vineri, aprilie 30

Oare merit?




acest premiu este daruit de Elena, femeie minunata ce mi-a creat imaginile celor doua bloguri, si mi-a trimis "Fire de iarba" poeziile ei divine.
Multumesc enorm de mult!
am fost premiata. oare merit? blogul meu pierde teren, scad mult in pozitia clasamentului... dar, ma incapatanez sa scriu. nu stiu cat, caci, pe langa lectura (am de recuperat nu gluma si ma tin de asta), mi-am reluat un hobby pe care il abandonasem acum multi, multi ani: lucrul manual.
ieri am fost si mi-am schimbat putin look-ul, nu foarte mult, caci si asa sufletul meu e in continua transformare - macar in oglinda, fizic, sa ma recunosc - apoi am mers si am cumparata ata de cusut. m-am apucat sa fac semne de carte. Mi-a luat ceva timp, caci, uitasem sa mai cos pe etamina. am avut ceva emotii... de parca as fi dat examen.

daca reusesc sa fac fotografii, va arat.
trofeul este de la Diana Alzner, o adevarata "biblioteca"... am multe lucruri notate de pe blogul ei.
Il daruiesc la randul meu, unui alt prieten drag, scriitor talentat (pierd teren in fata lui... nici nu ii spun ca voi renunta la blog de teama ca ma voi face de ras in fata scrierilor sale): Tudor Enea.

miercuri, aprilie 28

Agonie si extaz

cu miros de malin in aria olfactiva din emisferele cerebrale, cu gandurile facute fisic, cu rugaciunea in gand si privirea spre oamenii ce ma privesc - "trebuie sa ma opresc, sa ma uit in oglinda, poate mi s-a intins rujul pe fata" - ma indrept rabdatoare (pe naiba, niciodata nu am invatat aceasta virtute!; ma chinuie ingrozitor; lucrez zilnic la ea cu lacrimi in ochi si dureri de dinti de la atata scrasnit) spre scoala.
ziua de miercuri e declarata "zi de crima". "impuscati-ma sau ma arunc in fata tramvaiului" este sloganul meu pentru ziua aceasta din saptamana. drumuri multe intre doua scoli si casa; clase dificile, vreo 3 din 6 ore. numar saptamanile pana la finalul anului scolar, mai ceva ca un soldat trimis in cel mai cumplit razboi din istorie (vreau sa ajung la batranete cu mintea intreaga si sa nu vorbesc singura pe strada).
la prima ora, un rrom talentat rade si canta; canta si rade; il rog sa pofteasca afara din clasa. nimic. continua spectacolul. il iau de mana si il rog sa paraseasca clasa. se propteste bine (are cu 30 kg mai mult decat mine), ma bruscheaza. ma dezechilibrez si cad. in acel moment am decis sa il duc la domnul director, sa se spele cu ele pe cap. insa, ia-l de unde nu-i! in fine... elevul ramane pe hol, imi termin ora si plec. in pauza isi cere scuze cu un zambet ironic. la orele mele nu mai are ce cauta.
....
dupa o pauza de cateva ore, imi mut locatia. alt cartier, alta scoala.
dau test la o clasa bunicica. un elev inteligent copiaza. ma apropii de el, dar nu are nimic in banca. "ori sunt obosita, ori sunt paranoia", imi spun. ma asez strategic langa el, nu mai face nicio miscare. merg in fata clasei, stau cu spatele spre el, si ma intorc brusc. "te-am prins, vrajitorule!" avea pantaloni scurti si isi scrisese lectia pe coapse. "dna imi pun blugii pe mine, si va rog sa-mi schimbati subiectul, caci am invatat!". "te iert, si iti schimb subiectul, dar ca om m-ai dezamagit. e ca si cum mi-ai fi furat din buzunar. nu mai am incredere in tine". o urma de tristete si parere de rau se vede in ochii lui...
....
"dna ati trait pe vremea lui Ceausescu?
-da.
-dna, dar cati ani aveti?
-de ce ma intrebati? conteaza?
-nu, dar pareti atat de tanara!"
"oau. ciudat! daca acum par tanara, cand am intrat in invatamant la 24 de ani, cum aratam?"
agonie si extaz intr-o zi de miercuri!

marți, aprilie 27

Ultima mutare


Tabla cu patrate albe si negre sta in fata mea. Privesc si nu vad piesele. Imi place regina, dar regele face toti banii. Fac o mutare riscanta. Asa sunt eu… dupa ce am implinit 30 de ani, imi risc viata de parca as mai avea de trait zile numarate pe raboj. Aleg sa fiu nebunul. Macar am o scuza.
Fac ultima mutare. Un fluture alb imi da tarcoale. O dorinta imi porneste imdiat spre inima, si de acolo spre creier. Gata. Nebunul ia regele. Sah mat (scuze celor care stiu sa joace de-a devaratelea).
Dorintele sunt implinite. Cand nu te mai astepti…. Cand iti risti statutul si onoarea de om cumsecade.
Mutarea moarte contra viata cum o fi? Oare acele persoane sunt curajoase? Ma gandesc la cea care s-a aruncat azi in fata metroului la Piata Romana. Oare e o solutie pentru nefericire? Am luat-o razna… mutarile riscante nu sunt acestea, nu-i asa?

luni, aprilie 26

frica


o zi de luni in care imi gasisem linistea. simteam ca nu e bine. eram atat de linistita incat imi simteam respiratia, imi auzeam ritmul normal al inimii. intr-adeavar nu a durat mult. am primit un telefon ce mi-a tulburat zambetul, sufletul, echilibrul, respiratia si ritmul cardiac.

imi promisesem ca nu voi scrie despre asta.

voi spune printre randuri.

nu am fost si nu sunt un om silitor. muncesc si invat atat cat sa nu ma fac de ras. diplomele nu m-au ajutat prea mult in viata, va spun sincer. nu mi-au adus fericire.

insa, niciodata nu mi-am batut joc de oamenii care au avut incredere in mine si care s-au bazat pe mine. cand am intrat in hora, am dansat: cu febra, cu basici, cu dureri de spate si stari de voma, ca mi-a placut ritmul sau nu, persoanele care ma tineau de mana sau de umeri, am dansat.

azi, am aflat ca sunt trasa la raspundere pentru cineva care trebuie sa-mi coordoneze munca. ba chiar ia bani frumosi de pe urma mea. m-am speriat si am inceput sa plang. rau. cu lacrimi cat oul de strut. nu am rezolvat nimic, decat mi s-au umflat ochii ca la Taurus nobilus - specie inventata de mine. m-am oprit. "nimic nu e intamplator. trebuie sa fie o rezolvare si un scop pentru care am patit asta." da, dar nu e vina mea ca s-a ajuns aici. nu imi place sa fiu trasa de maneca - nu suport sifonarea - pentru ceva ce nu am facut. sunt o fire corecta. a naibii de corecta. fi-mi-ar genele de ras sa-mi fie. cum la altii aceste gene au suferit mutatii? au stat mai mult la soare sau la lumina desktop-ului?

traiesc intr-o lume dizgratioasa. ne prefacem ca suntem fericiti, dar de fapt ne-am omori pe capete. fiecare gand ucide cate un neuron al celui din fata noastra.

secretara - cea care mi-a stricat ziua - imi vorbea pe un ton de parca eram o analfabeta, cineva umil si mizer, de care ii era scarba sa ii auda si vocea. a spus ca o banda ce avea de comunicat si a inchis. nu inainte de a-mi da ultimatumul: "saptamana asta, da? daca nu, asta e: exmatricularea!" ce usor e sa spui asta cand tu nu ai habar ce inseamna nopti nedormite, examene, emotii.

maine ma infrunt cu leoaica. taur vs leu. sunt infuriata, asa ca, tineti-va bine: va iesi cu sange! glumesc. sunt taurasul Ferdinand.

sa va fie bine!

Laboratorul meu




Dimineata bate in geam, iar urechile mele asculta si raman ciulite, in stare de alerta, mai ceva ca ale unui iepuras. Stelele s-au risipit in profunzimea norilor pufosi si hazlii. Luna isi mai mentine chipul pe suprafata cerului bland in aceasta zi de primavara.
Azi e o zi speciala pentru mine, pentru viata mea, pot spune chiar pentru omenire. Voi inaugura laboratorul meu, nou - nout. Voi incepe sa fac experimente. De abia astept. Asistentul meu este Tomi, broscuta tastoasa, care aduce noroc.
Ies in curte si adun roua, petale diferit colorate, frunze si putin nor, adaug si raze de soare, gasesc o ultima raza de luna. Le pun in sticlute pe fiecare si le pun in frigider. Adaug azot lichid pentru a le pastra pentru eternitate.
Peste cateva ore, iau flori de mar si iasomie, un fluture alb si frumos, si ii rog sa faca un descantec pentru ca oamenii sa observe frumusetea naturii, si culoriile vii ale primaverii, si sensibilitatea insectelor minunat conturate.
Curcubeul isi deseneaza un zambet larg pe chip si ma roaga sa-l pun acolo pe cer, sa atraga privirile oamenilor tristi si nepasatori de lumea in care traiesc.
In laboratorul meu se pastreaza vise, altele se nasc. Tot aici speranta continua sa traiasca in incubator, special amenjat. Asa ca, oameni buni, stati linistiti, speranta nu moare NICIODATA!
Bunatatea si veselia se joaca in permanenta si adesea le dau liber sa mearga in vizite acolo unde considera ele ca sunt bineprimite. Daca auzi un ciocanit in usa, deschideti, nu va sfiiti, sunt atat de dragute si biine educate, nu va vor retine mult din treburi. Ba din contra, va ajuta sa le terminate in timp util si va modifica starea sufleteasca. Incercati! Pana la urma, ce aveti de pierdut?
O saptamana cu frumos si iubire de noi si de ceilalti!

