sâmbătă, iunie 9

Stai

Stai o clipă în sufletul meu.
Cum te simţi?
Nu ai vrea să rămâi?
Eşti atât de tânăr....
Copilăria ţi-o porţi în fiecare zâmbet.
Ador poveştile tale....
Inteligenţa şi vocea ta mă fascinează.
Aminitirile tale mă bucură.... 
Păcat...
Lacrimile îmi inundă sufletul gol... 


Sărutul pierdut

Nu te mai aştept...
fie ca trecutul tău să te elibereze de demoni.
Când şoaptele ei vor dispărea dintre noi, sigur va fi tardiv.
Firele albe ce mi-au invadat buclele vesele, vor fi mângaiate de rouă.
Mi-e rece fără cuvintele tale rostite de ceva timp şerpuit printre vise.
Fiecare sărut îl pierd în mrejele fostei iubiri.
Merit totul sau poate nimic.
Însă nicicând nu voi împărţi un sărut.
Dacă eu sunt ancorată în prezent, oferă-mi verbul conjugat la prezent.
Tinereţea îmi străbate trupul dornic de viaţă şi iubire.
Chiar nu mă pot stinge flacăra dorinţei în acest moment.
Te-ai rătăcit?
M-am îndepărtat?
Am fost prea efervescentă?
Te-am dorit prea mult?
Mă simt pierdută într-o lume colorată, cu cireşe şi acadele,
Nu mă observi, nu mă atingi, nu mă recunoşti.
A fost cândva, o poveste cu noi doi.... prinşi într-un carusel al speranţei.
Lanţurile s-au rupt... zalele ţi-au rămas ţie, 
Avântul spre moarte mie.

Dorinţe

Citesc de dimineaţă bloguri... şi articole postate pe facebook. De la o vreme, mă regăsesc mult în ceea ce scrie Diana Florina Cosmin, o femeie tânără, puternică, deşteaptă, stilată, talentată, scriiitoare, modestă, minunată...
Ador stilul ei de a scrie.... 
Trăim (sunt sigură că nu suntem unice) dezamăgiri de la oamenii în care te încrezi, de la care nu te-ai aştepta nici pentru o secundă să te trădeze. 
Am călătorit 0,005 % din cât a călătorit ea, dar îmi doresc să îmi împlinesc dorinţa de a ajunge în marile oraşe ale lumii. Ideal ar fi să împuşc doi iepuri dintr-o dată şi să călătoresc cu poveştile mele. 
Ca şi ea, îmi doresc să întâlnesc omul potrivit, pasionat de viaţă, de dorinţa de a trăi.... mişcare, joc, râsete, plâns, iubire, dezamăgiri, renaştere... împreună...  
Ca şi ea, sunt mereu domnişoară de onoare, nu prea curând mireasă.... (chiar de s-ar întâmpla nu aş mai crede că mi se poate întâmpla mie; azi se caută altceva pe piaţă).
O altă dorinţă este acea de a da un interviu pentru o revistă renumită (aşa am tot dat.... radio Craiova, activităţicopii.com... plus ce mai urmează) Marie Claire, Tango, Femeia... etc. 
Mi-aş dori să am colaborări cu diverse site-uri şi reviste pentru femei... sau de ce nu mame, pe parte de educaşţie... poveşti... :)
Mi-ar plăcea să câştig bani din joacă..... să testez diverse obiecte: telefoane, biciclete, jucării, read book-uri... apoi să îi investesc în bucurii pentru copii şi tineri. Îmi doresc enorm de mult să găsesc o cale de a face viaţa adolescenţilor mai frumoasă... să-i ajut să creadă în ei şi să-şi folosească inteligenţa, creativitatea, energia...

Scrierile mele sunt postate mai departe :)


 Sunt atât de bună încât scrierile mele să fie preluate şi considerate literatură? 
Poate că da... 
Am tresărit când mi-am recunoscut o postare "proaspătă" pe un blog pe care îl urmăresc...Puteţi vedea mai jos. Nu mă supăr, dar aş dori să fie precizată sursa...
AICI.
Postarea a fost ştearsă ulterior.... asta e.... mă bucur că sunt citită şi îţi sunt model.... :) Voiam numai să precizezi sursa.... aşaeste frumos... ca să nu fii acuzată de plagiat (chiar dacă e omodă la nivel de ministru). 

Relaţii de prietenie

Când nu exista internet, prin anii 1996 (cred), era moda de a comunica prin scrisori. Îmi amintesc că apăruseră reviste despre telenovele, iar la final era o rubrică de corespondenţă. Pentru că îmi plăcea să scriu scrisori şi să comunic, am apelat la acest serviciu.
Am primit multe scrisori, dar am selectat doi oameni deosebiţi. Un artist, student la arte plastice, care îmi desena la fiecare scrisoare şi un băiat care avea o soră al cărei prenume era comun cu al meu (Lizica). De la artist, am învăţat să fiu perfecţionistă, autodidactă (mai ales că ai mei nu s-au înghesuit niciodată să investească bani în meditaţii; mulţumesc că am fost înzestrată cu inteligenţă) şi să nu laud, aşa cum o făcea el. Peste ani, viaţa ne-a adus împreună, culmea: să lucrăm împreună.... poveşti.... :)
Celălalt a plecat în armată. Îi scriam zilnic aproape. Ştiam că îl ajută să treacă peste chinul şi stresul de acolo. Când mai avea o săptămână şi termina - ca să vedeţi cât sunt de rea (şi nu-mi place  să mă laud cu asta) - i-am zis că nu vom continua prietenia noastră (reuşisem admiterea la facultatea; intrasem cu bursă... eee.... fiţe). Mi-a scris la câteva săptămâni că a făcut o depresie foarte urâtă, că a fost internat. Am regretat... şi de atunci cred că m-a "blestemat", şi de asta nu-mi găsesc sufletul pereche... liniştea sufletească.... 
*
Am devenit foarte atentă când pun punct unei relaţii.

