Instiintare

Cu durere in suflet si lacrimi in ochi - acum cand vad ca, tot mai multi oameni imi citesc povestile si blogurile - va instiintez ca: NU MAI AM MULT DE TRAIT. Nu stiu cat: o zi, o saptamana, un an... hai, poate doi.

De v-am suparat, imi cer iertare. Am facut poate lucruri nesabuite in ultima vreme... mi-am incalcat principii... dar nu regret. Am cunoscut oameni speciali... si am incercat sa nu ma indragostesc (dar am tinut la ei enorm de mult); am vrut sa ma compar cu femei ce au fost inaintea mea in viata aceluiasi barbat... si am inteles ca, fiecare e "altceva"; am incercat, uneori cu disperare, sa fac multe: sa scriu, sa citesc, sa ascult muzica, sa invat cat mai mult, sa ma intalnesc cu toti prietenii mei, sa imi educ elevii, sa ofer zambete si imbratisari, bucurie si speranta, incredere si voie buna, sa dorm cat mai putin, sa calatoresc, sa vad marea iarna... si mai o lista lunga cu vise.

Incerc sa finalizez doctoratul, pentru ca numele meu sa ramana in stiinta. Ha ha ha. Am ceva articole publicate pe ici pe colo.... deci, ma pot declara multumita.

Va cer - cu ardoare - sa ma pastrati in memorie cu partile mele frumoase, artistice, cu spiritul meu de gluma, cu zambetul meu- vesel sau trist, dar ZAMBET.

Bucurati-va de viata! La maxim....

Pariu cu viaţa

Dacă viaţa îţi întoarce spatele, prinde-o de fund. Continui: dacă viaţa îţi dă o palmă, întoarce şi celălalt obraz. Dacă viaţa te dezamăgeşte, nu te supăra pe ea, nu-i purta ură. Mai bine, demonstrează-i că poţi.

Când eram mai mică, puneam - din comoditate - aţă lungă în ac. Mamei nu-i plăcea. Îmi spunea mereu că mă voi căsători departe. Bine, pentru mama departe înseamnă şi un alt cartier. Ha ha ha. O colegă îmi spune într-o zi: "Nu ştiu de ce nu îţi cauţi bursă în străinătate. Eşti la doctorat şi, nu vezi că nu se leagă nimic aici personal pentru tine? Poate cel sortit e acolo, departe." Nu, nu pot să plec.... am aici "familie", prieteni, oameni care mă apreciează şi mă cunosc mai bine decât eu însămi... Nu pot şi cred că nici nu vreau.

Însă, mă gândesc de ceva zile... să plec din Bucureşti. E un gând de-al meu. Aş vrea să mă titularizez în alt oraş: Timişoara, Oradea, Braşov, Piatra Neamţ. Nu i-am spus mamei... şi nici surorii. M-ar desfiinţa din start. Mi-ar spune că toţi vin în capitală, iar eu plec.

Nu ştiu, dar simt că îmi va face bine o schimbare de peisaj. Simt că iubesc AICI şi sunt iubită ACOLO.

Nimic nu e întâmplător.... noaptea dintre ani am petrecut-o în alt oraş: Constanţa. Posibil ca ăsta să fie un semn de "mişcare"... aşa, să nu-mi stea norocul.

Pun pariu cu viaţa că, se va întâmpla un miracol şi o transformare frumoasă în mine.

Cochetaţi cu viaţa... gâdilaţi-o.... luaţi-o de braţ şi spuneţi-i TU... dansaţi cu ea, chiar dacă nu cunoaşteţi paşii.

... ieri

.... zi cu rasfat, muzica, lectura, telefon de la o persoana draga ce m-a spus ca m-a visat. Intreb, cu emotie in glas: " E de bine?". Raspunde: "Da, cred ca te vindeci." Zambesc. E una din persoanele care cred in mine, in ceea ce fac.

Bloguiesc putin, ascult o melodie frumoasa, vad un filmulet cu un iepuras dragut - imi amintesc ca treuie sa finalizez povestea cu iepurasul - ma pregatesc sa plec la lansare de carte. Carte de poezie. Mereu mi-a placut sa recit, dar nu sa scriu poezie. "Iubirea e pe 14 februarie" se numeste cartea, contine 56 de poezii + 1 (pe care o voi scrie eu). Editura Vinea, care implineste anul acesta 20 ani.

Insotita de o prietena, indrumate de oameni amabili, gasim locatia - un club. Nu suport spatiile fara geamuri... dar acum, hai. In cateva minute, se aduna oameni. Il zaresc pe Andrei Ruse, cel care s-a ocupat de selectia poemelor cuprinse in volum. O recunosc si pe Livia Rosca... de pe site-ul ei am aflat de carte. O mamica tanara, blonda, slabuta, vesela si nebunatica. Isi citeste poezia. Sansa de a ma informa inainte de a merge undeva. A devenit defect. Toata lumea fumeza. In curand, o perdea de fum ne invaluie. Ochii incep sa ma usture. Nu mai suport. Cumpar cartea, imi iau prietena si plecam. Iesim la aer. Mirosim ca doua hamsii. Ha ha ha. Nu ne alteram acum.

Autobuz... rasfoiesc cartea. Coperta imi place la nebunie. E vesela. Doua pasari haioase, cu ochi mari, carora nu le scapa nimic.

Deschid cartea la intamplare si va scriu cateva versuri:

[de facut frumoasa] de diana iepure

liliuta.blogspot.com

mama era tanara si foarte frumoasa

si tata ii cumpara farduri, multe farduri

rujuri, pudre, umbre, rimeluri

ii placea sa ii vopseasca ochii

ii rasucea genele cu o periuta

mama clipea des, des

si tata tipa sa nu inchida ochii

sa-i tina deschisi

ea nu putea si clipea iar

el se rotea in jurul ei

urmaream fascinata spectacolul

si cum se indepartau

spre poarta

mama mergea leganandu-se

pe tocuri

adunam fardurile imprastiate intr-o cutie de pantofi

pe care scrisesem odata

cu litere mari de tipar

de facut frumoasa

doar parfum nu aveam in cutia aceea

tata zicea ca parfumurile au miros de femeie straina.

Fie-va viata poezie!

Linişte

O zi nebună, nebună, nebună...

Elevii sunt agitaţi, înainte de vacanţă. Eu sunt obosită şi nu mai suport avalanşa de întrebări pe minut. Ne jucăm...

Le-am dat să scrie compuneri, speând ca vor ieşi frumoase poveşti. Am câteva drăguţe... le voi posta in această vacanţă.

Colegii mă aşteaptă "disperaţi" în cancelarie să le închei situaţia. Eu le spun: "nu te supăra pe mine, dar pe X, îl las". "Da, sigur, treaba ta."

Peste câteva ore începe consiliul... Liniştea dinaintea furtunii... A fost cel mai urît consiliu la care am particip în viaţa mea - scurtă - de profesor. Colegi ce s-au jignit, note scăzute la purtare până la 6 (te întrebi ce educi sau dacă mai educi), iar in final o situaţie penibilă... un coleg acuzat de un părinte că i-ar fi atins fata în mod nefiresc... iar noi trebuia să-l "judecăm"... S-au calculat orele pentru anul şcolar viitor... cne va mai avea de lucru şi cine nu... sinistru... trist...

Am plecat cu un gust amar... cu o durere de cap cumplită şi o dezamăgire a ceea ce înseamnă învăţământ azi.

Pe drum, discutam cu un coleg care mai are un an până la pensie şi îi spuneam că am învăţat la şcoală de cartier, dar se făcea carte. Am fost admisă la facultate fără a face meditaţii. Acum, aşa ceva nu mai există...

Vreau linişte... în suflet şi-n simţiri....

Hai coşar, coşar!

Cel mai frumos, haios, tânăr sşi muncitor coşar din câţi am văzut!

Zâmbiţi!

Să aveţi noroc de-acum!

Îmbrăţişări şi mulţi pupici veseli, aromaţi şi iubăreţi!

Iubire... inghetata

E ger. Nimic nu mai face fata frigului. Nici macar plapuma. O iubesc. O strang avid in brate, o apropii de piept. E atat de pufoasa si de calda. Dar, trebuie sa ma trezesc. Nu stiu cat la realitate, dar trebuie sa parasesc patul. Apa e rece, dar am nevoie sa ma inviorez. Ascult muzica de dragoste. Aici:

http://www.trilulilu.ro/prikindelul/7db424e4279f92

Nu e bine. Atata iubire imi produce greata. Iau o lamaie. Parca parca e mai bine.

Acum, trebuie sa-mi fac curaj - cam mult- sa infrunt gerul. Imi amintesc - si zambesc - de buletinele meteo de la radio. Imi placea replica: "Gheata la mal". Asa e si cu iubirea la mine. E inghetata la mal. Ha ha ha. Dar, imi doresc sa fiu imbratisata. Atat de strans, si sa fie bine, sa ma incalzesc si sa iubesc... sa iubesc atat de tare, incat sa fiu capabila sa pronunt cuvintele pe care nu am fost capabila sa le spun nicicand: "Te iubesc".

Poate nu e timpul lor. Poate a trecut sau poate nu a sosit. Am invatat ca niciodata, nu e prea tarziu. Sper, sa am timp sa spun: "Te iubesc asa cum esti, te iubesc pentru ca esti".

