Cum să fii scriitoare de succes?!

Scriu cu mare drag! Îmi place să scriu și îmi doresc să devin cât mai bună pe acest segment al creației. Știu că pentru asta e nevoie de multă, enorm de multă lectură, iar eu nu știu cum să îmi mai împart timpul, ce să fac mai întâi. 

Ieri am avut plăcerea să ajung la o masă rotundă unde s-a discutat despre literatura pentru copii în prezența unei scriitoare americane de succes, MICHELLE CUEVAS, care are cărți traduse la editura Arthur. Am aflat (deși știam) că în alte țări, un scriitor doar asta face: SCRIE. Nu are alte joburi care să îi permită să supraviețuiască. Un alt aspect foarte important este existența agenților literari care se ocupă de promovare, organizare de evenimente, aranjarea cărților în librării, etc. Ceea ce înseamnă mare lucru. La noi, nu este așa! Eu mă pot declara norocoasă că lucrez în învățământ și am colege care mă cheamă să organizez ateliere cu cei mici. Off, copiii au nevoie de lectură, de înțelegere a textului, de multe exerciții creative! Dacă ar fi după mine, aș merge săptămânal la copii din localități limitrofe și aș lucra cu ei, le-aș dărui cărți. Poate într-o zi pot face mai mult pentru copiii lumii!

Dar să revin la întâlnirea de ieri. Au fost prezenți scriitori români importanți - Adina Popescu, Adina Rosetti, Laura Grundberg, Carmen Tiderle (poezie haioasă pentru copii), Lavinia Braniște, Livia Petrescu (sper să nu mă înșel) care a câștigat un concurs de manuscrise la Arthur, Șerban de la Animal X și prezentator la „Ai umor”, care a scris o carte despre Crăciun în 2013 pentru fiul său, atunci în vârstă de 3 ani și ilustratori ca Anca Smărăndache, Cristiana Rada, dar și bloggeri și oameni care se ocupă cu diverse evenimente de carte sau reviste pentru copii (Fabulafia, Ghidul Pozneț de Cultură). 

Adina Popescu  spunea că în România, scriitorii fac multe alte joburi pentru a avea din ce trăi. Tirajele la noi sunt destul de mici în comparație cu alte țări. Scrierile noastre nu sunt traduse în limbi internaționale. Multe dintre persoanele de acolo au fost la Târgul Internațional de carte pentru copii de la Bologna și povesteau că țări mici precum Estonia, Armenia aveau cărți traduse în engleză/franceză. Nu știm de ce noi nu suntem traduși. 

Michelle Cuevas este tradusă în 20 limbi. Scrie, scrie și texte pentru filme de animație. 

Poate succesul vine acolo unde totul este făcut cu calm și multă răbdare, atenție și concentrare? Clar este nevoie de relaxare și timp pentru scris. 

Mă uitam din afară la mine: eu când scriu am mii de alte gânduri care mă întrerup. Dacă scriu noaptea, e imposibil să nu se trezescă Ana și să ceară să o adorm, ceea ce mă scoate din priză și clar adorm, cu promisiunea făcută mie însămi că măvoi trezi în zori fermecători și voi scrie. Slabe șanse dat fiind oboseala acumulată. 

Șerban a adus în discuție faptul că editurile nu promovează cărțile așa cum se merită. Aceeași părere o am și eu, care am ceva experiență cu edituri diferite. Nu vor cred! Nu își dau interesul. Spun cu nonșalanță: „Nu se vând!”, iar tu te simți neputincios, îți creezi un complex al scrierii de proastă calitate. Dar la început ce i-a atras la povestea ta pe care au publicat-o? În fine, eu mi-am cumpărat multe exemplare din cărțile mele și le-am vândut. Cereri au fost! Știu că se poate! Important este să vrei.

Mă gândesc cât de mult m-ar ajuta un interviu într-o revistă pentru părinți! Să povestesc despre cărțile mele, despre site-ul care a devenit magazine online, legal, numit CĂLĂTORIA CĂRȚILOR SRL, www.claudiagrozalazar.ro și despre proiectul poveștilor personalizate. 

Nu vreau să cerșesc atenție! Când mă va descoperi cineva, atunci va fi bine! Nu mai grăbesc lucrurile! 

Doresc să scriu, să scriu frumos, atractiv și mai doresc să dispară doză de invidie a oamenilor care cred că mă îmbogățesc dacăîmi cumpără o carte. :) Nu! Tot cu rate trăiescși eu! 

Rici Arici

Rici Arici este un proiect nou si foarte drag sufletului meu.

