Lectii de viata

Imi e atat de dor... :)

Reguli pentru a fi om...

O să primeşti un corp,
S-ar putea să-ţi placă, s-ar putea să-l urăşti
Dar e al tău şi va trebui să-l păstrezi până la sfârşit.

Vei învăţa multe lucruri.
Eşti înscris cu normă întreagă,
la o şcoală informală numită “viaţă”.

Aici nu sunt greşeli, doar lecţii.
Creşterea e un proces de incercări, erori şi experimente.

Experimentele eşuate fac şi ele parte din acest proces,
la fel ca şi cele care în cele din urma dau rezultate.

Lecţiile se repetă până le vei învăţa.
O lecţie îţi va fi prezentată în diverse feluri,
până când o vei fi învăţat.

Când ai învăţat-o, poţi trece la lecţia următoare.

Lecţiile nu se termină niciodată.
Nu există nicio parte a vieţii care să nu conţină lecţiile sale.

Atâta timp cât eşti viu, vor mai fi lecţii de învăţat.

Ceilalţi oameni sunt o oglindă a ta.
Nu poţi aprecia sau dezaproba ceva la o persoană,
decât dacă e ceva ce îţi place sau urăşti la tine însuţi.

Ce vei reuşi să faci cu viaţa ta depinde doar de tine.
Tu ai şi uneltele şi resursele de care ai nevoie.
Tu hotărăşti ce vei face cu ele. Alegerea îţi aparţine.

Viaţa e o călătorie a cunoaşterii...

 

                      Cherie Carter Scott

IMPREUNA PENTRU O VIATA

TRAIESTE ACUM!

Minciuni si frici

Uneori... minciunile sunt utile... te scapa de diferite probleme.... insa, cand minciunile sunt fara rost...  puerile.. te amuza, dar te si sacaie si te intrebi de ce esti mintit? :)

Fricile sunt normale... firesti... insa, e nevoie de dorinta si de atitudine pentru a fi invinse. E normal sa imi doresc sa stau in confort, sa  fiu eu cu mine si dorintele mele, dar cu timpul am realizat ca nu este suficient. Am inteles ca a sosit timpul sa infrunt frica si viata! Am ales sa impart si sa daruiesc.... am ales sa ajut... 

Cand observ ca exista persoane "puternice", mai bine spus mature care tremura numai la gandul ca unul din parinti nu este de acord cu o relatie... zambesc... si zambesc.
Nu am puteri magice!

Viata...

Uneori, timpul, spatiul, teama sau dorinta unei schimbari ma stranguleaza... si as vrea sa ma opresc din tot amalgamul de stari, de situatii, de nemultumiri...

Insa, toate vin la pachet...si recunosc in fiecare palma o reactie de-a mea oferita candva unui om...

Tot ce imi doresc este sa imi invat lectiile, sa imi port crucea cu demnitate, sa pot darui afectiune, respect, bucurie in preajma... 

In rest... Dumnezeu cu mila Lui.... Doamne miluieste-ma! 

Filme vizionate

In ultima vreme, am avut un program aglomerat, cu scriere de povesti personalizate (MULTUMESC PENTRU COMANDA SI PENTRU INCREDERE!!!!), cu rugi pentru purificarea sufletului,  mers la slujbe, dar am vizionat doua filme minunate, despre care nu am reusit sa scriu.

Frumoasa persoana

Un profesor tanar, preda italiana la un liceu in Franta, avea ca logodnica o colega de breasla, dar ii placea sa aiba relatii, aventuri cu eleve. 

Renunta la ele, cand le era lumea mai draga! Insa, totul se intoarce impotriva cand te crezi "buricul pamantului", invincibil... 

O eleva frumoasa, care avea o relatie sincera si curata, simpla si frumoasa cu un tanar coleg, ii cade cu tronc profesorului de italiana. Insa, aceasta il tine la distanta, stiind ca daca se va indragosti de el, dupa un timp va fi parasita si va suferi ingrozitor. Iubitul ei, ascultand barfele ca prietena il inseala cu profesorul, se sinucide chiar in curtea liceului. Profesorul dezvolta o pasiune bolnava pentru June, tanara eleva. Aceasta ii promite un raspuns peste doua zile, timp suficient in care ea pleaca din oras.... 

