Stres, oboseala, usoara depresie.
Cand nu mai am bani pana saptamana viitoare, si toti care au sa imi dea bani se sustrag simt ca ma apuca disperarea.
Nu mai am chef de nimic, mai ales ca este o perioada in care totul stagneaza. Nimic nu imi mai reusesti. Oamenii ma dezamagesc tot mai mult. Cand au nevoie si eu zic DA in secunda doi sunt cea mai buna, apoi, adio. Doare enorm acest comportament. Dar indur si cu Dumnezeu inainte.
Am momente in care sunt cuprinsa de teama. O teama uriasa, ca o caracatita care ma sugruma. O teama ca nu pot sa imi duc visele, proiectele pe drum cel bun. O teama ca nu stiu sa iau decizia corecta.
Am nevoie de incredere in mine mai mult ca niciodata. Imi tot repet ca aceasta nu o primesc de la oameni, mai ales ca foarte mult s-au instrainat, s-au racit. Inteleg. Timpul alearga pentru toti cu viteza.
Ma dor promisiunile nerespectate!
Ma dor ascunzisurile!
Ma doare hotia!
Ma doare nedreptatea!
Ma doare falsitatea oamenilor!
Dar nu mai spun nimic. Fiecare este cum este!
Toate au timpul lor si farmecul lor!
