copilarie...

“iesi copile cu parul balai si razi la soare doar-doar s-o indrepta vremea”...
incet incet, de cateva ori pe an, dar mai ales azi – 1 iunie – ma intorc la copilarie. Recitesc „Dumbrava minunata”, cu Lizuca si Patrocle sau o poveste nemuritoare; fac baloane din sapun, inalt un zmeu, desenez pe asfaltul curtii – erodat de vreme, dar mai ales de timpuri -, sar coarda, iar de am companie, poate si elasticul. coditele mi se misca in toate directiile, obrajii prind culoare si sufletul e fericit.
am fost intrebata, nu de mult timp, care era jucaria mea preferata. nu e necesar sa ma gandesc mult, caci stiu. aveam o maimutica frumoasa, cu zambet larg si pantoloni scurti verzi. nu plecam niciunde fara ea.
seara se lasa ca o cortina peste strada mea, dar mai ales peste amintirile copilariei...
„hei trezeste-te! avem treaba azi. hipopotamii ne asteapta si leii dorm. acum e vremea sa actionam.
- neata Russo! As mai dormi putin.
- nu mai e timp, crede-ma, nu mai e timp!
Russo, maimutica, ma ia de mana si pornim spre jungla. Hipopotamii sunt fericiti si canta. Intr-adevar leii dorm. natura e atat de colorata, de vie, de primitoare.
-ce cautam noi aici?
-cum ce? banane! ba-na-ne! ai inteles? si Russo imi arunca un sac pe care e musai sa-l umplu cu banane.”
ceasul suna si realizez ca am cazut prada visului... aceasta melodie e de vina:
http://www.youtube.com/watch?v=8E8xMcXmI9E&feature=related
sa fim pentru inca o zi copii....
sa cautam in sufletele noastre cele mai frumoase clipe ale copilariei!
sa jucam de-a v-ati ascunselea cu grijile vietii... si sa le ascundem bine pentru o zi.
sa mergem cu bicicleta, cu rolele, sa ne dam in leagan sau pe tobogan.
Sa dam jucariile preferate jos din cuibul copilariei, si sa fim, din nou, copii, macar pentru o zi!
Incercam? Stiam eu ca se poate.... zambet si bucurii, copii MICI si MARI!

... am mai citit

am terminat zilele acestea "Patru femei. Patru povesti" de Aurora Liiceanu, aparuta la Editura Polirom, in colectia EGOgrafii.

Sincer, la unele povesti ma deranjeaza faptul ca nu au o curgere cronologica clara. Exista fraze care se repeta, dar reformulate din condei. Insa, femeile descrise sunt MINUNATE, PUTERNICE, DESTEPTE, SOTII SI MAME, CARIERISTE... si asta prin 1890-1960, chiar e ceva.

Este vorba despre:

Coco Chanel - o femeie dura, care a stiut sa se foloseasca de prezenta barbatilor in viata ei;

Elisaveta Bagreana (Liza) - poeta bulgaroaica - frumoasa si talentata, care si-a neglijat responsabilitatea de mama (ceea ce a costat-o azilul la batranete) pentru pasiunea de a scrie. A fost nominalizata pentru Premiul Nobel.

Cecilia Cutescu-Storck - pictorita, a acrei poveste mi-a placut foarte mult. O femeie hotarata, ferma, care a stiut mereu ce vrea. Si-a cerut barbatul in casatorie (sculptorul Frederic Storck), avand nevoie de sprijin si incurajare (statea rau la increderea in sine). Mama a trei copii, care a stiut sa imbine cariera cu familia, si nu a dorit niciodata sa fie doar "Un instrument de placere a barbatilor" dar nici " sclava de la cratita". CINSTE EI!

Lee Miller - femeia fotograf, care a pozat pentru Vogue (ca model), o femeie cu o frumusete androgina, ce a fost model pentru multi pictori si fotografi, o femeie care in urma unui viol la 7 ani, toata viata a ramas cu sechele psihice, a suferit de depresii puternice si si-a inecat necazurile in alcool. La 40 de ani, a devenit mama unui baiat, pe care l-a iubit si l-a crescut cum se cuvine, si care i-a scris biografia. A avut o relatie minunata cu tatal ei, care i-a inoculat pasiunea pentru fotografie de mica, pentru experimente si experiente.

Da, ASA FEMEIE SA TOT FIU, dar, sa ma bazez numai pe mine, pe calitatile ce mi-au fost date.

"A fi femeie nu este suficient pentru epuiza definitia unei persoane... eu nu devin unic decat uitand radacinile mele si inaugurand o istorie noua care nu-mi apartine decat mie. Venim de nicaieri, dar avem posibilitatea de a ne inventa vietile noastre, de a le imprima un curs care nu este decalajul exact al mostenirii noastre.

cel care triumfa, maturand toate obstacolele, se vede totusi victima propriului succes." Pascal Bruckner

"Femeile au o mai mare cantitate de sentimente decat barbatii". Dan C. Mihailescu

poveste cu animale fioroase si obstacole...

starea psihica

picioarele imi sunt obosite. apa patrunsa in adidasi balteste si se hurducaie la fiecare pas. frunzele imi sunt alaturi, rostogolindu-se in jurul meu. imi vegheaza drumul. e prea tarziu. am ratacit poteca spre cabana. pasarile din copaci ma incanta cu sunetele lor. macar nu e liniste, iar asta ma tine treaza. am pierdut starea de voiosie si entuziasm ce ma insotea la inceputul calatoriei. nu credeam ca sunt atat de puternica fizic, se pare insa ca, natura m-a calit. somnul, in scorbura joasa a unui copac batran si intelept, a fost atat de odihnitor si am prins puteri.

un sunet nu tocmai placut, se aude dinspre padure. sangele mi-a inghetat. nu indraznesc sa intorc privirea. incet, ma ascund dupa trunchiul gros al unui arbore. curiozitatea, dar si instinctul de aparare ma determina sa privesc in directia zgomotului. un animal imens, a carui denumire nu o cunosc, ceva intre dinozaur si balaur, se uita cu ochi mari spre mine. stia unde m-am ascuns. dintr-un pas a fost langa mine. scoase un sunet infiorator. instinctiv, mi-am dus mana la urechi. m-a prins in gheare si m-a ridicat. eram sus de tot. picioarele se miscau in aer. am spus un ajutor soptit. nici nu m-a auzit se pare. ma agita nelinistit dintr-o parte intr-alta si saliva.

-Poti face orice cu mine, dar nu ma manca. ia-ma prizoniera!

-hmmm... m-a coborat si a mers cu mine in padure. m-a inchis intr-un tarc, ferecat cu un lacat urias.

*

poarta

nu pot sa plang. nu stiu ce sa fac. trebuie sa-l fac sa ma elibereze. alta sansa nu am. nu am forta de a iesi singura de aici.

-Multumesc ca m-ai lasat in viata. trebuie sa ma revansez fata de tine. cum te pot ajuta?

Mi-a adus legume fel de fel, un vas de lemn si un cutit din lemn.

-Vrei sa pregatesc o salata?

Animalul a dat din cap.

Am pregatit salata cum am stiut eu mai bine, am pus si suflet, am si descantat.

M-a lasat sa mananc, apoi s-a hranit si el

Noaptea aceea a dormit langa cusca. Oboseala si teama, m-au rapus. Am adormit cat ai zice "peste", si a fost un somn luuung, pana la primul zgomot al animalelor padurii.

Dimineata, cand razele soareleui patrndeau timide printre coroanele copacilor giganti, mi-au fost aduse fructe pentru a pregati micul dejun. Macar imi consolidez fortele.

-Te rog, te implor sa ma eliberezi! Nu pot sta aici!

