Se afișează postările cu eticheta carte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta carte. Afișați toate postările

sâmbătă, martie 10

Minuni

Seara bună!
Marți m-am trezit optimistă și pe drumul spre școală mă gândeam cât sunt de norocoasă. În primul rând, suntem sănătoși cu toții. Apoi, am doi copii minunați și veseli, care îmi alungă tristețea și grijile, care mă motivează să fac lucruri frumoase și să scriu. 
Am înțeles că viața e prea scurtă, dar atât de frumoasă încât este extrem de important să o trăiești. A fost o perioadă foarte stresantă pentru mine. Să găsesc bani și soluții pentru o mașină și împlinirea unui vis. Stres, gânduri, emoții, nervi, oboseală, tensiune. Până când, am înțeles și mi-am reamintit că toate se întâmplă când și dacă trebuie să se întâmple, iar soluțiile apar de unde și de la cine nu te aștepți. 
Am învățat ca întotdeauna să mă bazez pe mine, pe ceea ce am și să întreb mai repede un străin decât o rudă pentru o mână de ajutor. În prima fază a durut. Am simțit ca și cum cineva a introdus un spiral în măduva oaselor. Am simțit cum sângele clocotește, ochii îmi ard și creierul mi se prăjește. Apoi am spus: STOP! Nimic nu e întâmplător și toate au o soluție. Cu cine am discutat a rămas uimit de răutatea celor apropiați, dar eu mi-am promis să cresc și să reușesc. Așa cum nu am fost în calcul când s-au împărțit moștenirile, așa mi-am spus și acum că voi reuși. Dumnezeu este mare și bun și prezent și degrab ajutător. 
Mi-am spus că am nevoie de odihnă și am dormit. 
Mi-am spus că am nevoie de liniște sufletească și mi-am oferit-o. 
Mi-am spus că micuții mei au nevoie de mie și m-am dedicat lor.
Poveștile curg și minunile se ivesc precum ghioceii după o iarnă grea.
Doamne ajută!
Sunt recunoscătoare și fericită cu tot ce viața îmi oferă!

duminică, iunie 18

Puzzle si carte cu Tobias


OFERTA LIMITATA! 

Cartea "Tobias, elefantelul colorat" si un puzzle cu Tobias la 40 lei.
Cartea "Tobias, elefantelul colorat" si ambele puzzle-uri la 60 lei.





vineri, noiembrie 11

Bebelusi

Bebelusii mei cresc vazand cu ochii. In fiecare zi scot noi sunete. Au inceput sa se aventureze prin casa in picioare. Horia a facut pasi netinut. Ana este si ea la fel de curajoasa si extrem de vorbareata. se joaca atat cu jucarii, dar si cu sosete si pachete de servetele. Ieri, am rupt o hartie, iar Horia a ras cu hohote. Iubesc cartile! Sper sa fie asa toata viata! E tot ce le pot oferi sigur. CARTI! Sotul meu are o biblioteca imensa, cu titluri unul si unul, mostenita de la tatal sau. Am adaugat cartile pentru copii de la care nu ma pot abtine. In perioada 16-20 noiembrie este Targul de Carte GAUDEAMUS. Imi fac liste pentru ca nu mai am timp de pierdut. Vreau carti frumoase si practice!
In acelasi timp sunt inspirata pentru povesti! Ma inspira cutiile cu cereale, costumasele micutilor, tot! Absolut tot! 
Va doresc weekend insorit si vesel!

luni, august 1

NOUUUU! POVESTE NOUA! SERIAL

http://povestilelizei.blogspot.ro/2016/08/nou-cum-dobandesti-intelepciunea-de-la.html

