Am aflat ca doi oameni, ale caror bloguri le urmaresc cu interes (scriu despre iubire – atat de siropos), au devenit o familie. Ma bucur mult pentru ei, pentru ca s-au gasit si au avut curajul sa-si declare dragostea in gura mea, sa impartaseasca bucuria cu sute, poate chiar mii de oameni. Sa fiti fericiti, Lisandrilor!
Am iubit si am parasit. Am iubit si am fost parasita. Am fost iubita mai mult, mai putin sau cat un triunghi isoscel. Cam mic unghiul. Sau poate e prea devreme pentru unul obtuz. Cu toate astea, ma bucur ca nu e vorba de triunghiul Bermudelor. Zambesc! Stiu ca va fi mai bine… acum, maine, candva.
Ascultand opinia celor din jur, incerc sa ma iubesc mai mult. Dansez cu viata un tango, cu iubirea o conga, cu increderea o hora.
“Pot sa iti spun ceva?”
“Sigur”.
“Esti frumoasa azi.”
“Multumesc”.
“Cand te vad, imi dau seama ca am gusturi la femei, dar, daca nu e sa fie… Copiii nu s-au indragostit de tine?”
“Am avut si cazuri de genul. Vreau sa cred ca s-au indragostit de mine ca “model de viata”, nu ca persoana fizica… Imi doresc sa fie buni, manierati, veseli, sa aibe incredere in ei, sa stie sa isi urmeze drumul, sa inteleaga ca nu pot fi placuti de toata lumea, sa stie ca in viata faci si ceea ce nu iti place…”
Ce viata nedreapta… Nu mai inteleg nimic… dar nici nu vreau sa inteleg. Am urcat pe aripile vietii si am incredere in ea. I-am aratat harta, si stiu ca voi ajunge, mai devreme sau mai tarziu, la usa “Implinirii.”
Ma bucur ca am prieteni care ma asculta, desi nu vreau sa ma plang si sa ma vaiet. Suport cu stoicism efectul alegerilor facute. Imi merit cu prisosinta soarta. A fost o zi cu vorbe mari – “mai rar oameni ca tine”, “esti minunata”, “esti frumoasa”. Ma uit in calendar. E sarbatoarea cuvintelor marete? Da, iubesc cuvintele… am colectie… “esti foarte draguta. sarutari de maini” … privesc in urma… si in prezent… si observ asa rasturnari de situatii… ce dor, dar imi dau putere in acelasi timp. Simt teama, dar am incredere ca sunt mai puternica decat data trecuta. Ma ridic, ma scutur rapid, ma ciupesc, si-mi spun: “Poti. Continua. Va fi bine.” Zambesc si admir si tin la oameni. Nu, nu mai iubesc pe nimeni mai mult decat propria persoana. Mi-am jurat asta!
Promit, solemn, ca imi voi scrie povestile de iubire…. Daca eu nu sunt in stare sa invat din ele, poate sunt de folos altora.
Am iubit si am parasit. Am iubit si am fost parasita. Am fost iubita mai mult, mai putin sau cat un triunghi isoscel. Cam mic unghiul. Sau poate e prea devreme pentru unul obtuz. Cu toate astea, ma bucur ca nu e vorba de triunghiul Bermudelor. Zambesc! Stiu ca va fi mai bine… acum, maine, candva.
Ascultand opinia celor din jur, incerc sa ma iubesc mai mult. Dansez cu viata un tango, cu iubirea o conga, cu increderea o hora.
“Pot sa iti spun ceva?”
“Sigur”.
“Esti frumoasa azi.”
“Multumesc”.
“Cand te vad, imi dau seama ca am gusturi la femei, dar, daca nu e sa fie… Copiii nu s-au indragostit de tine?”
“Am avut si cazuri de genul. Vreau sa cred ca s-au indragostit de mine ca “model de viata”, nu ca persoana fizica… Imi doresc sa fie buni, manierati, veseli, sa aibe incredere in ei, sa stie sa isi urmeze drumul, sa inteleaga ca nu pot fi placuti de toata lumea, sa stie ca in viata faci si ceea ce nu iti place…”
Ce viata nedreapta… Nu mai inteleg nimic… dar nici nu vreau sa inteleg. Am urcat pe aripile vietii si am incredere in ea. I-am aratat harta, si stiu ca voi ajunge, mai devreme sau mai tarziu, la usa “Implinirii.”
Ma bucur ca am prieteni care ma asculta, desi nu vreau sa ma plang si sa ma vaiet. Suport cu stoicism efectul alegerilor facute. Imi merit cu prisosinta soarta. A fost o zi cu vorbe mari – “mai rar oameni ca tine”, “esti minunata”, “esti frumoasa”. Ma uit in calendar. E sarbatoarea cuvintelor marete? Da, iubesc cuvintele… am colectie… “esti foarte draguta. sarutari de maini” … privesc in urma… si in prezent… si observ asa rasturnari de situatii… ce dor, dar imi dau putere in acelasi timp. Simt teama, dar am incredere ca sunt mai puternica decat data trecuta. Ma ridic, ma scutur rapid, ma ciupesc, si-mi spun: “Poti. Continua. Va fi bine.” Zambesc si admir si tin la oameni. Nu, nu mai iubesc pe nimeni mai mult decat propria persoana. Mi-am jurat asta!
Promit, solemn, ca imi voi scrie povestile de iubire…. Daca eu nu sunt in stare sa invat din ele, poate sunt de folos altora.
4 comentarii:
Fiecare poveste de iubire este unica. iar cand esti indragostit nu prea mai tii cont de nimic.
Da... asa este Darry.Anna.
Mie imi place sa fiu stapana pe mine, sa nu ma las "doborata" de dragoste. Stiu ca, daca se intampla, totul o ia razna.
ha ha ha... stiu ca nu prea se opate... dar eu vreau sa cred ca reusesc.
Au trecut timpurile cand puteai sa controlezi ceva ,doar mintea mai are pretentia asta ,de acum incolo totul va fii neprevazut si bine ar fii sa poti sa nu-ti stai in cale ,mai bine ar fii sa-ti asculti sufletul, stie mai bine decat noi cand sa creeze scenariile potrivite si de ce ai nevoie, chiar daca asta implica echilibru ,supunure sau capitulare ,asculta-ti tacerile spun multe despre tine ,despre nevoile lui profunde ,nu despre vorbaria personalitatii care vrea doar sa nu se supuna ,sa conduca si sa domine ,e o fundatura blestemata crede-ma .
A si stii cand o sa-ti dai seama ca in tine a inceput ceva sa se echilibreze? cand vor incepe sa curga garla tot felul de intamplari sincronistice .
bucurie ,bucurie ,bucurie ,caut-o cu obstinatie ,suflet calator .
Multumesc Do Re Mi. Da, imi voi asculta tacerile. Aveam un echilibru pana acum vreo saptamana, dar mii de "voci prietenesti" mi l-au spulberat. Tin putin cu dintii de ce a mai ramas si incerc sa-l refac.
Trimiteți un comentariu