Poveste cu și pentru Rici Arici
de Claudia Lazăr

Într-o seară de aprilie, o buburuza roșie s-a întâlnit întâmplător cu un arici. Nimeni altul decât eroul revistei Rici Arici.
- Bună ariciule! 
- Bună Rita Gargarita.
- Îmi plac țepii tăi! Te fac interesant! Sunt otrăvitori?
- Nuuu! Am între 5000-7000 de țepi. Sunt goi pe interior și nu elimină otravă ca la porcul spinos, rosti amuzat și rușinat ariciul.
- Pot sta pe labutele tale?
-Sigur! răspunse amuzat Rici Arici.
- Tu ai copii? continuă Rita Gargarita cu întrebările.
- În primăvara aceasta îmi găsesc o parteneră și vom face copii.
- Ai mulți prieteni?
- Daaa! Foarte mulți! De când am devenit personaj într-o revistă pentru copii, în fiecare oră mai primesc câte o cerere de prietenie! Din cele mai vechi timpuri aricii au fost iubiți de copii, de oameni. În unele țări suntem chiar animale de companie și putem trăi în captivitate chiar și 16 ani!
- Off! Vreau și eu să îți fiu prietenă! Te rooog! Murmură prelung buburuza.
- Bineînțeles! Negreșit! exclamat ferm Rici Arici.
Cei doi prieteni se joacă mereu împreună.

Poezie

Buburaza e poștaș,

Vești aduce lui Rici Arici, 
De la un șoricel poznas,

Precum și mii de copii voinici.

-)

„Povestea vieții mele” de Hans Christian Andersen

„Povestea vieții mele” se desfășoară acum prin fața ochilor bogată, frumoasă, alinându-mi atâtea necazuri!

Căci, de multe ori, răul e spre bine și din durerea cea mai aprigă poate țâșni bucuria. Mă socotesc, pe drept cuvânt, un copil al Fericirii.

Cei mai de seamî oameni din vremea mea m-au primit bine și credința mea în semenii mei nu mi-a fost înșelată. Zilele de tristețe și de necaz poartă întotdeauna în ele un grăunte al bucuriei. Fiecare nedreptate pe care am ăndurat-o, fiecare mână dușmănoasă, care a vrut să mă abată din calea mea, mi-a adus un bine. În drumul nostru spre perfecțiune, amărăciunea și durerea pălesc, singură frumusețea rîmâne. Ea e ca un curcubeu care se arcuiește pe deasupra norilor întunecați.

Hans Christian Andersen - Copenhaga 2 aprilie 1855

O viață grea, plină de zbucium, de muncă, de drumuri și de refuzuri, dar în același timp cu oameni buni, valoroși, care l-au îndrumat pe drumul luminos și de succes pe H.Ch. Andersen. 

O lecție de ambiție și de reușită pentru mine această carte!

Dor

Dorul de joacă îmi este satisfăcut de cineva care iubește felul meu jucăuș...

Este minunat să întâlnești oameni care să aprecieze copilăria și să intre în joc de dragul tău. Cum credeți că mă joc? De-a scrisul... și poate de-a muzica... și de-a matematica... să „compun” probleme matematici... și texte pentru cântece... Mereu ies lucruri frumoase din joacă.

Mulțumesc din suflet prieten drag pentru că îmi oferi atenție, timp, răbdare, cultură, încredere!

Scriitorii.... :)

Picatura de cultura

1953: Ernest Hemingway câștigă premiul Pulitzer pentru Bătrânul și marea.

Bătrânul şi marea de Ernest Hemingway

Ernest Hemingway

“Scriitorul adevărat este un om singur . Şi, pe măsură ce creşte în ochii celorlalţi, se cufundă tot mai mult in singurătate. Iar dacă este suficient de bun , în fiecare zi e nevoit să se confrunte cu eternitatea sau cu absenţa ei.

Pentru un scriitor adevărat ,fiecare carte este un nou început, o nouă încercare de a atinge ceva care rămâne mereu de neatins. Misiunea lui este de a merge pe căi ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde alţii au dat greş.

Dar să scrii literatură nu înseamnă doar să spui cu alte cuvinte ceea ce deja s-a spus – tocmai pentru că au existat marii scriitori ai trecutului- noi cei de astăzi suntem nevoiţi să mergem mai departe decât am fi crezut vreodată că putem ajunge, să ieşim in larg, până când rămânem cu totul singuri.”

