El... un trecut

Pozele fostei nu-i dau pace. Nu le-a văzut de fapt, dar numele lui şi al ei pe acel folder, ţinut special parcă în văzul ei, pe desktop, o dureau. (Ce suflet poţi avea să faci asta unei femei care este în viaţa ta, te place sau nu, dar e acolo şi te răsfaţă, mai mult decât meriţi uneori?). Retina le percepea până în străfundul ultimului strat de celule nervoase.
-Ai iubit-o? întreabă ea, cu sufletul mic mic de tot.
- Da, mi-a plăcut, răspunde el, oarecum mândru.
- La mine ţii? (ce o fi fost în mintea ei să întrebe asta?)
- Da, spune el sictirit, privind în gol.
- Cât, pe o scală de la 1 la 10?
- Hai să alegem o altă unitate de măsură.
- Ok, alege.
- Forme geometrice, de exemplu.
- Bine, spuse ea.
- Cât un triunghi isoscel, zise el.
- Ciudat... şopti ea cu vocea tremurând, inima zdrobită şi picioarele moi, ca şi cum i s-ar fi topit oasele.
Până când oare va mai accepta ea să fie bătaie de joc? De ce se poartă astfel cu ea? Toate se vor aşeza mai devreme sau mai târziu şi vor intra pe făgaşul lor normal.
Voi cât credeţi că înseamnă o iubire de un triughi isoscel? El cât o fi fost iubit?

Oare ea va primi vreodată explicaţii? Cu siguranţă nu! Ar fi bine să îşi ia gândul... Totul a fost un trecut. Poate de data asta, ea a învăţat că merită altceva, merită pe cineva lângă ea... nu o fantomă ce vine dintr-un trecut de vis!

Poveşti

Plimbându-mă prin librărie - ador mirosul de cărţi şi foşnetul paginilor - am găsit o carte intitulată "365 de poveşti". Specială, frumoasă, veselă, colorată, ce conţine câte o poveste scurtă pentru fiecare zi.
Am decis ca, din momentul în care voi rămâne însărcinată, până la naşterea pruncului, să-i scriu, zilnic o poveste. Astfel, la naştere, să aibe cartea lui... titlul va fi: "Suflet de copil."
Până atunci, am încălecat pe-un nor, şi am plecat la somn, uşor...
Vise plăcute, îngerii să vă sărute...