Cu privirea in pamant, animalul fioros la chip, m-a atins usor pe umar si mi-a aratat drumul pe care sa pornesc.

pretuiesc...

cand nu mai poti privi cerul, cand nu te mai poti bucura de mangaierea soarelui ce patrunde jucaus, cautandu-te, printre ochiurile perdelei, cand nu mai poti mirosi o floare, cand nu mai poti atinge frunzele unui copac pe tulpina caruia te-ai masurat de cand erai copila... abia atunci petuiesti VIATA.
recunosc, imi fac rau cu mana mea. las cuvintele rele si rautatea celor din jur sa-mi patrunda intre gandurile mele frumoase si utile pentru viata mea si a celorlalti. samanta raului e tepoasa si creste repede. imi ataca ideile bine construite si ordonat asezate, in sertare cu data si ora de indeplinire.
migrena incepe. stiu ca va dura... de la o serie la alta, din ce in ce mai mult. aceasta, ce de-abia se incumeta sa plece... a durat 4 zile si jumatate. sa fie ultima Doamne, te implor! promit ca fac tot ce imi ceri... promit sa fiu ascultatoare si darnica si extrem de vesela si zambitoare si altruista pana la scara Cerului, ce incepe cu acest curcubeu de bomboane Skittles.

eu, migrena si surpriza...

de doua zile nu sunt pe aici...
am fost bolnava. o migrena cumplita - a carui cauza nu o stiu sigur - m-a rapus. oameni dragi mi-au fost alaturi, mi-au facut injectii care candva, ma salvau, acum insa nimic. migrena asta a vrut sa-mi demonstreze ceva. nu stiu daca a reusit, dar mi-a cam stricat cateva planuri. inclusiv acela ca, de doua zile n-am mai mancat nimic.
pentru ca nu sunt in stare sa scriu, am sa public surpriza ce mi-a facut o femeie minunata, Adriana.

De la sămânţă la plantă

Cineva a facut posibil ca acest mail sa ajunga la tine. Vei citi cea mai frumoasa poveste pentru adulti, scrisa de un copil. Povestea este o compunere si a fost scrisa de un copil din clasa a 5-a, la ora de biologie si notata cu nota 10 plus.

Profesoara a postat lucrarea pe blog. Cineva, acum doua saptamani m-a trimis pe blogul respectiv. Mi-a placut atat de mult ce am citit, incat nu am putut sa nu va arat si voua.

Stiam ca la ziarul Lumina, duminica, copiii au o pagina speciala. Am trimis compunerea si la ziar. Doamnei care se ingrijeste de aceasta pagina a copiilor i-a placut, a ales o fotografie potrivita, a transcris textul si pentru ca am anuntat-o ca vreau sa ii fac o surpriza fetitei de 1 iunie, a schimbat data de publicare.

La redactie si tipografie alte persoane au facut tot ceea ce trebuie facut pentru ca astazi sa puteti cumpara de la doamna care vinde ziare sau de la pangarele bisericilor sau sa scoateti din cutia postala, daca a venit postasul si aveti abonament, ziarul Lumina DE DUMINICA.

La ultima pagina, la poalele muntilor, o fetita, inconjurata de spice, isi aminteste ce a invatat la scoala la orele de biologie si religie: din ceva mic, mic de tot, cresc spice, pomi, animale si oameni si acel ceva mic, mic de tot, a fost creat de CINEVA FOARTE MARE in tot ce o inconjoara,

Nu stiu daca fetita din fotografie este chiar fetita care a scris compunerea. Nici nu are importanta daca este ea sau alt copil. Important este sa intelegem ca de multe ori copiii pricep mai repede decat adultii cat de marete sunt si cele mai mici lucruri create de Dumnezeu.

Daca ne facem timp sa ii ascultam pe copii, vom fi surprinsi sa vedem ca ei inteleg mult mai repede decat noi ca Dumnezeu nu este doar Cineva...ESTE TATAL si FIUL si SFANTUL DUH.

Bucurati-va de randurile ce urmeaza si considerati ca nota 10 plus o meritati toti cei care cresteti, din mici seminte, copii atat de buni!

De la sămânţă la plantă

Când Dumnezeu a creat lumea, toate fiinţele Îi puneau întrebări: Cum am ajuns aici? De ce? Când? Şi aşa Dumnezeu Se hotărî să dea răspunsuri unei fiinţe din fiecare categorie, ca aceasta, la rândul ei, să transmită semenilor săi, iar semenii săi altor fiinţe şi altor urmaşi...

La poarta Raiului era o coadă atââât de mare...

În sfârşit Dumnezeu Se întâlni şi cu o sămânţă, care dorea să ştie ce o va aştepta în viitor şi cum a fost creată.

- Draga mea sămânţă, rosti Dumnezeu, tu ai fost formată din tegument impermeabil, embrionul cu rădăcinuţa, tulpiniţa şi muguraşul care mai târziu vor deveni mai mari, apoi apar frunzele şi cotiledoanele cu substanţe de rezervă. Acesta a fost trecutul tău!
- E interesant!
- Am uitat să-ţi spun cel mai important lucru: eu te-am creat, dar de acum înainte tu vei da naştere la alte fiinţe prin fecundaţia ovulelor.
- Şi viitorul meu care este? Ce mă aşteaptă?
- Păi... urmează germinaţia sau încolţirea care reprezintă trecerea ta din stare latentă sau inactivă în stare activă. Ca să încolţeşti, ai nevoie de apă, aer, temperatură potrivită şi lumină. Prin toate aceste etape gineceul creşte, iar tu vei deveni o plantă cu flori sau fructe sau fără... Tu vei lăsa în urma ta seminţe. Va trebui să le povesteşti aceste lucruri şi lor! Acum poţi pleca...
- Mulţumesc! Şi sămânţa o luă în zbor pe nori, căci nu putea fugi. Apoi Dumnezeu strigă cu glas uşor obosit:
- Următorul...

Această frumoasă compunere a fost scrisă de Diana Deara, cls. a V-a C.
Profesoara sunt eu....
Multumesc enorm de mult Adriana!

am cravata mea....

au fost zile libere. sora mea si-a luat concediu si a sortat fotografii. zeci de amintiri i s-au scurs printre degete. la un moment dat, imi spune: "sor, erai atat de frumoasa si vesela cand erai mica!" si ne punem pe ras. dar, asa este. am fost o fetita extrem de vesela si nebunatica.
in fotografie, ma faceau pioniera (Parcul Carol I sau Libertatii; acum, predau in zona). era un frig de crapau pietrele. purtam dres alb de bumbac si fustita scurta - ca si cele de acum (caci mama si-a dorit fete, sa ii mostenim calitatile fizice: picioare frumoase).

imi amintesc cu drag si amuzament acum, efortul mamei de a ma da la scoala la 7 ani. a mers cu mine la medic, la psiholog sa ii dea scris ca nu sunt dezvoltata cognitiv pentru varsta mea. apoi, cand nu mancam sau nu faceam ce imi cerea, ma ameninta ca ma duce la scoala. executam fara drept de apel! ostaseste!

invatatoarea, cand m-a vazut in prima zi de scoala, i-a spus mamei ca sunt eleva model, asa cum se descrie in carti: cu codite si pampoane, cu uniforma scrobita si scurta, cu ciorapi 3/4 (sa va spun ca pe 15 septembrie 1984 - parca? - cautam avid soarele?).
concluzia este ca... imi doresc un copil frumos si cuminte ca mine, dar destept ca ambii parinti la un loc.

viata in fel si chip...

zilele trecute vorbeam cu cineva si imi exprimam dorinta de a fi mama (o obsesie de a mea). bine, pentru mine este o adevarata provocare din multe puncte de vedere. unul este acela de a nu mai fi tratata eu ca un copil, de a nu mai fi rasfatata. altul este silueta. nu stiu cum voi reactiona cand nu voi mai incapea in fustele mele marimea 34 sau tricouri si camasi XS. da, stiu ca ma voi scimba. in alta ordine de idei, nu voi mai fi asa mana sparta. voi strange punga pentru copilul meu. da, un copil ma va maturiza si ma va schimba. banuiesc ca si in relatiile cu cei din jur voi fi o "o alta femeie, o alta Claudie".

persoana careia ii spuneam "planurile" mele, ma intreaba:" dar bine, acum faci copil, si cu ce-l cresti daca iti iau astia 25% din salariu?". "nu stiu, cu ce am, dar stiu ca pot. m-a inzestrat D-zeu cu inteligenta - atat cat e, nu e din abundenta; ha ha ha -, doua maini, doua picioare, voi munci"...

