaie, deoarece păsările au zburat vesele spre lumină, scuturând frunzele.

- Dragelor, vă împărtăşesc o bucurie. Nu fiţi triste! Şotronul nu a dispărut. Priviţi pe alee. Am făcut unul pentru voi din petale de flori, frunze şi pietre. Este mult mai trainic! Va rămâne aici mult timp, aşteptându-vă glasurile voioase şi paşii micuţi să îl mângâie.

          Miruna şi Diana au privit fata cu părul de culoarea castanelor coapte, lung până în pământ şi au rămas uimite de atâta frumuseţe.

          Oare cine era?

        ...

a.     Zâna Jocului

b.     Zâna Copilăriei

c.      Zâna Veseliei

Va continua

Floare de nu-ma-uita

LEGENDA FLORII DE NU-MĂ-UITA

(de Groza Claudia)

În acel loc îndepărtat, cu multă verdeaţă, se află Floarea de Nu-Mă-Uita. Culoarea ei albastră strălucitoare, limpede ca cerul de vară, steaua galbenă din mijloc păstrează speranţa oricărui muritor, că ochii iubiţi cândva, nu se uită niciodată. Gingăşia ei te duce cu gândul la dragoste, armonie, frumos... ca povestea dintre un prinţ şi o prinţesă. Floarea de nu-mă-uita înfloreşte primăvara, când gerul se topeşte sub mângâierea razelor de soare, când totul – chiar şi dragostea – renaşte.

Cândva, această floare a fost o fată tânără şi săracă. Pe cât de săracă, pe atât de frumoasă, sensibilă, numai zâmbet şi suflet. Când mergea pe drum, frunzele, păsările, florile se întorceau după ea, cum floarea-soarelui se roteşte după soare. Această fată iubea foarte mult florile şi animalele. Din puţinul ei de pâine, dădea păsărilor şi furnicilor. Le invita cu un zâmbet irezistibil să mai poftească pe la ea. Tânăra locuia aproape de pădure, cu ai ei părinţi bătrâni. Într-o zi, fata a luat hotărârea să trimită mesaje de iubire în lume, cu ajutorul păsărilor, pentru ca tinerii să se iubească şi lumea să fie fericită, aşa cum îşi dorea.

Un prinţ care a zărit-o întâmplător în drum spre palat, s-a îndrăgostit de ea. Tânăra ştia că nu poate să-şi părăsească părinţii, şi nu i-a zâmbit prinţului. Acesta, îndurerat, a blestemat-o cu vorbele: „de mâine, să nu mă poţi uita.”

După moartea părinţilor, tânăra şi-a amintit de prinţ. Îşi dorea foarte mult să-l întâlnească măcar o singură dată. A pornit în căutarea palatului, unde spera să-l găsească pe prinţ, şi să îndrepte greşeala făcută în urmă cu ani buni, când nu a vrut să-i zâmbească. Drumul anevoios, cu multe obstacole şi temeri, a făcut-o mai puternică şi mai dornică să ajungă la palat. Cu hainele zdrenţuite, înfometată şi slăbită - dar cu toate acestea frumuseţea exista – a sosit la palat. Totul era lipsit de viaţă, foarte trist.

Un slujitor bătrân, i-a deschis poarta. Speranţele ei au fost spulberate în mii de bucăţi, când a auzit vestea: prinţul a murit de dorul ei şi a blestemat-o să nu-l uite niciodată. Cerând puţină apă, fata a primit să bea chiar din carafa prinţului. După ce a băut, tânăra s-a transformat într-o gingaşă floare de nu-mă-uita.

Legenda spune că, doar oamenii foarte sensibili şi îndrăgostiţi pot vedea chipul tinerei fete privind atent o floare de nu-mă-uita.

Tanara visatoare

Cand norii s-au retras la joaca, intr-o zi calda si frumoasa si primavara, a venit pe lume o  mogaldeata de fetita... grasa si cu par bogat. Primise nota 10, iar de la ursitoare.... bunatate, inteligenta, gingasie, putere de munca, creativitate si multa dorinta de a ajuta pe altii. Insa... in graba Dumnezeu uitase sa ii lase si gramul de noroc... asa cum impartise tuturor pana in acea zi.