O zi calduroasa va doresc!

Lansare de... iubire

Ger. Calculator mai mult decat e cazul. Din aproape in aproape, ajung la: http://iubirea14.net/.

Citesc pe acolo si gasesc unul din profesorii de romana - Octavian Soviany - care au predat la scoala unde am invatat. Un alt poet Gelu Vlasin mi-a citit blogul. O mai cunosc si pe Miruna Vlada. Ii scriu un mail celui care s-a ocupat de acest proiect, Andrei Ruse (e atat de tanar! La doar 23 de ani a scris doua carti, o a treia in curs si acest proiect; off... ce mi-am batut joc de viata mea).

Imi raspunde rapid: "Da, cartea se va putea cumpara de acolo, tocmai d-aia facem lansarea. Si daca vrei, poti lua mai multe (nu-mi fac publicitate, dar) pentru ca o sa mai dureze ceva pana va intra in sistemul de distriburie: librarii, magazine online samd. Daca mai cunosti persoane doritoare, sunt binevenite. Iar daca tot cochetezi cu scrisul, te astept pe www.fdl.ro mersi :)"

Lansarea e tarziu. Ora 19.... pe Lipscani... cam sinistru. Imi este urat, dar imi doresc sa ajung. Pe cine sa conving sa mearga cu mine? Intreb in stanga si in dreapta. Gata! Am gasit.

Daca va intereseaza, nu ezitati sa veniti...

Medlife

Am incercat sa scriu de dimineata. Am avut probleme cu netul. Acum, ma pregatesc sa plec si scriu intre rimelarea genelor si glosarea buzelor. NU, nu ma sarut , asa ca pot sa imi dau cu mult gloss. Ha ha ha.

Ieri, viata m-a dus la Medlife. Frumos, curat, personal tanar.

Tipic pentru mine... stateam pe o canapea acolo... privind speriata in jur - femei singure, care aflau ca sunt insarcinate. Cat de mult mi-as dori, mi s-a parut atat de trist. Sa infrunti singura o astfel de veste, nu-i usor. Pana la urma, nu l-ai facut singura. Si el s-a simtit bine (sa zicem). Parca a fost o lectie de viata pentru mine. M-a readus putin la realitate. In timp ce-mi stergeam o lacrima rebela, o batranica s-a asezat langa mine. M-a intrebat la ce cabinet astept. "Analize"... raspund. Nu am nimic". Imi povesteste despre dansa, cati ani are - 77 - (este o femeie frumoasa, cu ochi verzi, ingrijita si eleganta, cu haina de blana - despre care imi spune ca nu a mai purtat-o de 7 ani ha ha ha). A venit cu o prietena, operata de doua ori la inima si o data la cap. Frumoasa prietenie.

Imi ureaza sanatate si noroc si pleaca.

Ies in frig. Ninge. O lacrima se rataceste in fularul ce imi acopera nasul.

"Ce viata...."

Premiata

Sunt onorata sa fiu pe lista premiatilor. De mica am fost premianta... a fost o perioada de pauza, apoi bursa in facultate...

Vreau sa cred - ha ha ha - ca este un premiu de bun augur ce imi va deschide drumul spre Premiul Nobel pentru Literatura.

Iata si conditiile:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali;

2. Fiecare S.S. trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul;

3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care ne explica ce este cu premiul; (http://100ro.blogspot.com/2010/01/premiu-de-la-tasha-multumesc.html#comments)

4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr. Linky List...

5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Premiul merge catre:

1. Airspace

2.Blogul lui Jorjacu

3.Broscutza cu gura mare

4. Simona Cratel

5.Rozeta Albastra

Targ de carte, muzica si film la AFI Cotroceni

In cazul in care nu ati vizitat pana acum cel mai nou si mai mare mall din Romania dar si din Sud-Estul Europei, va invitam in perioada 21-31 ianuarie la “Targul de carte, muzica, film” de la ExpoMall MegaFun, centru expozitional amplasat in incinta AFI Palace Cotroceni.
Veti gasi titlurile din toate colectiile editurii noastre beneficiind de aceleasi reduceri de care v-ati putut bucura si la evenimentele de acest gen de anul trecut: 50% reducere pentru titlurile mai vechi de un an si 20%-30% pentru cele mai noi.
Ne gasiti la standul 4, etajul 1, ExpoMall aflandu-se deasupra magazinului Real. Mai sus aveti si o harta.

Programul de functionare este cel al Afi Palace Cotroceni.
Va asteptam cu drag!

Iubire

Am aflat ca doi oameni, ale caror bloguri le urmaresc cu interes (scriu despre iubire – atat de siropos), au devenit o familie. Ma bucur mult pentru ei, pentru ca s-au gasit si au avut curajul sa-si declare dragostea in gura mea, sa impartaseasca bucuria cu sute, poate chiar mii de oameni. Sa fiti fericiti, Lisandrilor!
Am iubit si am parasit. Am iubit si am fost parasita. Am fost iubita mai mult, mai putin sau cat un triunghi isoscel. Cam mic unghiul. Sau poate e prea devreme pentru unul obtuz. Cu toate astea, ma bucur ca nu e vorba de triunghiul Bermudelor. Zambesc! Stiu ca va fi mai bine… acum, maine, candva.
Ascultand opinia celor din jur, incerc sa ma iubesc mai mult. Dansez cu viata un tango, cu iubirea o conga, cu increderea o hora.
“Pot sa iti spun ceva?”
“Sigur”.
“Esti frumoasa azi.”
“Multumesc”.
“Cand te vad, imi dau seama ca am gusturi la femei, dar, daca nu e sa fie… Copiii nu s-au indragostit de tine?”
“Am avut si cazuri de genul. Vreau sa cred ca s-au indragostit de mine ca “model de viata”, nu ca persoana fizica… Imi doresc sa fie buni, manierati, veseli, sa aibe incredere in ei, sa stie sa isi urmeze drumul, sa inteleaga ca nu pot fi placuti de toata lumea, sa stie ca in viata faci si ceea ce nu iti place…”
Ce viata nedreapta… Nu mai inteleg nimic… dar nici nu vreau sa inteleg. Am urcat pe aripile vietii si am incredere in ea. I-am aratat harta, si stiu ca voi ajunge, mai devreme sau mai tarziu, la usa “Implinirii.”
Ma bucur ca am prieteni care ma asculta, desi nu vreau sa ma plang si sa ma vaiet. Suport cu stoicism efectul alegerilor facute. Imi merit cu prisosinta soarta. A fost o zi cu vorbe mari – “mai rar oameni ca tine”, “esti minunata”, “esti frumoasa”. Ma uit in calendar. E sarbatoarea cuvintelor marete? Da, iubesc cuvintele… am colectie… “esti foarte draguta. sarutari de maini” … privesc in urma… si in prezent… si observ asa rasturnari de situatii… ce dor, dar imi dau putere in acelasi timp. Simt teama, dar am incredere ca sunt mai puternica decat data trecuta. Ma ridic, ma scutur rapid, ma ciupesc, si-mi spun: “Poti. Continua. Va fi bine.” Zambesc si admir si tin la oameni. Nu, nu mai iubesc pe nimeni mai mult decat propria persoana. Mi-am jurat asta!
Promit, solemn, ca imi voi scrie povestile de iubire…. Daca eu nu sunt in stare sa invat din ele, poate sunt de folos altora.

Dooor...

Mi-e dor de caldura... de fuste scurte, rochii vaporoase, pantofi cu toc... lecturi in parc...

Ca a venit vorba de lectura... azi m-am intalnit, la o cafea, cu o prietena din facultate. Ma intreba ce am mai citit. I-am povestit ca am devenit cam puturoasa, ca ma lupt cu "Decojind ceapa" o carte autobiografica. Dar, azi, am primit o carte: "Alegeri" de Ana Lexa, Editura Dacia. A fost un cadou minunat de la o prietena din "cercul scriitorilor", o prietena ce-mi citeste blogul si imi spune ca scriu frumos despre iubire si ca am "probleme" la acest capitol. Am ajuns la o anumita "maturitate" in acest sens. Am inteles ca e o problema "nationala" (ha ha ha) sa gasesti un barbat bun, azi. Optimista din fire, stiu ca voi ajunge sa fiu "iubita" mai mult decat un "triunghi isoscel".

Deci, asadar si prin urmare, in weekend voi citi despre iubire, calea iubirii, sacrificii... etc. Promit ca voi posta despre aceasta carte.

Dedicatia cartii: "Iubitului meu B., oglinda fermecata in care se reflecta mult prea frumos tot ceea ce sunt." (Minunat... imi doresc sa scriu o carte si sa o dedic omului drag din viata mea).

Aldous Huxley: "Orice om care ştie să citească deţine puterea de a de dezvolta, de a-şi multiplica faţetele existenţei, de a-şi face viaţa mai plină, mai semnificativă, mai interesantă."

Anunt matrimonial

Vreau sa zambesc… si dau un anunt matrimonial.
“Tocmai mi-am cumparat o rochie cu nasturi pe spate. Caut domn dragut, vesel, inalt, care sa ma ajute sa inchid ultimul nasture. As dori sa stie povestea fabricarii nasturilor. Sunt confectionati din os de sepie? Forma si culoarea influenteaza starea de spirit? Nasturii crapa de ciuda? Dar de dorul unei atingeri? Nasturii au povesti de iubire? Au secrete ascunse?”