Ernest Hemingway

Meseria de burlac - text literar pt. atelier de scriere

Bărbatul de 40 de ani... frumos, deștept, cu mașină, casă.... o iubită care vine la el și pleacă... ce își poate dori mai mult? De ce să se lege la cap? Ce atâtea responsabilități.... discuții... cand avea tot ce își dorea... inclusiv sex când avea chef... 

Așa era Vlad. Bărbatul săritor... fiul minunat... tot timpul prezent la apel... fratele bun la toate... dar iresponsabil si de fapt nu își dorea să aibă o familie. Copii? Doamne ferește! Nici gând nici pomeneală! lasă... să fie pentru alții... 

Bicicleta luase de mult locul mașinii în sufletul lui. Îi acorda atenție și o considera prietena lui. Adevărul că îi era prietenă fidelă. Cunoșteau împeună tot orașul... toate gropile... toate rutele ocolitoare. Nu spunea niciodată „nu merg, nu am chef, sunt obosită”. Parcă... o dată făcuse pană... simțindu-se abandonată.

Vlad... era bărbatul cu ochi frumoși... cameoleonici... isteț... dar care nu o dădea pe spate. Pentru Ramona... era un amic... pe care îl știa de ani buni, din cartier. Se simțise atrasă de el... de fizicul său... Acum, s-a obișnuit cu el... îi cunoștea toate mofturile și toate replicile. Cândva, încercase să îl bucure... se dăduse peste cap... căutase ore în șir pe internet cărți despre aviație, o pasiune de-a lui Vlad... Găsise ceva scris recent. Scriitorul chiar s-a întâlnit cu Ramona și i-a dat cărțile cu autograf... Nu a fost prea impresionat Vlad... iar sufletul femeii a fost zgâriat... Cum? Am ratat și asta? Fie.. mai departe!

Călătorii peste tot unde s-a putut... munte... mare... sate... Vlad tot nemulțumit... de fapt, i se părea totul atât de firesc. 

Ramona suferea ca un câine... nu putea să meargă mai departe, dar și despărțirea i se părea înfiorătoare. Simțea că trebuia să mai stea lângă acest bărbat... conștientă de faptul că el a ales: BURLĂCIA PENTRU TOATĂ VIAȚA. 

Pentru Ramona era ceva de neimaginat... nu putea să creadă că acest bărbat frumos... care avea potențial și împreună ar fi evoluat... de dragul tatălui lui Vlad, în cinstea memoriei dânsului ar fi făcut tot posibilul ca acest om să fie fericit... a ales singurătatea pentru toată viața.

Păcat! Avea numai 42 de ani... o familie a lui l-ar fi împlinit... nu ar fi trăit degeaba... și-ar fi învins temerile... și frustrările... 

Alegerile vieții au făcut ca Ramona să îl părăsească pe Vlad... oricât de mult a așteptat să se trezească la realitate... nu mai avea timp... era vremea să își întemeieze o familie... să își vadă de viața ei... să fertilizeze in vitro...

Sport in aer liber

Imi propusesem de ieri sa reiau miscarea. Bicicleta mea nou nouta, care a stat cuminte in magazie de vreo 2 ani, are rotile dezumflate. Si e rosie si imi doresc sa incep mersul pe bicicleta care incet incet devine un trend.

M-am trezit in zori si am pornit spre unul din parcurile  bucurestene. Lumea alerga. Buuuuun! E un semn ca mai exista viata, vointa si dorinta de a fi sanatosi! Am sarit coarda o jumatate de ora, am facut un tur de parc si am plecat.

L-am trimis pe Tobias la spitalul Fundeni, la micutul Alin de 4 ani si jumatate, sa il inveseleasca si sa ii dea puterea de a spera in insanatosire si in minuni.

Mi-e dor de scris.... de saptamana viitoare, imi voi face un program strict de iesit in parc, de scris si alte bucurii pentru cei din jurul meu, care stiu sa le observe, sa le aprecieze, sa se bucure.

In ultima vreme, fac multe gafe, supar multi oameni. Nu sunt perfecta! Va rog sa ma iertati. Am o problema in a comunica. Adesea, din teama de a nu fi respinsa, repezita ca am daranjat sau mai stiu eu ce, nu sun, ci trimit mesaje. Chiar si sefilor mei. Ceea ce mi s-a demonstrat in nenumarate randuri, ca este un mare dezavantaj... Era cat pe ce sa imi pierd o buna prietena, alaturi de care am facut multe lucruri frumoase, actiuni caritabile, am invatat multe de la ea, am calatorit impreuna.... din cauza prostiei mele de a nu suna. Iarta-ma, IULIANA! Iertati-ma oameni dragi, pe care v-am tratat la fel. Este un defect de-al meu. Incerc sa-l remediez.