ieri, venind spre casa, am vazut o femeie cunoscuta din vedere... cu un baietel de vreo 4 ani, si o fetita de cateva luni in brate. oamenii vorbeau ca sta prin scari de bloc, ca cerseste. ma intrebam: "Doamne, de ce e viata asta atat de nedreapta? am prietene care nu pot ramane insarcinate si au o situtaie buna... iar aceasta femeie, isi chinuie copiii in acest hal... si sunt atat de sanatosi: grasi si frumosi."

pentru mine, viata, devine un mister total...

asa cum si eu fac greseli pe care nu as vrea sa le fac, si ma las "hipnotizata" de-a dreptul... si ma urasc apoi...

sper ca toate sa se aseze liniar in viata mea...

vise si oboseala...

iar m-a luat valul si fac ce imi promit ca nu fac. si sunt obosita, si trista, si frustrata, si jignita. confortul meu e la limita maxima a perturbarii. si somnul mi-e plin de vise grele. fac rapoarte si citesc presa. ma trezesc obosita, doar am muncit - eficient din cate imi amintesc in zori - toata noaptea.

soarele, mare cat roata unui vehicul, imprastie raze si caldura de-a lungul strazilor ce imi apar in drumul diminetii. as vrea sa stau intr-un parc - sper sa ajung cat mai curand la Plumbuita -, sa ma las mangaiata de razele ce strabat printre crengile inverzite ale arborilor si sa citesc ore in sir si sa calatoresc departe, in timp si spatiu.

mi-e dor de fetita draguta si cu suflet angelic de acum cativa ani....

mi-e dor de vise implinite...

mi-e dor de o scrisoare in cutia postala...

mi-e dor de oameni care sa ma incurajaze...

oare asa de mult am crescut? mai pot fi pentru o zi, fetita cu codite, cu zambetul copilaros si ochii stralucitori de veseli?

va rog... mai dati-mi o zi de copilarie....

prieteni...

toate activitatile mele au fost intrerupte atat de frumos, calm si fara repercursiuni. Cineva acolo Sus mi-a aranjat programul astfel incat sa ma pot odihni. am dormit ca un prunc ce tocmai a fost imbaiat si alaptat. si ieri si azi, am dormit cu vise. vise de dor de prieteni. vise de dor de ras din toti rarunchii, cu toti dintii la vedere, ba chiar si omuletul sprinten dinspre faringe. vise de veselie si lipsa de griji. mi-am cumparat un cutit special folosit la curatarea sufletului si mintii de griji si probleme.

am ascultat muzica de la latino la vals venetian; am citit revista Tango - revista de citit si iubit-, am dansat si am facut gimnatisca, atat cat sa ma simt ca la 18 ani.

nu am avut internet. sufar, dar stiu ca e mai bine asa. caut prin calculator fotografii cu prieteni. am gasit si pun trei dintre ele aici. le postez cu speranta sa nu se supere.

mi-e dor de acele ore petrecute impreuna.

cand ne vom face din nou timp unii pentru altii...

unii pleaca din tara. altii s-au izolat. eu nu mai am timp de miscare...

barbatii ce ma iubesc neconditionat...

zambesc. ma gandesc ce cautare va starni acest titlu. poate va fi foarte citit sau nimeni nu il va lua in seama.

in viata mea, exista doi "barbati" cu acelasi nume: Rares.

unul are 7 ani si cateva luni bune (vreo 8 cred). este elev in clasa I. este istet foc si foarte neastamparat. are o energie debordanta. este pasionat de dinozauri. sunt mandra de el. a invatat sa citeasca si chiar ii place. este criticul numar 1 al povestilor mele. el este cel care le-a ascultat primul. el mi-a spus ce ii place si ce nu. datorita lui, povestile mele au prins viata. zilele trecute imi spunea ca a gasit o greseala (stiu ca sunt mai multe) in carticica de povesti si i-a spus mamei (buna prietena din facultate): "Sa-i spunem neaparat Clauditei ca a gresit!" (il puteti admira in prima fotografie).

al doilea Rares, este baietelul sportiv - face tenis si fotbal, merge pe role ca un profesionist -, a carui bona este mama. mi-e tare drag. l-am acceptat ca pe fratele nostru vitreg. cu el particip la expozitii de dinozauri, mergem in parc, ne jucam de-a eroii din carti celebre ("Robin Hood" "Tarzan"). este baiatul talentat care mi-a dedicat primul "tablou" din viata mea.

sunt "barbatii" care ma iubesc neconditionat si ma rasfata spunandu-mi: Claudita!

ii ador si le doresc sa fie sanatosi si sa aibe o soarta buna!

ultima teza...

anul trecut prin vara, tot visam ca dau bacalaureatul la limba si literatura romana. nu prea intelegeam de ce... viata m-a adus din nou in invatamant (asta e rostul meu, am inteles)... si am scris teze... vreo sase.

acum ani bunicei - desi parca a fost ieri (imi amintesc ca eram suparata ca mama nu a mers cu mine la liceu, cum au facut alti parinti) - la bac, la partea orala am avut "Ion" de Rebreanu si un sonet de-al lui Vasile Voiculescu.

zilele acestea am scris tezele unei foste eleve - nevazatoare -, azi liceana la Lazar. la teza cu subiect unic pe liceu i-a picat "Ion". am gandit: "asta e asa pentru mine, sa imi faca in ciuda". nici ei nu i-a placut. cu toate acestea, a luat 9,60. e o fata desteapta si extrem de sensibila (canta la pian divin)! mi-e foarte draga si pentru ca e Tauras ca mine, ambitioasa si muncitoare! (eu sunt in extrema cealalta: ma las cuprinsa de o lene ce ma iubeste asa de tare; ha ha ha).

azi, am scris ultima ei teza, ultima mea teza din aceasta viata!

a fost la istorie. urasc istoria... nu mi-a placut niciodata. la bacalureat am luat 5, si asta cu ajutorul lui Tudor Vladimirescu ce mi-a picat ca subiect de descris - frumos barbat si curajos Tudor ista bre! -, caci il iubeam amarnic de tare pe atunci. acum, doar mustata si caciula aceea mare mi le amintesc. ha ha ha. aa, si mai stiu ca afost pe bancnota de 25 lei, pe vremea comunismului.

azi, am scris despre autonomiile din Romania secolului XIX-lea si XX- lea. m-a amuzat - cum se repeta istoria dom'le - cand am scris acolo ca, calmacamul (loctiitor de domnitor) - uite cum mai invat si eu ceva-, Nicolae Vogoride a falsificat alegerile din Moldova cand a fost ales Cuza domn (si ista domn cumsecade si frumos Alexandru Ioan Cuza - mare domn, si la propriu si la figurat-; imi placea uniforma sa;). am revazut rapid renumararea voturilor din toamna anului trecut. ma gandeam la galetile, pilotele, gecile date "cadou" de domnul Basescu, la sate, oamenilor pentru a-l vota. in ce tara traim! o tara in care se fura ciclic!

cam asta a fost... am mai scris cateva teze, am mai invatat ceva, am evoluat inca putin, am cunoscut 2-3 oameni ce m-au placut si cine stie cand vom avea nevoie unul de altul.

tot azi... am mers sa aprind o lumanare (pentru tatal meu, sa fie luminat si ocrotit) la o biserica foarte frumoasa, unde nu fusesem niciodata, pe strada Gutemberg.