Uneori, este atat de important sa stii cine esti, ce si cat meriti, cand sa te opresti si cui sa ii acorzi incredere, timp si spatiu....

Cu inima deschisa

Doi medici cardiologi, sot si sotie, nonconformisti, veseli, spontani, sociabili... isi doresc cariere de prima clasa. Ea uita sa ia pilula, ramane insarcinata... desi nu isi doreau copii...

El este concediat din cauza problemei de neinvins: alcoolul. Devine pesimist, se simte inferior sotiei, si cade victima alcoolului. Intra in coma. Sotia, il cauta pana la eupizare... cade si se loveste la cap. Este operata de urgenta pe creier. El o descopera in spital peste cateva zile... si decide sa moara alaturi de sotie si fiica nascuta prin cezariana... dar care nu are forta sa supravietuiasca...

Filmul este de o sensibilitate deosebita... finalul este foarte bine realizat si regizat...imaginile sunt deosebite... muzica si mesajul iubirii subtil transmis, dar la o valoare impresionanta.... 

Sa va fie de folos

Decalogul părintelui Savatie Bastovoi

 

1. Să nu uiţi că trebuie să mori

Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova.

Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătăţii şi a morţii.

Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.

2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti

Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit.

Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti.

Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd.

De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia.

Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.

3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar

Am înţeles asta în adolescenţă.

Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul.

Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară.

Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani.

Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani.

Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe.

Uneori ieşeam şi eu cu ei, că era interesant.

Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi.

Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele.

Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau ca să mi-l vinzi?”.

Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret.

Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus.

Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.

4. Să nu crezi răul

De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut.

M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului.

Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate.

Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună.

Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există.

Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.

5. Să nu te crezi pierdut

Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele, şi cele trecute, şi cele viitoare şi totuşi m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare.

Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi.

E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine.

La disperare omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii, practic sinucigându-se spiritual.

Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.

6. Să nu te crezi sfânt

Sfântul Siluan Athonitul zicea:

„Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”.

Să nu te crezi mai bun ca alţii.

Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună.

Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.

7. Să nu te pui chezaş

De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău.

De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe.

N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni.

Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală.

Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”.

Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

8. Să nu te răzbuni de două ori

Răzbunarea este un păcat, dar este omenească.

Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală, principiu care a ajuns şi în dreptul roman.

Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală.

Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.

9. Să nu învingi cu orice preţ

Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul.

Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă.

Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004):

„Vă daţi seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”.

Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”.

„De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins.

„Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică”.

10. Să nu râzi de ruşinea nimănui

Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic.

Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea.

In vizita

cand trebuie sa se intample, se intapla...

acum aproape doi ani, mai bine spus in august 2012, am fost domnisoara de onoare la nunta unei colege de facultate, casatorita cu un baiat deosebit, inteligent, care lucreaza pentru o firma nemteasca... iar acestia sunt foarte corecti, duri, pretentiosi.... :) 

prin iarna m-a invitat de vreo doua ori la ei sa vad unde locuiesc... deh... casa noua... frumos si modern mobilata... in Chitila...

ca un facut, de fiecare data fie mi-a fost rau... fie am avut accident si nu am mai putut ajunge...

azi, am decis ca... e cazul sa merg, mai ales ca nu aveam altceva in program... 

am hotarat sa socializez... sa ma bucur de oameni...

am vizionat caseta de la nunta si m-am descoperit frumusica... si,... culmea... chiar o buna dansatoare... hahaha...

am intalnit nasii... care au doi copii minunati... nasica era insarcinata in 7 luni la nunta....

am intalnit sora mirelui... cu sotul... care se casatorisera in aceeasi locatie cu doar o luna inainte... 

am reintalnit cavalerul de onoare si ne-am amintit cand am mers prin Constanta dupa lumanari si aranjamente florale... :)

amintiri frumoase... oameni frumosi... zambete...

m-a uimit faptul ca, desi sunt tineri...30-35 de ani...iubesc atat de mult copiii.... :) 

bine... sora mirelui, colega mea de facultate... au lucrat si ele in invatamant... :)

am primit semne de carte pentru colectie... 

a fost de poveste si va multumesc din suflet dragii mei pentru aceasta dupa amiaza minunata! va ador si va admir si va sustin si va multumesc ca nu ma uitati!