O zi cu soare in suflet, zambete si impliniri!

Inspiratie pe muzica de Vivaldi la Costesti :)

Fotografii 29 aprilie 2013

 Ascultand indemnul: "Munca unui scriitor nu-i deloc usoara. Intai trebuie sa fii un cititor silitor, cu mii de carti lecturate, apoi sa scrii... sa iti sune fraza.... sa o simti.... ".

Debut Literar UniCredit

 Aseara, dupa o zi de scoala agitata si extrem de calduroasa, am participat la dezbaterea literara organiata de UniCredit si Bibliofagia pe terasa librarei Humanitas Kretzulescu. Mi-a placut.  Am primit un volum catsigatr din anii precedenti. Ma gandesc daca sa particip sau nu. M-am lasat pe tanjeala. Dar.. incercarea moarte n-are. 

Iata ce au scris azi organiatorii. 

Dorim să mulțumim tuturor celor care au participat aseară la dezbaterea literară Cine, Ce, Cum și De ce (se) scrie astăzi?

Mulțumim, de asemenea, UniCredit-ului care ne-a sprijinit și în acest an precum și Librăriei Humanitas Kretzulescu pentru locul oferit desfășurării evenimentului.

Într-o atmosferă "cosy", familiară și comodă, participanții au fost invitați la o discuție liberă moderată de Liviu Papadima și invitații săi, Marin Mălaicu-Hondrari și Marius Chivu.

Tema dezbaterii a fost extrem de bogată, motiv pentru care cei trei membri ai juriului au adus în atenția publicului chestiuni referitoare la motivațiile scriiturii, problemele cu care se confruntă scriitorul contemporan, temele de inspirație și cauzele pentru care se optează, de regulă, pentru anumite motive și teme literare.

De asemenea, s-a subliniat și importanța sponsorizării și sprijinirii unor astfel de proiecte culturale.

Dacă vreți să știți cum a fost atmosfera de pe terasă, aruncați un ochi pe pozele de la eveniment.

Mulțumim tuturor!

De asemenea, s-a subliniat și importanța sponsorizării și sprijinirii unor astfel de proiecte culturale.

Un articol despre scriere :)

 http://www.bookblog.ro/recomandari/vrei-sa-fii-scriitor-de-jurnal/

Vrei să fii scriitor de jurnal!

„Dacă nu ai absolut nimic de creat, probabil te creezi pe tine însuți.” Carl Jung

Nu are sens să discutăm toate beneficiile pe care le poți obține în urma întocmirii unui jurnal, dar e, cu siguranță, cel mai nimerit port de unde să îți începi voiajul dacă nici ție nu îți dau pace aspirațiile de scriitor. E cea mai primitoare căsuță pentru cuvintele tale și poate singura în care te poți dezbrăca fără pudoare sau teamă de toate emoțiile care te macină în fiecare clipă. Iar cu un pic de ajutor, poți transforma această experiență personală într-un mesaj care să zburde liber spre întreaga lume.

Jurnalul nu este doar un loc de consemnare a evenimentelor, de descărcare a unor stări pasagere, ci o cale de a desluși ce se petrece în realitățile înconjurătoare, de a-ți meșteri un drum pe măsura nevoilor tale și de a intra în legătură cu cele mai ascunse și neîmblânzite teritorii din tine . Scrisul nu e un lux, nu te lăsa descurajat de anturaj! Scrisul este o unealtă de dezvoltare aflată la dispoziția oricui, un mijloc eficient de a stimula o mulțime de abilități precum cea de a observa, reflecta, sintetiza, analiza ori simboliza.

Dacă te-a gâdilat sfios ideea că a scrie ar putea să fie vocația ta (sau măcar pasiunea), câteva aspecte esențiale pe care să le urmărești ar fi următoarele :
•Scrie! Despre orice și oricând, într-un loc la care să nu aibă nimeni acces pentru a nu fi nevoit să te cenzurezi prin consmetizarea fiecărui cuvânt.
•Citește! Citește! Citește! Nu poți deveni scriitor, dacă nu ești mai întâi cititor.
•Exersează! Limbajul e un dans, dacă nu te joci zi de zi cu formele lui de expresie, începi să-ți pierzi îndemânarea, să uiți pașii. Scrie orice, un vers, o notiță, o descriere, o analiză, o scrisoare.
•Trăiește! N-ai cum să scrii dacă tu îți suprimi sinele, fugi din fața emoțiilor. Deschide-te în fața fiecărei frânturi de viață care te înconjoară, simte fiecare moleculă a realității pe care o respiri!
•Nu scrie la rece! Ci în mijlocul evenimentelor, așa cum făceau Henry Miller și Anais Nin, iar asta va face cititorul să trăiască fiecare rând la fel de intens ca și tine.

