Struguri. Albi si negri. Diferite soiuri. Nu stiu nici care sunt. Nu beau vin, dar imi place mustul.
Trebuie sa-mi ajut mama. Am zis: "Hai sa fac ceva practic, util, sa nu fac umbra pamantului degeaba. am un rost, nu mai pot lenevi la infinit."
A fost interesant. Strugurii miros imbietor. Parfumul lor ajung la nervul olfactiv. Devine asa iritat, incat stranut continuu. Aleg bob cu bob. Sa iasa vinul bun si curat. Totul se ridica la nivel de arta. {In perioada 9-13 septembrie in Castelul Buda, din Budapesta, s-a desfasurat Festivalul Vinului}.
Boabele albe, majoritare, se amesteca printre cele cele rosii - ananas, parca e soiul - sa le simta ca fac parte din fratie. FRATIA SOIURILOR. Se incurajeaza. Stiu ce le asteapta: trecutul prin storcator. Viata lor va lua sfarsit. Dar si cand vor gadila papilele gustative ce mandre vor fi. Asa ca: "Mult curaj suratelor, striga boabele!"
Astept cu nerabdare sa gust mustul.
Un comentariu:
Culesul viei are un intreg ritual...Imi place ca ai scris putin despre asta.La camp e cu totul altceva:adieri usoare de vant,roua de dimineata,triluri de pasari,strugurii au parca alte culori,de chihlimbar...E ca o vraja si mi-e tare dor de ea!!!!!!!
Mustul e o licoare magica! In esenta lui e si aur topit...E o minune!
Cu melancolie,
L'automne
Trimiteți un comentariu