Totul va fi bine! Stiu... simt si ma incurajez in fiecare secunda!

Cu mine...

Ultimele saptamani au fost cumplite pentru mine. De fapt am avut enorm de mult de alergat! Am avut atelier la Buzau apoi  ore pana la 19.30, a doua zi 7 ore la scoala... vineri ore de la 7.30 apoi alte drumuri de facut. In weekend a urmat Braila, cu doua ateliere.. interesante... pacat ca duminica nu au venit decat trei copii, dar totul este un risc. 

De luni... am inceput Scoala Altfel... care este foarte obositoare... chiar daca este interesanta... si utila. 

Azi, am mers cu elevii de a V-a la Institutul Francez. Mi-am amintit cu drag ca acum doi ani m-am inscris la cursurile lor... in dorinta mea nebuna de a ajunge la Paris. Oamenii de acolo sunt numai zambet...imi este drag sa vad astfel de oameni, intr-o lume (nu mai vorbesc de tara mea, sau de Bucuresti!!!) extrem de rea, frustrata, egoista si orgolioasa. Am asistat la exercitii placute realizate in biblioteca virtuala... apoi am mers in biblioteca mare si am rasfoit reviste, carti... fiecare din ce domeniu si-a dorit. A fost o zi reusita pentru mine! Iubesc educatia si cultura. Imi pare rau cand observ oameni care nu mai citesc.... care nu isi mai doresc sa invete ceva... orice... poate fi vorba si despre o pasiune... Si eu am lasat-o balta in ultima perioada... in care nu mai am timp pentru mine... nici macar sa imi acopar firele de par alb (semn de intelepciune cum spunea Vasile Alecsandri) cu vopsea.

Imi pare rau sa observ ca ne degradam... inainte iesim, discutam despre carti, despre filme,despre teatru... acum este o alergatura si o izolare din cauza ca nu esti in trand... Trist! Foarte trist!

Ma bucur ca am cunoscut parinti minunati azi.. oameni care se implica in educatia copiilor... si care au valori... banuiesc ca sunt de-o seama cu mine... insa mie imi este rusine sa spun asta... deoarece nu am copiii mei! Imi place enorm meseria de dascal... dar sufar cumplit cand stiu ca acasa sunt singura.... si neimplinita... 

Ma doare cand incerc sa aduc bucurie si alean in sufletele celor dragi... si sunt data la o parte... si asezata la coada... ca ultimul om... oare cei din urma voi fi cei dintai candva?

Am obosit si sunt fff foarte trista... cu toate ca am si mici bucurii care imi alina sufletul... ca am posibilitatea de a cunoaste OAMENI... ca am o meserie frumoasa, care imi place si ma bucura... ca primesc imbratisari si zambete si recunostinta de la copii (macar de la ei care au suflete pure si sunt sinceri!)... ca am botezat un baietel care va implini in curand trei ani si ma iubeste tare mult... (si eu pe el)... ca voi deveni matusa... (de-abia astept!)... si sunt singura ca si mama (intr-o forma sau alta; solutii exista).

Ma privesc si ma amuz cum unii cred ca ma pacalesc... si sunt foarte fericiti! Asta pentru ca viata m-a invatat ca o femeie este mai desteapta cand face pe proasta... Nu are rost sa ma opun bucuriei unora de a se cred superiori... prin faptul ca imi spun "gogosi"... Nu e greu sa le fac jocul! Mai ales ca minciuna are picioare scurte!

Realizez ca a sosit cazul - am tot mai multe modele de femei in jurul meu care ma motiveaza sa fac asta - sa conduc cat mai mult... atat in oras, cat si in alte orase...sa calatoresc... sa imi pun haine in geanta si sa plec sa vizitez tara in fiecare weekend... mai ales ca nu am bunici sau rude...asa ca, in cel mai scurt timp voi trece la acest exercitiu de curaj... de independenta... pentru a ma simti intr-adevar o femeie puternica... 