sâmbătă, aprilie 24

Picatura de ploaie


Fulgerele argintii spinteca cerul asemenea unor razboinici care, cu ale lor sabii lustruite si ascutite, despica un arbore gigant. Culorile norilor se modifica atat de repede, oferind un adevarat spectacol de culoare: bleu, alb, gri-cenusiu, gri intunecat. Sunetele metalice se aud rasunator, incat esti tentat sa iti pui mana la urechi, ba chiar ti-ai dori sa iti face dopuri cu degetele, sa iti protejezi timpanul.
Ca si cum o stropitoare sta deasupra capetelor noastre, incepe sa ploua. Picaturi mari de ploaie, ca niste lacrimi de crocodil suparat – curg si spala coroanele arborilor si stancile si dealurile si lovesc cu putere plantele. Firele de iarba se indoaie pana la pamant, parca facand matanii, cerandu-si iertare ca au indraznit sa tina capul semet in fata razelor de soare.
Ies in ploaie sa cant si sa fiu mangaiata, spalata de dor, de amintiri si de dureri. E o poaie dulce si calda, de vara. Miroase atat de frumos, a iasomie si capsuni, un amalgam de arome speciale, un buchet ales, unele nu le poti identifica.
Incep sa plang. Pieptul imi tresalta ca si cum inima nu ar mai avea loc, nu vrea sa mai stea acolo, intre cei doi plamani plini cu aer, dar si cu amintiri de fum si parfum barbatesc. Lacrimile sarate si dure, le simt ca un fir subtire de aluminiu care imi sapa santuri fine in pielea obrajilor sfrijiti de neiubire si nesomn.
Intind mainile in ploaie, cerand iertare pentru indrazneala de a cere iubire. Cata iubire sa mi se ofere? Si pentru ce? Ce sa fac cu ea? Cui sa o daruiesc. Parca nu ma mai satur. Sunt o nimfomana de iubire. Nu-mi mai ajunge frumosul, arta, copilaria si povestile pe care le pot scrie chiar eu.
O picatura de ploaie, in forma de inima, se opreste in palma mea rece – de parca sangele a parasit demult venele si arterele -, sare zglobie si imi cere se ma joc cu ea.
-Pot fi modelata in ce vrei tu. Indrazneste sa visezi, fii curajoasa!
O strang usor cu doua degete si se transforma intr-o capsuna coapta, parfumata si extrem de vie. Zambesc.
O mangai usor si se transforma intr-un peste auriu, cu solzi subtiri si flexibili, care imi face cu ochiul si imi spune;
-Nu fi trista, sufletul tau e obosit si are nevoie de liniste si somn, dar vei fi cea mai frumoasa printesa de la balul din Palatul de Clestar, dat in cinstea zile tale de nastere.
Imi sterg lacrimile usor, ating inotatoarea dorsala a pestelui si acesta se preschimba intr-un print, inalt, elegant, cu ochi albastri.
- Daca nu l-ai crezut pe valetul meu – acel peste-, ca esti o femeie frumoasa, am sa iti spun eu insumi asta. Nu ai idee de cand te caut, de cand te astept sa constientizezi cat esti de valoroasa, cat imi doresc sa-mi fii sotie si mama printilor mei.
Stau inmarmurita si-l privesc. Ce alura, ce voce, ce zambet, ce chip diafan! Imi inclin privirea in pamant si il ating usor pe umar. In palma mea se aseaza vioaie, picatura de ploaie, care sare si ma gadila.
- Lacrimile au fost curatate, de suratale mele picaturi de ploaie. Sufletul ti-a fost purificat si ti s-a prezentat viitorul luminos si norocos. Ingerii sunt cu tine, si au trambitat in tot regatul despre petrecerea la care vei fi invitat de onoare! Zambeste si ai grija de chipul tau.
Ploaia s-a oprit la fel de repede, precum a inceput. M-am regasit in mijlocul naturii, pe aleea unui parc frumos, cu palma dreapta intinsa…
Cat a fost vis si cat realitate, numai sufletul meu stie!

Sunt castigatoare....!!!

Am castigat doua carti cu Peter Pan, la concursul organizat de Cherrytales:

Sunt un copil mare sau un om mare cu suflet de copil. Mi-e dor de joaca, deoarece nu m-am jucat suficient. Am alergat, am jucat leapsa pe ouate si cocotate, am sarit coarda, sotronul si elasticul, am ales “Flori, fete, filme sau baieti”, am vanat rate si vanatori, am jucat badminton si cu toate acestea, am un dor nebun de joaca. Oamenii mari sunt prea seriosi, asa ca, imi doresc sa am copilul meu si sa il invat sa se joace cu sufletul, sa ii rada ochii, sa ii sclipeasca irisul de bucuria jocului.
Mai evadez cand si cand in lumea copiilor, scriind povesti. Cel mai usor mi-ar fi daca, Dumnezeu mi-ar ascultat rugaciunile si mi-ar darui propriul meu copil. L-as invata “Catelus cu parul cret” si “Ingerasul”, am citi povesti cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, apoi, treptat-treptat, ne-am juca de ne-ar sfarai calcaiele.
Ce mi-as invata copilul? In primul si in primul rand sa zambeasca, sa rada cu pofta pentru a rasari soarele. Mi-as invata copilul sa daruiasca imbratisari si zambete, si i-as spune ca nu trebuie sa astepte nimic in schimbul lor. Mi-as invata copilul sa iubeasca jucariile, caci si ele au suflet. As scrie povesti spuse si imaginate de copilul meu. As merge cu pruncul meu in natura si am cauta insecte si le-am analiza cu lupa, l-as face sa iubeasca natura. I-as arata norii si l-as lua intr-o calatorie cu un nor pe deasupra norilor. Am face cercei din cirese coapte si margele din seminte de mar.
Cand eram mica, mi s-a spus ca “daca toate mustele ar face miere, aceasta ar fi pretutindeni”. Am inteles ca fiecare om si fiinta are rolul sau aici pe Pamant, fiecare stie sa faca ceva foarte, foarte bine, fiecare merita sa fie apreciat. Nu trebuie sa ne dorim sa fim ca altii, ci este suficient sa fim buni si harnici si priceputi in ceea ce facem.
Da, imi voi invata copilul sa fie UNIC si bun si vesel si jucaus si intelegator si sa pretuiasca viata, fiecare clipa traita, sa aprecieze fiecare om intalnit, fiecare floare si pasare in zbor!

vineri, aprilie 23

Ziua cartii si a Dreptului de Autor


“Cititul este o maladie transmisibila pe cale textuala”.
“Cititul nu este o infractiune”.
“Cartea te face om.”
"Citeste! Citind mereu mintea ta va deveni un laborator de idei si imagini din intelesul carora vei intocmi sensul si filozofia vietii". Mihai Eminescu
Recitesc "Viata pe un peron" de Octavian Paler.
E necesar sa ajung la o "Seara de lectura" organizata de www.121.ro, joi 29 aprilie, orele 18.30, la Libraria Carturesti, Muzeul Taranului Roman.

joi, aprilie 22

Nori cu amintiri


In drum spre magazinul de materializare a viselor, doi nori furiosi se ciocnesc grabindu-se sa-mi deschida usa. In jurul lor se formeaza o pacla deasa. Ma apropii sa ii ajut sa se ridice, dar s-au dispersat rapid.
- Iertare va cer, am uitat ca sunteti foarte timizi. Fir-ar sa fie, numai prostii fac, spun printre dinti, sa nu par ciudata.
De unde de neunde, deasupra capului imi apar amintiri., care fac o hora si incep sa se prezinte pe rand:
“Zambetul fugar al colegului de clasa care imi distrugea penarele din prea multa dragoste.”
“Alergatul prin supermarket cu unul dintre colegii de la insitutul de cercetare dupa ce am plecat de la un festin nemancati. Doua motive diferite: el este vegetarian, eu mofturoasa. El la costum, eu pe tocuri, alergam printre rafturi la 21.56 sa luam ceva de mancare.”
“Privitul pe gaura cheii al unei colege de facultate la un examen oral, in sesiunea de vara, urmarind daca proful imi da 10 doar pentru ca am fusta scurta. Slava Domnului ca picasem pe subiect. Ha ha ha. “
“La angajarea in cercetare, directorul, afland ca am lucrat 5 ani in invatamant si 8 luni la o editura, m-a intrebat cand am avut timp sa le fac pe toate – el credea ca de-abia am finalizat cursurile universitare. (m-am simtit flatata).”
Le privesc pe rand, caci rulau pe rand ca o holograma in fata mea. Nu sunt deloc schimbata… poate ca experienta de viata, in rest, nu. Ma privesc atent… port o fusta ce o aveam si in clasa a XI-a. Sunt un copil mare, cu o multime de amintiri frumoase. Incerc sa inaintez, sa imi continuu cumva drumul, caci, nu pot trai din amintiri.
O salba de amintiri, frumoase, stralucitoare imi prinde incheietura mainii drepte. Indoi bratul si le privesc, oglindite pe un ecran, asemenea unui ceas.
“Primul meu an in invatamant, copii minunati, director responsabil si bun manager, dar mai presus de toate OM. Incurajarea: “POTI, iar daca ai intrat in hora e musai sa joci!” nu am sa o uit nicicand.”
“Prima mea iesire in afara granitelor tarii, si in tren, lovind pe cineva cu troller-ul, uitand unde sunt – dupa o noapte de nesomn – i-am spus: iertati-ma! si el nu a inteles si m-a privit urat.”
“Publicarea povestilor pentru copii, apoi incredintarea lor unui post de radio serios si dedicate luii celor cu suflete nevinovate, Itsy Bitsy.”
Tresar. Cineva mi-a atins umarul. Intorc incet privirea si zaresc norul in forma de delfin. Il mangai, il sarut usor, asa in taina… taina iubirii si a amintirilor pentru frumos.


Dinozauri la Romexpo


Atentiune, atentiune!

Mare Expozitie, mare la Romexpo.

Dinozaurii au renascut si au invadat Bucuresti-ul.

La asemenea anunt, curiozitatea si sufletul meu de copil, au sarit de bucurie si mi-au spus: "Te rugam, du-ne si pe noi!"