Dacă te tentează și pe tine ideea de a deveni scriitor de jurnal, poate ai nevoie de puțină îndrumare. Nu toți scriitorii contemporani sunt dispuși să împartă cu noi secretele condeiului lor, iar cursurile de creative writing pot fi destul de costisitoare. Dar nu-i bai, pe un raftuleț al editurii Paralela 45, am descoperit zăcând ceva folositor – un „manual” al Ninei Munteanu, din care am extras pentru voi câteva sfaturi.

http://www.edituraparalela45.ro/titlu_detaliu.php?idtitlu=1487

„Scrisul înseamnă forță.
Scrisul înseamnă mișcare.
Scrisul înseamnă poveste.
Din momentul în care începi să mâzgălești cuvinte pe hârtie, să schițezi, să miști pensula înmuiată în culoare pe pânză sau să atingi tastatura computerului, spui o poveste.
Scrierea jurnalului înseamnă depănarea propriei povești.”

•Alege mijlocul ( pe hârtie sau digital) și nu uita de efectele benefice ale scrisului de mână (îmbunătățește memoria, concentrarea). Până și Hemingway zicea că simte cum degetele sunt importante pentru gândirea lui.
•Alege tipul (general/personal sau tematic/public).
•Recitește.
•Colecționează idei în jurnal pentru proiectele viitoare.
•Notează-ți visele, aceasta pot fi o adevărată sursă de inspirație.
•Acordă atenție aspectului. Un conținut de calitate nu e întotdeauna suficient, o formă/ un stil atrăgător pot amplifica impactul scriiturii .
•Cu ce scop scrii? Pentru cine? În funcție de răspuns, alege tonul potrivit pentru ceea ce vrei să transmiți.
•Găsește un loc și un timp sacru pentru scris.
•Fii onest! Scrie exact ceea ce crezi și simți cu adevărat, nu ce crezi că ar trebui să gândești.
•Folosește propoziții declanșatoare, în cazul în care nu știi cum să începi ( sunt nemulțumită pentru că, mă întreb dacă, aș vrea să)
•Explorează scenarii fanteziste (dacă aș putea da timpul înapoi acum aș, dacă aș fi o carte)
•Pierde-ți controlul.
•Nu șterge.
•Scapă de frica și rușinea că nu ești adecvat.
•Utilizează și alte mijloace artistice.
•Nu aștepta muza, provoacă-o!
•Cine și ce te inspiră? Înconjoară-te cu aceste persoane, lucruri, activități.
•Nu-ți face griji pentru zilele în care nu scrii nimic. Petele albe din jurnal spun o poveste la fel de importantă ca și însemnările zilnice.
•Alege citate care te inspiră apoi reflectă în scris asupra lor .
•Folosește jurnalul ca să treci peste perioadele dificile, nu lăsa lucrurile nespuse să devină toxine. Știi că de fapt afecțiunile mintale nu sunt provocate de trauma în sine, ci de faptul că nu poți vorbi despre asta?
•Nu folosi scrisul ca mijloc de lamentație.

Seductia apei - de Monica Ramirez

La targul de carte SF and Fantasy am cumparat si "Seductia Apei" un alt roman al Monicai Ramirez. Am profitat de reduceri, trebuie sa recunosc. Daca ar fi dupa mine, as devora cartile... as darui fiecarui trecator o carte... Uneori nu suntem constienti de efectul benefic al lecturii asupra mintii, dar mai ales asupra sufletului.