La multi ani sanatosi si voiosi, Elene si Constantini!

am avut parte de carte...

obosita, pornesc spre scoala. cu ochii carpiti de somn, realizez ca nu sunt in stare sa-mi tin echilibrul pentru a citi in autobuz. dupa doua statii, se elibereaza un scaun. ma bucur ca un copil caruia i se permite sa manance a doua inghetata, si ma asez. scot lucrarile din geanta, le citesc, dar parca mi-e jena sa le corectez. asa ca, ma razgandesc fulgerator, si aleg sa citesc. mai am cateva pagini din volumul intai din "Idiotul" de Dostoievski (inainte de a adormi, citesc altceva). citesc, si citesc. pagina dupa pagina. imi vine sa ma intorc acasa si sa continui sa citesc. trafic infernal, ce azi ma bucura, caci am loc in autobuz si citesc.

ajung la scoala. am intarziat 10 minute. ma vede dnul director - o dulceata de om. "ce faci fata mea?'; "la scoala, am intarziat!" si am fugit sa iau catalogul.

o eleva mi-a adus o carte. imi promisese de ieri. "Femeia venita de sus" de Miron Scorobete, Editura Albatros. "Dna, sper sa va placa. Sunt mai multe povestiri. Sa stiti ca sunt cam triste". "Nu-i nimic, e genul meu. Imi plac dramele".

plec dupa doua ore (acesta imi e programul in ziua de joi). trebuie sa ajung la un curs de perfectionare. nu mai am timp sa ajung acasa. ma opresc sa beau o cafea la McDonald's. mai am 5-6 pagini. citesc. am terminaaaat!!!

ajung la curs. primim carti pe tema cursului, si anume, drepturile omului si ale copilului (accesati www.irdo.ro). m-am simtit ca la serbarile de final de an scolar, cand eram premiata.

bloguind, am gasit o postare a unui prieten drag si talentat, care m-a bucurat (ador barbatii care citesc!!!) si m-a emotionat: http://tu26dor.blogspot.com/2010/05/prima-carte-ultima-carte.html

maine imi reinnoiesc abonamentul la biblioteca metropolitana (fosta sadoveanu). nu mai tine! s-a ingrosat gluma. a venit vremea frumoasa (desi de dimineata am dardait bine de tot), asa ca, voi citi in parcuri.

seara frumoasa si lecturi placute!

la opera...

ma bate-un gand atat de puternic, incat sunt plina de vanatai. inca nu ma doare - daca nu se va indeplini nici de asta data -, caci e un gand cultural. nu va repeziti sa-l ucideti! va spun ca doream de mult sa ma caute. e visul ca vreau sa merg la opera, sa fiu ca in "Pretty Woman", sa ma entuziasmez ca un copil care merge pentru prima data cu bicicleta.
am fost acum cativa ani la Macbeth.
astept ca soarta sa-mi surada din nou.
"la opera, la opera, ce mai capodopera.."

accident (vazut prin prisma unui mestesugar)...

Căldura topeşte astfaltul, mirosul de smoală se ridică în aer şi îmi înfundă nările. Zi toridă de vară, cu plăcerile şi neplăcerile de rigoare. Soarele stă prins pe cer, nemişcat, ca într-o menghină, şi îşi întinde razele, parcă cerând iertare.
După o zi istovitoare, păşesc agale pe drumul ce mă poartă spre dulcea şi prietenoasa casă. Travesez paăculeţul, îndreptându-mă spre staţia de autobuz. Cu ideile învălmăşite în cap, cu sufletul trist că nu am timp să meşteresc cât aş vrea, cu gândurile la dragostea pierdută de curând, aud, ca prin vis, un zgomot foarte puternic, dar care mi s-a părut venind de departe. Mă opresc, întorc privirea şi observ cauza: un accident între două autovehicule. Matizul roşu are capota facută evantai, ca şi cum, un mare artist meşteşugar ar fi pliat foiţa de tablă cu mare migală. Dacia Nova are spatele destul de afectat. Zâmbesc privind efectul produs. Parcă ar fi dăltuită cu atenţie şi dragoste de mine. Chiar azi am meşteşugit la două maşini de epocă în miniatură.
Fumul motoarelor se înalţă spre cer, unduindu-se mai ceva ca duhul ce ieşea din Lampa lui Aladin.
Circulaţia este oprită, şoferii ies din vehicule, puţin speriaţi. Câţiva “Gură cască” stau adunaţi în jurul locului unde s-a produs accidentul. Le privesc feţele şi mă minunez de mimica variată ce poate fi realizată de muşchii chipului sau muşchii mimicii, mai exact. Gândul îmi fuge rapid la Leonardo da Vinci, care a împărţit şi măsurat cu minuţiozitate corpul uman. Oare cum ar descrie aceste fete? Ce o fi însemnat în viziunea lui: frumos, mirat, trist, taciturn, speriat, atroce?
Şoferii implicaţi în accident sunt răvăşiţi. Îşi plimbă la unison mâna prin par, şi îşi mângâie simultan barba. Parcă ar fi roboţi care execută comenzi bine înscrise într-un program.
Poliţistii ajunşi la faţa locului – într-un final – fac fotografii şi notează diferite explicaţii în carneţele viu colorate. Le-ar fi fost de folos nişte papirusuri, mă gândesc, amuzându-mă copios.
Mulţimea se dispersează încet-încet. Situaţia revine la normal, maşinile avariate sunt scoase pe marginea drumului, circulaţia se reia, poveştile celor doi şoferi curg şi iată aşa, se face artă şi literatură.
Privesc încă o dată maşinile cu formă de evantai, parcă îmi doresc să le întipăresc în memorie pentru a le reproduce cu dalta şi ciocanul într-o miniatură caricaturală.
Sună telefonul şi mă îndepărtez de loc, de maşini, de oameni… revin la lumea mea, visătoare şi totuşi atât de reală!

florile din viata mea...

ca niciodata, gerbera primita in dar de ziua mea inca rezista.

mergand pe principiul: "sadeste un pom, construieste o casa si fa un copil", am zis ca, e timpul sa incep cu inceputul.

ha ha ha. asa ca, de ziua mea, imi doream cu ardoare un copac. toate bune si frumoase. ingerii au dus lista cu dorinte acolo Sus, a fost analizata, si in dimineata zilei mele de nastere... primesc un arbust Weigela Rosea (poza din postare). fericita nevoie mare... citesc instructiunile si... sa plantez, deci. ok. dar la cat sunt de slabanoaga si la cat am sapat eu la viata mea de oraseanca - de aceea bunicul nici nu mi-a lasat mie mostenire la tara, le-a dat verilor mei harnici si nefitosi ca mine, care s-a scuturat de 10 ori de balegar, cu lacrimi cat nuca de cocos, de parca se darama lumea - nu am reusit sa sap groapa. radeti! va dau voie si astept oferte de lectii de gradinarit cu inima deschisa si rasplata in pupaturi si imbratisari si multe zambete. intr-un final, mamei i s-a facut mila de mine - fiica ei sensibiloasa -, si m-a ajutat.

a fost plantat arbustul drag.

acum, il ud si astept sa creasca. odata cu mine (am sa-i povestesc toate nebuniile mele de peste zi, sa-mi aminteasca la batranete, cand imi voi scrie memoriile si voi lasa cu gura de moarte sa se puna pe casa placuta cu inscriptia: "aici a trait si a scris, intre anii ... - ... , romanciera Claudia...." visez muuuult; iertati-ma).

casa... nu-mi permit sa construiesc... dar am ceva mostenit (baieti nu va ingramaditi- ha ha ha).

acum, pot trece la facut copil? ha ha ha.

toate la timpul lor. intr-o perioada atat de nebuna, ma rog pentru echilibru si liniste sufleteasca si timp. incerc sa zambesc. culmea, imi reuseste.

stiu ca, mai devreme sau mai tarziu, visele devin realitate.