CUM DOBÂNDEȘTI ÎNȚELEPCIUNEA DE LA SMARALD
1. Pregătirea călătoriei

Tufişul de un verde crud a început să se mişte. Din el a apărut un iepuraş alb, de toată splendoarea. Smarald era numele său. Blăniţa sa era foarte îngrijită. Ochii săi verzi, precum două mărgele, nu scăpau nimic. Urechile lungi, date pe spate, bine spălate şi îngrijite, auzeau fiecare foşnet, orice fâlfâit de aripi. Codiţa mică, pufoasă i se mişca uşor. Iepuraşul se întinse şi privi în jur.
Două gărgăriţe viu colorate veneau spre el. 
– Bună dimineaţa, prietene! Ai dormit bine? Eşti pregătit pentru o nouă zi?
O gărgăriţă ghiduşă i s-a aşezat pe o ureche, iar cealălaltă pe codiţă.
– Hei, mă gâdilaţi. Daţi-vă jos. Acum! rosti supărat iepuraşul.
– Dar ce-i cu tine? întrebă una dintre cele două gâze.
– Nu ştiu. M-am plictisit aici în pădure. Vreau să călătoresc, să văd şi alte locuri, să cunosc şi alte animale. 
– Vrei să ne părăseşti? Ce-ţi veni? E atât de frumos şi de linişte aici. Ai nevoie de aventură? Vrei să îţi pui viaţa în pericol? spuse grăbită una dintre gărgăriţe.
– Ți s-a urât cu binele, se pare!
– Nicidecum. Uneori, trebuie să pui punct şi să o iei de la capăt. Alteori, e indicat să încerci și un alt drum, nu doar pe cel cunoscut. Eu vreau mai mult. Îmi doresc să călătoresc, să cunosc şi alte rase de iepuri, să mănânc morcovi şi de pe alte meleaguri. E visul meu şi îmi doresc să-l duc la îndeplinire.
Din tufiş se auzi o voce necunoscută:
– Te însoţesc, dacă-mi permiţi. M-ai impresionat cu explicaţia ta şi cred că ai dreptate. Te voi ajuta la nevoie şi-ţi voi ţine companie.
– Cine-i acolo? îngăimă Smarald alergând spre tufiş şi căutând cu atenţie.
– Sunt eu, păianjenul Paj, zise acesta ieşind dintre crengile tufişului. Ţi-am fost mereu în preajmă şi pot spune că te cunosc. Cred că e bine să-ţi urmezi visul. Să nu trăieşti cu gândul că puteai face ceva şi nu ai încercat. Doar ştii proverbul: „Încercarea moarte n-are”.
– Să înţeleg că eşti de acord să pornim la drum, amice? întrebă iepuraşul.
– Bineînţeles. Și eu sunt dornic de plimbare şi de aventură, mărturisi hotărât păianjenul.
Triste, buburuzele au zburat să transmită vestea. În curând, poiana s-a umplut de insecte, păsări şi alte animale, care au venit să îşi ia la revedere de la iepuraş, să-i ureze succes şi drum bun.
  Fiecare a adus câte ceva, fie de mâncare, fie un obiect care să-i servească iepuraşului drept talisman. Smarald şi-a făcut o bocceluţă. A pus totul în ea cu grijă şi cu multă afecţiune.
– Mulţumesc pentru gestul vostru. Mi-aţi demonstrat că sunteţi prieteni de nădejde. Să aveţi grijă de voi! spuse emoţionat iepuraşul.
– Promit să îl apăr şi să-l sfătuiesc atunci când e nevoie, adăugă păianjenul, aşa că nu vă faceți griji pentru el. 
Prietenii şi-au petrecut după-amiaza depănând amintiri, râzând şi cântând. A fost o mică petrecere de rămas bun, organizată pe loc. Nici nu și-au dat seama când a trecut ziua.
Soarele s-a retras obosit după dealurile verzi. Lumina apusului îndulcea toate culorile. Animalele și-au dat seama că trebuie să meargă fiecare la casele lor. L-au îmbrăţişat pe iepuraşul alb şi au pornit gânditoare spre adăposturi.
Stelele apăreau una câte una, arzând intens pe cerul senin, alături de stăpâna Lună. Liniştea s-a lăsat apăsătoare, precum o cortină transparentă peste pădure.