Astept cu nerabdare raspuns… de specialitate. Ha ha ha.

La scoala, azi

"Zilnic aleg să mă deconectez de la grijile cotidiene pentru a mă odihni şi a-mi recăpăta energia. "

Sunt suparata pe mine, dezamagita si cu toate astea... practic expresia: "Fruntea sus si joc de glezne". Trag haturile si o iau pe drumul corect. Am apucat-o pe o alee gresita, se pare. Observ ca se cam infunda drumul. Putin dat cu spatele, asa, si apoi, tot inainte, pe drumul cel mai bine asfaltat (sunt buna la publicitate. Poate ma citeste dnul Oprescu si ma ia consilier la primarie).

"Iesi te rog de sub pat si danseaza, insusi faptul ca existi este o victorie."(Adrian Ciubotaru)

Elevii m-au rugat azi sa ii ajut sa faca exercitii cu fractii, ca dadeau test la matematica. Ups! Mai stiu oare?! Am zambit... si am facut exercitii cu fractii: am adus la acelasi numitor comun, am simplificat, am inversat fractii si m-am amuzat. Ei erau impresionati ca imi amintesc. In acea clipa am inteles ca imi e util ca am fost o eleva silitoare.

Unul din elevi imi spune: "Multumim pentru ajutor, doamna! Stiam ca sunteti buna, desi la inceput pareati asa de dura!"

Un altul, vazandu-ma ca am cascat, zice: "Doamna, cred ca v-a deocheat cineva in drum spre scoala. Sunteti frumoasa!" Suparata, raspund: "Nu sunt frumoasa, Andrei!" "-Doamna, ce vedeti cand va uitati in oglinda? O batrana urata si zbarcita? Sunteti frumoasa, credeti-ma!" Ma amuz si ma enervez. Nu mai cred in frumusete. (Imi amintesc un interviu al Ancai Parghel, in care spunea: "Frumusetea se duce. Trebuie sa stii sa te faci placut prin ceea ce spui, sa fii un om destept, citit. Pe patul de moarte nimeni nu mai apreciaza ca ai fost frumos.")

Invatamantul se duce de rapa... am avut niste zile cumplite... am auzit povesti horror despre elevi de la colege mai in varsta, care ma sfatuiau sa iau masuri, sa plec grabnic din sistem. Cat mai raman, am hotarat sa predau si lectii de bune maniere. Nu se mai poate... Stiu ca sunt injurata de elevii pe care i-am lasat corigenti, dar nu suport lipsa de bun simt si interes.

Merg sa caut putin optimism in zapada ce se joaca cu soarele in curtea mea micuta...

...

Când sufletul mi-e vesel, timpul parcă zboară.

Doar "veselia" si speranta ca Cineva acolo sus ma iubeste ma poate scoate din starea indusa de ziua de azi. Nu am mai avut demult o asa zi "criminala", cu multe hopuri si probleme si decizii si etc. Lucruri neplacute...

Dar... si maine e o zi... Zambeste Claudia, nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau. Off...

Iertare

Iertare cer si indurare.
Iarta-ma dragul meu ca nu iti zambesc atunci cand tu iti doresti.
Iarta-ma ca nu iti sunt mereu aproape, sa iti sprijini capul pe umarul meu, sa zambesti si sa speram impreuna la “si-au trait fericiti pana la adanci batraneti”.
Cu degetele tremurande, lacrimi in ochi si sufletul trist, iti cer iertare ca sunt mandra si orgolioasa.
Iarta-ma ca nu iti sunt mereu aproape sa te rasfat si sa te imbratisez cu voie buna si hohote de ras.
Iertare iti cer ca judec al tau trecut, de parca eu nu l-as avea pe al meu. Pentru a ma ierta iti daruiesc o zi din viata mea, cu zambet, suflet, trup si ganduri.
Iertare iti cer ca nu ma ridic la nivelul asteptarilor tale, dar… poate voi deveni steaua ta calauzitoare, poate iti voi insenina diminetile, poate iti voi face sufletul sa tresalte cand ma vei zari…
Iertare iti cer ca nu ma bucur mai des de frumusetea ochilor tai…
Sper sa ma ierti, acum sau candva…
Iertare tie, dragul meu, iti cer… acum, la ceas de seara… ce ticaie spre dimineata…
http://www.trilulilu.ro/prikindelul/0952717e471183

... vreau

... nu-mi place iarna. E trista. Nu-mi place frigul. Imi ingheata pana si sufletul, ma face nervoasa. Privesc oamenii din jur... sunt abatuti, cu nasurile in fulare, grabiti sa ajunga la caldura si la adapost. Au mainile si picioarele inghetate.

Au fost doua zile pline: teste pentru scoala, teste pentru eleva ce merge la olimpiada, am pus cateva "idei" la dospit astept sa creasca mari si frumoase, sa fie vazute de toata lumea, muzica povesti.

Uneori - cum a fost azi - am vrut să fiu căutată de oameni dragi. Un mail, un mesaj, un telefon... dar, nimic. Asa se intampla cand vreau cu "disperare". Puteam sa caut eu... dar am zis: "Nu". Nu e cazul sa fiu insistenta. Nu acum, poate mai pe seara.

La scoala e frig... si, bineinteles ca m-am imbracat subtire si am avut si 5 ore şi - multe şi-uri in asta seara - am dârdâit. De atâta frig, nu am găsit puterea să privesc "înainte". M-am întors puţin în timp... nu foarte departe, ci doar până prin decembrie. Mi-a plăcut ce am văzut... o colegă mi-a spus: "Fruntea sus", am zâmbit şi parcă-parcă am revenit la echilibrul pe care-l găsisem acum ceva vreme.

Atmosfera din cancelarie te îngheaţă. Oameni trişti, crispaîi, nu prea îmi dau puterea de a fi optimistă. Cu toate astea, sunt. Ştiu că va fi bine, atât cât se poate. Încerc să îmi văd de visele şi de drumul meu.

Ajunsă acasă, îmi verific mailul... şi găsesc unul de la o doamnă profesoară - directorul proiectului pe care imi fac doctoratul. Super tare! Na... am vrut si am primit. Ha ha ha. Normal că au nevoie de mine, să lucrez nişte probe. Off... nu am chef, nu mai am putere să fac lucruri ce nu-mi plac. Nu am decis ce voi face...

Vreau sa fie cald si frumos. Vreau ca oamenii sa fie buni si veseli. Vreau sa fac multe lucruri dragute, cu oameni draguti... de exemplu sa ma joc diverse jocuri. Am primit niste nume de jocuri si am sa merg sa le caut in librarii. Apoi... plec la vânătoare de oameni drăguţi şi dispuşi să fie pentru câteva ore, copii. Vreau să îndeplinesc vise. Aveti vise? Spuneti... cine stie?! Poate vă îndeplinesc si vouă unul. Vreau o îmbrăţişare, o mângâiere, un compliment, o mustrare, un zâmbet şi milioane de bucurii... pe care să le împart cu cei dragi!

Sa aveti si voi ce vreti...

Exercitii

Mi se cere de la institut o situatie cu articolele publicate anul trecut. Ma apuc si caut prin calculatorul meu, care oricum a fost la reparat si multe s-au sters din memoria lui, atat de vasta. Ha ha ha. Nu prea am chef sa caut ce trebuie. Dau peste poze, dosite bine sa nu traiesc in trecut. Nu e bine. Am hotarat ca traiesc clipa si atat. Si imi e bine, desi, simt cum viata mea se intinde ca un elastic... i-as da drumul dar imi e sa nu loveasca prea dur pe ceilalti - cei care trag de fapt de viata mea de la un capat. As vrea sa ii dea drumul incet, si sa am o viata linistita, frumoasa... cu tot ce vreau si visez sa mi se implineasca.

Dar, iata ce am gasit... fotografii cu "exercitiul" de a fi mama....

Este fetita pe care am iubit-o din clipa in care am aflat ca e acolo, un embrion mic. Mamica ei a decis sa nu i se spuna ce va fi, fata sau baiat. Ne tot dadeam cu presupusul cand a crescut, si nu mai avea loc in burtica... ca e baiat si va fi fotbalist... ca e fetita si va deveni pictorita. In martie, anul acesta, prichinduta implineste 3 ani. Mi-e tare draga. Am primit - cadou de ziua mea sau de Craciun - o poza cu noi doua, inramata. Toti care o vad ma intreaba daca sunt mamica. Raspunsul meu: "Nu inca..." Eu o alint Pufoasa, ea imi spune Clau... Am facut o statistica, si am descoperit ca, doar persoanele care ma iubesc sincer si neconditionat imi spun astfel.

Cam atat... ma intorc la caut articole... Sper sa le gasesc!

Saptamana cu bine si frumos sa fie pentru toata lumea!

