marți, mai 4

DA, MERIT SI VOI MERITA SI VOI PRIMI

am aflat azi, ca nu am bun simt si respect fata de oamenii in varsta. sunt atat de calma - Dumezeu mi-e martor ca nu despre mine se vorbeste in aceste cuvinte - incat nu comentez. am ajuns la facultate... dupa trei ani in care am dus acelasi referat de 3 ori si niciodata nu era citit, profa mi-a reprosat ca nu am avut bunul simt sa-i arat ce am publicat. "sunt referatele pe care le-am sustinut pana acum, doamna!". e vorba de timp cheltuit, de bani, de energie, chiar si un minim efort intelectual - nu ma dau mare ca am facut cine stie ce -. nu pot sa-mi bat joc de mine. e necesar sa finalizez, bine sau mai putin bine munca mea de pana acum.
sunt la mana ei, nu mai spun ca mi-a cerut sa ii duc luni un referat care l-am tot dus din mai anul trecut... si in martie inca o data... nu vreau sa fiu rea si sa discut despre sistemul din Romania. profesori capabili nu pot fi conducatori de doctorate, ia cei care nu stiu ce si cum, au cate zece doctoranzi.
usor usor, ajung la biserica. vreau sa las un acatist. preotul ma vede si-mi face semn sa merg sa le citeasca. la final imi zice zambind (zambetul mi s-a intiparit pe retina): "Claudia, cred ca te-ai rugat pentru 100 de oameni." zambesc! nu sunt 100... dar nu i-am trecut pe toti. Ha ha ha.
cobor la metrou. pe peron, ma gandeam la zambetul preotului si la numarul oamenilor pe care ii cunosc. in acest timp, sunt inconjurata cu privirea de o tanara cam la 20 de ani. intr-un final, isi face curaj si vine spre mine. "buna ziua, ati fost profesoara la liceul X?". "da, raspund zambind". sa va spun ca stia tot despre mine? nu are sens. "am observat ca nu v-ati casatorit. m-am uitat la mana dvs." "nu inca, raspund. toate la timpul lor." "ma bucur ca v-am intalnit. mult succes in continuare." ea, studenta in anul IV, la industrie alimentara - ceva de genul.
acum, ma gandesc: "cred ca am fost un profesor bun daca elevii ma opresc pe strada si imi vorbesc". sau mi s-a urcat mie la cap succesul. glumesc!
...
la scoala unde predau sunt intrebata zilnic daca am copii... dar cand voi face? "curand... foarte curand... mai curand decat ma asteptam".
viata e atat de frumoasa... iar eu simt ca sunt pe zi ce trece mai frumoasa sufleteste, mai blanda, mai inteleapta, mai pregatita pentru schimbarile ce ma asteapta... le simt... si le primesc cu bratele deschise si zambete si voie buna.
orice tacere e urmata de o avalansa de sunete marete...
orice tristete e urmata de clipe de bucurie nemasurata...
orice lacrima aduce zeci de rasete...

2 comentarii:

Irina Cristina Baby spunea...

Va urez din suflet un sincer si calduros LA MULTI ANI! draga doamna profesoara! Sunteti cea mai tare!! Multa multa sanatate si fericire!!!! Va pup si va imbratisez cu drag!!! >:D<:*

DoarEu spunea...

Multumesc Irina!
Asta da surpriza. Nici nu stiam ca imi citesti blogul.
Nu stiu cat de tare sunt, dar ma straduiesc sa nu ma topesc!
Zambete si mii de pupici voiosi si frumosi ca tine!