Fetita vesela crestea frumos si mladios. A mers la scoala, unde a fost indragita de copii, de invatatori... a invatat bine, a luat premiul I mereu... a fost loctiitor de unitate scolara... avea o voce placuta si era admirata la serbarile scolare. 

La liceu, desi isi dorea sa urmeze profilul uman, sa citeasca foarte multa si sa devina o mare scriitoare, a trebuit sa indure ghinionul tezelor la chimie si fizica... sa accepte sa urmeze cursurile unei facultati care nu ii facea placere... dar, lipsa de noroc isi punea accentul. MUncea aceasta copila cu truda si multa sudoare pentru orice... nimic nu ii cadea din cer sau pur si simplu batand din palme.

A facut si facultatea... si... cand sa se angajeze si ea... a trebuit sa indure multe ore de asteptat pe la usile inspectoratului... deoarece nu avea relatii... nu avea cine sa o ajute. Bunatatea, zambetul si stralucirea din ochi au fost armele ei dintotdeauna.

A lucrat multi ani cu elevii... si si-a implinit visul de a fi profesor. Insa, sufletul ei dorea altceva. Cand tatal le parasise, isi dorise mai mult ca niciodata o familie... o familie mare... cu rude multe... cumnati... nepoti... socrii... si intalnise un baiat bun, cu trei ani mai tanar, inca era student... dar parintii lui o adorau... si o primeau cu bucurie si bratele deschise in casa lor... dar, tanara de acum cu ochi mari,buze groase care cereau a fi sarutate, fusese supuse de viata si de lipsa norocului unei alte incercari... unchiul care incercase sa o violeze... si Dumnezeu il pedepsise in cativa ani cu moartea... si nu a putut sa il tina prea mult in mrejele farmecului ei copilaros pe tanarul barbat....

Asadar, tanara s-a dedicat educatiei... un master,,, lecturi numeroase,,, cursuri de dezvoltare personala... schimbarea locului de munca... un doctorat pentru care a platit timp, energie, multe lacrimi pentru respingerea ajutorului stiintific... dar si a cursurilor atat de dragi sufletului ei, si anume cele de scriere creativa. Asa a intalnit multi oameni talentati si buni... si culti... si a descoperit pasiunea de a calatori. La fiecare iesire de tara, chiar daca nu au fost multe, se bucura de orice muzeu... orice pictura... de oamenii care ii zambeau... a vizitat cateva statiuni din Bulgaria, Budapesta, Bratislava, Lisabona, Grecia (mai multe locuri sfinte si orase).... Toate au fost pe placul ei... insa,visul ei este de a ajunge la Paris... unde romantismul este in floare.. stie ca va reusi cum a reusit totul... prin munca... nu este genul (si nici nu are norocul) de a gasi un barbat cu bani, care sa ii ofere totul pe tava... cum v-am marturisit de la inceput.. nu primise noroc... 

In timp, a cunoscut un barbat bun si bland care a ajutat-o sa isi depaseasca temerile... si o plimba foarte mult... si o rasfata... dar, la scurt timp, mama acestuia a cazut la pat,bolnava de cancer si el a trebuit sa se dedice dansei si nu mi-a ingradit libertatea.

Cand si-a dorit sa boteze un copil, a intrebat ani de zile in dreapta si in stanga si a gasit un baietel... a apelat pentru a-i fi alaturi la acest eveniment un vechi prieten... cunoscut intr-o doara la o petrecere... simtise ca este un barbat care nu are ganduri serioase,un tip egoist, care voia ca lui sa ii fie bine, restul nu prea conta... Incet, incet, tanara noastra a decis sa ii acorde sanse... si l-a invitat la un spectacol de dans contemporan... el o invita mereu la el pentru a viziona filme... dar o trimitea frumos acasa... doar locuia aproape... Cu toate ca nu se simtea implinita ca femeie... a ramas alaturi incercand sa il bucure si sa il ierte la fiecare gest, vorba dureroasa aruncata... a dat vina pe depresie, pe faptul ca nu avea un loc de munca...