Viata bate filmul

Am reusit sa ajung la cinematograf. Sa povestesc si despre faptul ca evenimentele din ultima saptamana m-au bulversat atat de rau incat am confundant Cinema Studio cu Scala?! Da, va dau voie sa radeti. Recunosc: a fost o zi grea pentru mine. Cand esti asaltata cu intrebarea: “Ce se intampla la scoala? Cand te disponibilizeaza? Nu te increde in ce spun guvernantii…” (de parca am vreo putere… si daca cred si daca nu, nu pot face miracole), oricat as fi de optimista, ajung sa ma sperii, sa ma intreb: incotro? Incerc sa fiu calma si sa ma bucur de viata. Ca de exemplu… vizionare filme.
Am vazut doua filme in acest weekend. Sa nu-mi fie de deochi. Ha ha ha. “Into the wild” cu Emile Hirsch, Vince Vaughn, Kristen Stewart, regia Sean Penn – aventuri, drama. Poveste de viata, curaj, nebunie. Crescut intr-o suburbie bogata din Washington DC, Christopher McCandless decide la 24 de ani sa intrerupa legaturile cu familia, sa renunte la conturile bancare si sa plece in salbaticie. Ajuns in Alaska, Christopher renunta la masina, isi arde si ultimii bani si decide sa se decurce singur in tinturile pustii, vanand si mancand radacini. Corpul lui a fost gasit luni de zile mai tarziu, cauza decesului fiind probabil inanitia.
„Un sot in plus” cu Uma Thruman – o femeie frumoasa (acum depinde de gusturi). Un film de dragoste, usor, de duminica, coloana sonora ritmata. Mi-a placut partea psihologica a filmului (ca si in „Dragoste fara preaviz”), mi-a placut comparatia dintre „Doamna si vagabondul” cu o relatie intre doi parteneri, la prima vedere atat de diferiti. Mi-a dat de gandit. M-am gandit, firesc, la mine... si am inteles ca, da, e adevarat. Am cunoscut oameni care au citit enorm... biblioteci... sunt doxa... imi dadeau citate, dar, cand era vorba de maniere... ma lasau cu gura cascata. Da, vreau sa fiu rea si sa dau exemple... caci, nu ma refer la o anumita persoana din viata mea, ci in general... barbati din anturaj...
- Asteptand autobuzul, el urca primul… eu ramand singura cu Luna;
- Mi s-a trantit usa in nas, eu avand mainile ocupate;
- Sa te parasca sefului, din razbunare ca nu ai vrut sa iesi cu el la un suc;
- Sa se uite dupa femei, mergand brat la brat;
Dar, pentru ca sunt o norocoasa, am descoperit ca mai exista si barbati manierati. Slava Domnului! Inca nu-mi vine a crede… dar, dau Cezarului ce este al Cezarului. Am aflat ca se mai duc flori la prima intalnire, ca se mai anunta intarzieri neprevazute, ca mai sunt atenti la ceea ce povestesti, la gesturi pe care le faci… (in aceste momente sunt chiar entuziasmata).
Am inteles – ca si in film – ca nu exista barbatul ideal. Nu, cum nici eu nu sunt perfecta (desi mi-as dori – dar cred ca ar fi plictisitor sa nu gresesc niciodata, sa fiu ca un mulaj impecabil, fara niciun defect fizic) am invatat sa accept oamenii cu bune si cu rele, dar sa iau de la fiecare, sa observ ce au mai bun: ochi frumosi, maini ingrijite, cunostinte tehnice, literare, artistice… orice… absolut orice au bun si pot invata, inclusiv faptul ca sunt dornici de socializare. Par ca o lipitoare care “suge” frumosul si bunul din oamenii intalniti. Ha ha ha. Nu vreau sa dezamagesc! Din pacate nu m-am obisnuit sa ma iau si pe mine cu bune si cu rele. Din aceasta cauza, adesea, devin trista. Nu ca as fi trista in interiorul meu, ci pentru ca nu pot oferi in acel moment ceea ce se asteapta de la mine. Citind ceea ce am scris, observ ca mai am muuult de lucrat la mine. Imi amintesc ceea ce mi-a spus un coleg in generala, in urma unei jigniri ce i-o adresasem (mi-a fost lectie): “Asta sunt, nu am ce face, altul mama nu mai face!” Avea dreptate. Din acea clipa, nu am mai judecat oamenii dupa aspectul fizic. Sa fim seriosi, cui ii place sa fie dizgratios sau cu “defecte”: acnee, cicatrici… etc. Da, nu pot spune ca nu conteaza… dar, nu inseamna totul. – Ca si in film, cand Em (femeie de succes) se indragosteste de un pompier, imbracat sportiv, in defavoarea logodnicului, editor, elegant si cu bani.
Dragostea are criterii asa ciudate de a alege… Am iubit cerebral, am iubit cu inima… si stiu ca nu se compara. Am iubit pentru fizic (se poate numi iubire? Nu cred!), am iubit pentru inteligenta, am iubit pentru ca este OM BUN… si nu se compara. Am iubit in fel si chip… incat acum, mi-ar fi frica sa spun: da, iubesc!
Oauu… ce postare! Parca ar fi de Valentine’s day… ha ha ha!O saptamana cu dragoste, zambete, respect, admiratie, incredere ca sunteti frumosi/-oase!

Titanic Vals - Teatru

Am fost la teatru... Teatrul Nottara "Titanic Vals" de Tudor Musatescu.

Cum am ajuns la aceasta piesa e amuzant. O colega, originara din Campulung, imi povesteste despre Bulevardul Pardon din oras. Mi se pare haios. Ma intreaba daca am citit "Titanic Vlas" de Musatescu, originar din Campulung. Raspund, rusinata:"NU." Ajunsa acasa, intru pe internet si caut sa vad unde se joaca piesa de teatru. Gasesc:Nottara, in curand. Miercuri dimineata, ajung la casa de bilete, si obtin biletul spre "cunoastere". Doamna de la casierie e chiar draguta, si neavand sa-mi dea rest, imi spune: "Ramaneti datoare, cand mai treceti pe aici." "Nu se poate" ii spun si caut marunt in portofel si ii dau pana la ultimul banut.

Vineri, la scoala, ii spun colegei cu pricina ca ajung la "Titanic vals". Imi spune ca si ea voia sa mearga in weekend la teatru. (In final, a ajuns, ne-am intalnit acolo).

Piesa este foarte frumoasa, reala, comedie. Ideea de familie e bine conturata. Faptul ca banii aduc neplaceri e de asemenea evidentiat cu umor. Un usor parvenitism este de asemenea sesizat.

TITANIC VALS

comedie în trei acte
de Tudor Musatescu
STEFAN RADOFCAMELIA ZORLESCUILEANA STANA IONESCURUXANDRA SIRETEANUCRENGUTA HARITONANDREEA MACELARURALUCA GHEORGHIUCRISTIAN SOFRONGABRIELA CRISUSORIN COCISGEORGE ALEXANDRUVIOREL COMANICICLAUDIU ROMILAION SIMINIEANDA CAROPOL
Regia: DINU CERNESCU
Decorul: MIHAI MADESCUCostumele: LUANA DRAGOESCU
Durata spectacolului: 2h 45 min (cu doua pauze)
Titanic valsde Tudor Musatescu
Am fost întrebat, de multe ori, daca personajele din Titanic Vals si subiectul piesei au existat în realitate sau au vreo înrudire directa cu oameni si fapte petrecute aievea. Da, au existat, si tot ce se întâmpla în Titanic Vals s-a întâmplat în realitate, si chiar la Câmpulung. Fireste, nu toate faptele s-au petrecut în cadrul aceleiasi familii. Mostenirea lui Tache Necsulescu – mort nu într-un naufragiu, ci de moarte buna – a ramas unei familii sarace, de functionar la prefectura, ca Spirache; dar dragostea Mizei cu locotenentul de cavalerie s-a întâmplat în cu totul alta familie. Dupa cum, în alta familie soacra si nevasta au platit ca sa-si vada ginerele si sotul ajuns deputat fara stirea si voia lui. Din toate aceste frânturi din viata, traite disparat, am facut povestea unitara a unei singure familii, agitata – comic sau dramatic – de felurite întâmplari si framântata de diverse sentimente onorabile sau de condamnat.Cât priveste personajele – dealtminteri ca în întreaga mea literatura, de la poem la roman si de la schita la tragicomedie –, acestea au fost întotdeauna luate direct de la marea si inepuizabila mea furnizoare, care a fost, este si va fi: realitatea.Dar reprezentarea “Titanicului” la National mi-a produs si nenumarate neplaceri. Dupa primele spectacole, chiar comandamentul militar al capitalei a trimis o adresa drastica Teatrului National, cerându-i ca în douazeci si patru de ore ori sa scoata piesa de pe afis, ori sa suprime rolul locotenentului de cavalerie Stamatescu, având în vedere ca “în persoana acestui postas, autorul îsi bate joc de întregul corp ofiteresc al armatei române”… Dupa armata, s-a simtit ofensat si “clerul”, care a protestat ca, în timp ce pe scena se transmite, la radio, slujba bisericeasca de la Domnita Balasa din Bucuresti, soacra si nora ei întrebuinteaza expresii nepotrivite cu solemnitatea oficierii unui serviciu divin.Cât priveste “lumea politica” a timpului, ce sa mai vorbim! De la sefii de partide, pâna la plevusca si mardaua electorala a cluburilor de resort, toti s-au simtit vizati si, într-o coalitie frenetica, au început sa tune si sa fulgere împotriva autorului si a “necuviintei” care se juca pe prima scena. Oficioasele politice ale diverselor partide au început sa-si faca din plin “datoria”; un membru al parlamentului a protestat în camera si a cerut sa se ia masuri urgente contra autorului si a piesei în care parlamentarii sunt batjocoriti si acuzati – public – de la “tribuna” Teatrului National ca sunt spertari cu totii.