Am luat cu imprumut un pusti de 4 ani - mama ii este bona - si am mers la dinozauri. Sunt reusiti si sunetele sunt de efect, precum si ecosistemele. Este o expozitie frumoasa, dar mi se pare scumpa! 40 lei pentru adulti, si 25 pentru copii pana la 14 ani. [azi am inteles ce inseamna sa fii parinte si sa dai copiilor tai educatie; ieri in autobuz, un parinte se plangea ca le-a cerut invatatoarea 7 lei sa ii duca la Muzeul de Arta; da, educatia, ca si luxul si prostia, se plateste! dar, sa speram ca merita sa ai sufletul incarcat cu ceva frumos decat cu injuraturi si lovituri in spatele blocului].

Dinozaurii se misca si emit sunete, peisajul este cat de cat bine redat, astfel incat te poti transpune in Jurasic, Cretacic, Permian. (scuze daca gresesc).

Rares, baietelul nazdravan, s-a distrat de minune. Voia sa dea mana cu dinozaurii, ii striga si ii intreba cum ii cheama, apoi a dorit sa "calareasca" unul. Bineinteles ca s-a putut, contra cost... a fost calarit un T Rex (orice e posibil, orice are o solutie).

E minunat sa fii copil, e minunat sa fii parinte (cu suflet de copil) - dar sa iti permiti sa oferi ce-i mai bun odraslei!

Distractie placuta tuturor!

miercuri, aprilie 21

Tic Tac... si timpul trece... Tac Tic


Paianjenul din coltul de sus al incaperii albe, toarce linistit la firul sau pretios. Observa ceasul care ticaie. Il enerveaza. Limbile care se misca incet, dar sigur, cu o ritmicitate aparte, il obosesc. Atunci, cu o rapiditate de felina, infasoara cele doua limbi cu firul sau alb, subtire si foarte lipicios. Astfel, timpul s-a oprit… cu toate acestea paianjenul a imbatranit si a murit peste doua cicluri a cate 24 de ore fiecare, adica 2880 minute … 172 800 secunde. Ai spune ca e atat de putin… sau mult, depinde de ce parte a timpului esti.
Eu il pretuiesc si mi-e ciuda pe mine ca l-am irosit pe vise desarte, in loc sa lupt pentru ele sau sa fac ceva constructive in acel timp, destul de consistent, masurat in ani. Incerc sa recuperez. Stiu ca nu se poate, ca timpul nu mi-e si nici nu-mi va fi vreodata prieten. Foarte rar se opreste putin in loc, face minutul de 62 de secunde pentru a zambi cuiva ce are intr-adevar nevoie de acel zambet.
Si florile se deschid in cateva ore…. si traiesc doar cateva ore.
Si muntii sunt erodati…de vant si de ploaie.
Si albiile raului sunt secate si raul se transforma in teren malos, apoi in pamant.
Si vulcanii mustacesc… si se supara si isi arata puterea mocnita si stransa strop cu strop.
Si bacteriile se inmultesc de mii de ori… intr-o ora.
Si embrionul creste… de la micron pana la kilograme in luni.
Celulele mor si altele se divid de nenumarate ori in cateva ore.
Doamne cata putere si cata diversitate ai oferit timpului.
Si am fost o fetita dolofana si vesela. Am devenit o adolescenta finuta, apoi o tanara interesanta – delicata ar spune unii -, acum sunt o femeie zambitoare si care stie ce vrea. Curand – nu stiu ce vrea sa-mi spuna timpul cu acest termen de “curand” (zile, saptamani, luni, ani?) – voi fi, probabil mama, apoi o bunica tandra si sfatoasa… apoi Pamant. Din asta sunt creata, dupa chipul si asemanarea Lui (asa spun cartile si povestile), cu multa migala si talent (sunt mandra de opera Sa).
Timp, ofera-mi spatiu alaturi de tine. Fa-ma prietena ta si du-ma acolo unde pot face ceva, rezolva o situatie, aduce o bucurie, infatui ceva constructiv.
Timp, nu imi darui riduri (decat de expresie) si nu ma lasa sa-mi arat niciodata varsta. Daruieste-mi – stiu ca doar tu poti – tinerete fara batranete. Moartea o accept. Finalul e final si ciclul se reia.
Timpul ma avertizeaza ca e tarziu si am multe de facut in aceasta seara… si ca sunt OM si sunt muritoare.

marți, aprilie 20

Zambet redus la 50%

O eleva de clasa a VIII- a, mi-a reprosat azi, ca nu am procedat corect ca am ascultat-o. I-am dat un doi mare cat ea si s-a simtit lezata. A spus ca ora trecuta nu am ascultat si ea a crezut ca nu o voi face nici astazi. Si, mai ales ca nu am anuntat-o ca o voi asculta. I-am explicat ce si cum... si-a cerut scuze la finalul orei - ceea ce ma lasa rece si cu un gust amar -, dar, mi-a stricat cheful pentru intreaga zi.
-Sunteti trista azi, doamna, nu-i asa? imi spun alti elevi.
-Nu sunt trista, sunt putin dezgustata. Dar imi va trece.
Prin ploaie, venind spre casa, cu ochii in pamant sa nu calc in balti, cu gandul spre cer si dor de iertare, imi amintesc de scena de aseara...
laura: Ce faceţi, doamna? Ştiţi de ce v-am căutat? Pe 3 mai, împlinesc 18 ani, voi sărbători ziua la Capşa, Ne-am gândit ca, am vrea să vă invităm, puteţi veni? Vom sărbători pe 2 mai, (19.04.2010 21:50:24), fiindcă 3 cade luni.
Este o eleva de-a mea. Am cunoscut-o cand era in clasa a VII-a. Este o fetita extrem de inteligenta, foarte citita, canta la pian, stie 3 limbi straine cursiv.... si toate astea, in ciuda unui handicap major: s-a nascut nevazatoare. Mi-a fost draga din prima clipa cand am vazut-o. M-am atasat de ea. Imi amintesc ca i-am facut din plastilina structura organelor de simt pentru a le putea intelege.
Mi-e draga si pentru ca suntem nascute in aceeasi zodie, la cateva zile distanta. O data, am imbratisat-o si ii spun:
-Esti atat de slaba, Laura!
-Si dvs. doamna! raspunse ea si ne-am pus pe un ras copios.
Are niste buze superbe... si un zambet, mai frumos ca al meu. Are un suflet sclipitor si vointa de fier. Este olimpica la istorie si la religie pe tara. Este o fetita divina, ce vrea sa urmeze Facultatea de Teologie.
Am inteles ca am un loc acolo, undeva, in sufletele curate ale unor copii. Deci, nu m-am irosit degeaba in invatamant.
Ma voi stradui sa mai salvez cateva suflete inocente, sa formez doi- trei OAMENI. (zilele trecute un elev golanas imi spune: "nu inteleg dna de ce va bateti capul cu noi". "Uite asa, poate se prinde ceva acolo de crengile neuronale numite dendrite"). Greu, greu la deal cu boii mici... dar, sper sa se merite.
Ganduri senine si zambete (sper sa nu aveti lacrimi in ochi)!

luni, aprilie 19

Rasfat










Ieri, a fost o zi de duminica dedicata rasfatului. Cum lucrurile frumoase se intampla cand nu le astepti, asa am patit si eu...
Am plecat dimineata de acasa... spre nicaieri. Am ajuns la o biserica frumoasa - Casin - pe care imi doream de mult sa o vad, dar e prea departe de zonele Bucurestiului practicate de mine. Am stat 10-15 minute, mi-am adunat gandurile, si am pornit spre Herastrau. Am dat o tura de parc - este imens- am privit cu drag la copiii ce se bucura de natura, la parintii care isi insotesc copiii in plimbari cu bicicleta. Cinste lor!
Dupa amiaza, m-am intalnit cu o prietena... si printre povesti, vesele si triste - na,viata de oameni - mi-a facut fotografii.... multe, multe. Oamenii ne priveau insistent, caci mi-a facut fotografii nu gluma. M-am lasat "pacalita" - de dragul e, caci e pasionata de fotografie. Nu-mi place sa fiu pozata....
Multumesc Livia din suflet pentru ca ma accepti - asa "mica" cum sunt - in viata ta! (si cum spunea Goya? "Alintul este o forma de desfrau"? ha ha ha).
...
si am simtit miros de iarba; si am privit cerul; si am vazut chipuri de oameni; si am inteles cat de colorata si minunata poate fi viata.

duminică, aprilie 18

Rendez- vous cultural cu arta

Scriu asa pe fuga... voi reveni pe seara.
Am fost la Rendez-vous-ul cultural cu titlul - "Primitivii" picturii romanesti moderne". A fost extrem de interesant. Nu vizitasem niciodata galeriile de arta. (MULTUMESC DIANA PENTRU RASFATUL EXCESIV OFERIT. MA SIMT DE-A DREPTUL DATOARE VANDUTA, CE MERITA A FI DECAPITATA. SA ITI FIE BINE, SA FII RASPLATITA PENTRU TOT CE DARUIESTI! MEREU VEZI IN MINE MAI MULT DECAT EXISTA!)
Am aflat ca, pe 15 mai este Noaptea Muzeelor. Eu nu sunt fan sa vizitez ceva in aglomeratie si calcandu-ma pe picioare sau fiind impinsa de la spate....
Duminica frumoasa si binecuvantata!
...
am revenit, si vreau sa scriu cateva date prezentate la intalnirea culturala de ieri.
La sfarsitul sec. XVII, la curtile boierilor din Munteanu si Moldova predomina interesul pentru artele decorative - argintarie, ceramica, portelan, sticla, broderie etc.
Portretele votive - al fresco erau executate de mesteri renumiti, plecand de la observarea chipului ctitorilor sau de la descrieri.
De la inceputul sec. al XIX-lea apare tehnica noua de sevalet di obiceiul modelului de a poza ore in sir, nemiscat.
Portretul - este genul preferat de protipendada, reprezentantii sai erau redati in toata slendoarea lor. Moda occidentala a tablourilor agatate pe pereti in camere este introdusa in tarile romane de ofiterii austrieci si rusi (veniti cu trupele de ocupatie in 1787-1791, 1806-1812, 1828-1834).
Vechiul "zugrav" de biserici este inlocuit treptat de "artist", noua specialziare fiind aceea de "zugravi de portreturi in oloi", "zugravi de miniatura si vapseli cu lustru".
Pictorii autohton cunoscuti in epoca sunt Ion Balomir si Nicolae Polcovnicul, printre artistii straini se numara: Giovanni Schiavoni, Niccolo Livaditti, Anton Chladek, Carol Wahlstein etc.