P.S.: ca amuzament; de 8 martie am primit de la un elev, o orhidee superba. de fiecare data camd ma supar pe colegii lui sau le fac observatie, el ma intreaba: "Doamna, ce face floarea?" ma opresc, si rad. este atat de haios... ( e tot ce mi-a ramas din pasiunea de a preda... sa ii invat putin si bine; sa le fiu mama cateva ore la scoala; unii chiar simt asta si eu simt la randu-mi; si sper sa le mai fiu un an aproape, sa ii fac oameni).

de dragoste...

dragostea nu exista. e ceva amuzant, care te hipnotizeaza pe moment. dragostea ascunde ceva. o necesitate. dragostea are nevoie de atentie, mangaiere, vorbe alese, tandrete. uneori, poate te rasplateste. alteori, te injunghie cat mai adanc - sa mori sau sa nu mai ai puterea (nici macar curajul) - ca sa nu o mai cauti niciodata.

viata, te invata adesea ca dragostea e ceva fictiv, de care e cel mai indicat sa te feresti.

sunt oameni care te iubesc enorm, dar carora le impui teama... sunt oameni pe care ii iubesti de iti sare inima din piept cand ii vezi, dar stii ca au o alta dragoste. sunt oameni care te iubesc, dar sunt atat de departe, incat pana la tine dragostea lor se topeste.

sunt fericita ca am cunoscut multe chipuri ale dragostei... si, trebuie sa recunosc ca unele sunt hidoase.

nu mai caut dragostea cum o doream altadata...

dar, recunosc ca o astept sa vie ingenuncheata de dor si de regrete ca m-a abandonat candva...

litere

literele aleargă sprinten în faţa mea.
unele sunt gri închis,
altele au iz de apă de mare,
câteva au roşit, de emoţii,
sau de ce nu, de dor.
vreau să scriu şi nu stiu ce litere să aleg
ce cuvinte să alcătuiesc,
pe cine să descriu.
poate o frunză,
poate o iubire,
poate încerc să vorbesc în linişte cu ţărmul din literele albastre.

scrierea unui barbat ce m-a impresionat....

stiu, am invatat, ca barbatilor nu le place casatoria, actul ce ii 'leaga", sa poarte verigheta - desi mie imi plac tare mult barbatii pe degetul carora troneaza verigheta aurie; le da un aer de responsabilitate, maturitate, intelepciune - scuze, sunt usor visatoare-, si acum, plimbandu-ma pe bloguri, am descoperit o scriere ce m-a emotionat prin sinceritate si simplitate si frumusete si dragoste.

citez:

"A s-a căsătorit. M-am bucurat pentru ei. Am privit fotografii de la nunta lor, încântătoare, fără discuţie. Mă gândeam că eu şi S am avut atunci, cu ani în urmă, o cununie restrânsă, modestă. Nici măcar fotografii nu am făcut. Nu ştiu de ce, pur şi simplu nu am dat importanţă acestui lucru. Imaginile acelea, cu ai mei, cu noi doi atunci, au rămas doar de resortul memoriei. Nu prea aveam nici bani. Ea preda engleza la o şcoală, eu eram un bugetar oarecare. Ţin minte că îmi plăcea să fiu căsătorit, să port verighetă, mi se părea o chestie tare faină. Uneori mă uit cu tristeţe la palma stângă, la inelar. O vreme puteai observa dunga albă, semnul verighetei, urma ei, acum culoarea e uniformă, vechile urme s-au şters, rămân doar într-o cută a memoriei."

"Aseară mi-am dat seama că eu nu prea mai citesc. Nu citesc aplicat, cumulativ, să învăţ ceva. Citesc, atunci când o fac, ca să dezertez.
Oamenii, prietenii, necunoscuţii…şuvoiul neobosit al unei lumi de corpuri semitransparente, de lumini şi sunete şi parfumuri, chipuri ce vin din trecut, te traversează, merg mai departe decât prezentul tău sensibil, se proiectează acolo, în indefinibil, într-un fel de mister tăcut…scrisul e bun doar şi pentru simplul fapt că desface lucrurile, te ajută să vezi mai adânc, mai exact, mecanismele, firele subţiri, faliile, senzaţiile, ceea ce a adormit în tine, ceea ce se naşte în tine şi ţâşneşte înainte sau se ascunde ca un jaguar în desişul umed al junglei."

toate acestea, aici:

http://delaskela.net/

val vârtej în viaţa mea...

e o perioada nebuna nebuna. ma amestec in lucruri ce nu ar trebui facute acum.... asa cum eu imi doream candva atentie - caci acum am obosit si simt nevoia sa stau putin cu mine sau si mai bine sa dorm-, altii imi cer cu inversunare timp din viata mea. ma credeti ca nu am? nu am timp sa mananc -poate doar pe strada, insa, asa cum imi invat si elevii, nu e frumos sa mananci pe strada-, ajung sa simt cum imi scade glicemia, iau repede un Snickers de la primul chiosc si imi incarc bateriile. sunt prietene care se roaga de o saptamana si mai bine sa ne vedem... si nu am timp. umblu cu felicitari in geanta, pe care nu reusesc sa le pun la posta. ieri, intalnind in drumul meu o cutie postala, am azvarlit in ea o felicitare - desi era deja 14 mai, iar sarbatorita era pe 13 mai (noroc cu e-mailul trimis la timp).

citesc in autobuz si in metrou pentru a economisi timp. trimit mesaje cand sunt in statii. fructific timpul la maxim... si ma intreb de ce?

am vazut "Livada de visini", de Cehov, la National. Intoarcerea in casa natala dupa ani, starneste amintiri dulci. Costumele Maiei Morgenstein sunt senzationale. Mirosul de pudra divin. Sa stai in primul rand... e adrenalina. Albulescu, batran, dar profesionist. Dragostea cu prezenta ei dificila ca intotdeauna.

acasa, sufletul mi-e ravasit de indoieli si temeri, decizii grele, poate neinspirate... adorm, si imi doresc sa ma odihnesc pana tarziu.

elevii imi spun ca sunt o profesoara rea, caci le dau note mici. am dat un 4 unei eleve de clasa a V-a si a facut show: a plans in fata cancelariei, a daramat pe holul scolii un exponat, a tipat in fata scolii ca a luat 4 la biologie. vin cu nerusinare sa cerseasca note... nu suport asta; nu suport obraznicia si cerseala. stiu ca, peste ani, imi vor multumi pentru comportamentul meu de acum.

decalogul lui Paler

pana nu demult, imi doream atentie. in ce sens?! atunci cand vorbesc cu cineva sa fie acolo, cu mine in discutie. obosisem sa mai astept. de ceva vreme, primesc atentie... oameni care isi amintesc ca imi place Paler - si am primit de ziua mea mailuri cu citatele sale -, altii isi amintesc ca le-am spus candva ca am facut voley in scoala generala.

ma bucur... si zambesc de fiecare data cand observ ca se poate ca cineva sa fie interesat de ce spun.

pentru ca am terminat de recitit "viata pe un peron" de Octavian Paler, m-am gandit sa afisez decalogul ce apare in primele pagini ale cartii. iata-l:

"prima porunca: sa astepti oricat.

a doua porunca: sa astepti orice.

a treia porunca: sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.

a patra porunca: sa nu numeri zilele.

a cincea porunca: sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.

a sasea porunca: repeta ca nu exista pustiu. exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.

a saptea porunca: nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.

a opta porunca: daca gandul asta te ajuta, nu cauta sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.

a noua porunca: binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.

a zecea porunca: aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota."

De fiecare data cand sunt in dificultate, apelez la el.

Folositi-l cu incredere....

“ Greseala oamenilor a fost ca niciodata nu s-au priceput sa se uite langa ei. Li s-a parut ca daca fericirea exista, ea trebuie sa fie inaccesibila sau, oricum, foarte greu de atins. Dincolo de orizontul lor.”

"asteptarea este o meseria pe care o inveti, asa cum pictorul invata sa-si amestece culorile”

“ Viata însasi e o stare de tranzit între nastere si moarte… un peron unde te zbati sa ocupi un loc într-un tren… esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra… altul e necajit ca a ramas în picioare pe culoar… altii nu reusesc sa se prinda nici de scari, ramân pe peron sa astepte urmatorul tren… Si fiecare uita, poate, un singur lucru… ca trenurile astea nu duc nicaieri… cel care a ocupat un loc la fereastra este, fara sa stie, egal cu cel care sta în picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu urmatorul tren… în cele din urma se vor întâlni toti undeva, într-un desert, unde chiar sinele se transforma în nisip… în loc sa se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calca în picioare, îsi dau ghionturi…”

încăperi....