Maine voi discuta despre povesti la o clasa de a III-a de la scoala nr. 80, din Bucuresti. M-a impresionat faptul ca parintii mi-au cerut sa le aduc cartile mele...:) VA MULTUMESC TUTUROR PENTRU INCREDERE SI SUSTINERE! Multumesc domnului parinte care a mediat aceasta intalnire...care mi-a promovat povestile pe propriul site. Sanatate si voie buna! 

Este atat de important sa gasesti drumul spre tine, drumul pe care trebuie sa mergi... sa intalnesti oamenii potriviti... asta inseamna sa risti... sa cunosti... sa nu judeci de la prima vedere... sa stii ce vrei, ce poti si cat poti... sa te perfectionezi continuu... sa lupti pentru visele tale! Voi face asta pana in panzele albe! De altfel, asa am obtinut totul... prin munca, rugaciune...si perseverenta... Este greu cand esti singur... mai si cazi... dar esecurile te fac mai puternic! 

Imi doresc sa ajut prin povestile mele, prin atelierele pe care le desfasor... cati mai multi copii sa isi implineasca visele, sa creada in ei, sa fie sanatosi, sa combine utilul cu placutul, sa manance sanatos, sa faca miscare... :) :)

Februarie si depresia

A sosit februarie... si sper sa fie o luna blanda, cu multe zambete, impliniri, oameni deosebiti si surprize placute. 

Privesc la albul din jur... privesc iubirea ce s-a cuibarit in unele case si a imbratisat unele cupluri. Ce au ei deosebit fata de mine? Unde au gasit reteta pentru armonie si iubire? Off... nu le poti  avea pe toate, stiu. O depresie urata, ciunta si vulgara, imi bate la usa sufletului. O simt tot mai insistenta... As plange non stop... as dormi pana in primavara sau mai bine, as muri in somn. Tot ce realizez este din cauza faptului ca nu pot sta sa isi bata joc de mine depresia... am mai cazut acum cativa ani in mrejele ei lipicioase. Stiu cat este de parsiva!

O fosta colega de munca. imi spune ca inoata prin nameti pentru a gasi oameni care sa isi faca asigurari si nu are bani sa isi plateasca facturile. In aceste clipe, ma simt norocoasa... partial. 

O alta colega, de facultate de aceasta data, ma intreba daca doctoratul te ajuta sa iti echivalezi gradul didactic I. Da... se poate... dar nu asa usor... ci dupa alt stres, cu vreo doua inspectii, hartii la greu (teste, planificari, proiecte de lectie), plus acte legalizate. Vrea sa plece din cercetare... Ce mai merge in tara aceasta? Nimic... decat vanzarile si contabilitatea... Poate si sportul, cat de cat. 

Lumea e trista...de fapt... dezamagita...

Multi  se bucura de realizarile mele... hahaha... cu ce ma incalzeste ca sunt doctor in stiinte? Am vrut sa particip la un concurs de asitent universitar, pe un post la departamentul Arta Sacra la facultatea de teologie - tema tezei de doctorat este exact pe profilul postului - si mi s-au cerut atat de multe, incat inevitabil, renunti. Ma intreb, oare preotii si toti profesorii din teologie sunt asa smeriti? Oare chiar fac atat de multe fapte bune? Mi se cerea sa aduc un memoriu cu actele caritabile facute (si am facut cateva, am fotografii si dovezi) dar nu asa oricum, ci cu semnatura parintelui duhovnic. Mi se pare absurd si de prost gust. Oricum am fost sfatuita sa renunt din start, caci eu sunt sensibila si ma vor manca de vie, dar m-am incapatanat sa vad cu ochii mei ce se cere si cum se poarta oamenii bisericii cu mine. Preotul duhovnic a uitat ca imi promisese ca imi semneaza o hartie si am stat 45 de minute in ger, asteptand in fata bisericii, care era incuiata cu lacat. 

Ma intreb uneori pana unde se poate merge cu rautatea si nedreptatea in tara asta?! Nu avem reguli, nu mai avem onoare, cuvant, principi... 

"Doamne, vino sa vezi ce a mai ramas din oameni... "

Cat de puternic sa fii sa induri toate acestea? 

De aceea imi si doresc o familie a mea... sa ma refugiez acolo... sa rad si sa imi educ copiii, sa ne jucam si sa crestem impreuna frumos... luminos... in pace si credinta. 