sâmbătă, aprilie 17

Prioritati si curiozitati

Pornesc spre scoala si privesc - pe furis, caci stiu ce rau te simti cand esti fixat de o privire insistenta - oamenii. Tristi, obositi (e doar ora 7.50), ingandurati, foarte rar observ un zambet apatic pe cate un chip, si carcotasa ma intreb daca e simtit acum sau e doar o amintire.
Ma intreb - zilele astea fac un bilant dur al vietii mele - oare eu am motive sa zambesc? In ultima vreme nu mi s-au mai intamplat lucruri interesante, nimic nou...
Azi, ma gandeam daca m-as simti bine ca o femeie de succes, cu o cariera solida. Am avut ca model pe Andreea Marin (am si o scrisoare de la ea; acum primesc mailuri de sarbatori din partea fundatiei ei "Pretuieste Viata")... adunam toate materialele cu ea. Am inteles ca, pana la urma tot rolul de sotie si mama(mai ales mama) a implinit-o. Imi doream sa citesc revista "Business woman" al carei director general este. Aceasta dorinta s-a materializat azi. Am aflat ca, "lumea nu mai e ceea ce a fost pe vremea bunicilor noastre" si e necesar sa ne stabilim prioritatile, sa ne ocupam de sufletele noastre ca femei.
Am gasit un articol despre educatie si un interviu cu dna Simona Baciu - fondator la scoala Internationala Cluj. Am revenit cu picioarele pe pamant....si m-am analizat ca profesor.
...
din punct de vedere al materiei predate, stiu ca imi fac meseria. Sunt oameni care ma testeaza si informatiile transmise, ajung acolo unde trebuie. Dar ca oameni, ii formez, le transmit suficient? Acum 5 ani faceam mai mult pentru ei... le faceam caracterizari, le dadeam sfaturi.
Ieri am invat un baiat sa isi stearga nasul.
Am mustrari de constiinta... ce nu ma mai motiveaza? Oare am cu cine? (directoarea a facut azi sedinta sa ne spuna ca, elevii de la o clasa - mafiota (n-am termen de comparatie) - de a VII-a desenasera pe tabla organe reproducatoare barbatesti si o asteptau pe profesoara de engleza. Au spart cu pumnii si picioarele un perete fals. In ce lume traim? Ce mai e scoala azi? Se desfasoara zilele aceastea un proiect cu elevii care sunt pusi sa descrie cum vad ei invatamantul finantat de stat. (parerea mea - sa fie cateva materii obligatorii, iar restul sa fie la alegere; nu pot sa fac ora cu elevi care fac ca toate animalele (clar sunt probleme psihice si nu este doar opinia mea) ,iar cei care isi doresc sa afle mai mult sa nu aibe acces la informatie,caci eu fac politie 20 minute din ora). Astept rezultatul cu mare interes!
Curiozitati ale elevilor mei:
- cand predau sistemul reproducator, ca oricum cel respirator cu cel circulator sunt identice in viziunea lor; (noroc ca au scos cei de la Click ghidul celor mai incitante 100 de pozitii; au fost fascinati).
- cand ma marit si cand fac copii;
- ce lenjerie port (la clasa a VIII- a; chiar am fost socata si le-am spus ca intrec masura obrazniciei).
....
Sunt tare curioasa ce imi ofera sistemul educational in toamna! Ce cariera stralucitoare voi avea... dar, sincer va spun ca sunt ingrozita.
Pana atunci, continuu sa zambesc!

vineri, aprilie 16

Potiune pentru tristete




Trandafirul plange cu lacrimi de sange si suspine ca nu i-am acordat atentia cuvenita. Arborii si-au luat frunzele si m-au lasat sa-i privesc asa dezgoliti. “Iti place asa? Asa e sufletul tau in aceste momente. Esti cumplita! Ti-am oferit culoare, parfum, emotie, trairi intense, iar tu? Tu stai si iti plangi amintirile…
Nu vezi ca nimeni nu te asculta? Cand tie ti-e rau si esti daramata, toti cunoscutii sunt mai rau decat tine. Nimeni nu are timp si energie si chef sa te sustina, sa te ridice. TU esti cea mai puternica. Ei au nevoie de tine, de zambetul tau, de rugaciunle tale pentru ei… Nu te irosi. Cei din jur au nevoie de tine”.
Am inchis usile sufletului, am aruncat cheia in Cosmos si am tras obloanele. Am luat broasca strivita gasita pe drum (Doamne de unde se vor mai naste printi daca broastele sunt ucise?) si am deschis cartea magica. Fac o licoare de vindecat tristetea, de inflorit bucuria si readus zambetul pe chipul tuturor. Am pus apa sfintita in ziua cand sufletul a trasarit vazandu-l pe el. Am adaugat petalele trandafirului ce a unit pentru catva timp inimile noastre. Amestec vartos si cu multa nadejde, pun sare si piper, mirodenii alese, gheare de broasca sa iasa printi frumosi – frumusetea mai putin are importanta - dar sa fie dom’le cu bun simt si maniere reverentioase. Citesc cu ochii intredeschisi poemul tristetii invinse, sa rasara bucuria din fiecare ungher al mintii si din toate firele de par, zambetul sa se inmulteasca ca paduchii, gandurile curate si purificarea sufletului sa aibe loc acum.
Potiunea fierbe, aburii imi patrund in toti porii. E timpul sa ridic obloanele, ca aburii sa se raspandeasca. Pronunt din ce in ce mai tare expresia magica: “Fie ca zambetul si bucuria sa va patrunda in cele mai ascunse unghere ale sufletului si ale gandurilor”.
Lumina diminetii imi inunda camera si imi mangaie genele.
Ce vis obositor, ce noapte agitata… insa, poate vraja va reusi si se va raspandi pretutindeni!
Fiti bucurosi oameni dragi si zambiti: oricui si pentru oricine… chiar si norului in forma de cal inaripat sau celui in forma de delfin. Bine, daca cei in forma de inima va fac cu ochiul, admirati-i.

joi, aprilie 15

Mayasii, ctitori ai umanitatii



Luni, 12 aprilie, in Aula Facultatii de Drept, incepand cu orele 19, a avut loc conferinta intitulata - “Mayasii- ctitori ai umanitatii”.
Ca o gura casca ce sunt si o curioasa, dornica de a asimila cat mai multe – daca s-ar inventa injectia de cultura pe diverse domenii: arta, literatura, stiinte etc., m-as oferi voluntary pentru a o testa – am ajuns acolo. Primisem invitaia de la un coleg – om preocupat de dezvoltarea sa personala – la unul din cursurile pe care le-am practicat, asa ca, nu puteam rata. Macar sa stiu si eu cu ce se mananca.
Din ce am notat acolo, va ofer si dvs. cititorilor blogului meu….
“Antropologia actual cunoaste 30% din limbajul Maya. Cultura Maya a iesit la suprafata datorita oamenilor ce au crezut in legende.
MA- YA = PUTIN ALES
Mayasii au fost popoare ce au calatorit foarte mult, nu au stat numai in Mexic.
Piramidele de pe teritoriile maya, sunt mai vechi decat cele din Egipt si Cambodgia.
O alta constructie impresionanta este “Templul celor 1000 de razboinici”. Mayasii nu au avut armata. Acest monument reprezinta luptele impotriva invidiei, lenei, orgoliului, este dedicate persoanelor care luptau cu ei insasi/insusi, ca sa ajunga sa nu mai greseasca niciodata (imi vine sa strig, sa urlu: “unde sunteti voi mayasilor sa vedeti vremurile de azi!”). Templul este pazit de doi serpi imensi.
Simbolurile existent inca din acele vremuri: crucea; zvastica; steaua lui Solomon; sarpele ( are doua fete: una buna, alta rea; sarpe bicefal; este simbolul industriei farmaceutice- al sanatatii; sarpele este o forta a naturii; un om veritabil trebuia inghitit de sarpele pozitiv).
Persoanele care au creat cultura mayasa stiau multa psihologie (psiho- suflet; logos – stiinta).
Mayasii erau regi ai naturii, ii cunaosteau secretele si le foloseau in favoarea lor. Azi, omul a devenit victma a naturii (tsunami; incendii; alunecari de teren etc.).
Stiinta gnostica a demonstrat ca mayasilor inteligenti, divinitatea le-a daruit anumite capacitati – corpul uman putea pluti si putea vizita a 4-a dimensiune).”
Ajunsa acasa, am gasit in colectia mea de reviste – diverse – un numar din “National Geographic” care avea pe coperta – Maya, cresterea si descresterea unei mari civilizatii” (imm..imi spun in barba… nimic nu e intamplator).
Pentru cei interesati de cursuri pentru autocunoastere, va las date de contact:
AGEAC: Asociatia Gnostica de Studii Antropolgice si Culturale
e-mail:
vopusbucuresti2@yahoo.com
Telefon: 0723 280 167
www.ageac.org/ro/ageac_ro/
www.vopus.org/ro/
Zile cu energie maxima si inspiratie si inteligenta!
Sa va fie de folos…

miercuri, aprilie 14

Carte finalizata


Aceasta carte, "Ardoare" de Lily Prior, am cumparat-o si am citit-o trebuind sa ajung la o seara de lectura la Muzeul Taranului Roman.
Fiind vacanta, vrand sa fac cat mai multe, am ales sa raman acasa... sa spal rufe, sa vad si un film (exact timpul de pe drum) si am... citit. Bravooo! Fata cuminte - in loc sa corecteze teancul de teste adunate in ultima saptamana de scoala, care se bucurau de fiecare data cand se apropia de ele, insa nu voia sa le dea atentie deloc. Ce le-a sters de praf in Sambata Mare.
....