încăperi
stau întinsă pe covorul verde din sufragerie.
privesc spre sufletul meu
şi observ podul care îl uneşte de sufletul tău.
deasupra noastră e curcubeul.
pietrele cenuşii din râul cu apă rece
scot sunete vesele care se adună în privirile noastre.
e din ce în ce mai cald.
mâinile tale îmi ating chipul
şi îmi şterg broboanele de sudoare.
paşii tăi sunt tot mai grei
şi îi aud cum se îndepărtează.
eu mă întorc
şi ajung tristă şi melancolică
pe covorul verde din sufragerie.

melcul

cu durerile si grijile si rautatile in spate
pornesc spre livada de visini.
sunt un melc cu cochilie moderna,
usor spiralata si cu fereastra larga spre viitorul senin.

piciorul elegant, frumos construit de zeul artei,
aluneca agale spre visul de la capatul tunelului.
dâra stralucitoare lasata cu truda in urma,
contine sidef si iubire, cantec de dor si idealuri marete.

alb si negru

Cand am vazut aceste poze – realizate de mine alb negru din greseala – am inteles ce trista ar fi viata alb si negru.
Privesc in jur si ma bucur de petalele colorate. Zaresc verdele frage al firului de iarba, verdele copt al frunzelor si verdele etern al acelor de brad. Ador puful “galben ca de pui”, iubesc merele golden, imi plac portocalele. Am iubit “doi caprui”, dar nu am nimic impotriva celor negri sau albastri ca seninul cerului. Ma gandesc care sol e mai fertile? Cel brun sau cel roscat? Care struguri sunt mai gustosi: albi sau negri? imi place rosul sangelui de dragoste colorat… imi doresc sa am sange albastru… vreau sa am ochi cameleonici… as vrea sa fiu creola… vreau sa simt multitudinea de culori a vietii.
Observ cat de colorata este viata… cu oameni fel de fel… cu dragoste de multe feluri…
Ieri, o colega a venit sa se planga la mine de fostul iubit, care a parasit-o miercuri seara… “off.. nu te pot ajuta. Stiu ce inseamna asta. E al naibii de dureros. Nu am fost jignita in felul acesta de nimeni, dar stiu cat e de grea o despartire.” aa intreb… ce a adus-o spre mine. Nu comunicam foarte mult. Ba ea e chiar maestra in ale sufletului, psiholog fiind. Pana la urma, toti suntem oameni, cu un suflet care doare din cand in cand. Cu totii am iubit odata sau vom iubi odata.
Alb si negru. Cred ca pot striga “evrika!!!” – acesta e principiul pe care se bazeaza barbatii. Daca ei sunt fericiti e alb, daca nu sunt fericiti te lasa cu ochii In soare, cu sufletul franjurat, cu sangele fierbind de dragoste si ura si regrete si suspine. Ei renunta pentru ca asa e normal… fara explicatii, fara cuvinte de legatura.
Am descoperit asta tarziu. Acum zambesc… caci stiu lectia.
De ziua sufletului meu…. multi din acesti “macho man” si-au amintit de mine… sa ma bucur? Sa imi pun intrebari? Nu… totul are un rost. probabil am fost OM… mai mult decat prietena... iubita… toate se intorc in viata asta… mai devreme sau mai tarziu.
Cam bat campii… dar, observ ca viata mea sau eu m-am schimbat mult… datorita oamenilor ce au aparut pâş – pâş în orizontul meu. Aveam moment de nerbadare pe care nu le puteam controla. Aveam stari de invidie ca scriu mai frumos si sunt mai laudati decat mine. Aveam stari de gelozoe nebuna desi nu era cazul si rostul. Toate acestea, timpul, omul, m-au facut sa inteleg cine sunt… ce valori am, ca nu le pot avea pe toate, ca nu pot fi peste tot in acelasi timp, ca sunt speciala in felul meu, draguta si nu frumoasa, uneori extrem de rea si greu de suportat…
Da, viata nu este alb si negru, este atat de colorata… incat realizez ca nu stiu toate nuantele vietii, sesizate sensibil de pictori si muzicieni…
Multumesc oameni dragi care m-ati invatat asta! Sunteti aici pe blog… sunteti acolo in sufletul meu… sunteti in gandul si rugaciunile mele… sunteti mereu in preajma mea…
DACĂ AVEŢI UN VIS, DAŢI-I O ŞANSĂ DE A FI REALIZAT.
(RICHARD DEVOS)

Nisipurile de Aur... weekend

vis implinit

candva, imi doream sa ajung mare si sa-mi rasplatesc mama pentru educatia ce mi-a daruit-o, pentru sacrificiile facute ca sa devin un om respectabil.

nu stiam daca voi reusi vreodata, dar, cand ma asteptam mai putin, am plecat intr-o excursie la mare, la Nisipurile de Aur, in care mi-am luat mama. a fost prima ei iesire peste hotare, i-a placut si eu m-am simtit implinita. mi-a multumit si s-a bucurat ca un copil. am fost emotionata.

mare, nisip, viata, cer senin, soare, culoare, verde de diferite nuante, pescarusi, crabi, scoici, meduze... ne-au fost prieteni pentru doua zile.

ne-am intors optimiste si incarcate de frumos si liniste si bucurie ca am putut vedea armonie si viata diversa din jurul nostru...

ne-am intors pe o ploaie infernala, cu nori fiorosi, gri inchis, cu forme de dinozauri si monstri, dar am ajuns cu bine...

adulmec...

obosita si sfasiata de dor nebun de iubire, adulmec mirosul de ars al aerului... mangai incet firele de iarba, caci simt ca au nevoie de atentie. au fost zdrobite de pasii grei ai oamenilor rai. citesc atatea povesti de iubiri febrile si nerezolvate. nici lui nu-i e bine, mie nici atat. e asa departe, iar eu simt cum peretii inimii se darama putin cate putin. intr-o lume in care nimic nu mai merge, oare dragostea are putere sa salveze ceva? de as fi implinita, as avea un scop sa lupt. insa, acum ma multumesc cu putin. stiu ca pot salva oameni... stiu ca ma pot salva... din mizeria asta. cum? scriind. imi voi crea o lume speciala, cu oameni alesi pe spranceana, cu iubire multa in jurul meu (ea dospeste in fotografia de mai sus), cu veselie in toti porii, cu muzica si alint pentru suflet.

timpul uita sa mai miste minutarul. clipele iubirii ce mi-o doresc cu inversunare - si stiu ca e aproape sau cel putin pe drum - sunt calme si frumoase si imi surad timid.

adulmec dorul si rasul cristalin al omului care vine pe drumul inimii mele.

adulmec speranta de implinire si voie buna ce sta la panda acolo, dupa norul acesta in forma de delfin.

adulmec sansa de a fi cine vreau si acolo unde este nevoie de mine...

adulmec parfumul florilor de mai, luna minunata in care am fost creata de maestrul Dumnezeu...

plec sa adulmec mirosul marii si al mangaierii valurilor tulburi si triste...

principesa Margareta

cine nu a visat sa fie printesa pentru o zi? zilele trecute am mers la Capsa, si chiar ma gandeam cum ar fi sa port o rochie de bal si sa cobor acele scari frumoase.
soarta mi-a suras. azi, am stat aproape de principesa Margareta, de o finete si bun simt special.
imbracata frumos,cu un taior inflorat si ofusta de un albastru frumos, cu geanta micuta roz-violet, si pantofi albastri, cu timiditate a cerut un pahar cu apa, si a ascultat povestile noastre, ale povestilor, la lectia "Arc peste timp" - profesori pensionari versus profesori tineri.
concluzia: pentru a fi profesor este esential sa iubesti copiii si sa iubesti meseria de profesor. e o meserie ce te solicita enorm psihic, dar daca 3-4 elevi invata si te saluta peste ani pe strada, te simti un om implinit.
a fost o zi speciala... in care am invata ca finetea este extrem de importanta.

la aniversara...

Am mai crescut putin… se pare ca desul de mult in ochii unora. Am ras cu pofta adevarata azi, cum de mult n-am mai facut-o. mi s-a facut in cancelarie portretul de taur muncitor si pasional in iubire. Am socat cand am marturisit adevarata varsta. A fost o zi de poveste cum nu am mai trait de ani buni. Simt ca a fost o zi luminoasa ca sufletul meu. Fara nori, fara probleme, la implinirea unei varste mature care ma va salva si ma va purta acolo unde vreau si e nevoie sa ajung.
Am fost sunata si felicitata de elevi dragi, de oameni care au fost pasageri in viata mea, atat de trecatori incat am fost uimita ca si-au amintit ca ieri, a fost ziua mea.

cine sunt eu? Se pare ca sunt un om bun, interesant, care am lasat o raza de soare, un zambet, o samanta de frumos, acolo undeva in sufletul sau in mintea unor oameni. Mi-e teama. Teama sa nu dezamagesc. Cu toate acestea, azi, in jurul meu, s-a asternut o plasa de liniste si incredere ca am atins etapa intelepciunii ce ma va salva pe mine sip e cei dragi mie, care imi sunt in preajma.
Am primit mesaj chiar si de la BCR! A fost cel mai “profesional” mesaj dintre toate.
Sunt oameni care vad in mine “bunatatea, puterea de a face lucruri frumoase”… si, incerc sa le vad in oglinda. Cu exceptia unor ochi mari, frumosi si extreme de sincere… nu vad mare lucru…
Un mesaj primit, care m-a pus pe ganduri… este acesta: ”tu esti un dar pentru aceasta lume, o lucrare de arta, divina, semnata de Dumnezeu”.

