Luni. Zi grea. După un weekend lung, cu scris de poveşti, lectură şi Da Vinci ( un autodidact)... revin la muncă.
Lecţii pentru copii. Caut mecanisme - ar trebui să fac vrăji - să atrag elevii să înveţe. Sunt disperaţi după note şi atât.
Săptămâna trecută am fost la institutul unde am lucrat. Le-am spus colegilor că voi ieşi să spăl parbrize în intersecţia unde e amplasată şcoala. Dacă mă zăresc, să nu mă bage în seamă. Nu sunt eu... doar câştig un ban cinstit.
Râzând, mi-au spus că şi ei vor ajunge în curând să facă asta. Glumeam şi împărţeam intersecţiile pe funcţia deţinută în cercetare. Cu cât ai mai multă şcoală, mai multe diplome, cu atât vei fi mai central, într-o intersecţie mai mare. Am decis: zona Unirii, Universitate sunt pentru academicieni.
Haz de necaz. Şi viaţa e frumoasă şi trebuie trăită la maxim.
Bucuraţi-vă de fiecare secundă alături de oamenii dragi, de fiecare rază de soare, fluture zărit - în această vară am văzut mulţi fluturi.
Un comentariu:
Nu stiu daca ne mai putem bucura in situatia asta...Din contra,cu cat esti mai inteligent(nu neaparat cu cine stie cate diplome,inteligenta nu sta intotdeauna in nr lor!),cu atat esti mai marginalizat si impins la periferie...Centrul,imaginea buna e doar pt semidocti! Cam asta e societatea...
L'automne
Trimiteți un comentariu