obosita si sfasiata de dor nebun de iubire, adulmec mirosul de ars al aerului... mangai incet firele de iarba, caci simt ca au nevoie de atentie. au fost zdrobite de pasii grei ai oamenilor rai. citesc atatea povesti de iubiri febrile si nerezolvate. nici lui nu-i e bine, mie nici atat. e asa departe, iar eu simt cum peretii inimii se darama putin cate putin. intr-o lume in care nimic nu mai merge, oare dragostea are putere sa salveze ceva? de as fi implinita, as avea un scop sa lupt. insa, acum ma multumesc cu putin. stiu ca pot salva oameni... stiu ca ma pot salva... din mizeria asta. cum? scriind. imi voi crea o lume speciala, cu oameni alesi pe spranceana, cu iubire multa in jurul meu (ea dospeste in fotografia de mai sus), cu veselie in toti porii, cu muzica si alint pentru suflet.
timpul uita sa mai miste minutarul. clipele iubirii ce mi-o doresc cu inversunare - si stiu ca e aproape sau cel putin pe drum - sunt calme si frumoase si imi surad timid.
adulmec dorul si rasul cristalin al omului care vine pe drumul inimii mele.
adulmec speranta de implinire si voie buna ce sta la panda acolo, dupa norul acesta in forma de delfin.
adulmec sansa de a fi cine vreau si acolo unde este nevoie de mine...
adulmec parfumul florilor de mai, luna minunata in care am fost creata de maestrul Dumnezeu...
plec sa adulmec mirosul marii si al mangaierii valurilor tulburi si triste...