Cand a ranit-o rau... anulandu-i o vizita pentru ca un print venea sa o ceara pe sora lui in casatorie (visul lui de a-si vedea sora fericita si implinita!), tanara noastra a simtit ca nu e in regula... si Dumnezeu i-a trimis un sol, un baiat bun... care a invitat-o sa joace tenis (un vis de-al ei!).. si a indragit-o pe loc acest baiat... insa sufletul ei si dorinta de a se sacrifica pentru o familie alaturi de cel pe care il iubea (nu era genul care sa schimbe barbatii ca pe ciorapi... si nici sa caute sa aiba case de weekend in afara orasului, bani, masini scumpe...) nu i-a permis tinerei sa ii acorde sanse acestul om. Aasadar.... a ramas langa cel care a inceput sa ii faca promisiuni care cresteau sperantele in sufletul pur si bun al tinerei. "Ne vom  muta impreuna dupa postul Craciunului...!" "Nu pot acum... nu ma simt asa bine... hai dupa anul nou".... cand femeia s-a simtit mintita... a spus : gata, nu ma mai joc! Insa... nici acum nu s-a invatat minte si a revenit... "ne mutam impreuna dupa Pasti... a fost promisiunea intr-o biserica impunatoare din orasul Giurgiu... dupa ce ii destainuse pe malul Dunarii cum sora lui se pregateste de nunta... " "de ziua ta, ar fi mai indicat!"... dar de ziua tinerei, femeie in toata floarea de acum, a fost amanata decizia deoarece sora lui si printul, faceau pasul cel mare... netinand cont de faptul ca si ea avea un suflet... si o credinta... si sperante... 

Totul s-a  intunecat si s-a produs o furtuna care a spart toate visele, iar cioburile i-au ranit sufletul... mintea si speranta...

A ramas din nou pe langa drum... singura.. cu lacrimi siroindu-i pe obraji...

Obosise sa lupte cu toate... cu dorinta ca soacra sa o iubeasca precum pe fiica ei si sa il incurajeze pe fiul sau sa faca pasul pentru primirea Sfintei Taine... cu munca de a bucura si multumi si ajuta pe toti din jurul ei...

A scris pe un bilet: "Doamne, stiu ca toate vor fi platite de fiecare dintre noi. Iarta-ma, dar nu mai vreau sa traiesc... am obosit sa lupt pentru orice fac.. un examen... un loc de munca... o vacanta... un spectacol.. un atelier pentru copii... nu stiu cum altii obtin totul pe banda... intalnesc oameni cu bani (chiar daca nu stiu si nu vor sa daruiasca, de parca ar imparti lumea)... totul se rezolva cu o simpla miscare de stilou... Te rog, ia-mi zilele... da-le unui om care isi doreste sa traiasca. Oricum imi voi lua zilele... insa, e mai bine sa pui Tu capat vietii mele. Te rog frumos. Amin.

Semnat, Lea"

Intr-o zi de toamna, cand copiii se pregateau de scoala si micuta din carucior gangurea vesela privind la femeia nu atat de tanara, cu sufletul zdrobit de cizmele rautatii si egoismului unor oameni, Dumnezeu a decis sa o cheme la El.... asa cum ii ceruse cu trei in urma...

Lasase ceva... articole stiintifice... povesti pentru copii... si elevi care admirat-o... 

Cei care isi cladisera fericirea pe nefericirea ei... aveau sufletele grele si chinuite... tanara ii iertase, cu pretul lacrimilor si al ranilor pe care si le pansase in fiecare seara...

Printul tinut secret... de teama sa nu fie deocheat... si-a amanat decizia... dorea sa fie burlac toata viata...

Soarta ne joaca feste... iar faptele,bune si rele ne sunt rasplatite cand ne e lumea mai draga... 