Carte povesteste un basm pentru oameni mari, de o imaginatie debordanta, care celebreaza peisajele mirifice ale Italiei (am si calatorit putin) si excentricitatile (in special culinare - paine si sunca - produse de porc) italienilor. O naratiune plina de rasuciri din condei, umor si delicii inedite.
Mi-au placut propozitiile scurte si simple de poveste, precum si frumusetea metaforelor. Scriu un exemplu la intamplare - ele sunt numeroase. "campia vasta se intindea inaintea ei, impartita frumos in patrate marginite de gard viu, cultivate cu grau, secara si orz. Randuri robuste de vita-de-vie se agatau unul de umerii celuilalt, pe campuri intregi de floarea-soarelui isi ridica palariile rotunde, pajistile erau pline de iarba proaspata, mentolata."
Arcadio Carnabuci, un cultivator de maslini italian care se simte insigurat (am crezut ca imi da antidotul; ha ha ha), sadeste cateva seminte ale iubirii, fara sa-si inchipuie nicio clipa ce haos vor declansa fructele magiei lui. Fernarda Ponderosa, femeia voluptoasa din visurile sale, scapa neatinsa de vraja, in schimb Gezabel, o cataroaica vrednica, intre doua varste, se indragosteste de el din varfurile urechilor pana la copite.
Ceea ce m-a "speriat" este ca, in final... destinul, soarta... isi pune cuvantul...
Arcadio realizeaza ca nu pe Fernarda o iubeste... ci pe cea care ii impartasea sentimentele si i-a fost alaturi la inchisoare; Gezabel se indragoste de catarul care o placea timid; doctorul satului ramane cu asistenta, iar Fernarda, care sucise mintile tuturor barbatilor pleaca din sat.
Este o carte haioasa, care este tocmai buna pentru acest anotimp acnd hormonii incep sa fluiere (ca tot e la mine acest verb zilele acestea :"Cand vreau sa fluier, fluier").
Lectura placuta!
Eu citesc numai povesti si carti usoare, sa nu-mi jdrelesc neuronii.

http://www.liyprior.com/ - site-ul scriitoarei


Un post pe fuga

Stiu... "graba strica treaba".
Mi-am impus sa scriu pe fuga... in 10 minute trebuie sa plec spre scoala. Sunt imbracata in trening si este necesar sa imi pun tinuta de gala, sa imi iau in fuga un fruct ca pachetel - desi daca imi scade glicemia mananc corn si beau lapte - si sa verific toate geamurile si fierul de calcat daca este scos din priza.
Depresia si tristetea stau deasupra mea cu coltii inrositi si inveninati. Teama a patruns in cutele sufletelui meu, pana nu demult vesel si darnic. Rautatea oamenilor, ca un ghimpe ucigator, m-a atins. Putin, dar suficient pentru a ma retrage in cochilia mea de bun simt si confort, sa imi pansez ranile. Gandurilor le-am dat interdictie de a se mai indrepta spre oameni. Unii, incearca sa ma critice constructiv. Fir-ar sa-mi fie capul si sufletul asta sensibilos ca nu pot accepta decat critica pe un ton elegant si prietenesc. Nu suport fitele si aerele de mari scriitori si oameni care "nu au gresit" niciodata si au citit ei de au rupt rafturile bibliotecilor.
Da, poate am citit doar 10 carti in toata viata asta, dar am invatat - habar n-am de unde, si ma urasc pentru asta - sa fiu OM, sa zambesc, sa ofer ajutor, sa spun o vorba buna (atunci cand trebuie), sa fac observatie, dar nu ca o atotstiutoare...
De ce nu putem vorbi folosind cuvinte emancipate? De ce e necesar sa fiu jignita pentru a intelege ca nu am nici in clin nici in maneca cu lumea literaturii? Habar nu am... si zau ca nu-mi dau osteneala sa aflu.
Viata mi-a dovedit ca cei care sunt rai, au sufletele daramate de frustrari si neintelegeri.
Viata mi-a dovedit ca poti citi 10 biblioteci, dar sa ai un suflet de vipera... si sa nu stii sa spui "Multumesc!" cu zambetul pe chip!
Poti da citate nenumarate din filozofi si scriitori de renume, dar sa nu poti spune "te iubesc!"... nici macar celei care ti-a dat viata!
...
ce a iesit?
astept impresii...
merg la scoala...

marți, aprilie 13

Leapsa de la Mikka

Am devenit o puturoasa si jumatate si sunt in pragul depresiei... asa e cand ma bag unde nu-mi fierbe oala.
Am primit o leapsa (cam demultisor) si... incerc sa raspund.
In primul rand, este necesar de mentionat ca eu nu am lecturi – spre rusinea mea (pun capul in pamant) – de intelectuala. Eu am citit “Enzo si arta de a pilota prin ploaie”, “Mananca, roaga-te, iubeste”, “Jane Eyre”, “Ardoare” … carti asa usoare, sa nu-mi zdrobeasca neuronii. Noroc ca am citit “Ion” de Rebreanu in liceu, ceva Caragiale, Sadoveanu, Blaga si Cosbuc… noroc ca m-a dat mama la scoala.
Asa ca iata:
1. Citatul tău preferat dintr-o poezie scrisă de Eminescu
-- "Bunã vreme, mãi bãiete !"
-- "Multãmim, voinic strãin !"
-- "Cum te cheamã, mãi copile ?"
-- "Ca pe tatã-meu , Cãlin ;
Mama-mi spune câteodatã, de-o întreb: a cui-s, mamã ?
'Sburãtoru-ti este tatã şi pe el Cãlin îl cheamã'."Când l-aude, numai dânsul îşi ştia inima lui,
Cãci copilul cu bobocii era ciar copilul lui.
Atunci intrã în colibã şi pe capãtu-unei laiti,
Lumina cu mucul negru într-un hârb un ros opaiţ ;
Se coceau pe vatra surã souã turte în cenuşã,
Un papuc e sub o grindã, iarã altul dupã uşã ;
Hârâitã, noduroasã stã în colb râşniţa veche,
2. Care sunt poeţii tăi preferaţi de naţionalitate română?
Minulescu, Ion Barbu, Spiridon Popesscu (noroc ca am inatlnit oameni citit, care mi-au mai deschis si mie apetitul pentru cunoastere).
3. Care sunt poeţii tăi preferaţi, străini?
Rabindranath Tagore.
4. Poeţii contemporani preferaţi.
Sorescu, si am mai citit si din cei noi Soviany, Bogdan G. Stoian, Claudiu Komornic, Andrei Ruse, Gelu Vlasin… etc.
5. Scriitorii preferaţi.
Octavian Paler, Herman Hesse, Virginia Woolf, Dostoievski, Mihai Drumes, Ileana Vulpescu, Aurora Liiceanu, Andrei Plesu.
6. Scriitorii contemporani preferaţi.
Ana Lexa, Mircea Cartarescu.
7. Ultima piesa de teatru văzută.
Merg destul de des… am vazut in februarie “Poker” la Teatrul de Comedie.
8. Ultimul spectacol de operetă văzut.
Operata nu am vazut…. Sper sa ajung sa vizionez.
9. Cărţile preferate.
“Singur pe lume” de Hector Malot, “Viata pe un peron” O. Paler, “Peter Pan”, “O mie si una de nopti”.
10. Cu ce scriitori, dacă unii dintre ei ar trăi şi azi, ţi-ai dori să fii prieten.
Am cunostinte – nu-i pot numi prieteni – printre scriitori. Dar, dintre cei ce nu mai sunt: Virginia Woolf, Celia Serghi, Jane Austen, Charlotte Bronte.
11. Ce carte scrisă deja ţi-ar fi plăcut să fie scrisă de tine şi de ce?
“Singur pe lume”….
Pentru ca este genul meu… pentru ca am iubit-o pe maimutica si am plans cand a murit… pentru ca imi plac copiii.

luni, aprilie 12

Alerg

Alerg si uit sa ma mai opresc. Alerg intr-acolo si spre nicaieri. Alerg sa trimit un mail… alerg sa trimit sms-uri – sa stie “prietenii” ca le sunt aproape. Alerg sa ma perfectionez… cica asa trebuie. Alerg sa fac ceva si pentru sufletul meu – la cat este de obosit, oare mai intelege ca fac ceva si pentru el? Cred ca doarme dus.
Alerg sa realizez lucruri frumoase, sa las ceva in urma mea… sa isi aminteasca cineva (din cate cunostinte am, cineva tot o spune – “uite ceva creat de fraiera aia care nu a stiut sa se bucure de viata!”) de mine ca om, care a facut si ceva “memorabil”.
Alerg asa cum alergi dupa o maslina in farfurie, sperand ca, intr-un final sa o prinzi.
Alerg spre oameni – ahh, oare voi invata vreodata sa nu mai fac asta? – sperand ca daca ii ajut, nu ma vor uita nici ei la nevoie. Ha ha ha. E timpul sa incetez… cu alergatul, cu bunatatea, cu speranta ca toate vor fi asa cum le am eu scrise in agenda. Este cazul sa cred ca, exista destin… fir-ar el sa fie. Il mai pot eu modifica si slefui pe alocuri, dar nu prea mult.

