Un fragment dintr-o scriere veche... Azi, cred ca am gasit...dar am momente in care ma ratacesc, ma lovesc de parerile celor din jur, chiar de opinia lui. Mi-e greu sa mai stiu ce e bine, daca am gasit ce trebuie. Se spune ca "nu e bine sa pierzi timpul cu cineva care nu vrea sa si-l piarda cu tine." Poate eu am zis: e el, dar el poate vrea alta femeie. Nu sunt perfecta. Nici nu vreau, nici nu pot. Sunt momente in care nu as vrea sa treaca timpul, sa fim doar noi doi. Sunt momente in care as vrea sa-i spun:"lasa-ma! uita-ma! de ce ne-am intalnit?" Eu stiu. Pe mine m-a schimbat aceasta "intalnire". Indiferent de ce va fi, nu regret. Culmea, am invatat sa am rabdare...o virtute pe care n-o aveam.
De cate ori, la inceputul unei relatii, nu ne-am spus: el este alesul. Vom trai impreuna, la bine si la rau, pana ce moartea ne va desparti?
De cate ori un parfum barbatesc nu ne-a facut sa visam cu ochii deschisi la o aventura? Dar de o mangaiere firava, a unor degete fine, care vi s-a intiparit adanc in memorie, va amintiti? Sau de cuvinte frumoase, complimente soptite la ureche, in timp ce mainile se jucau agale prin par...?!
Am sufletul plin de dragoste...o dragoste pentru el, barbatul vietii mele, omul minunat, vesel, sincer care sa-mi ofere inelul de logodna impreuna cu magicul "TE IUBESC" si sa-mi devina astfel logodnic, sot, tatal copiilor mei, stapan, print si cersetor (de dragoste!...) Oare exista? Oare il voi gasi?
Adorm, gandidu-ma la el. Nu stiu cum vreau sa arate. Vreau doar sa simt ca-mi este sortit!
Ma trezesc intinzand mana sa-l gasesc langa mine. Poate mi-a vegheat somnul. Deschid ochii incet. Zambesc...incerc sa fiu frumoasa, asa...de la prima ora a diminetii. Pentru el si numai pentru el! Zambesc. Zambet trist...caci nu-i nici azi. Dar continui sa zambesc. Poate maine va fi!
Mi-am promis, pentru a nu stiu cata oara, ca nu ma voi mai atasa de cuvinte. Cuvintele sunt pentru carti. Acolo este locul si farmecul lor. Dar, de la vorbe la fapte cale lunga....
......
Atrag (prin candoare) si resping (prin sensibilitatea exagerata) barbatii. Cand simt ca va fi bine, renunt. Cred ca mi-e teama ca voi dezamagi, cand se va descoperi ca nu sunt perfecta, nici pe departe asa puternica cum vreau sa par, ca nu stiu si nu pot fi permanent amabila si zambareata. Mi-e rusine ca nu pot fi FEMEIA IDEALA.
Cu toate astea, iubesc…in vis...in gand…iubesc cu ochii deschisi.
Cu toate astea, inca mai sper la dragoste…la rochia de mireasa…la o iubire ce se va consuma pana ce inimile se vor contopi si va rezulta una singura, care sa bata la unison. Pana atunci, iubesc imaginativ. Stiu ca nu sunt singura, stiu ca nu e nicio rusine sa visezi la dragoste…
Viata e prea scurta sa imi fac procese de constiinta…Daca intr-o zi, voi fi iubita la aceeasi intensitate ca in imaginatie, promit ca voi oferi in schimb: tandrete, bucurie, imbratisari, dragoste, bunatate, zambet, alinare, toleranta, sufletul meu...
“Pasii tai, cautandu-ma, se vor opri/Am sa-ntind mana care te va primi/Am sa rad si-am sa cant cu tine, tot mereu/Am sa-ti fiu ecou.”
Azi, cred ca am incurcat jurnalele...