ÎNGERII IERTĂRII de Claudia Groza

http://povestilelizei.blogspot.ro/2014/01/ingerii-iertarii.html

Din cerul trist, cenusiu, au inceput sa alunece veseli, calmi si foarte jucausi, primii fulgi de nea. Isi strigau numele pentru a face cunostinta, dansau prin aerul inghetat ce mirosea a fum de la cosurile caselor si intr-un final atingeau pamantul.

Brazii erau impodobiti in fiecare casa. Mirosul cozonacilor si aroma de scortisoara a fursecurilor se simteau pretutindeni. Colindatorii se auzeau, iar clopoteii vesteau bucuria sarbatorilor de iarna.

- Eu nu voi primi nimic de la Mos Craciun! Am mintit-o pe mama ca am ramas la scoala, dar de fapt am fost la patinoar, sopti suparat, cu voce tremuranda Radu.

- La fel si eu, adauga fratele sau, Toma. Am  spus ca ne-au cerut bani la scoala pentru un spectacol de teatru, dar eu voiam sa imi cumpar o muzicuta,

Baietii erau abatuti si nu aveau curajul de a marturisi adevarul parintilor.

- Dragilor, nu va pregatiti sa mergeti la colindat? Grai mama voiosa, deschizand usa camerei, dar nu inainte de a ciocani de trei ori, precum capra din povestea cu iezii.

- Nu, mama! Suntem obositi!

- Preferam sa ne jucam!

- Cum doriti! Joaca placuta atunci!

Cei doi frati s-au privit si au oftat.

-         Nu vom putea continua astfel! Trebuie sa le destainuim adevarul.

-         Da, sunt de accord cu tine!

Radu si Toma s-au jucat pana cand au adormit, rapusi de oboseala, dar si de  grijile apasatore ale minciunilor.

Ding-dong-ding.. se auzeau clopoteii. Falfait de aripi se simtea in camera baietilor. Ingerii Iertarii au sosit sa le vegheze somnul sis a le ofere liniste.

- Radu, Toma sunteti minunati! Fiecare om greseste, e firesc! Se intampla oricui sa mai minta. Daca va marturisiti greselile, parintii va vor ierta. Stiti ca “iarta-ma” are puteri magice! Asadar, in zorii zilei, la micul dejun, imbratisati-va parintii su spuneti-le ca ati gresit. Va veti elibera inimile!

Cand zorii zilei mijeau printer fasiile de intuneric ce nu se indurau sa plece, Radu si Toma s-au trezit hotarati sa scape de corvoada (greutatea) minciunilor.

- La micul dejun dezvaluim parintilor  greselile, sopti Radu.

- Da, chiar am visat care sunt etapele pe care ar fi bine sa le urmam! murmura Toma.

Copiii au mers in bucatarie si au pregatit asa cum s-au priceput micul dejun.

- Ce bine miroase! au exclamat parintii.

- Am dorit sa va inseninam ziua!

- Si… a sosit vremea sa va divulgam (povestim) ceva, adauga  Toma. Iertati-ne, iertati-ne, iertati-ne!

Parintii s-au incruntat si au stat putin pe ganduri. Ingerii Iertarii au aparut pe data si s-au asezat de o parte si de alta a parintilor.

- Va iubim si apreciem ca ati avut curajul sa recunoasteti greseala! Rosti mama, dupa ascultarea marturiilor celor doi fii.

- Va iertam, dar de acum incolo sa spuneti adevarul si numai adevarul, oricat ar fi de dureros, completa ferm, tatal.

- Va multumim! Va iubim enorm! Au strigat copiii, aruncandu-se in bratele parintilor.

Craciunul a fost frumos, linistit, cu iertare si veselie!

Ingerii Iertarii le-au daruit copiilor o insigna cu inscriptia “iarta-ma”! Chiar daca suparam pe cei din jur, ingerii Iertarii ne ajuta sa fim iertati. Important este sa credem!

Cu finutul meu la joaca!

 Sta la poze nevoie mare!

 Face flotari!!!

 Sacosa cu jucariii!!!!

 Alune, placerea noastra!

 Cu jucaria de la nasa Claudia!

In viteeeeeeeza!

Au fost 3 ore de joaca... povesti... desene animate... de neuitat!