Tuturor acestor “campanii”, intrigi, insulte, lucraturi, delatiuni, s.a.m.d., subsemnatul nu le-am raspuns decât printr-un singur cuvânt: “…escu”, urmarea lui “Titanic Vals”, satira în trei acte, închinata exclusiv politicii si politicienilor dintre cele doua razboaie. (site-ul Teatrului NOTTARA).

... in noapte

E tarziu. E ceva timp de cand nu am mai ramas in lumea virtuala pana la aceste ore ale diminetii. Am o neliniste ce nu-mi da pace. Nu sunt in apele mele, dar nici in starea de spirit pe care mi-am impus-o.

De la primele ore ale diminetii, am aflat ca scriu frumos. Mi s-a mai spus, dar nu pot a crede. Ma voi perfectiona din februarie, urmand un nou curs de "Scriere creativa" la Fundatia Victoria. (Inscrieti-va si voi. Poate vom fi colegi, poate ne vom cunoaste!).

Apoi am citit... pagini despre ingrijirea sufletului... credinta... preoti... etc... literatura romaneasca ("Enigma Otiliei").

Am facut o plimbare de aerisire pana la mall-ul AFi Palace Cotroceni. Nu-l vizitasem niciodata. Cand am citit in presa ca este "bantuit" de soareci, am spus ca nu voi pune piciorul acolo. Nu ma omor cu mall-urile, dar le-am vizitat pe toate... vrand nevrand. Nevoia socializarii mi-a furnizat "sansa" de a ma plimba prin magazine de firma, de a vedea patinoare cu gheata artificiala (cu sau fara patinatori), fantani artificiale cu apa colorata (parca si muzica - imi scapa acum) ca cele din Barcelona (parca). Kitsch dupa kitsch. Daca sunt figuranta si prea conservatoare ( ca sa spun ca am bun gust e deja prea mult si neadevarat), va permit sa ma impuscati. Dar repede. Vreau o moarte rapida.

Revenita acasa, am citit mailurile si am aflat ca sunt o persoana chiar UTILA. Regretata la fostul loc de munca si recunoscuta pentru stilul meu de "scriere". Dragut...

Dar, ca sa nu mi se urce la cap, imi amintesc ca mi s-a spus azi ca sunt fraiera. Da... posibil si asta. Fraiera de buna! Nu pot fi pe placul tuturor (si nici nu vreau)...

"Zilnic aleg să mă deconectez de la grijile cotidiene pentru a mă odihni şi a-mi recăpăta energia."

Film de weekend

Parca as vrea sa ajung si la film... ceva usor... de dragoste, ceva gen "Un sot in plus" cu Uma Thurman, Colin Firth, Jeffrey Dean Morgan.

Sambata si duminica, 16-17 ianuarie la STUDIO.

http://www.cinemarx.ro/filme/poze/The-Accidental-Husband-Un-sot-in-plus-220245,177696.html#photo

Descriere:

Emma Lloyd şi-a construit o carieră în consilierea de cuplu. Are un talk show radiofonic, o carte în curs de apariţie, şi o relaţie adorabilă cu logodnicul ei, Richard, modelul ideal de soţ pe care Emma îl căuta. Dar eroina află că în urma unei încurcături, este deja căsătorită legal cu un bărbat, pe care nu l-a cunoscut în viaţa ei, iar planurile îi sunt date peste cap. Cu nunta care bate la uşă, Emma încearcă să-l găsească pe necunoscut pentru a obţine divorţul. Soţul se dovedeşte a fi un chipeş pompier, greşeala de la starea civilă se dovedeşte a nu fi fost un act "întâmplător", iar Emma este pusă în faţa unei decizii delicate - să pornească în viaţa sigură şi planificată alături de Richard sau să rămână căsătorită cu mereu surprinzătorul Patrick ?

Program de weekend

INVITATIE la CELEBRARE
160 de ani de la nasterea marelui poet national MIHAI EMINESCU
FUNDATIA GOLESCU
va invita la Recitalul Mihai Eminescu sustinut de actrita Manuela Golescu

Cu ocazia vernisajului EXPOZITIEI NATIONALE “Porni Luceafarul”, luni 11 ianuarie 2010, orele 15.00, la Palatul Parlamentului, Sala “Constantin Brancusi”,
str. Izvor, nr. 2-4, sect. 5, Bucuresti.

Organizatori: Gruparea Colectionarilor de Medalii si Insigne “Mihai Eminescu” a SOCIETATII NUMISMATICE ROMANE si CAMERA DEPUTATILOR, Serviciul pentru ambietare si expozitii, Secretariatul general al Camerei Deputatilor.

Expozitia prezinta colectii de medalii, plachete, insigne, pictura, cartofilie, carte veche si alte materiale dedicate lui Mihai Eminescu, apartinand celor 34 de expozanti din Bucuresti si din tara.

Expozitia va fi deschisa in perioada 11-31 ianuarie 2010, la Palatul Parlamentului, Sala “Constantin Brancusi”.
Va dorim un an 2010 cu sanatate si prosperitate si va asteptam la eveniment!

Cu respect,

Manuela Golescu

Presedinta Fundatiei GOLESCU.

www.golescu.ro,

mob.: 0721 246 931

Leapsa despre carti

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Folosesc semne de carte, chiar sunt colectionara.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă "da" care a fost aceasta?Da, am primit “Decojind ceapa” de Gunter Grass, de Craciun.

3. Citiţi în baie?

Nu.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă "da" care ar fi fost aceasta?

Da… si am scris. “Povesti cu pilde pentru copiii isteti”.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Sunt binevenite.
6. Care este cartea preferată?

“Jane Eyre” de Charlotte Bronte; “Magicianul” de John Fowles, “Lupul de stepa” de Hermann Hesse.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Nu in totalitate, ci doar fragmente. "Mananca, Roaga-te, iubeste" de Elizabeth Gilbert.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Am fost la o astfel de intalnire, cu scriitorul Douglas Kennedy si a fost emotionant, dar frumos. M-a stimulat sa imi doresc si mai mult sa scriu.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Da, imi place. De obicei scriu pe blog. Cunosc o persoana foarte citita, al carei blog, “Carti dragi” il accesez zilnic.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Rolul pe care il are in educatia mea, in formarea mea ca om, critici lecturate, recomandari de la specialisti.

11. Care credeţi că este o lectură "obligatorie", o carte pe care cineva trebuie să o citească?

“Singur pe lume” de Hector Malot.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

Canapeau, scaunul din autobuz, banca din parc.
13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Şi cu muzică. Şi fără. Depinde de starea mea.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Nu pot citi pe net mai mult de 20 de rânduri. Imi place mirosul de carte noua.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Imi place sa imprumut si sa dau cu imprumut.
16. O carte este pentru mine... Cum aţi descrie o carte?

O carte este calatorie in lume, in interiorul meu, ma identific cu personajele, gasesc idei de a scrie la randul meu. O carte este o bijuterie.

Eu... persoana "publica"

Niciodata sa nu spui niciodata. Cu toate acestea... nu mi-a placut niciodata sa fiu in centrul atentiei. Nu mi-a placut sa fiu in lumina reflectoarelor. Mi-am dorit sa fiu la locul si momentul potrivit, sa fac bine ce fac, sa las o urma de frumos acolo un am fost, sa aduc un zambet si putina incredere, apoi sa dispar ca un fum.

Azi, in metrou, in timp ce discutam cu un fost coleg pe care nu-l mai vazusem de mult, un elev ma observa si ma saluta: "Sarut mana, doamna!" Oamenii ma privesc ca pe un urs. Ha ha ha. Colegul incepe sa rada si imi spune: "Ce naspa e sa fii profa... nu ai pic de intimitate". Adevarul acesta este. Sunt constienta ca sunt o persoana "publica", o persoana care educa si nu poate face greseli, nu poate vorbi urat (nu ca as practica un limbaj deplasat). Cand ma astept mai putin, apare un reflector (elev) care imi aminteste cine sunt.

Azi, desi o durere cumplita de cap (produsa de elevii chinuitori de ieri) nu-mi dadea pace, am predat zambind. Un elev (caruia ii sunt simpatica), imi spune: "Sunteti binedispusa azi, dna!" "Daa, asa este", ii raspund. Apoi, un altul, ma intreaba: "Doamna, sa nu va suparati pe mine, dar ce nume veti da copiilor dvs. cand ii veti avea." Tresar putin, caci imi doresc sa devin mama (cand va fi) , dar mai ales ca, m-am gandit la nume pentru copiii mei. Parca e un semn ca mi-a citit gandurile. Ii promit ca, dupa ce isi termina exercitiile ce le are de rezolvat, ii voi raspunde si la aceasta intrebare.

Daca sunteti curiosi... am sa scriu prenumele care imi plac: Mihnea Codrin, Ariana, Cosiana, Vladimir.

Zambesc... si traiesc clipa!

Reclama Lays

Reclama.

Publicitate.

