Bună dimineața!
Uneori pare că uit să fiu recunoscătoare. Dar în sufletul meu chiar sunt. Și mulțumesc lui Dumnezeu pentru TOT și TOATE!
În primul rând, că suntem toți sănătoși. Apoi, avem un acoperiș deasupra capului, avem un job (da, unul singur, al meu, dar este), diverse proiecte, copii minunați, veseli și isteți (nu recunosc literele ca alți copii de 2 ani cum am citit în această dimineață pe facebook, dar știu să se descurce, învață singuri cântecele, se bucură de ce au, inventează jocuri).
Citeam pe câteva bloguri de mămici, bloguri noi, dar cu un succes fantastic, despre concediul de creștere copii și cât de benefic este. Nu m-am putut abține să nu zâmbesc. În cazurile despre care scriu, a fost un concediu benefic pentru dezvoltarea personală a mămicilor. Da! Ele au avut șansa să participe la tot felul de cursuri care le-au permis să evolueze profesional, să aleagă să meargă pe cont propriu, să aibă timp pentru sală, pentru o nutriție echilibrată (eu uit să mănânc!). Eu dau cu banul dacă să spăl vasele sa ă scriu o poveste, dacă să coretez teste sau să scriu, dacă să ies cu copiii sau să fac ordine, etc. Însă, fiecare cu soarta lui și nu mă plâng.
Am devenit mamă (și nu orice mamă, ci mamă de gemeni!) când nu credeam că se va întâmpla. Am ales să stau acasă doi ani (deși am stat numai 1 an și 7 luni pentru că așa s-au aranjat lucrurile) pentru a mă bucura de micuții mei. Nu am citit liste de sute de cărți (ca mămicile lăudăroase), nu am mers la sală (și da, am burtică), nu am urmat niciun curs (deși atât de mult mi-am dorit!). Cu toate acestea, am supraviețuit. Recunosc, am momente în care sunt frustrată. Am momente în care mi-aș dori mai mult pentru mine. Apoi, privesc la ei! Sunt atât de fericiți cu mine așa, așa cum sunt, încât știu că voi evolua o dată cu ei. Oricum, am realizări (căteva auxiliare, cărți cu povești și CD, proiecte) pe care le asociez cu ei și creșterea lor.
Dar, să revin! Sunt recunoscătoare că fac ceea ce îmi place. SCRIU ( iubesc proiectul cu POVEȘTI PERSONALIZATE care este bine primit, însă nu am timpul necesar pentru a scrie cât aș vrea să scriu) și PREDAU (ajut copiii să învețe și să își descopere încrederea în ei). Sincer, îmi doresc să îmi permit să trăiesc și să asigur educația copiilor doar din scris.... dar, vom trăi și vom vedea. :)
Sunt recunoscătoare pentru toți oamenii minunați pe care i-am întâlnit aici, pe blog, care m-au ajutat necondiționat, care mă susțin și mă încurajează, care îmi trimit urări (căci, de când sunt mamă prietenii au fugit ca potârnichiile!). Asta îmi dă încredere! Mai există OAMENI!
Zile de poveste vă doresc!