Tocmai ce am inchis copertele romanului. De mult nu am mai lecturat ceva atat de interesant... un amalgam fermecator de umor (faza in care personajul principal, o femeie puternica, medic, absolventa la Universitatea din Paris, prima pe lista, pe numele sau Nathalie Arnaud, este foarte pudica si isi imbraca una peste alta vreo 4 pijamale d ematase,luate astfle incat dantela sa ii acopere sanii; o alta expresi amuzanta estecand James,unchiul tinerei ii aminteste cand l-a ajutat in timpul unei nasteri de gemeni, la care ea spune: "nu am facut nimic altceva decat sa nu ii las sa cada pe jos"), scene de dragoste ce freamata si iti tulbura ratiunea de a gandi limpede... suspans... adrenalina (rechini,furtuni pe mare)... vremuri indepartate in care prostituia era o "moda". M-a socat putin faptul ca fost descrisa o relatie de homosexualiate.. Pentru acele vremuri (1860, parca), nu este prea mult? Au fost acteva momente - scena in care Nathalie pleaca la cules de mure cu Don Miguel, capitanul vasului pe care ea se intoarce de la Paris acasa, la San Francisco, barbatul de care se indragostete nebuneste si afla in final ca il vazuse cand avea numai cinci ani, si l-a ajutat pe James sa ii curete o rana obtinuta in urma unei muscaturi de rechin - descrie ca Miguel ar putea pantaloni scurti. Oare existau asa ceva pe atunci? Stiu ca moda si bunele maniere erau drastice! 

Cartea curge fluent.... dialogul te fascineaza... zambetele si trairile personajelor iesi din paginile romanului...

Ultimele pagini, contin deslusirea unor mistere... exact cand te asteptai ca nimic nu te mai poate soca... surprinde.

Scrierile Monica ma fac sa imi doresc arzator sa scriu din ce in ce mai mult si mai ales, din ce in ce mai diversificat.

A şti să pierzi

Am participat la un concurs de poezie, şi nu am câştigat. Eram curioasă dacă merită să scriu în continuare  sau să mă opresc. Am cerut părerea unui poet, membru al Uniunii Scriitorilor. Răspunsul:

"O zi fastuoasă!

Am citit "Fluvii de dragoste" şi sunt în această propunere de volum imagini poetice interesante. Trebuie neapărat să scăpaţi de verbiaj şi de anumite păcate ale limbajului poetic. Dacă o să găsim timp să ne vedem, vă voi arăta pe manuscris ce ar trebui scos, cum ar trebui montat.

Până atunci trimit o mostră de montaj din poemele dvs..

decupaj

Locotenentul îmi păzeşte armata de foci.

Gândurile îi roiesc în jurul epoleţilor.

Din buzunarul de la piept scoate o eşarfă.
Focile îl aplaudă. Gheaţa se sparge.

El îşi va întâlni fericirea

Preschimbată în pisică de mare.

Poveştile noastre sunt fructe putrezite

  

Eu zic să ne găsim timp pentru câteva ore de scriere creativă pentru a putea corija câteva dintre păcatele limbajului poetic.

Oricum, aveţi sensibilitate şi imaginaţie!"

Însă, lenea din mine e cucoană mare, şi am ales să rămân la stadiul de amator... sau să renunţ la scris... Nu mai am energie să muncesc şi să pierd. Viaţa este atât de nedreaptă... Privea la gimnastică ieri... cum a pierdut Cătălina Ponor în faţa americancei care a făcut contestaţie... Off...

Viaţa e o luptă cu tine, în primul rând.... 

Dorinţe

Citesc de dimineaţă bloguri... şi articole postate pe facebook. De la o vreme, mă regăsesc mult în ceea ce scrie Diana Florina Cosmin, o femeie tânără, puternică, deşteaptă, stilată, talentată, scriiitoare, modestă, minunată...

Ador stilul ei de a scrie.... 

Trăim (sunt sigură că nu suntem unice) dezamăgiri de la oamenii în care te încrezi, de la care nu te-ai aştepta nici pentru o secundă să te trădeze. 

Am călătorit 0,005 % din cât a călătorit ea, dar îmi doresc să îmi împlinesc dorinţa de a ajunge în marile oraşe ale lumii. Ideal ar fi să împuşc doi iepuri dintr-o dată şi să călătoresc cu poveştile mele. 

Ca şi ea, îmi doresc să întâlnesc omul potrivit, pasionat de viaţă, de dorinţa de a trăi.... mişcare, joc, râsete, plâns, iubire, dezamăgiri, renaştere... împreună...  

Ca şi ea, sunt mereu domnişoară de onoare, nu prea curând mireasă.... (chiar de s-ar întâmpla nu aş mai crede că mi se poate întâmpla mie; azi se caută altceva pe piaţă).

O altă dorinţă este acea de a da un interviu pentru o revistă renumită (aşa am tot dat.... radio Craiova, activităţicopii.com... plus ce mai urmează) Marie Claire, Tango, Femeia... etc. 

Mi-aş dori să am colaborări cu diverse site-uri şi reviste pentru femei... sau de ce nu mame, pe parte de educaşţie... poveşti... :)

Mi-ar plăcea să câştig bani din joacă..... să testez diverse obiecte: telefoane, biciclete, jucării, read book-uri... apoi să îi investesc în bucurii pentru copii şi tineri. Îmi doresc enorm de mult să găsesc o cale de a face viaţa adolescenţilor mai frumoasă... să-i ajut să creadă în ei şi să-şi folosească inteligenţa, creativitatea, energia...