Am avut o perioada in care eram atrasa, fascinata - chiar am participat la un concurs de texte pentru diferite produse, la emisiunea de pe Pro Tv cu Andi Moisescu. Apoi, alte preocupari mai serioase - vreau eu a crede - m-au facut sa nu mai am timp de televizor, cu atat mai mult de publicitate. Mai casc gura pe la bannerele din oras, prin reclamele din reviste, dar... cum nimic nu este intamplator....

Ma pregateam sa ies la o plimbare. Cand sunt singura acasa, imi este urat si pornesc televizorul. Ce sa imi vada ochii si sa imi auda urechile?! Aceasta reclama:

http://www.mariussescu.ro/2010/01/lays-iti-cam-place-prietenul-tau-nu/

Da... puteti spune ca sunt frustrata, ca imi doresc silicoane. Ha ha ha. Nuuu... Va vand un pont. Sunt destul de norocoasa la concursuri, asa ca, as putea sa castig 200o de euro, dar nu vreau sa ii dezamagesc ca nu imi pun silicoane. Poate Dumnezeu asa a vrut sa arat eu: cu sani mici, dar "poate" picioare frumoase, fund obraznic, ochi atragatori "de priviri" etc. etc.

Si inca ceva: daca un barbat sta cu o femeie pentru silicoanele ei, imi pare rau pentru el.

Astept cu mare interes parerile voastre!

Sa aveti parte de tot ce va doriti!

Colegi

Zi de luni... Privesc pe fereastra. E soare, e senin. Sunt melancolica, nu am o stare foarte buna, dar imi propun sa fiu optimista, sa zambesc.

Incepe saptamana de munca. Imi pregatesc lectiile, imi aranjez hainele, scriu pe blog, citesc bloguri, ascult muzica, ajung la scoala.

In cancelarie, doi colegi. Unul de varsta mea, o doamna la vreo 50 si ceva de ani. Cea din urma, intreaba cand luam vacanta. Eu, fericita si zambitoare, raspund: "La sfarsitul lunii ianuarie. In afara de aceasta saptamana, mai avem inca doua". Dansa ma priveste dur, pe deasupra ochelarilor si zice: " Eu intrebam ca sa stiu cand incheiem situatia." Colegul de mate, rade cu pofta. Asta e... Da, astept vacanta. Am treburi, am de alergat, am nevoie de tmp liber. "Vreo problema, Gogule? " - cum spunea reclama.

Se suna de iesire. Peste cateva minute, soseste in cancelarie o doamna de romana, cu lacrimi in ochi. Tranteste catalogul si spune: "Asa ceva nu se poate! Imi dau demisia. Copii ca in scoala asta n-am vazut in viata mea. Atata prostie, aroganta si nesimtire, nu mi-am putut inchipui ca exista." Colegul de mate, incearca sa o calmeze: "Linisteste-te. Nu mai pune la suflet!" Eu, "draguta", ii spun: "Se poate si mai rau, crede-ma." (predau la o scoala faimoasa in Giulesti, unde imi creste tensiunea la 20. Bine, si aici sunt unii care, in clasa a VIII-a nu stiu sa citeasca... dar nu mai comentam).

Fac o paranteza si notez scuzele elevilor - fara pic de jena - ca nu au invatat: "Nu stiam ca avem biologie azi (asta la final de semestru)." Le raspund: "Imi cer scuze ca nu am avut timp sa va fac ghiozdanul in aceasta dimineata." Alta este: "Mi-am lasat caietul in ploaie, si nu mai am dupa ce invata." "Nu-i nimic, exista si nota 2, asa, pentru rea vointa, iar pentru dezinteres si 2 puncte scazute la purtare. Totul se plateste in viata" - le raspund: trista, dar calma.

Se suna de intrare. Raman in cancelarie (sunt de garda, o ora in care stau degeaba, daca lipseste un profesor, il inlocuiesc) si scriu condica. O colega, suna pe cineva de "sus" inspectorat, banuiesc.

"Am o mare rugaminte la tine. Am un prieten, medic, si are nevoie de o scoala buna pentru baietelul sau. Recomanda-mi o scoala de elita din Bucuresti, indiferent de zona. Are bunici care se vor ocupa de transport." In rautatea mea, ma gandesc: "Ce mai inseamna scoala de elita azi? Cand eram in sala, la sedinta de repartizare, si de asta se spunea ca e super scoala." Daaa... atat de buna incat am facut o mica depresie la inceputul anului scolar. M-am calmat, mi-am revenit. Sunt "tanara", vreau sa fiu sanatoasa, sa imi cresc copiii frumos, sa am rabdare, sa am nervii intregi pentru sufletele mele dragi.

Perle auzite azi... "Ce rol are pielea?" "Ca sa ne scarpinam". "De ce ne doare cand smulgem un fir de par?" "Pentru ca il smulgem tare." Si... ma intreb?! Oare trebuie sa ii trec pe acesti copii? Aleluia... Mare e Allah!

Meserie atat de placuta, cand mergeam cu tot dragul la ore... iar acum, astept vacanta mai mult decat elevii.

Aaa... am un elev, clasa a VIII-a, dar are vreo 16 ani cred, care mi-a "promis" ca, daca nu-l trec, ma arunca de la etaj. Noroc ca laboratorul de bio este la etajul 1. Daca devin "parasuta" - ha ha ha - sa stiti de unde mi se trage. Bineinteles ca nu-l voi trece.

Off... trist! Dar nu am regrete... nu am regrete deoarece nu imi bat joc de meserie. Pun suflet cand predau. Daca unul singur dintr-o clasa a inteles si a invatat ceva, sunt multumita.

Va voi tine la curent cu situatia scolara la final de semestru (am multi elevi in situatie de corigenta - of si-un cartof. Profa e de vina).

Sa fim iubiti

"Claudia, sa nu lasi sa treaca o zi fara sa vezi, fara sa auzi sau fara sa citesti ceva frumos."

http://www.trilulilu.ro/petreradu1/491d27afce44a2

Ascult muzica... nu e chiar asa potrivita pentru o zi de luni... dar, am primit link-ul si imi doresc sa aflu lucruri noi.

Prima melodie este despre o femeie inselata, care isi iubeste sotul si ii cere sa nu o raneasca din nou.

"Iubirea nu are de a face cu dreptatea, cu judecata, iubirea nu vine pentru cei meritosi, iubirea nu vine pentru cei inteligenti, iubirea nu crede ca meriti sau nu, iubirea se traieste daca o lasi sa traiasca, iubirea inseamna abandon, iubirea inseamna inima dezgolita de ego. Iar acum infruntand aceasta frica nu fac altceva decat sa deschid o noua poarta spre inima mea, pentru ca "daca iti blochezi dorintele, iti blochezi drumul tau natural de evolutie".

Exista cineva care nu isi doreste sa fie iubit? Nu cred.

E important sa iubesti, dar sa nu faci obsesie pentru acea persoana, sa ii lasi timp si spatiu pentru el, pentru sufletul lui.

Parerea mea (care conteaza - ha ha ha) este ca, iubirea e un sentiment complex si foarte greu de realizat. Dar, stiu ca nu este imposibil.

Iti doresc sa reusesti sa faci din aceasta zi o zi minunata!

Bunăstarea izvorăşte din noi; din ceea ce suntem, din ceea ce facem.

Vaccinul contra H1N1

Zilele acestea, mai ales dupa decesul celui de la Cronica Carcotasilor, oamenii au intrat in panica. Stau la cozi pentru a se vaccina. Mi se pare o adevarata nebunie. Da, recunosc, te sperii. Dar, vorbeam cu o prietena farmacista, cati oameni nu au murit de-a lungul timpului de gripa normala? Multi. Enorm de multi. Dar, nu se mai facea atata tam-tam si nebunie.

Tulpinile virusurilor au devenit rezistente la anitbiotice. Sunt foarte agresive si ataca sistemul imunitar prins pe picior gresit. Asa ca, organismele care suporta cu stoicism o boala - diabet, penumonie, etc. - sunt preferatele domnuli Virus H1N1.

Este important sa avem grija la igiena: maini bine spalate, nas sters cu batiste de unica folosinta si apoi sa ne spalam pe maini. In al doliea rand, alimentatia sa fie bogata in fructe si legume ce asigura un aport crescut de vitamina C (antioxidant important) si produse naturiste pentru intarirea sistemului imunitar.

Pacientii cu gripa H1N1 care se infecteaza cu pneumococ au o probabilitate de 125 ori mai mare de a dezvolta o boala severa care poate duce la deces, conform unui raport publicat în 31 decembrie de autorita?ile medicale din SUA.

Un grup de cercetatori americani si argentinieni a descoperit ca asocierea intre o boala severa si gripa asociata cu pneumococ a fost puternica, mai ales la cei care nu fac parte din grupele cu risc inalt. Deci, persoanele tinere si fara probleme de sanatate care contacteaza o infectie cu agentul pneumoniei în timpul episodului de gripa pot muri în ciuda tratamentului, asa cum s-a întâmplat cu actorul Toni Tecuceanu.




Specialistii americani au început sa foloseasca teste rapide de identificare a pneumococului la pacientii cu gripa pentru a putea interveni cu antibiotice in timp util, pe lânga antivirale gen Tamiflu.
Posibilitatea ca infectiile bacteriene sa creasca mortalitatea prin gripa a fost o preocupare inca de la inceputul pandemiei H1N1.
CDC – Atlanta a anuntat in septembrie si noiembrie ca infectiile bacteriene au avut un rol important la cazurile severe si fatale de gripa, in special la adultii tineri si recomanda autoritatiile de sanatate publica si de asistenta medicala sa ia in considerare si vaccinarea antipneumococica.