Visul nebun


Visul meu s-a ascuns intr-un papuc.
Nu pot sa-l scot de acolo cu niciun chip.
Ce vis era?
Poate voi renunta la el.
Incerc sa vad cat de adanc este bagat.
Introduc varfurile degetelor si visul ma gadila.
- Nu-i deloc distractiv.
Alt loc mai dragut, nu gaseai si tu, vis nebun.
Macar arata-te sa vad care esti.
-Nu are rost.
Tu iubesti oricum toate visele tale.
Ma vei prinde si ma vei aseza in cutia cu vise.
Nu mai vreau,
Imi doresc sa alerg si sa ating nori si stele…
Sa fiu mangaiat de Zana cu bagheta magica si…
Intr-un final mult asteptat, materializat.
Epuizata, imi las mainile sa atarne fara forma pe langa corp.
-Du-te vis nebun de fericire si materializeaza-te!


duminică, aprilie 11

Iubirile mele...

Se spune ca, “daca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, asta nu inseamna ca nu te iubeste”. Iubesc… in mii si mii de feluri. Il iubesc pentru cum arata, il iubesc pentru stilul vestimentar, il iubesc pentru ca este avocat – si tine cu dreptatea -, il iubesc pentru ca este departe si mi-e dor, il iubesc pentru ca este visator, il iubesc pentru ca-mi scrie frumos – si imi scrie mie -, il iubesc pentru ca ma rasfata, il iubesc pentru ca vrea sa ma vada fericita – bineinteles cu altcineva, el nu se incumeta (cica nu ar fi de nasul meu – sau invers -) -, il iubesc pentru ca zambeste, il iubesc pentru ca este aproape, aici in sufletul meu, il iubesc pentru ca mi-a oferit amintiri frumoase, il iubesc pentru ca ma asculta… as putea continua la infinit, pana vom vedea impreuna rasaritul promis.
Am luat penita, am inmuiat-o adanc in cerneala – pana a inceput sa strige ca vreau sa o ucid –si i-am declarat iubirea. Da, da, in scris, ca sa ramana vesnic. Stiu, stiu… nu aruncati cu pietre, stiu ca iubirea trebuie demonstrata prin fapte, dar nu am avut succes asa.
“Esti in atriul meu stang,
Si te pastrez acolo.
Poate sa fie cutremur,
Poate sa fie potop,
Nu iti voi da drumul.
Unde sa pleci?
Cine va avea grija de tine?
Cine iti va spune sa iti pui fularul
Sau sa iti legi sireturile?
Cine ma invata sa merg pe bicicleta?
Cand mergem la Praga?
Du-te linistit la odihna,
Voi veghea si in asta noapte
Sa iti fie somnul calm si visele placute.”

O zi pe saptamana, timp de vreo 2 luni, l-am iubit asiduu. Fiecare gest, fiecare clipire, fiecare zambet le-am fotografiat pe retina ochilor mei. Mirosul sau e permanent cu mine, caci s-a intipait in scoarta cerebral. Ii voi darui multi ani de acum incolo, acelasi parfum. Ii voi scrie mii de mesaje lipite pe suflet, pe oglinda din baie, pe plafonul masinii, pe frigider, in sifonier. Va intelege candva cat l-am iubit. Mai bine mai tarziu decat niciodata.
In varful picioarelor ma indrept spre clinica… clinica de fertilizare in vitro.

sâmbătă, aprilie 10

Eu şi cărţile




S-a terminat si cursul de scriere… mi-am primit suturile de care aveam nevoie sa ma trezesc la realitate – desi nu mi-am luat nici nasul la purtare, nici picioarele nu le-am indepartat de sol -, sa aflu ca mai am muuuuuuuuuuuuuuuuuult de lucru pana la a invata sa scriu.
Azi am bantuit pirntre rafturile unei librarii. Am gasit cartea “Patru femei, patru povesti” de Aurora Liiceanu si am rasfoit-o. Am gasit povestea Lizei si am tresarit (este prescurtarea numelui meu – Lizica). Am dorit sa o citesc, am tinut-o in maini cateva minute bune. Apoi, am inteles ca iar mi s-ar schimba prioritatile de lectura, asa ca am abandonat-o la locul ei, pe raft. (am simtit tristetea ei… dar in special a eroinei Liza). Am sa merg sa o citesc acolo, in librarie, la botul calului, cum se spune in popor (am innebunit cu expesiile astea; ma fascineaza tot mai mult).
Volumul reuneste patru biografii de femei exemplare, a caror existenta a fost legata de arta si care si-au uimit contemporanii prin originalitate: Coco Chanel (1883-1971), cunoscuta creatoare de moda, Elisaveta Bagreana (1893-1991), poeta din Bulgaria, laureata a Premiului Nobel, Cecilia Cutescu-Storck (1879-1969), pictorita, prima femeie profesor intr-o academie nationala de arte din Europa, si Lee Miller (1907-1977), celebru fotomodel devenit fotograf de razboi. Asadar o frantuzoaica, o bulgaroaica, o romanca si o americana, fiindca tot traim in epoca globalizarii... „Am fost tentata mult sa caut trei femei care sa se defineasca prin viata lor, prin ceea ce au dorit ele nemasurat de mult. Ceva care sa fie ca niste sindroame. Am pornit de la ceea ce sunt – dincolo de geografii, de timp, de sex, de cultura – cele trei mari dorinte ale oamenilor: puterea, iubirea si banii. Desigur ca una dintre aceste trei dorinte este cea mai puternica, dar ea nu le anuleaza pe celelalte, ci doar le face mai palide. Cea mai puternica este dorinta care le-a dominat viata. Si le-am gasit...Putem numi aceste dorinte ale lor dimensiuni ale vietii. Astfel, pe cele trei femei le putem defini, in termeni de dominanta, ca femei unidimensionale. Fara indoiala ca exista si barbati unidimensionali. Am spus ca aceste dorinte sunt dincolo de sex.Dar, discutand acest subiect cu prietena mea Antoaneta Taneva-Nandris, ea a ramas pe ganduri si, dupa un timp, a gasit o a patra dimensiune. Aventura. Adica cazul unei femei – repet ca si un barbat poate face asa ceva – care isi doreste sa aiba mai multe vieti in aceeasi viata. Aceasta femeie nu este insa multidimensionala. Mai degraba viata ei este o suma de fire impletite, ce formeaza un fel de snur.Asa se face ca celor trei femei li s-a alaturat o a patra. In acest fel putem spune ca cele patru vieti sau povesti de viata sunt patru sindroame: al banilor (bogatiei), al iubirii, al puterii si al aventurii.” (Aurora Liiceanu)
Cuprins: • Coco: viata ca legenda, legenda ca viata • Barbati din viata lui Coco Chanel • Liza si fetele bine-crescute. Ce femei admira Liza • Imaginarul masculin al Lizei. Figuri de barbati • Cecilia: un „impreuna” bine gandit • Contradictiile Ceciliei: patima exprimarii si limitele ei • Lee: aventura, o a patra dimensiune • „Eu nu sunt Cenusareasa. Nu-mi pot forta piciorul in pantoful de clestar”
Scrieti… uitati si de ce:
http://www.curteaveche.ro/Noteaza_si_actioneaza_Hotaraste_ce_vrei_si_obtine_-3-145

Întîlnim mereu oameni ce trec prin viaţă cu un vag sentiment de neputinţă, trăind în anticamera succesului şi invidiindu-i pe cei ce par a trai o aventură continuă. Veţi vedea în această carte cum puteţi să vă scrieţi scenariul propriei vieţi. Notarea scopurilor este primul pas pentru atingerea lor. Astfel, clarificându-ţi ideile, poţi identifica ce doreşti şi îţi poţi fixa intenţiile. O dată scopurile notate, restul lumii poate coopera cu ambiţiile tale în cele mai variate moduri, de la mari prefaceri în carieră la o relaţie mai bună cu copilul adolescent, sau doar la a avea o senzaţie de fericire în fiecare dimineaţă. Veţi găsi aici povestiri ale oamenilor obişnuiţi care au trăit miracole după ce şi-au notat scopurile şi au trecut la acţiune. Exerciţii şi sfaturi concrete completează itinerariul propus de dr. Klauser spre descoperirea forţei interioare ce-ţi poate schimba destinul.Dr. Henriette Anne Klauser este preşedinte al Writing Resources (Resursele Scrisului) şi autoare a cărţilor extrem de populare Întipăreşte-ţi dorinţele în minte şi Pune pe hârtie tot ce ai pe suflet. Dr. Klauser a predat la Universităţile din Washington, Seattle, California, Lethbridge (Canada) şi Fordham. Printre clienţii săi se numără cei din primele cinci sute de companii importante ca: Boeing, Xerox, Hershey Foods, Armstrong World Industries şi International Data Group. A condus seminarii internaţionale în Canada, Cairo, Londra şi Insula Skyros. Recent a făcut parte din delegaţia care a mers în China şi care era formată din lideri internaţionali în domeniul comunicării.
Lectura placuta!