Imi doresc altceva... vreau sa schimb macazul... directia.. am scris... am calatorit (si oricum o voi mai face cu ai mei copii).. am daruit.... acum vreau sa fiu sotie si mama. Cer prea mult? Cer anormalul? Privesc cu drag la femeile care sunt respectate.. carora li se ofera atentie... iesiri la teatru... la opera... in diverse orase... oare ce au deosebit fata de mine? Nimic... poate chiar mai putin, doar un strop de noroc in plus! 

Nu ma pot compara cu cele care primesc mai putin... NU, deoarece am muncit enorm, am daruit timp, energie, frumos celor din jur si simt ca MERIT  sa primesc: iubire, respect, afectiune. 

Părintele Arsenie Papacioc despre femei - MINUNAT!

Părintele Arsenie Papacioc este unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici din România, iar sfaturile sale au fost întotdeauna considerate valoroase.

Acesta a fost o persoană îndrăgită de foarte mulți oameni și a propovăduit învățătura creștină până la sfârșitul vieții sale, acum trei ani.

Părintele Papacioc a întâlnit mulți oameni cărora le-a schimbat fundamental viața, iar întrebările legate de viața creștinilor nu l-au deranjat niciodată. În contextul în care femeile sunt destul de des numite niște ființe inferioare și slabe, iată ce a răspuns despre acestea:

„Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia – adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adâncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiti, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii.”

Cât despre sintagma jumătatea mea, pe care mulți o folosesc pentru a vorbi despre partenerul/partenera de viață, părintele a spus:

„Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu eşti tot, ea e tot. Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una. Dumneavoastră ați văzut steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David, care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, care are calitatea calităţilor în creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El. Şi de aceea l-a făcut pe om întâi ca un triunghi echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia. Nu există “jumătatea mea”. E o expresie spusă la un pahar de vin; la o sticlă de vin, pardon! ca să nu zic la un butoi chiar.”

Sfatul dat bărbaților în legătură cu femeile care îi înconjoară este acela de a le prețui și de a le respecta foarte mult:

„Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Şi apoi, voi trebuie mai întâi de toate să ştiti să preţuiti femeia foarte mult. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă daţi seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă. Faptul că un bărbat ştie că acasă are parte de o iubire desăvârşită îl face să muncească, să câştige războaiele, să-şi rezolve problemele.

Să ştiti că femeia nu gândeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită şi e mult mai realistă decît un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional”.

Despre bogatie... :)

Se poarta tot mai mult India... cultura indiana. 

Osho este pentru India un fel de Steinhardt al nostru... 

Am lecturat cateva carti si idei ale acestui filozof.... 

Uneori, daca traiesti atent la ce este in jur, constati ca fiecare dintre noi este un mare filozof... mai pesimist sau mai optimist, asemenea marilor filozofi... :)

Important este sa TRAIESTI! :)

Inspiratie

Scotocesc printre foile din agende. Descopar idei de romane, de povestiri... proiecte felurite... inspirate de valuri, de rauri, de vacanta, de oameni, de plimbari...

Asa ca, am la ce lucra... timp sa fie si vointa.... 

Constat ca nimic nu este imposibil, dar totul se obtine atat de greu... insa, cand imi doresc ceva (bine, ce depinde de mine si doar de mine) lupt si ma zbat pana la epuizare. 

Am primit vesti de la o prietena care plecase de anul trecut din martie in Franta la munca.... Pana la urma a ajuns in Anglia. Imi spunea ca sunt oportunitati dar trebuie sa fii vigilent... Uneori, cred ca este important sa risti! Sa risti si atat... apoi vezi incotro te duce viata... Dar stii ca nu ai stat cu mainile in buzunare... si ai fluierat la stele... si ai asteptat sa fii fericit! 

Si-acum, la corectat teze... din asta imi obtin painea cea de toate zilele... :) Nimeni nu imi ofera nimic gratis... :) Dar imi place tot ceea ce fac...:)

De-ale zilei

Ajung la scoala in zori de zi, conducand pe o ceata cumplita, plus intuneric... noroc de faptul ca stiu drumul... 

Multi sarbatoriti... multe bomboane si multe urari.