Vise şi scriere

Ieri noapte am visat că scriam. Creionasem personaje,iar prinseseră viaţă şi mă vizitau. Era frumos, deoarece puteam scrie lejer, doar ascultându-le. Ele îşi jucau cuminţi rolurile. Problema a fost când m-am trezit în zori de zi, cu dorinţa de a mai dormi încă puţin... ştiind ce mă aşteaptă. 

Vreau concediu... unul de studii... pentru scriere.... zău că m-am plictisit de toate.... :)

Ştiinţa mă oboseşte teribil....plus că nu-mi place... :(

Îmi doresc un nou capitol în viaţa mea... nu ştiu... să lucrez la o grădiniţă, să spun poveşti... să mă joc cu piticii.... :)

Nu mai vreau teste... teze... lecţii de citit... explicaţii ştiinţifice de dat şi dezbătut... Zău că m-aş apuca să studiez literele şi să evadez în ţara poveştilor.... definitiv şi irevocabil....

II - Roman la întâmplare de Claudia Groza

*

- Parca erai punctuala? se auzi vocea groasa si haraita a scriitorului.

- Speram prea mult sa observi noul meu look. Iertare iti cer pentru intarziere. “Libidinosul naibii, ce ma eneverzeaza cand se poarta cu mine de parca ar fi cel putin tatal meu”, gandi Eva si schita un zambet. Poftim manuscrisul. E ceva bun prin el? Ma refer la prima varianta pe care ti-am dat-o.

- Transmiti mult: trairi, suspans, personaje bine conturate. Esti pe drumul cel bun, insa mai ai de acumulat.

- Nu ma lua cu d-astea. Am crezut in tine. M-am bazat ca ma ajuti in tehnica scrisului, ca imi spui ce sa modific sau mai degraba cum. Nu-mi spune ca am pierdut timpul degeaba cu tine.

- Eva, stii ca te doresc. Nu vei putea scrie scene de dragoste, scene fierbinti, daca nu ai trait asemenea experiente.

- Nu stii tu ce am trait si ce nu. Pe langa asta, poate am citit suficient Sandra Brown sau alte carti despre tehnica sexului.

- Lectura nu poate inlocui orice.

- Cred ca ar fi cazul sa plec. Multumesc pentru ajutor. De fapt, iti multumesc pentru nimic.

Eva se ridica furioasa. Obrajii ii ardeau. Inima ei batea puternic, se zbatea precum o pasare intr-o colivie. Lacrimile sclipeau in ochii mari, de un caprui inchis, frumos rimelati. Buzele rujate ii tremurau usor vizibil. Niciodata nu se complacuse in situatii ingrate.

-Te rog, aseaza-te, spuse Daniel, apasandu-i mana intinsa dupa manuscris. Se uita lumea la noi ca la urs.

- Nu-mi pasa, rosti Eva, privindu-l drept in ochi, sigura pe ea. Imi doresc sa pun capul linistita pe perna, fara a ma simti murdarita de atingeri silioase, ce nu ies nici cu cel mai renumit gel de dus.

- Opreste-te, ma jignesti!

- Si tu ai facut-o!

- Te doresc nu ca un pret de manuscris corectat. Te doresc pentru ca esti unica, puternica, sigura pe tine, descurcareata.

-Multumesc, dar nu potsa iti ofer nimic. Este indicat sa nu ne mai vedem.

-Renunti la scris?

-Daca acesta este pretul libertatii mele, pretul de a nu te mai vedea, da, renunt la scris. Candva, cumva, undeva imi voi implini visul de a publica un roman. Nu e dracu’ atat de negru! Joci murdar. Ti-am oferit o piesa de teatru cadou. Am incercat sa-ti caut o slujba mai buna. N-am primit o imbratisare, un zambet… nici macar magicul “multumesc”.

-Asta te strica pe tine: cersitul de atentie, sopti Daniel, si se ridica de la masa.

“Blestemata fie ziua in care te-am intalnit” spuse Eva cu ura, printre dinti, lasand banii pentru consumatie si plecand, nu inainte de a-si prinde manuscrisul cu varful degetelor. “Vei avea succes nebun. Crede-ma!” marturisi apasat, cu priviri fulgeratoare indreptate spre teancul de hartii colorate, pe care il stranse la piept.