Lista ”complicilor” H1N1
Cercetatorii de la Universitatea Columbia (NewYork) si Instituto National de Enfermedades Infecciosas (Buenos Aires) au analizat recent exsudatele nazo-faringiene recoltate de la 199 pacienti cu gripa H1N1 in perioada iunie –iulie 2009 cand primul val al pandemiei a afectat Argentina . Studiul a fost efectuat in conditiile in care in Argentina rata de mortalitate a fost de 4,5% , cu mult mai mare decat rata globala de mortalitate estimata de OMS la 0,6% .
Studiul a aratat ca cel putin o bacterie aditionala sau un virus au fost gasite la 76% din pacienti din care cele mai frecvente au fost: Hemophilus influenzae, pneumococ si stafilococus aureus, virusul sincitial respirator, rhinovirusul uman, coronavirusurilor umane , Klebsiella pneumoniae , Scinetobacter baummanii , Serratia marcescens si stafilococul rezistent la meticilina (MRSA) .
Dintre toate microorganismele detectate , pneumococul este de departe cel mai implicat in evolutia severa si decesul bolnavilor cu gripa pandemica . Din cauza acestei corelatii , diagnosticul coinfectiei bacteriene poate servi ca un semnal la pacientii cu gripa de evolutie severa a bolii si in acest context este necesara folosirea unei metode de detectie rapida a bacteriilor cum ar fi testele de amplificare controlate de calculator, tip PCR .

UPDATE
Solicitarile pentru vaccinarea impotriva gripei pandemice au crescut de zece ori

Aproape 600 de persoane au fost vaccinate împotriva gripei cu virusul A/H1N1, în ultimele 24 de ore, la Institutul "Matei Bals" din Capitala, imunizarea fiind ceruta de persoane din toate categoriile de vârsta. Secretarul de stat în Ministerul Sanatatii, Adrian Streinu Cercel, a declarat ca a suplimentat numarul personalului medical care efectueaza imunizarea pentru a face fata valului de solicitari din ultimele zile. Totodata, Institutul "Cantacuzino" are pregatite alte aproape trei milioane si jumatate de doze de vaccin împotriva gripei pandemice, produsele urmând sa fie distribuite în functie de solicitarile directiilor de sanatate publica, a precizat Streinu Cercel. Alte 120 de cazuri de gripa cu virusul A/H1N1 si noua decese au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, astfel ca totalul îmbolnavirilor în România a ajuns, vineri, la 6.061, cu 82 de decese. Aproximativ 210.000 de persoane s-au vaccinat pâna în 3 ianuarie 2010, iar dupa aceasta data numarul solicitarilor a crescut de zece ori, în conditiile în care rata de transmitere a virusului a crescut de la 3-4% la 8-10%, a anuntat Ministerul Sanatatii. Campania de vaccinare contra virusului gripal A/H1N1 a fost extinsa de Ministerul Sanatatii, la mijlocul lunii decembrie, la toate categoriile de populatie cu vârsta de peste 16 ani. Streinu Cercel spunea, în 15 decembrie 2009, ca România este pregatita sa produca, pâna în februarie, cinci milioane de doze de vaccin. Campania de vaccinare a început în 26 noiembrie 2009, cu livrarea a 1.340.000 de doze de vaccin.
Val Valcu"

Sanatate maxima!

Meseria de dascal

Pentru mine inseamna un vis devenit realitate. Pentru mine inseamna foarte mult: formez oameni. Am elevi din primii mei an de invatamant, ajunsi la facultate. Ma vad pe strada, se opresc, ma saluta, le face placere sa discute cu mine. Imi sunt dragi. Da, ma supara sistemul, faptul ca suntem tratati ca ultimii oamenii, dar meseria e frumoasa. Esti model de viata pentru copii. Ei te analizeaza ca om, in primul rand. Trebuie sa fii impecabil imbracat, sa mirosi frumos, sa ai manichiura ingrijita, sa fii atent cum vorbesti. (Am avut eleve care ma imitau la imbracaminte. Pentru ele eram un model. Mult timp, gaseam pe catedra pliante de la diferite agenti de modelling. Ha ha ha. Imi amintesc cu mare drag. Copiii sunt sinceri. Foarte rar intalnesti adulti care sa iti spuna ca arati bine, ca ai un corp frumos... etc.).

Am descoperit cartea "Buna dimineata baieti!" scrisa de Grigore Bajenaru... si el dascal. Meseria aceasta, candva, era respectata si avea valoare.

"În romanul Bună dimineaţa, băieţi! Grigore Băjenaru surprinde şi creionează cu măiestrie universul şcolii româneşti în perioada interbelică din perspectiva dascălului îndrăgostit de meseria sa. Romanul este autobiografic, autorul povestind întâmplări care i-au marcat cariera de dascăl şi l-au format ca om. Oameni obişnuiţi, personalităţi (Iacob Negruzzi, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu ), împrejurări deosebite dar şi întâmplări cotidiene, toate se constituie într-o imagine realistă, pe alocuri sentimentală a unei părţi a societăţii româneşti interbelice. Chiar dacă multe s-au schimbat de atunci, cititorul de azi va regăsi în paginile romanului valori morale perene: omenia, responsabilitatea, dragostea, pasiunea pentru profesie etc"

Vreme trece, vreme vine... bucurosi le-am duce toate...

Soricelul Kras

Era odata un soricel cu sange albastru. Provenea dintr-o familie bogata. Numele lui era Kras. Avea blanita cenusie, curata, cu par aspru, ingrijit. De la departare parea a fi un frac. Ochii de un albastru inchis, stralucitor, te fascinau de la prima privire. Urechile erau roz, si emanau elegant prin pozitia lor. Gherutele erau scurte, aranjate si codita era pieptanata si prezenta un papion la baza ei.
Nu avea frati sau surori. Se plictisea singur. Niciun soarece nu il lua in seama, caci el nu era obisnuit sa se aventureze, sa manance din camara oamenilor, sa isi riste viata furand mancare din rafturile magazinelor.
Soricelul Kras, voia sa traiasca din plin viata. Voia sa imparta hrana de calitate cu cei din rasa lui.
Porneste in aventura vietii sale. Isi paraseste galaria si dupa un drum de cateva zile, fara mancare si apa bauta de prin baltile formate in urma ploii, a ajuns intr-un magazin alimentar. Se ascunde in magazie, printre navetele cu paine. Intalneste alti soareci, care il privesc cu invidie.
-Sunt lihnit de foame. Va rog invatati-ma cum sa fur.
Soarecii rad si rad. Unuia dintre ei i s-a facut mila de el, si ii aduse o bucata de paine.
-Sa iti mearga bine. Multumesc foarte frumos!
Fosnet. Patronul magazinului intra in magazie. Soarecii stiind demersul, au fugit in directii diferite si s-au ascuns in gaurile lor. Kras, habar nu avea pe cine sa urmeze, asa ca, a ramas in mijlocul magaziei.
-Ahhaaa. Te-am prins! Mormai patronul incet, pentru a nu atrage atentia angajatilor.
Nu termina bine de spus aceste cuvinte ca il si prinse de codita ingrijita si se mira cand a observat papionul de la baza ei. Dupa ce se uita cu atentie la el, ridicand uimit o spranceana, patronul isi zise: “Am sa te pun intr-o cusca. Ai ceva special. Nu stiu exact ce, dar nu esti asemenea soarecilor vazuti pana acum.”
Inchis intr-o cusca, trist si abatut, Kras si-a dat seama ca nu trebuia sa plece de acasa. O data pe zi, patronul ii dadea o bucata de paine uscata si un bol cu apa. Slabea cu fiecare zi ce trecea. Avea sarcina de a ascuti cutitele malaxoarelor. Labutele devenisera aspre.
Intr-un colt al magaziei statea un tantar. Intr-o seara, a decis sa ii vorbeasca soricelului Kras.
-Asa nu se poate! Trebuie sa iei atitudine, sa faci ceva, sa reactionezi. Ai sa inchei contractul cu viata in curand grai tantarul.
Patronul a hotarat sa-l omoare pe Kras. L-a folosit suficient, urma sa ii vina inspectie, asa ca, nu-l mai putea ascunde. Tantarul a auzit discutia si s-a intristat. A decis sa-l pazeasca atent pe soricel, iar intre timp sa elaboreze un plan de actiune.
Intr-o dimineata devreme, patronul a intrat tiptil in magazie. Ochii ii sticleau in intunericul incaperii, ca doi licurici. In mana dreapta tinea strans o punga alba, usor transparenta. Tantarul, simtind miros de carne, s-a trezit. Si-a dat seama de pericol. Acea punga continea otrava ce ii va aduce moartea (sfarsitul) bietului soricel. Ce poate face un tantar, mis si subtirel in aceasta situatie? A gasit solutia. Nu sta mult pe ganduri si porneste in viteza spre barbatul bine facut, inalt, gras si rumen in obraji. S-a oprit direct pe nasul lui. L-a intepat de nenumarate ori pe nas, obraji, Barbie si urechi, pana cand, barbatul a scapat punga din mana. Vaicareleli patronului au trezit soricelul care nu stia si nu intelegea ce se intampla. Zgomotele au alertat “armata” de insecte – tantari, gandaci, furnici – care au iesit de pe unde se ascundeau si intelegand pericolul, au atacat lacatul custii in care se afla soricelul. Kras tremura ca varga, se albise la fata si isi strangea codita in dinti, cu putere. Dupa aproximativ zece minute de rontait asiduu, lacatul a fost rupt, iar Kras era liber.
Kras a iesit din magazin si a alergat unde a vazut cu ochii. A traversat strazi, parcuri, sosele, campuri si intr-un final, istovit si slabit, a lesinat la poarta Gradinii Zoologice.
Portarul il gaseste si observa ca soricelul are ceva special: culoarea blanitei, codita cu papion, urechile de un roz deosebit, labutele. L-a luat si a mers cu el la zoologii gradinii.
-Am gasit un exemplar de rozatoare mai special, banuiesc eu. Ce parerea aveti? grai portarul.
Kras a fost analizat pe toate partile, i s-a facut resuscitare si a fost readus la viata. I s-au facut analize complete si s-a descoperit ca face parte dintr-o rasa aparte, de vita nobila, cu sange albastru.
A primit o atentie sporita, fiind spalat si deparazitat. I s-a dat o cusca frumoasa, de un albastru asemanator cu blanita lui, ce purta eticheta cu rasa din care facea parte.
Vizitatorii erau atrasi de Kras si le facea o placere deosebita sa-l atinga. Ii aduceau mancare, dar o lasau in dreptul custii pentru a fi administrata de ingrijitori.
Intr-o zi a fost vizitat chiar de patronul magazinului unde fusese sechestrat. Acesta, se inrosi la fata cand l-a vazut, dar si-a dat seama ca nu poate sa-i faca rau. Dimpotriva, a hotarat sa-l elibereze.
-Fugi soricelule, cauta-ti familia, rasa, intemeiaza-ti o familie frumoasa! Bucura-te de libertatea caracteristica speciei tale!
Kras, dupa o calatorie de cateva zile, a ajuns acasa. Parintii imbatranisera, dar il asteptau. Nu isi pierdusera speranta. Doar, stiti cum se spune: “Speranta dispare ultima”.
S-au imbratisat si au varsat lacrimi de bucurie.
La scurt timp, Kras a intalnit o soricica din aceeasi rasa, s-a casatorit si a facut pui frumosi.
Periodic, merge si duce hrana de calitate soarecilor mai putin norocosi din apropierea locuintei lui. Acum stia cum este sa traiesti flamand.
*
Invatati sa daruiti din putinul vostru. Nu se stie cum se invarte roata si ajungem in situatii mai putin placute.