Mi-au dat lacrimile, asa ca va las, si va promit ca veti auzi numai lucruri frumoase de la mine.

sufletul meu

Suflet la dospit.... si creste atat de frumos si bine...

La primul cantat al cocosului, sufletul meu infloreste, asemenea unui iris, floare ce caracterizeaza stapana lui in horoscopul floral. La al doilea cantat, sufletul intinereste si se imbogateste. La al treilea, sufletul realizeaza ca a mai trecut un an peste el si nu este inca obosit, din contra, este optimist, stie ca poate sa daruieasca mai mult, a inteles ca poate crea frumos din nimic… cuvinte sincere, lucruri marunte, flori si iubire…
Au trecut ani buni peste el… si este an de an mai puternic, mai semet, mai activ si mai iubitor. Sufletul meu canta pe zi ce trece mai placut… oamenii buni il vad… am evoluat sufleteste si asta ma bucura. Am ajuns la stadiul in care merit sa pasesc la un alt nivel de viata. Am crescut putin cate putin, cu greu. Am dat adesea inapoi, am stat la caldura si am crescut din nou, cu teama, dar m-am ridicat. Am intalnit oameni frumosi si calzi si blanzi si rabdatori in calea mea. unii m-au invatat sa merg din nou… altii mi-au dat lectii de dictie – cica as avea voce frumoasa-, altii m-au invatat sa-mi cultiv zambetul… altii mi-au facut operatie pe suflet deschis si am inceput sa scriu povesti – bune sau mai putin bune-, si poezii fara talent… si sufletul si neuronii s-au jucat si le-a placut extreme de mult.
Sufletului meu ii plac copiii… si plangea de dorul lor, si i-a cerut stapanei sa se intoarca la scoala. Si ei ii lipseau, asa ca, a hotarat sa revina la catedra. Si chiar daca se chinuie impreuna, sufletul mai are o raza de speranta in buzunarul de rezerva, si stie ca in vara, copiii vor fi fericiti cu o astfel de profesoara in viata lor…
Am intalnit si oameni care mi-au folosit sufletul, ca niste hoti, pentru o perioada de cateva luni, apoi au dat bir cu fugitii, de frica sa nu-mi plateasca dobanda. Acest “furt” m-a facut mai puternica, iar sufletul a inteles ca trebuie sa fie si mai frumos si mai bland si mai senin, si sa nu mai fie vizibil decat pentru oameni deschisi si veseli si sinceri si darnici… de frumos… de vise… de iubire… de alint… de mangaieri.
Azi, este ziua sufletului meu! Ii doresc sa fie mai bun, mai curat, mai senin, mai talentat si mai vesel pe zi ce trece. La multi ani, suflet drag!

DA, MERIT SI VOI MERITA SI VOI PRIMI

am aflat azi, ca nu am bun simt si respect fata de oamenii in varsta. sunt atat de calma - Dumezeu mi-e martor ca nu despre mine se vorbeste in aceste cuvinte - incat nu comentez. am ajuns la facultate... dupa trei ani in care am dus acelasi referat de 3 ori si niciodata nu era citit, profa mi-a reprosat ca nu am avut bunul simt sa-i arat ce am publicat. "sunt referatele pe care le-am sustinut pana acum, doamna!". e vorba de timp cheltuit, de bani, de energie, chiar si un minim efort intelectual - nu ma dau mare ca am facut cine stie ce -. nu pot sa-mi bat joc de mine. e necesar sa finalizez, bine sau mai putin bine munca mea de pana acum.

sunt la mana ei, nu mai spun ca mi-a cerut sa ii duc luni un referat care l-am tot dus din mai anul trecut... si in martie inca o data... nu vreau sa fiu rea si sa discut despre sistemul din Romania. profesori capabili nu pot fi conducatori de doctorate, ia cei care nu stiu ce si cum, au cate zece doctoranzi.

usor usor, ajung la biserica. vreau sa las un acatist. preotul ma vede si-mi face semn sa merg sa le citeasca. la final imi zice zambind (zambetul mi s-a intiparit pe retina): "Claudia, cred ca te-ai rugat pentru 100 de oameni." zambesc! nu sunt 100... dar nu i-am trecut pe toti. Ha ha ha.

cobor la metrou. pe peron, ma gandeam la zambetul preotului si la numarul oamenilor pe care ii cunosc. in acest timp, sunt inconjurata cu privirea de o tanara cam la 20 de ani. intr-un final, isi face curaj si vine spre mine. "buna ziua, ati fost profesoara la liceul X?". "da, raspund zambind". sa va spun ca stia tot despre mine? nu are sens. "am observat ca nu v-ati casatorit. m-am uitat la mana dvs." "nu inca, raspund. toate la timpul lor." "ma bucur ca v-am intalnit. mult succes in continuare." ea, studenta in anul IV, la industrie alimentara - ceva de genul.

acum, ma gandesc: "cred ca am fost un profesor bun daca elevii ma opresc pe strada si imi vorbesc". sau mi s-a urcat mie la cap succesul. glumesc!

...

la scoala unde predau sunt intrebata zilnic daca am copii... dar cand voi face? "curand... foarte curand... mai curand decat ma asteptam".

viata e atat de frumoasa... iar eu simt ca sunt pe zi ce trece mai frumoasa sufleteste, mai blanda, mai inteleapta, mai pregatita pentru schimbarile ce ma asteapta... le simt... si le primesc cu bratele deschise si zambete si voie buna.

orice tacere e urmata de o avalansa de sunete marete...

orice tristete e urmata de clipe de bucurie nemasurata...

orice lacrima aduce zeci de rasete...

zi frumoasa

somn linistit si leneveala tarzie...

inviorare si zambete. drum spre facultate. plimbare prin gradina botanica. gasesc un sotron, privesc stanga si dreapta, si sar fericita. profa nu este. uraaa... ce bine! (pe naiba; alt drum, alta distractie). lectura la umbra castanilor infloriti. mi-e atat de bine!

pasesc alene spre universitate, in dreptul viorii imense construite (nu stiu cand, totul e pe repede in Bucuresti; apar si dispar statui peste zi).

intalnire cu un om drag, care nu uita de sufletul meu - adesea trist si nemultumit -, dar care se rasfata permanent.

ma indragostisem de cuvantul "crochiu". am scris niste versuri... cineva cunoscator mi-a spus de Tia Peltz... iar azi, am primit un volum de crochiuri realizate de aceasta, "Crochiuri din inima mea". Ma simt o femeie norocoasa! am mai primti un semn de carte pentru colectie, o vedere pentru colectie, si un colier adus din Asia, de la Capadocia. Am rasfoit un album cu fotografii din Asia... am fost incurajata...si a fost o dupa amiaza cu soare si natura.... cu oameni buni si culti in viata mea. si uite asa mai invat si mai calatoresc in lumea asta larga. e minunat sa intalnesti oameni care cred in tine si te invata in permanenta ceva... dar mai ales ca poti.

seara cu ingerii aproape!

botez si Capsa

doar ce m-am demachiat si am deschis calculatorul sa va povestesc... de fapt, sa notez in jurnalul meu trairile de azi. merita!

am fost la botezul a doua fetite gemene, minunate, frumoase si cuminti. eu sunt fascinata de astfel de evenimente (nuntile au inceput sa ma cam chinuie in schimb) si am mers cu o frecventa sporita. dar azi, am participat la o slujba asa cum se face, banuiesc. divina... simteai cum te patrunde fiecare cuvant, preotii aveau har. chiar mi-a placut! mi-am revazut colegi de la institut, care s-au bucurat sa ma vada. si eu care cred ca nu insemn nimic pentru nimeni. pana am gasit biserica (era un cartier necunoscut al Bucurestiului, dar linistit si cu multa verdeata Titan-Balta Alba) am ajuns la vreo doua si m-a impresionat numarul mare de familii tinere cu copii micuti la biserica. in timpul botezului, a venit o mamica cu un pusti de 3 ani, si imi spune: "ii place biserica foarte mult... ar vrea sa vina zilnic daca se poate". am gandit: "sunt sanse sa fie si generatii bune in viitor".