Cu mine şi despre mine

Oameni care apar şi dispar din viaţa mea. Mă simt ca un magician. 
Mă irită oamenii care consideră că după trei mesaje, o convorbire telefonică şi două cuvinte pe messenger mă cunosc. Ieri am primit o invitaţie la un suc. Era o zi full pentru mine, plus că am acumulat o oboseală psihică fantastică şi urmează o perioadă cu două examene importante pentru mine. Refuz elegant. Primesc mesaj: "Eşti labil psihic. Se vede". Ei , ca să vedeţi. E ţara asta plină de psihologi! Du-te frate unde a înţărcat mutul iapa, şi vino când te-oi chema eu (astea erau vorbele bunicii mele).
Mă opresc să îmi iau şi buletinul de la secţia de poliţie. Nu mă pot apropia. O masă de oameni, mirosuri grele... mă întorc şi plec. Şi ce dacă nu votez!?
Merg la medicul de fmilie să las o adeverinţă. Aglomeraţie. Oamenii se uită l mine cu expresia: "Ce cauţi tu aici? Pari atât de sănătoasă!" :))
Ajung la şcoală. Elevii prezintă referate. Mi-e drag să-i ascult citind şi povestind despre viaţă.
-Doamna, vă rugăm, mai rămâneţi şi la anul?
-Nu depinde de mine... credeţi că mie îmi place să mă plimb în fiecare an în altă şcoală....? Alţi colegi (aici măcr am întâlnit oameni deosebiţi, culţi, profesionişti, veseli, îngăduitori), alţi elevi...
 Ultimele zile de şcoală sunt cele mai grele. Săptămâna viitoare începe bacalaureatul. Succes tuturor ce vor traversa aceste momente emoţionante (curaj şi optimism! nu e dracul chiar atât de negru!).
Pe seară, plec pe jos de la şcoală. E cald. Mi-e somn. Mă întâlnesc cu un prieten să-i înapoiez o carte... Mănânc şi mă răsfăţ. 
Observ că aveam un telefon pierdut de la o doamnă director a unei şcoli unde predasem vreo doi ani. O sun. 
- Am nevoie să mă ajuţi să publici pe undeva scrierile unei fetiţe de clasa a III-a. Draga mea, dacă aş fi în locul tău aş pleca din învăţământ mâncând pământul. Au ajuns părinţii ăştia să le ştie pe toate.
- Sunt agresivi. Ştiu. Sunt întâlniţi peste tot. Şi la liceu e la fel. Le spunem că ai lor copii fumează, şi răspund: "Nu, e imposibil. Copilul meu nu.... ". 
-Da, nu îţi mai poţi face meseria,că ei vin cu idei. "Nu e bine aşa, trebuie făcut aşa.... "
- Eu le-aş propune acestor părinţi să candideze pentru postul de ministru. :) Îmi place meseria. Şi atâta timp cât mai există 10 copii cu bun simţ, care învaţă şi sunt dedicaţi  educaţiei, rămân în învăţământ. 
*
Pe seară, discut cu un prieten despre poveştile mele. Sunt criticată că sunt prea simple, că nu au o idee originală, care să fie un wooow total. 
Mulţumec pentru sfaturi. Voi scrie şi un wow total. Aceste poveşti aşa au fost gândite. Să fie simple şi copiii să găsească frumuseţea din lucrurile simple (flori, animale, cuvinte, prieteni) care îi înconjoară. Nu voiam fantezie şi lucruri neobişnuite. Mă miră uneori că părinţii nu văd importanţa acestor lucruri. 
Nu mă mai supăr. Am nevoie şi de critici dure... nu doar pozitive şi constructive. Oamenii sunt atât de diferiţi (că nu degeaba îmi doresc să studiez, să aprofundez psihologia), încât e nevoie să-i ascult pe toţi (nu chiar.... zău aşa, timpul meu este preţios) şi să trag o concluzie.
probabil ca să mai amortizeze critica - hahaha - mi-a spus că mă vede ca pe o femeie foarte cuminte.
- Cum adică?, întreb curioasă.
-Nu te văd spărgând ceva, jignind pe cineva. E ca şi cum ai mânca numai zahăr.
- Aşa îmi spun şi colegii de cancelarie. Însă, mai fac şi eu răutăţi. Nu sunt perfectă... (de exemplu, i-am zis colegului de germană să nu mai streseze copiii. El răspunde: "nemţii sunt punctuali". "Da, nemţii da. Însă tu dacă te duci la oră la fix, nu înseamnă că îţi faci şi treaba precum un neamţ". Şefa de catedră, mi-a zâmbit. E un tip care vrea să pară ceea ce nu este: profesorul ideal. Hahaha.... Spre ghinionul meu şi al lui, noi am mai fost un an colegi... şi ştiu foarte bine cum îşi făcea orele. Într-o zi, îmi spune: "Îţi stă bine ca profă. Meriţi să fii filmatăşi dată la Tv." "Bănuiesc că în sensul bun... mi s-a mai spus că mă caracterizează meseria, chiar de către oameni avizaţi".)
*
Nu vreau să mă las pradă lenevirii. Îmi doresc să găsec puterea de a străbate timpul... şi a face cât mai multe lucruri frumoase! Vreau să trăiesc intens.... să întâlnesc oameni, să învăţ, să râd, să iubesc.... :)