Este adorabil si extraordinar  de istet! :)

Il iubesc si de abia astept sa mai adaug la colectie si alti finuti, nepotei si poate printr-un miracol, un copil al meu... :)

Poveste trista, dar adevarata

Anii au trecut fara sa isi dea seama. A muncit mult, a  zambit, a iubit si a fost iubita. Pe drumul ce ducea spre nicaieri, s-a oprit istovita. Si-a scos caciula, s-a asezat pe bordura si privii in urma. Facuse destul... scoala, povesti, milostenie... dar cu toate acestea nimic nu o mai multumea.

Diplomele nu o puteau imbratisa, nu-i puteau rosti cat de mult o iubesc sau ce dor le-a fost de ea cat a lipsit. Povestile nu puteau rosti cuvintele: "Mama, te iubim!" Ba chiar mai mult de atat, ii rasunau in urechi spusele unei "mame": "Orice mama poate scrie povesti pentru copiii ei!" 

Familia ei era ocupata cu ale lor... chiar daca o iubeau. Cu toate astea ii impuneau sarcini... ii controlau pe alocuri viata. Tot ei care ascultase mereu si isi urmase calea cea corecta (dupa cum gandea ea). Daca nu se ivise printul care sa o salveze pana acum a decis sa plece in lume... si sa isi gaseasca sfarsitul... impartind zambete si imbratisari. Era tot ce mai putea face! 

In ziua de Craciun, se oprise la biserica sa se bucure cateva minute de nasterea Fiului si sa multumeasca pentru tot. Doua femei batrane se luasera la cearta. Cutite a simtit cum ii patrund in suflet. Nu putea spune nimic. "Nici in lacas sfant nu mai sunt oameni oameni!" 

Pornind mai departe a auzit cum este strigata. Un el o dorea dar in anumite conditii (sa nu aiba pretentii de a face copii imediat). Mama ei a aparut de nicaieri si a cerut sa fie facut totul ca la carte, cu cununie. Ea stia ca el nu va accepta in ruptul capului asa ceva. 

Tanara, cu inima imprastiata in fasii rosii de durere, de tristete, de dezgust le-a intors spatele si a pornit spre capatul lumii, unde o fi acesta. Traiese degeaba! 

Lasase ceva palpabil... oamenii isi vor aduce rar aminte de ea! Din ce in ce mai rar! Numai Dumnezeu mai stie pe unde-si poarta femeia pasii... 

Vietile au prioritate! Nu va lasati cumparati, influentati, santajati... construiti-va aripi si  zburati spre oamenii sinceri, frumosi, luminosi care va pot iubi neconditionat, curat, cu sufletul deschis... si care va pretuiesc! 

Poveste de Craciun (nepremiata) :)

Craciunul se apropia cu pasi netezi,usori ca fulgii de nea ce incepusera sa se astearna pe pamantul inghetat bogna. In ultimii ani, mai exact de cand parintii mei divortasera, nu mai simteam emotia acestei sfinte sarbatori. De Craciunul despre care va povestesc, situatia se inrautatise. Mama fusese data in somaj.Dupa ce plateam darile catre stat (facturi),ne duceam traiul de pe o zi pe alta.

Bradul artificial (din perioada copilariei mele cand nu se gaseau brazi naturali) fusese coborat din pod si impodobit cu migala, dragoste si mult bun gust (rafinament).

- Claudia,anul acesta nu va veni Mos Craciun! Chiar nu am cum sa-lintalnesc! spusese mama incet, trista, aproape soptind.

- Nu, nu cred asta! Macar o ciocolata si o impartim la trei, am raspuns cu lacrimile alunecandu-mi  pe obraji.

Va vine a crede ca aveam 22 de ani? Da... stiu! Nici mie. Hahahaha. Darcred cu taria in puterea divina a acestei  sarbatori.

Si...Mos Craciun a sosit negresit, cu daruri frumoase, chiar daca au fost simbolice.

Sunt sigura ca mosului i-a placut foarte mult casa frumos luminata,fetele de masa ce aveau imprimate chipul sau vesel, radiind bucuria de a darui si a face oameni fericiti, mirosul de prajituri recent scoase din cuptor.