Metode de agăţare

Va amintiti – sau poate inca mai traiti “frumosul” sentiment – cand erati agatate de baieti sau domni pe strada? In afara de banalul “Aveti un ceas?” sau ticalosul “pis-pis”… ah ce il uram-, ce alte metode mai cunoasteti? Mai era claxonatul. Eu, am invatat numerele de la masinile persoanelor pe care le cunosc: rude, prieteni, vecini… si daca sunt claxonata, privesc cu coada ochiului la numar – daca il recunosc zambesc si ridic privirea, daca nu, imi vad serioasa de drum.
Mai curand, am auzit ceva de genul: “Domnisoara imi place fusta dumneavoastra!” Intorc privirea si zaresc un domn cu vartsa pe undeva intre 45-50 de ani, destul de rotofei. “Daca va place foarte mult, v-o imprumut o data!” A zambit… eu mi-am continuat drumul, el a ramas cu privirea – ce ma ardea in spate, ca fierul de calcat uitat pe mana -, atintita asupra mea.
Uff… bine ca am dat coltul strazii si am scapat! Interesante metode de abordare…
Imi privesc fusta: raiat negru, doua buzunare in care adesea imi afund cu disperare pumnii stransi de revolta pe lumea urbana – urasc amalgamul creat, naţii amestecate fara niciun gust (dar poate cu un sens bine stiut de ei) -, uneori de dorinta de a face lucruri frumoase si oprita de faptul ca oamenii isi doresc nu un suflet bun, ci un om cu multi bani, alteori de nefericirea ca ma complac in relatii sterpe, fara niciun viitor - si nu am spus unul stralucitor -, din vina cui?!
Da… fusta este frumoasa… sa stiti… Ha ha ha. Macar stiu ca am gust… macar atat… !

joi, aprilie 8

Manifest pentru frumusetea naturala


Mereu mi-a placut subiectul acesta... am inteles candva ca, nu conteaza cat fond de ten ai pe chip, ce rimel de sute de mii folosesti... ci, limbajul sufletului transpuns in vorbe, in miscari, in gesturi.
Cat de frumoasa inseamna frumoasa?
Nu stiu.... insa, mi-a placut si m-a impresinat campania derulata de Nivea si preluata de catre barbati. Culmea!
Imi amintesc cand ama invatat sa imi hranesc buzele cu ulei (untdelemn cumspunea bunica) - cel mai bun si la indemana gloss. Imi amintesc - si practic - cand mi s-a spus ca cea mai buna crema pentru chip este exercitiul acesta - spune X, O, U folosind fara teama toti muschii fetei -, si da rezultate senzationale.
Am fost complexata multi ani de tenul meu.... frumos in adolescenta, iar cand aveam nevoie mai mare de puritatea si catifelarea lui, m-a umilit. Cu toate acestea, am fost placuta si apreciata de profesori, apoi de elevii mei - in primii ani de cariera -, care sunt cei mai duri critici. Se pare ca, pentru ei nu tenul meu era problema, ci pasiunea care o puneam in fiecare lectie.... zambetul daruit neconditionat, faptul ca eram o femeie placuta (zic eu, modesta).
Nu sunt adepta machiajului... imi evidentiez privirea cu rimel, folosesc fond de ten - caci inca nu am scapat de compexul imperfectiunii (desi exista si la case mai mari) si putin gloss - asa, impotriva vantului si agresiunii.
Insa... trebuie sa spun ca barbatii imi ofera locul in mijloacele de transport cand port fusta si tocuri. Ha ha ha. Mi-a placut ce a scris Adrian Ciubotaru... si Dragos Bucurenci
http://www.adrianciubotaru.ro/manifest-pentru-frumuse%C8%9Bea-naturala/#comment-84877

Omul de la ENEL

Zambesc.... ma amuz la maxim... dar, daca ii spun mamei iar primesc o teorie de nu ne oprim nici maine.
Nu stiu cum se face, dar, mereu sunt acasa cand soseste factura pentru energia electrica. Domnul nu este o frumusete, nicidecum genul meu de barbat... dar parca ne cunoastem de-o viata. Are ceva placut... voce... zambet... atitudine. Cum sa ma stapanesc sa nu-i las bacsis? Imi insenineaza ziua... ha ha ha. Dar eu pe a lui, oare o influentez pozitiv?
Dumnezeu stie... El este singurul martor.... Ha ha ha...
"E uman sa faci greseli si unii dintre noi sunt mai umani decat altii."
Ashleigh Brilliant

miercuri, aprilie 7

Eu şi sosia mea... Hilary Swank



Am avut chef de joacă.... şi m-am jucat...






















Cararea Imparatiei de Arsenie Boca

Am gasit ceva ce mi-a atras atentia...despre gura lumii - de care multi "ascultam" sau nu facem ceva bun de teama ei...
"Prin "lume" se înţelege categoria păcatului, adică turma oame­nilor necredincioşi, cei ce din toată voia s-au unit cu sfaturile draci­lor. E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul.
E gura satului, gura vecinului şi, de multe ori, gura şi faptele celor dintr-o casă cu tine. Aceştia, sau lumea, îţi iartă orice ticăloşie ai face, oricât ai îndă-răpta cu sufletul, dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să te faci mai bun. Oamenii aceştia ai lumii au o ciudată ruşine de a fi buni. Bunătatea ta îi arde, şi se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase. "Lumea" e veacul viclean, placul oamenilor şi slava deşartă. Gura lumii grăieşte ale stăpânitorului ei. De aceea avem poruncă: "Nu iubiţi lumea, nici cele din lume: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, care nu sunt de la Tatăl".
Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii, are la îndemână aceste trei: răbdarea, iertarea şi rugăciunea.
Cu arătarea răbdării suntem datori în primul rând pentru că, mai înainte de a veni la calea lui Dumnezeu sau la ostenelele mântuirii, tăceam şi noi ale lumii, umblând în fărădelegi şi chinuind pe alţii, şi astfel ne-am băgat datori; deci acum trebuie să plătim ale noastre cele de atunci, ca pentru răbdare să dobândim mântuirea de la Dumnezeu. Aşa trebuie să plătim acum cu durere cele ce le-am făcut odinioară cu plăcere.
Gândul acesta iată cum îl exprimă Sf. Maxim Mărturisitorul, definind virtutea răbdării: "A sta neclintit în împrejurări aspre şi a răbda relele; a aştepta sfârşitul ispitirii şi a nu da drumul iuţimii la întâmplare; a nu vorbi neînţelept, nici a gândi ceva din cele ce nu se cuvin unui închinător al lui Dumnezeu.
Căci zice Scriptura: "Până la o vreme va răbda cel cu îndelungă răbdare şi pe urmai se va răsplăti lui cu bucurie...".
Acestea sunt semnele răbdării, dar mai presus de acestea este a se socoti pe sine pricina încercării.
Căci multe din cele ce ni se întâmplă, ni se întâmplă spre îndrumarea noastră, sau spre stingerea păcatelor trecute, sau spre îndreptarea neatenţiei prezente, sau spre ocolirea păcatelor viitoare."
Sa fie cu folos....

An bisect - film 2010




Ahh... stiti cu siguranta, m-am tot laudat ca nu sunt cinefila. Asa este... dar, nu pot spune ca nu sunt o persoana informata. Un afis... o persoana bine documentata (prima sora mea)... din blog in blog... aflu despre filmele ce sunt la moda.
Ieri, pasind din metrou pe peron, in drum spre scarile rulante, observ afisul filmului "Leap year". Imi vorbise o prietena (Diana) despre el... stia ca sunt genul romantic - visator... si, pe zapezile acelea cumplite banuia ca ma va prinde de minune. Am vazut atunci 5 minute. Mi-a placut... dar am zis "alta data".
Acea data, a fost azi... cand printre masini de spalat... intens rufele la aer si doua furculite de budinca... mailuri si cateva replici pe messenger, m-am uitat la film.
Este o comedie romantica... draguta. Locul desfasurarii: Irlanda, unde o traditie veche, din secolul XV, spune ca, in ziua de 29 februarie, deci in an bisect, femeile isi pot cere in casatorie iubitul.
Mi-au placut cateva replici:
- la o nunta, mireasa ii spune mirelui: "sa nu ma inseli, sa nu ma minti si sa nu furi; iar daca ar fi sa ma inseli, inseala moartea caci nu as putea trai nicio zi fara tine; iar daca ar fi sa minti, minte-ma in fiecare zi spunandu-mi ca sunt frumoasa; iar daca ar fi sa furi, fura-mi supararile". Da.... poate prea siropos, dar interesant.
- protagonista - Anna from Boston - cere un favor (sau un act de cavalerism) la un anumit moment. El raspunde: "Acum, in epoca egalitatii intre barbati si femei? Voi ati cerut-o, acum suportati-o". Dur, dar adevarat.
Astept impresii si comentarii... daca sunt persoane care l-au vazut...

marți, aprilie 6

Prenume si zambete

De ce nu-ti inventezi un nume de scriitor, sa pastrezi doar Claudia din numele tau?...sau sa faci ceva macar cu Lizica.... (nu-l poti uita?)
- Numele te conditioneaza.
Vei fi intotdeauna o persoana buna, dar nu vei putea trece mai departe.
Viata e o farsa, nu? Nu e un loc unde tu sa fii always the good guy.
(Lizica - pers. buna, copilaroasa, simpla, daruieste in permanenta, etc etc)
Claudia in schimb e un nume puternic, frumos, matur, feminin, luminos, intelept, plin de tact... Claudia o salveaza pe Lizica... :-))
Don't hate for what I tell you. (F.Z.) - omul care imi controleaza talentul.... si mi-a facut sectia de scriere pe www.haios.ro

luni, aprilie 5

Lecţie

Credeam ca nu te poti schimba ca om. Azi, am inteles (stiam eu ceva ceva, dar nu eram sigura) ca SE POATE. Moartea unuia din parinti, rautatea oamenilor, diferite intamplari in viata… te schimba, te fac sa percepi viata altfel, sa te bucuri de lucruri marunte: o plimbare prin padure, o adiere, un avion ce decoleaza, o multitudine de flori colorate... etc.
Frica de timp… ne face sa ne schimbam comportamentul… sa acceptam unele lucruri pe care acum cativa ani nici nu voiam sa le luam in calcul.
Cand stii ca in curand implinesti 40 de ani… si nu ai o familie… ai face orice sa o ai…. Accepti sa faci si nunta si sa obtii o hartie, care te sperie de fapt de moarte. Iti dai seama ca ai facut greseli puerile si ai face orice sa fii iertat.
E important sa iti ceri iertare….
E important sa lasi o portita deschisa spre sufletul cuiva… nu se stie cand viata te poarta spre el si ai nevoie sa patrunzi.
E important sa zambesti si sa oferi… o imbratisare si un gand bun!

