Omul transparent

Zi ploioasa de vara. Tunetele si fulgerele se intrec in spectacol. Norii se razboiesc. La un moment dat, fac pace. Ajungand in statia de autobuz, omul nostru simte ca il jeneaza ceva in talpa. Se sprijna de stalpul ce poarta in varf placuta cu numele statiei si numerele autobuzelor care circula pe acolo. Dint-o data, un val de caldura i-a strabatut tot corpul. A asteptat pana si-a revenit, pana a prins putere si a pornit spre locul de munca.
Toata lumea il privea mirat. La inceput a fost mandru de asta, apoi a inceput sa fie iritat, ca in final sa devina rusinat. Se privea in toate geamurile cladirilor pe langa care trecea. Se admira in geamurile autoturismelor parcate. Era el. Normal . Cel care plecase de acasa.
-Azi este suparat, iritat, nu e in apele lui, se auzi in spatele lui.
“Oare de unde stiu asta?Cum imi pot citi gandurile?” se intreba omul nostru.
A intrat in birou. Incearca sa se adune, sa inceapa munca.
Colegii il tintuiau cu privirea. Au scos carnetele si incercau sa noteze ceva, dar privirile lor descriau dezamagirea.
Ce se intamplase de fapt? Devenise transparent. Stalpul, inmagazinase electicitate de la fulgere, si prin atingere, se preschimbase intr-un om transparent. Avea doar contur. In oglinda, transparenta nu era sesizabila si nici el nu avea capacitatea de a observa.
Ideile geniale straluceau si circulau prin artere si vene. Oamenii voiau sa le noteze. Insa, viteza mare nu le permite sa fie descifrate. Ajungeau la creier, si capatau o alta forma, marime, culoare. Se materializau. Prindeau viata. Se conturau. In forma finala erau viu colorate, fomre perfecte, fara colturi. Erau fine, fara asperitati, jucause.
Emisfera stanga se ocupa de ideile concrete, matematice. Se vedea cum neuronii faceau sedinte. Dimineata pentru adunari si scaderi, dupa amiaza pentru inmultiri si impartiri. Pe seara, este program de biologie, fizica si chimie. [Toate acestea au fost analizate cu multa atentie de catre colegii omului transparent].
Emisfera dreapta, raspunde de partea creative: arta, literature, limbi straine. Colegii de birou ai omului transparent au vazut neuronii pictand cele mai frumoase peisaje, scriind cele mai intresante opera literare.
Inima omului transparent continea mult bine. Era de o culoare roz inchis, frumoasa. Erau acolo arhivate, toate faptele bune facute de om.
Plamanii erau fericiti ca nu au fost afumati cu fum de tabac.
Elementele figurate ale sangelui sunt asa bine organizate. Isi stie fiecare sarcina si o indeplinesc temeinic, fara sa cracneasca.
Au trecut asa 2 saptamani. Colegii si-au insusit lectiile de anatomie, psihologie si de viata privind transparenta colegului.
Intr- o zi, l-au intrebat:
- Ce ti s-a intamplat de te-ai transparentizat? Oricum esti un om usor de citit. Emotiile iti sunt imediat intiparite pe chio. Dar acum… s-a intrecut masura pot spune, comenta o colega.
- Nu inteleg despre ce vorbesti.
- Esti transparent. Vedem tot ce este in tine.
- Ciudat. Eu nu vad. Stiu ca nimic nu este intamplator. Problema e ca sunt transparent pentru cei care au nevoie sa invete ceva privind “in interiorul meu”, mult mai profund. A doua zi, omul si-a revenit la normal.
Privind transparenta oamenilor, trebuie sa ne analizam si sa ne perfectionam. Fiecare dintre noi este transparent la un moment dat in viata.

Fraierul

Când ţipi şi te mahalageşti ca să-ţi faci dreptate, eşti privit urât. Când stai in banca ta, îţi faci treaba, execuţi orice ţi se comandă, eşti luat de fraier, eşti privit ca lipsit de personalitate. Ei... când fraierul se duce să ceară o adeverinţă pentru a participa la un examen, care îi poate oferi o sanşă de a lucra în altă parte, puterea realizează că, acel fraier nu e chiar fraier, ba chiar e un om bun pentru ei. Şi, încearcă să-i ia dreptul de a da un examen, de a-şi încerca norocul.

Fraierul îndură condiţiile inumane în care lucrează, toţi se plâng că ei nu ar sta acolo să-şi pericliteze sănatatea. Fraierul îndură. Dar, cum totul are o limită, inclusiv prostia şi răbdarea... fraierul se trezeşte si spune: "Hei, eu chiar pot. Vreţi să vă arăt?"

Şi începe demonstraţia...

Mincinosul- de Carlo Goldoni

Marţi, 16 iuni, orele 19.30, Palatul Copiilor. Televiunea Română filmează. Piesa de teatru "Mincinosul" de Carlo Goldoni. Biletele destul de scumpe, mă aşteptam la o piesă de senzaţie.

Claudiu Bleonţ, cu maximă naturaleţe, a jucat rolul mincinosului. Piesa a fost perfectă până la un moment în care adaptarea la zilele noastre, a depăşit limita normalului. Să mergi la teatru ca să auzi referiri cu tentă sexuală - pe care le auzi zilnic în autobuz, în parc, la servici - nu îţi face o deosebită plăcere.

Muzica foarte frumoasă. Jocul actorilor Sebastian Papaiani şi Valentin Uritescu a fost la înălţime.

Relaţionarea cu publicul şi cu regiyorul îmi place şi nu-mi place.

Regia: Toma Enache.

Per total a fostinteresant, dar nu-mi vine să o recomand.

"Străduinţa pe care am pus-o în alcătuirea comediilor mele a fost în întregime aceea de a nu deforma natura". Goldoni (celebru dramaturg italian, considerat de criticii actuali drept unul dintre cei mai renumiţi autori de teatru europeni).