Roman la întâmplare de Claudia Groza

Cheile zornaiau in geanta. Insa, ea nu le gasea si pace. Si isi promisese ca va fi mai ordonata in noul an. Parul proaspat vopsit stralucea in lumina palida a becului din fata scarii.

- Te pot ajuta?

- Ah, ti-as fi profund recunoscatoare.

Se auzi un click puternic si usa se deschise. Eva rasufla usurata, privindu-se in oglinda de la lift.

- Frumoasa noua tunsoare. Sa iti fie de bine.

- Multumesc Edy. Scuza-ma, sunt atat de agitata! Am o intalnire importanta peste o ora. Sper sa reusesc sa-mi fac un dus si sa mananc ceva in fuga.

- O femeie ca tine merita asteptata!

Eva rase cristalin, facu semn de ramas bun si pasi repede din lift.

Cu o saritura de gazela, ajunse in baie. Hainele au zburat rapid de pe trupul ei firav. Apa curgea siroaie. Cu ochii inchisi, intinse mana dupa gelul de dus. Spuma de la sampon ii ramasese pe pleoape.

-Ah, fir-ar sa fie, ce ustura, tipa Eva, cautand efervescent prosopul sau tricoul aruncat in urma cu cateva minute.

Picaturile de apa au fost sterse energic si s-a infasurat in halatul de baie pufos, de culoare piersicii.

- Sa nu uit manuscrisul, pentru ca iar se va irita scriitorul libidinos. Uneori ma intreb ce naiba e in mintea mea de ma tot intalnesc cu el. Este ursuz si invechit. Nu ma ajuta cu nimic. Dar fie…. Astazi obtin ultimele corecturi, apoi il sterg complet din lista si din memorie.

Facand ultimele verificari, cu periuta de dinti in gura, sarind intr-un picior incercand sa isi incalte pantoful, Eva observase ca era in intarziere. Se clati cu viteza si parasi apartamentul micut, dar atat de cochet.

Portiera i-a scapat si a tresarit. Cheia a fost pusa in contact. Pe scaunul din dreapta se afla manuscrisul. Eva a pornit radioul si astepta sa se schimbe culoarea semaforului. Gandul ii aluneca spre Stefan. Oare ii raspunsese la email? Incerca un exercitiu de memorie. Ii scrisese ceva de genul:

“Seara magica!

In doruri flamande si chef de joaca, ma intorc la tine. In timp ce conduceam serioasa (am fost sa-l vad pe David; a crescut si este haios foc), atenta sa revin in fata acestui obiect inteligent, numit calculator pentru a-ti scrie (caci nu te pot suna, nu mai am credit), am zarit Luna.

Cum o fi sa ne iubim cand Luna este grasa, rotunda, si ne priveste pe geam? Mi-ai oferi dragostea ta toata sau te-ai feri si te-ai ascunde sub plapuma... spunandu-mi: "hai sa ne iubim maine in zori, cand dispare curioasa asta din fereastra?

Imi pun multe intrebari pe minut. De ne-am iubi, ai fi timid? Ai indrazni sa ma saruti, sa ma atingi? Mi-e dor de harjoneala noastra din padure... de buzele tale dulci... de joaca cu pielea ta... mi-e dor sa te am langa mine. Nu ti-as face niciun rau. As fi atat de cuminte... si as sta numai cat sa scriu un roman langa tine... doua, maxim trei luni de zile.

Da-mi o idee de roman, iti cer cu indrazneala. Vreau sa scriu pentru ca imi doresc sa ostoiesc dorinta ce arde in sufletul meu, arsura din varful degetelor tremurande de chef si sclipirea din ochii inteligenti. Cu toate acestea, nu gasesc ideea, curajul mi l-ai taiat demult, cand mi-ai marturisit cu demnitate ca nu se poate trai din poezie.

Asadar... cer o idee... dragul meu. Sa fie despre dragostea noastra nebuna, ce nu se va consuma niciodata? Te rog... ajuta-ma... ajuta-ma sa scriu ROMANUL NOSTRU... care iti va fi biblie si mie talisman.

Te ador, omule cu cei mai frumosi ochi intalniti in viata mea, sincer, inteligent si singuratic, romantic si pesimist... :)

Un sarut calm, sincer, apasat, bland, iti apasa usor buzele dornice... sufletul tau imi sopteste sa nu te parasesc, cu toate ca tu ai vrea sa te debarasezi de mine, ca de o haina uda si rece, mucegaita si lipicioasa.

Cu tot dragul de sufletul tau senin,

Eva”