duminică, aprilie 4

Eu... prin ochii Oanei


Sunt putin trista… nimic nou. Asta se intampla pentru simplul fapt ca dau importanta cuvintelor. Discutam cu o prietena despre spovedanie… un subiect care nu imi place. Stiu ca este importanta pentru un credincios… dar, sa fie facuta atunci cand trebuie si cui simti. E necesar sa stii ca ai gasit un duhovnic pentru sufletul tau. (cand am mers la spovedit ultima data, preotul imi dadea exemple – fara nume – din ce auzise de la cei care se spovedisera inaintea mea. Eu stiam ca spovada e secreta, intre tine si preot).
La teorie, multi ne dam atotstiutori. Am vorbit cu oameni ce au legatura cu religia, si nu au fost asa vehementi. Intr-o lume atat de rea si nebuna, nu ai cum sa fii sfant. Nici calugarii, care traiesc departe de lume, izolati… si tot nu sunt perfecti. Suntem OAMENI, facuti sa gresim si sa ne pocaim! (Cand am fost in excursie, soferul ne arata locul unde o calugarita a calcat o fetita pe trcerea de pietoni, trecand pe rosu; si?). Cum era acea replica din biblie? “Cine nu a pacatuit sa arunce cu piatra.” Da... toti ne batem cu pumnul in piept ca avem credinta… chiar si domnul Becalli. Imi amintesc cum o data, intreba reporterul: “filmati?” ca sa stie daca isi face cruce sau nu. Asta inseamna credinta?
“nu vreau sa te laud si sa iti zic ca esti frumoasa ........daca nu vad asta!; in tine sunt lucruri care se bat cap in cap foarte mult; unele accese de rautate de care si tu vorbesti destul de mult sunt o dovada in sensul asta"… Da, asa este. NU sunt frumoasa… dar stiu ca sunt facuta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Niciodata nu am crezut ca voi fi placuta de toata lumea… m-as minti si as sti ca sunt mintita. Adesea, imi spun (ca o incurajare) ca, daca sunt iubita de copii, care au suflete inca nepatate, atunci sunt pe drumul cel bun. Nu sunt perfecta, nici nu vreau, nici nu pot. Greseala pe care o fac adesea, este aceea ca, astept ca oamenii sa fie buni… sa daruiasca neconditionat, asa cum si eu o fac… dar eu, astept macar un zambet, un “multumesc”, o imbratisare. GRESIT! Nu e o atitudine crestineasca!
Cand daruiesc… nici nu mai spun… e cel mai corect…
Da… recunosc ca ma dor cuvintele si rautatile, ma afecteaza pana la durere fizica. Banuiesc ca un om posedat de cel Rau nu simte asta… ar trece cu nepasare peste toate…
Am fost mustrata de multa lume ca am postit…. si nu m-am impartasit. Da, e pacatul meu. Stiu ca postul m-a curatat cat de cat… mi-am recunoscut greselile si mi-am cerut iertare. Ma voi spovedi si ma voi impartasi… curand… inainte de un moment important si mult asteptat din viata mea.
Multumesc Oana, pentru aceasta introspectie…

Credinţa, speranţa şi iubirea


"Dar cel mai mare dintre tu-s trele, este IUBIREA."


Fie ca Sfânta Sărbătoare de azi să ne lumineze şi să ne restabilească relaţia cu Dumnezeu. Să fim spăşiţi că nuştim cine suntem şi să cerem Iertare şi ajutor....

Hristos a Înviat!

Hristos A Înviat!


“Toţi copiii azi îmbracă
Ce au mai frumos,
Şi părinţilor le cântă
Învierea lui Hristos!
“Iisus a Înviat din morti
Cu moartea pe moartea călcând
Şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.


Este o poezie de demult... spusă mie de un om drag, de vreo 70 şi ceva de ani... trecut prin multe, dar care nu a uitat niciodată să zâmbească.
Chiar aseară, mi-a spus că, azi, este bine să îmbrac ceva nou... şi-mi povestea cu zâmbet pe chip şi lacrimi în ochi, cum sora lui mai mare, le făcea cipici tricotaţi pe care îi purtau în drum spre biserică. Mi-ar plăcea să ne întoacem din nou la tradiţii.
Iar azi... noi nu ştim ce firmă să căutăm... ce pantofi să purtăm azi. Dar pentru mâine avem alţii? Nu se cade să mergem două zile consecutiv cu aceeaşi. Da... am evoluat ca tehnică, ca trend-uri... dar sufletele noastre s-au piedut... s-au rătăcit. La unii dintre noi, ele se mai întorc... altora nu le mai pasă de ele... le-au acceptat pe cele up gradate... le este ruşine cu ce a fost... de parcă toţi am fi îngeri... Nu, nu suntem. Dar îngerii sunt zi de zi la postul lor - nu chiulesc niciodată -, pe umerii noştri, şi ne vorbesc. Dar noi, ascultăm muzică la căşti, nu auzim ce spun... de aceea suntem răi, invidioşi, ursuzi, deprimaţi...
Ce ne costă să ajutăm? Ce ne costă să zâmbim? Suntem oameni, mai buni sau mai răi, mai educaţi sau mai puţin educaţi.... E oare atât de greu să fim uniţi? Să ne grupăm şi să facem ceva frumos pentru alţii a căror soartă a fost scrisă cu litere de durere şi chin....?!
Azi, voi purta o rochiţă nouă. Am făcut curat în şifonier şi am dat peste o rochie primită de Crăciun, acum doi ani de la sora mea, dar care e scurtă... şi nu m-a lăsat să o port, de teamă să nu fiu fluierată pe stradă. Dar azi, stau acasă... cu cele dragi sufletului meu şi care mă plac oricum... tristă şi veselă, bună şi rea, urâtă sau frumoasă... în toate ipostazele sunt DoarEu, cu o altă pălărie.
Hristos a Înviat! Sper ca de această dată... pentru această răstignire.... să fim puţin... puţin de tot mai buni ca anul trecut!

sâmbătă, aprilie 3

Relatia mea cu Dumnezeu


Perioada in care ne aflam imi place… si ma determina sa ma uit atent in sufletul meu, sa-mi masor cuvintele si activitatile. Nu sunt o persoana bisericoasa… asta mi se trage tot de al atitudinea celorlati vis-a-vis de mine si credinta mea. Mai merg in biserica, imi mai cer iertare pentru rautatile spuse sau gandite, tot acolo gasesc un refugiu pentru a da frau liber lacrimilor… Candva, in timp ce ma inchinam, o doamna mai in varsta, mi-a reprosat ca nu am capul acoperit. Da, asa este… stiu. Intotdeauna – nu stiu cum reusesc -, dar teoria o cunosc. Plus ca – ramane vorba intre noi -, toate fustele mele sunt scurte. Da, la biserica se duce imbracata in fusta (port femeiesc)… dar ale mele sunt scurte toate (mama si-a dorit fete…si tot timpul am avut fuste scurte, chiar si uniformele; ha ha ha). M-am spovedit de doua ori in viata mea. Ultima data, cred ca anul trecut, m-a “speriat” spovada… sau reactia preotului la ce i-am spus. Mult timp nu am mai vrut sa stiu si sa aud de preoti. (bine, cum eu despic firul in 414, e firesc sa iau totul cu alt sens).
Eu, am relatia mea cu Dumnezeu. Il iubesc si ma iubeste. Simt asta… Ma rog in legea mea… cu propriile cuvinte (asta am invatat de o colega de liceu catolica – “D-zeu te asculta imediat ce tu exprimi ce simti, ce vrei… degeaba citesti 200 pagini din cartea de rugaciuni daca tu esti cu gandul la probelemele tale”)… dar stiu si cateva rugaciuni, uzuale.
Imi plac manastirile – si acum am si doctoratul pe tema asta… icoane, fresca… - am locurile mele unde ma duc cu drag si unde-mi gasesc linistea. Si ma duc cand simt… nu cand se scot moastele sau alte zile sfinte. Sunt convinsa ca grresesc. Nu sunt un bun crestin din punctual acesta de vedere.
Cand ajung in lacas sfant… nu ma rog mai intai pentru mine… ci pentru cel/cea care m-a suparat sau care m-a ajutat, pentru prieteni, colegi, oameni ce apar in viata mea (si dispar la fel de repede, fara cuvinte, ca o ploaie fierbinte de vara). Am invatat pe pielea mea – si am plans cand am realizat asta – ca, platim cu varf si indesat tot ce facem in viata: bun sau rau. Cineva, a incercat sa-mi faca rau fizic, acum ani buni… eram mica si nestiutoare… nu a reusit… dar, la cativa ani, a avut o moarte banala. Poate gresesc eu crezand ca pentru asta a platit. Nu stiu… dar, atunci, am plans si l-am rugat pe D-zeu sa-l ierte.
Imi place sa daruiesc zilnic… nu doar de Paste sau de Craciun. In aceste perioade, oamenii devin prefacuti… impart doar ca sad ea bine, sa ii vada D-zeu cat sunt de buni si minunati, apoi redevin rai, egoisti, injura, barfesc, te imping la metrou, te lovesc si nu isi cer scuze etc.
Citisem pe un blog… un citat ce mi-a placut, dar m-a facut sa ma gandesc profund: “Doar nefericitii privesc spre cer”. Adesea, cand cer sau imi doresc ceva cu tot sufletul, privesc si eu spre cer si spun: “Doamne, daca esti acolo si ma auzi, ajuta-ma sa fie asa cum e mai bine si pentru mine”.
O prietena draga, Delia, care are un blog minunat (si este un psiholog deosebit) “Pur si simplu… despre viata”, la un curs de dezvoltare personala, m-a invatat sa imi fac un folder intitulat: “Ceva de facut pentru D-zeu” si sa las acolo toate “cererile” mele. Se vor indeplini numai acelea pentru care sunt pregatita.
Am scris destul… si finalizez prin: Cineva acolo Sus, stie si aude tot. (am povestit cand a cazut o colega, si eu intrigata – doar am gandit -, “nu puteam sa cad eu, sa ma marit”… si in drum spre casa, la cateva ore de cand am gandit, am cazut din senin… nici eu nu intelegeam cum am ajuns pe jos si ce caut… eram asa suparata ca m-am murdarit. Ha ha ha. Asta nu inseamna ca ma si marit.. dar, de cazut la cerere, am cazut).
Sarbatorite Fericite, cu liniste sufleteasca si intelepciune, dorinta de a fi mai buni, bucurii frecvente (din lucruri mici) si Lumina in casa si in gand!