Copiii ma intreba daca nu pot lua si orele colegei care este foarte, foarte bolnava... cancer in ultima faza. Nu se poate... dar, i-as da zilele mele de s-ar putea. Eu si asa traiesc degeaba.. ea macar are o fetita de crescut, de educat, de incurajat. 

Pornesc spre biblioteca... ganduri... soapte... rugi.

Ma plimb printre rafturi si rasfoiesc carti. Ca niciodata, am plecat fara lista. Zaresc o fata cu parul cret si roscata. O cunoscusem la un atelier pentru copii. Ne imbratisam... ea ma felicita pentru carti, ateliere si tot ce fac frumos. Ii multumesc, dar sufletul meu e gol. Toate astea le fac pentru a lasa ceva in urma mea... sa nu traiesc chiar degeaba... desi, asta simt pe zi ce trece. 

Biserica Sfantul Ioan Botezatorul... ma opresc, aprind o lumanare si soptesc "Nu prea mai cred in Tine, Doamne, si te rog sa ma ierti! Uneori imi doresc sa am curajul Malinei Olinescu... sau pur si simplu sa se termine viata aici si acum!"

Acasa... citesc ca Andreea Marin este insarcinata. Minunat! Asta da stire!

Fara vise... fara sperante... detasata de toate ale vietii, deschid cartea "Jocul celor o mie de frunze si alte povestiri" de Varujan Vosganian si... lecturez.

Povești în iubire... Cătălina Mustață

“Aş dori să întâlnesc un om, nu o javră. Şi nu neapărat pentru un mariaj, ci aşa, ca să mai trăiesc şi în poveste, nu numai în cloaca vieţii cotidiene. Nimic nu se poate realiza fără o poveste. De ce atâta lume a urmărit viaţa şi moartea prinţesei Diana? Pentru că în spatele ei se aşternea o poveste”, ne-a spus ea cu tristeţe în glas.

Solutie pentru inca o saptamana de vacanta

Hahaha...

Aceasta vacanta a trecut rapid... cu sarbatori... povesti scrise... vizite... iar cea intersemestriala din februarie este deja ocupata cu proiecte... asadar, am nevoie de o alta vacanta. Ma  gandeam cum si in ce fel sa o obtin. Solutii exista, cand vrei sa le vezi!:))

Solutia in cazul meu este sa fiu ceruta in casatorie... si am dreptul la 5 zile libere. Asadar... am sanse sau nu de a avea inca o saptamana de vacanta? Va tin la curent! 

:) Pentru amatori, promit ca in acea vacanta voi munci pentru prosperitatea familiei... :) 

Uneori este imperios necesar sa faci haz de necaz... 

Lecturi si dorinte de a trai frumos

Citesc "Cetatatea celor o mie de sori" de Khaled Hosseini... despre Afganistan si istoria oraselor: Kabul, Haret... despre cultura lor... despre egalitatea intre  femei si barbati... despre razboi si saracie... despre dragoste...

Descopar faptul ca, femeile au fost si sunt si probabil vor fi, mult mai puternice... insa, daca nu ai acel gram de noroc de la nastere, te zbati ca o frunza batuta de vant toata viata.

 

Apoi... inchid ochii si ma gandesc...

- ce sa fac? cat sa mai muncesc?

- sa ma opresc si sa ma multumesc cu ce am?

- sa apuc pe alt drum? daca da, care?

 

Acum vreo 2 ani, ma batea gandul sa plec din Bucuresti... Ce e mai bine pentru mine? Incotro s-o apuc?

Simt ca muncesc pentru nimic... nu ma implineste nimic... nu ma mai bucura nimic... totul  a devenit mecanic... pentru a-mi ocupa mintea....

As vrea sa gasesc curajul de a porni in lume... eu si cu povestile mele...

Cunosc oameni care si-au luat concediu fara plata si au facut ce le-a fost bine pentru suflet.

Ma simt uitata de Dumnezeu... rugile parca se pierd in aerul inghetat al iernii...

Ma simt pierduta intr-o lume mare... in care multi ma stiu, dar nimeni nu ma apreciaza... nu imi intinde o mana...

Ma simt ca atunci cand jucam Baba oarba...

Ma simt neputincioasa...