Ma credeti ca a mancat jumatate dintr-un fursec cu stafide lasat pe o farfurioara sub brad? Daaa... stia ca nu avem,dar i-a placut ospitalitatea casei noastre, atat de modeste.

De acel Craciun am invatat sa daruiesc neconditionat si oricand! Am descoperit lectia suferintei si golul din suflet cand nu ai bani pentru a simti gustul ciocaletei, al unei acadele sau sa iti cumperi o carte.Am inteles ce inseamna dragostea de mama, norocul de a avea o mama care din nimic face o minune, care se zbate pentru a zari sclipiri de diamant in privirea copilelor sale sau pentru a auzi rasul cristalin al sufletelor copilaroase!

De atunci,Craciunul il petrec numai acasa si scriu povesti despre bunatate, credinta, miracole,ingeri pe care le daruiesc oamenilor dragi din lumea intreaga! Imi doresc sa leinunde sufletele, sa le faca viata luminoasa si senina, sa invete sa ofere zambete si bucurii celor mai putin norocosi!

SARBATORI FERICITE,OAMENI DRAGI!

De la Sfantul Nicolae .... stire CU POVESTE

"Claudia, fetita Alexandra Stefania Popa mi-a trimis pe mailul tau o poveste minunata si doresc sa o premiezi. Datorita povestii sunt tare sprinten si ii pot da o mana de ajutor lui Mos Craciun in pregatirea surprizelor.
Cu drag,
Sfantul Nicolae"

Verific si chiar asa este...
Lecturati povestea!

FELICITARI ALEXANDRA! SCRII FOARTE FRUMOS SI MA BUCUR ENORM PENTRU CA LECTURA ESTE PASIUNEA TA. NU AI IDEE CAT DE MULT TE VA AJUTA IN VIATA! 

IMBOLNAVIREA RENULUI CLAUDIUS

          Mos Craciun era mai grabit ca niciodata. Isi dorea sa se pregateasca cat mai repede de magica sa calatorie din fiecare an, pentru a aduce caldura si bucuria in sufletele oamenilor. Pachetelele de jucarii, dulciuri si carticele erau pregatite si abia mai incapeau in sacul cel urias al mosului.
         Cand tocmai voia sa inhame renii la sanie captusita cu blanita moale si pufoasa, acoperita de o catifea rosie, mosul a observat cu mirare ca lipsea un ren. Era chiar renul Claudius...Cum va putea, sa plece, oare, la drum fara el? Era cu neputinta, isi spunea, mangaind-si usor barba cea lunga si alba, Mos Craciun.

Dar, deodata, a aparut in fata lui Mos Craciun, abia tinandu-se pe picioare, renul cel drag al mosului.

          - Ce s-a intamplat cu tine, renule Claudius? Ai intarziat! l-a certat Mos Craciun.

          - Mos Craciun, te rog sa ma ierti! Am trecut, ieri spre seara, fara sa-mi dau seama, de granitele regatului tau si am intrat in tara de gheata a lui Mos Crivat. Era un ger  cumplit, de crapau pietrele, iar viscolul parea ca framanta lumea. M-am indepartat cat am putut de repede, dar, pe drumul de intoarcere, am simtit cum incep sa tusesc si sa stranut. Ma simt slabit... Mos Craciun, te rog, ajuta-ma !

           - Hm..., bineinteles ca te voi ajuta! Sa intram grabnic in casa, la caldura. Hei, doamna Craciunita, vino aici, te rog frumos!

           - Acum sosesc! s-a auzit glasul bland al Craciunitei. Ce este? Ce s-a intamplat ?

           - Renul Claudius a racit in ajunul plecarii ! Trebuie sa-l ajutam sa se insanatoseasca !
           - Oh! Bietul Claudius! Vino sa te ingrijesc. Te doare in gat?

           - Putin. Si, a si inceput sa tuseasca.

           -Vai! Ce tuse urata! Spiridusule, adu-mi, te rog, un termometru din dulapior! Ai temperatura, renule Claudius! Cel mai bine, ar fi sa te asezi patul cel moale si calduros, de langa semineu.