....

apoi, am ajuns la CAPSA, la aniversarea de 18 ani a unei eleve dragi mie! (din nou mi-am revazut colegi profesori... care s-au bucurat sa ma vada; am aflat ca sunt 'barfita".. ma intrebau daca am fost in Franta ca asa se vehicula... eoi, bione ca se stie de bine; ha ha ha).

Capsa... Calea Victoriei... istorie... eleganta... poveste... baluri...

am primit mape cu istoria locului....

a fost o dupa amiaza frumoasa.... am redescoperit locuri frumaose ale orasului meu natal... am mers pe jos si a fost placut....

Adunări…

am adormit citind Octavian Paler. cuvintele “sa nu iti fie teama decat de oameni” au pus stapanire pe mine.
asa-mi vine cateodata, sa dau cu cuţâtu-n piatra…

nu am fost cand s-a impartit norocul. am ajuns cand s-a distribuit sensibilitatea, si mi-a turnat Dumnezeu de s-a saturat. a adaugat apoi, ca sa-si dreaga greseala, si ceva istetime.
vorbesc mult si fara sens probabil. vreau sa spun multe si sigur nu voi spune nimic. incerc sa fac multe si nu imi reuseste nimic. mai bine as dormi mult si bine, mi-as odihni neuronii si cu siguranta as fi fericita si impacata cu mine.
mi-am dorit sa scriu, si scrierile mele sa ajunga la sufletele oamenilor. dar prostiile mele au suparat si m-au indepartat de multa lume. am iubit oamenii, crezand ca daca sunt tot timpul acolo, cu un gest, o vorba, o imbratisare, le va fi mai bine. i-am sufocat si sunt care pe unde, cautand oxigen.

sunt singura… si mi-e atat de rece si frica…
am ales sa stau in banca mea… si cand cineva are nevoie stiu sigur ca ma va gasi. pana intr-o zi, cand voi disparea cu totul, tiptil tiptil, cu zambete cu tot. oare ma va regreta cineva? noroc ca e criza... nici statuie nu mi se poate face.

fac adunari… cati oameni am cunoscut in 30 de ani de viata? ohoo…. destui…. multi, m-au ajutat enorm, de la mii de km distanta, fara a ma cunoaste. unde se invata oare sa citesti in suflete sau in zambete? altii au fugit ca potarnichiile cand am cazut si am avut nevoie de o mana sa ma ridic. altii, mi-au mai zis si un cuvant urat stiind ca asta va pune capac sufletului meu (am spus ca sunt exagerat de sensibila).

aceste zile sunt foarte importante pentru mine. atatea amintiri si bucurii si tristeti imi readuce luna mai, incat acum plang, acum zambesc… sunt atat de obosita… incat nu ma pot bucura decat cu greu ca sunt in viata si fac ceea ce imi place. de exemplu, azi, este ziua tatalui meu… si imi e putin dor de el... sau poate mai mult? In ce se masoara dorul? Dar sunt o fata educata si ii respect intimitatea si dorinta de a nu mai sti de noi.
realizez ca mi-e frica. sunt o laşă. mi-e frică de distanţă… mi-e frică să plec de aici spre fericrea care ma aşteaptă undeva acolo… sau poate dincolo.
mi-e frica… caci, desi incerc sa ajut si sa fac fapte bune – adesea imi ies -, astept ceva in schimb, macar atentie, si stiu ca voi fi pedepsita. cat sa mai astept? rabdarea m-a chinuit mereu… incerc sa o invat si nu se prinde deloc de mine. e singura materie la care nu am trecut in atatia ani de scoala, scoala vietii.
mi-e frica sa nu pot realiza tot ce imi doresc…
mi-e frica caci simt ca nu mai am timp… pentru toate….
mi-e frica de faptul ca Dumnezeu m-a uitat… nimic nu se mai intampla in viata mea…
sunt un taur ranit, care maine va fi puternic. Sunt Pasarea Phoenix care renaste din propria cenusa…

..primit pe mail "O si UN"

E destul de misogin, dar... e dragut:

Un barbat analizeaza articolul nehotarat din limba romana...

"Stau si ma gandesc: oare e intamplator faptul ca tot ce denumeste ceva care te enerveaza, te pune in pericol, sau te distruge pare a fi FEMININ? Iar apoi tot ce ne alina, ne bucura si ne mai da un tzel in viata este de natura MASCULINA?Voi, femeile, sunteti O ploaie, O zapada, O grindina, O furtuna.
Noi suntem UN soare, UN timp frumos, UN paradis. Stau si ma uit, chiar nu aveti noroc: O bucatarie, O vesela, O matura, O caldura, O mizerie. Noi suntem UN repaus linistit intr-UN fotoliu confortabil, citind destinsi UN ziar si ascultand UN jurnal, asta daca nu veniti voi sa semanati O discordie sau sa ne faceti O sicana.
Voi, femeile, va dati mari ca aveti O telecomanda, dar priviti la UN televizor, unde noi alegem UN post care il dorim.
In trecut, pentru a face calcule aveati O numaratoare prapadita, acum barbatii au inventat UN calculator. Si ceea ce va defineste, sexul, tot UN sex se spune si niciodata O sex. Cand va simtiti bine, traiti, nu-i asa, UN orgasm, iar daca o dati in bara va alegeti cu O frustrare.

Voi puteti avea O carte de credit, dar aceasta nu inseamna nimic fara UN cont. Ce poate provoca O problema care se poate transforma intr-O catastrofa? O eroare de pilotaj, O pana de benzina, O proasta vizibilitate, O intrerupere de curent.
Voi pentru a ne inrobi doriti O casatorie, dar exista si eliberarea care este UN divort. Este limpede ca limba romana a fost inventata de UN barbat, care nu v-a avut deloc la suflet!!!!

semne de carte

iata cu ce mi-am ocupat putinul timp liber pe care l-am avut in ultimele doua zile. au fost realizate pe fuga... sper ca pot face si mai frumoase.

lecturi placute va doresc!

intre vis si realitate

eram intre vis si realitate. am vrut sa ma ridic, cand, deodata, in fata mea, curcubeul si-a intins bratele si a deschis o fereastra mare. dincolo de ea, era o casuta simpla, taraneasca, cu perdele albe, crosatate, asa cum desenam cand eram eleva. totul era asa frumos colorat si vesel. pasarile cantau adevarate opere. florile discutau cu mare verva intre ele. norii erau asa linistiti, de unbleu pal. curcubeul li s-a alaturat. m-a luat de mana, si mi-a oferit un loc pe un sezlong rosu. m-a imbratisat cu bratul format din galben si orange. bratul cu verde si albastru statea relaxat pe spatarul sezlongului. m-a rugat sa privesc lumea.

-vezi ce tristi sunteti? te-am adus sa vezi si sa iei masuri tu zambesti. esti printre putinii oameni care fac asta din suflet, neconditionat, sincer!

-nu pot sa fac minuni!

atunci, o stea, ascunsa dupa o perdea din voal sidefiu, imi sopteste:

-esti ca un inger... seara, inainte de culcare, roaga-te ca oamenii din jurul tau sa invete sa zambeasca. transmite lectia zambetului. tu POTI! ai uitat ca ai creat sloganul "zambete si bucurii"? iti apartine.

-multumesc, stea vorbitoare, am sa te ascult.

m-am odihnit pe curcubeu, am adunat culoare, si stiu ca maine voi avea o zi albastra, imbracata in violet.

credeti in visele voastre... dati-le viata... se poate!