Comment ca va?

Comme ci, comme ci, comme ci, comme ca.

Dimineata... 7.30... suna telefonul. Ma trezesc. Am putine ore azi. Iubesc ziua de vineri.

Ajung la scoala... ma supar putin... amenint cu scaderea notei la purtare. Ahh... uneori mi-e asa lehamite de "militaria" asta impotriva lipsei de bun simt.

In cancelarie, incurajez o colega - mult mai experimentata ca mine in invatamant, chiar si mama de doi baieti - sa reziste nesimtirii si lipsei de bun simt si respect a elevilor. Are lacrimi in ochi. Offf... E trist ca, dupa ani de scoala, experienta, sa ajungi sa iti fie scarba sa intri la ore. Slava Domnului ca m-am mai obisnuit, si nu mai dau importanta prostiei. Imi fac meseria asa cum trebuie, incerc sa ii invat ceva - cat de putin - util, apoi dau notele dupa cum merita. De asta am zeci de elevi in situatie de corigenta. I-am avertizat ca ii ascult din recapitulare si ii trec numai daca merita.

Merg la Muzeul de Istorie, in vizita la o colega de master si prietena. A fost de sarbatori la Munchen, imi arata fotografii, ma serveste cu un ceai, imi da sa mananc fructe. Primesc cadou marzipan de Germania. Timpul alearga ca un nebun. Unde s-o grabi, nu stiu. Trebuie sa plec, ea este in timpul programului.

Ajunsa acasa, imi verific adresa de e-mail... vesti dragute....

Scriu... ascult muzica si gasesc melodia "Comment ca va?" - The Shorts... trimit mesaje... vorbesc cu o colega de facultate si rad si rade si ea, si-mi multumeste ca am facut-o sa rada. Viata e dura, dar noi suntem mai duri si mai flexibili. Putem sa-i baram neplacerile cu un simplu zambet, si ea se inmoaie. Te ia in brate si iti mai ofera o sansa sa demonstrezi ca esti un om bun, inteligent si optimist.

Sa fie cum e mai bine pentru fiecare...

My sister, ma soeur, my angel

Aceasta este sora mea... E suparata ca am slabit aproape cat ea si ii e teama ca ii voi purta hainele. Ha ha ha. E o fata minunata! Cat e de slaba, atat e de puternica.

Unii spun ca semanam... altii ca deloc.

Ne iubim, ne ciondanim, ne sustinem reciproc, ne incurajam si ne imprumutam cu bani.

Cand eram mici, nu lasam pe nimeni sa o atinga sa nu o murdareasca. Am avut parte de o frumoasa papusa vie! I-am dat ciocolata la o saptamana de zile, caci am crezut ca nasa nu a mai avut bani sa ii cumpere si ei. :)) Avem o multime de amintiri frumoase... inclusiv aceea ca, am facut concurs de sarituri din pat pe covor, iar eu, fiind mai mare, mai grea, am cazut aiurea si mi-am fracturat degetul mic. Vrea sa fiu fericita, vreau sa fie fericita si implinita, sa-si finalizeze toate proiectele incepute.

Acest post a fost la intamplare... am gasit poze cu ea in minivacanta din Budapesta, mi s-a facut dor de ea (e la servici pana seara tarziu) si am scris sa mi se vindece sufletul de dragul ei.

Iubiti-va fratii si surorile! Sunt dati cu un scop... scop precis!

A scrie

De cateva luni, am descoperit cu mare drag, verbul "a scrie". M-am indragostit de el. Se pare ca si el de mine. Sunt fericita. Dragostea e reciproca. Am cu cine ma juca. Verbul vine cu idei si chef de joaca. Am primit si instrumentele necesare: pix si stilou, la pachet. Penarul seamana cu o carte (asa spun elevii)... deci, voi scrie carti. Multe si frumoase, diverse si interesante, pentru copii si "copii mari".

Notez idei si apoi - cand vor veni cheful si inspiratia, in vizita de cateva ore, poate chiar zile - le dezvolt. Mi-ar placea sa invat grafica pe calculator. Totul sa fie facut cu multa daruire. Sa dau viata si energie personajelor mele.

Aseara, pornind de la o imagine cu un soricel haios si viu colorat, am inceput sa scriu o poveste... si degetele alergau pe tastatura si verbul "a scrie" ma indemna la joaca. Se amuza teribil pentru fiecare cuvant mai sugubat si stiurlubatic gasit si adaugat in poveste.

Azi, am gasit pe blogul lui Adrian Ciubotaru (http://www.adrianciubotaru.ro/become-a-better-writer/) un indemn la scris. Il "fur" si eu:

1. Write.

2. Write more.

3. Write even more.

4. Write even more than that.

5. Write when you don’t want to.

6. Write when you do.

7. Write when you have something to say.

8. Write when you don’t.

9. Write every day.

10. Keep writing.

Prin urmare si-asa deci... las calculatorul pornit, documentul word deschis si, printre diverse activitati (un aspirat, un test corectat, o manichiura, putina miscare pe muzica ritmata), mai scriu un rand - doua la o poveste.

Sper sa am succes garantat (ceea ce va doresc si voua, celor ce-mi cititi aceste randuri "nazdravane").

Zile senine si spor in tot ce faceti!

Povestile mele

Azi m-am revazut, dupa vacanta, cu un coleg, profesor de fizica, bunic de doi baietei frumosi si isteti. Din vorba in vorba, povestind despre jocurile dansului in vacanta cu nepotii, am adus vorba de povestile mele. I-am spus ca am scris povesti si ca ii voi imprumuta cartea sa le citeasca si sa primesc criticile constructive.

Raspunsul dansului a fost: "Cum sa scrii tu povesti? Nu esti mama! Cum ai inceput sa scrii? Ai scris despre biologie?" o eruptie de intrebari ce ma faceau sa zambesc.

-Nu sunt mama, dar voi deveni, am spus, sigura pe mine.

-Da, asa este, zise prompt. Si atunci sa vezi ce povesti vei scrie!

La plecare, m-a rugat sa ii trimit povestile pe mail.

Am promis, le-am trimis si iata raspunsul:

"Le-am si printat si am constatat ca nimic nu exista fara suflet.

Ai talent ai stofa. Te-ai nascut sa fii sriitoare. Cand ai timp, cu simtul tau realist, cu putin umor ascuns, modifica si adu-i imbunatatiri doc mele,fara sa schimbi esntial continutului.Ai tot sprijinul meu moral. Felicitari."

Fie ca povestile mele sa fie din ce in ce mai frumoase, mai educative, citite cu sufletul la gura de copii si parinti si bunici.