             Intre timp, Craciunita se intreba ce medicamente i-ar putea da renului suferind. Dintr-o data, a exclamat fericita:

           - Da, am gasit! Am primit de la sora mea cateva citrice dulci si tare zemoase. Un suc din aceste portocale si mandarine, cu siguranta, l-ar mai inzdraveni. Este cel mai bun remediu pentru aceasta raceala, impreuna cu un ceai caldut indulcit cu miere.

            Dupa un timp, Craciunita i-a intins, cu un zambet ghidus, pe o tava, o portocala si o canita cu ceai de soc indulcit cu miere. Renul parea sa se simta mai bine si de indata s-a cufundat intr-un somn adanc, linistitor.

            La scurt timp, renul Claudius, trezindu-se vindecat,  i-a spus recunoscator Craciunitei:

            -Iti multumesc! Ma simt mult mai bine acum!

             Chiar din ziua urmatoare, Mos Craciun, bucuros de insanatosirea grabnica a renului sau, s-a hotarat sa porneasca in marea calatorie. Dupa o clipa de gandire, Mos Craciun i-a spus Craciunitei cu bunatate in glas:
            - Draga Craciunita, pentru ca l-ai vindecat uimitor de repede pe renul Claudius, daca doresti, poti veni cu noi pentru a ne ajuta la impartirea darurilor. Copiii de pretutindeni ne asteapta, iar renul Claudius abia s-a mai intremat!

             -Iti multumesc! Va voi insoti cu mare placere! a raspuns Craciunita voioasa.

              Afara ningea ca-n poveste, iar sania mosului se indrepta in salturi vesele pe zapada sclipitoare spre casutele adormite.In acel an a fost cel mai frumos Craciun petrecut de oameni, de renul Claudius si bineinteles, de Mos Craciun impreuna cu blanda Craciunita.

Mulţumesc :)

O poveste scrisă pentru ca eu să învăţ să descopăr frumuseţea din oameni.... să îmi înving temerile... să cunosc bucuria de a trăi şi a rîde precum un copil fără griji.

 

Sambata seara, ajung acasa, obosit de la serviciu, imi fac un dus, pap ceva si ma relaxez la un ceai de fructe de padure.

Maine se anunta o zi de duminca frumoasa, asa spun cei de la meteo ..:) suna interesant. Mai sorb o gura de ceai si... Trosc !!! Imi incolteste ideea sa plec la munte . Nu stau mult pe ganduri si imi arunc in rusac cele necesare pentru o zi la munte. :))) Nici macar nu stiu la ce ora am tren ...dar vad eu cand ajung la gara :). Emotionat de cum va fi maine la munte... adorm . Dimineata la 5 emotiile ceva mai aplificate ... poate de la cafea :)))...urc in autobuzul ce duce la gara. In autobuz mai erau cateva persoane ratacite de duminica..ce vrei la ora aia matinala :)). Ajung la gara si ma indrept fulgerator la primul ghiseu de bilete.Aici o doamna draguta ,trecuta de varsta a doua, cu un zambet strangar imi spune ca am un tren de la ora 6.30. Super zic eu ..vreau un bilet pana la Busteni:) Imi ia banii, imi da biletul si-mi ureaza drum bun si mare grija pe munte. Ma uit la ceas si constat ca mai am la dispozitie inca o jumatate de ora pana la plecare. Asa ca ma indrept catre un bar sa-mi comand o cafea :). O ce gustoasă şi aromată este cafeaua...parca merge şi o ţigară zic eu :). Îmi aprind tigarea,trag un fum si imi aduc aminte de vorbele doamnei de la ghiseu: 'MARE GRIJA PE MUNTE' . Ce a vrut sa spuna? Ca doar nu ma duc la razboi :))). Dar totusi poate ca are dreptate doamna. Daca nu va fi timp frumos? Daca traseul va fi greu si nu voi reusi sa ajung in varf. Daca ma voi accdenta? Daca si iar daca si daca... Si uite asa euntuziasmul de a ma bucura de o zi la munte s-a cam dus :(. Intre timp se anunta ca trenul 3001 cu destinatie Brasov a fost tras la peron. Ma uit la biletul ce-l ţin în mînă şi mă întreb : Să plec, să nu plec... şi uite asa pana cand un al doi-lea anunt imi suna in urche precum ca trenul va pleca. M-am decis. Plec! Nu mai zăbovesc şi alerg acum sa prind trenul. Nu apuc să fac doi metri de la bar, că cineva strigă la mine. Banii pe cafea domnule!!! Pff ... mă întorc, mă scotocesc după portofel... unde l-am pus? Era aici... off. Nu-l găsesc... trenul ţipă a plecare. A... gata! l-am găsit. Plătesc cafeaua şi fug acum cat mă ţin picioareele. Trenul se pune în mişcare ... încerc să mă urc din mers... dar nu reuşesc   :(.

L-am pierdut. Eeee... nu-i nimc zic eu :)

Merg să-mi cumpăr alt bilet şi plec cu alt tren. Ajung la ghişeu abia respirand şi in loc sa ma intampine acea doamna am o mare surpriza.

Pe un afis mare sta scris : 'Greva spontana CFR pe o perioada nedeterminata' !!!

Darul - poveste primita pe mail

Multumesc din tot sufletul, Iuliana!

Darul 
 

Se povesteste că un tânăr, singur la părinti, urma să-si încheie cu brio studiile academice. De luni de zile admirase o masină expusă în vitrina unui magazin auto. Stia că tatăl lui îsi poate permite să cumpere o astfel de masină, asa că si-a exprimat dorinta să o primească în dar la absolvire. 
Ziua mult asteptată se apropia, însă fără ca tânărul să poată depista vreun semn că masina mult visată va intra în posesia sa. O usoară dezamăgire începuse să i se cuibărească în inimă. 
 

În seara dinaintea festivitătii de absolvire, tatăl si-a chemat fiul în birou. L-a felicitat pentru anii de studiu si i-a spus cât de mândru este de el si cât de mult îl iubeste. Apoi i-a întins o cutie frumos împachetată, rostind emotionat: "Felicitări, fiule!" 
Fiul a deschis cutia, sperând că va găsi în ea cheile masinii. Însă în cutie se afla o biblie scumpă, îmbrăcată în piele, cu numele lui scris în litere aurite pe copertă. 
Dezamăgirea i s-a transformat în mânie. 
- Cu banii pe care îi ai, tu îmi dai ca dar la absolvire o Biblie? 
Trântind Biblia pe biroul tatălui, tânărul a iesit furios din cameră, părăsind definitiv casa tatălui său. 
 

Anii au trecut. Tânărul de odinioară avea de-acum o afacere prosperă si o familie frumoasă. Într-un târziu, si-a dat seama că vremea nu stă în loc si a hotărât să-si viziteze tatăl, pe care nu-l mai văzuse din ajunul absolvirii facultătii. 
Însă înainte ca să poată pleca la drum, o telegramă fulger îl anuntă că tatăl lui a decedat si că toată averea i-a rămas lui, ca singur mostenitor. 
 

Ajuns din nou acasă după ani de zile, inima i-a fost coplesită de tristete si regrete. A intrat în biroul tatălui său. La un capăt al mesei grele din lemn de stejar se afla biblia pe care o primise în ajunul absolvirii - în aceeasi pozitie în care o lăsase el înainte de a părăsi casa părintească. Cu ochii împăienjeniti de lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o si a început să citească în ea. 
La un moment dat, întorcând încă o filă, un plic alb a fluturat la podea. S-a aplecat să ridice plicul, pe care se afla adresa magazinului auto de unde sperase cu ani în urmă să primească masina mult visată. În plic, un contract de vânzare, datat în ziua absolvirii. ACHITAT - scria în litere mari peste termenii contractului. Masina îl astepta de ani de zile în garaj. 
 

Morala:
De câte ori nu trecem cu vederea binecuvântările lui Dumnezeu, doar pentru că nu sunt "împachetate" cum ne-am asteptat ?