vineri, aprilie 22

Cauta-ti prietenii! - carte de Ramona Ciobanu

Am citit multe comentarii frumoase despre carte. Mi-a placut ca Ramona a mers in scoli pentru a-si promova cartea "Cauta-ti prietenii!", care nu este publicata la o editura, ci din fonduri proprii la o tipografie.
Personajele au nume haioase si nemaintalnite. Actiunea decurge ritmat si se petrece in locuri interesante. Imi place calitatea hartiei, a ilustratiilor (desi mai sunt mici greseli de tipar si de semne de punctuatie, dar se intampla oricui). 
Cartea este pentru copii, dar si pentru copiii din noi. 
O puteti comanda pe site-ul: http://povestileramonei.ro
Lectura placuta!


joi, iulie 16

avionul nazdravan - carte pentru copiii pasionati de avioane

Avionul năzdrăvande Claudia Groza
2015, carte ilustrată
ISBN 978-606-8702-21-6
Preţ: 10 lei
Haideţi în Avionul năzdrăvan alături de Lia şi Matei, să învăţăm despre nori, avioane, elicoptere şi despre uluitoarea frumuseţe a zborului!
*   *   *
„Zgomotele avioanelor le stârneau curiozitatea de fiecare dată când le auzeau, de aproape sau în depărtare. Îşi puneau mâna streaşină la ochi şi scrutau albastrul cerului sau norii îngrămădiţi în pâlcuri din loc în loc. Strălucirea avioanelor în reclamele din revistele părinţilor îi fascina pe cei doi fraţi, Lia şi Matei. Visul lor de a zbura măcar o singură dată se cuibărise adânc în sufletul lor. „Oare cum se văd pădurile de sus? Dar apele? Dar munţii şi câmpiile?” se întreba de multe ori Lia…”

 https://edituraatu.wordpress.com/carti-pentru-copii/avionul-nazdravan-de-claudia-groza/

duminică, martie 15

Lansare carte bebeluşi - 18 martie, orele 18.30

Vă invităm în Librăria Syntagma, miercuri 18 martie începând cu ora 18.30, să ne fiţi alături la lansarea jurnalului „Bubu în lumea bebeluşilor” .

Aceasta este ultima carte scrisă de Claudia Groza - autoare de poveşti pentru copii şi prof de biologie- un jurnal cu poveşti despre primele săptămâni din viaţa unui bebeluş.

“Mi se spune Bubu, dar asta numai până la botez. Aşa a decis mami să mă alinte. Îmi place foarte mult! Chiar şi doamna doctor pediatru a exclamat când a venit în vizită: „Ce drăguţsună Bubu!”
Ce să vă povestesc după trei săptămâni de viaţă extrauterină, adică în afara burticii?! Îmi este cald. Sunt foarte curioasă. Îmi plac sunetele, vocile şi luminile. Azi, mătuşa meapleca în oraş. S-a parfumat şi m-a luat în braţe. M-am înecat cu acel miros, plăcut ce-i drept. Ce bine că m-a lăsat repede în pătuţ! E obositor faptul că mulţi oameni vor să mă vadă. Unii sunt drăguţi şi copilăroşi. Alţii îmi spun că sunt atât de mică. Hei! Am luat un kilogram în trei săptămâni! Am crescut doi centimentri! Şi toate astea hrănindu-mă numai cu lapte de la mami. Clar au uitat că au fost şi ei ca mine! Mă supăr câteodată deoarece musafirii nu se spală pe mâini… şi miros a mâncare, a ţigară sau diverse alte mirosuri. Dar îi iert! Au prea multe pe cap, sunt stresaţi şi uită aceste aspecte.”

• Bubu în burtică • Bubu la maternitate • Bubu acasă • Bubu şi băiţa • Bubu şi prietenii • Bubu şi poveştile • Bubu la botez • Bubu şi muzică”

O parte din poveşti se pot auzi şi la radio Itsy Bitsy în lectura actriţei Cerasela Constantin, de la Teatrul Ion Creangă.

E minunat să fii bebeluş! Ne-am bucura dacă aţi avea plăcerea şi curiozitatea de a ne însoţi în Lumea Bebeluşilor.

Pentru cei interesaţi vă aşteptăm cu mare drag să ne fiţi alături!

Gânduri bune,
Librăria Syntagma

Email: librariasyntagma@gmail.com
Telefon: +40 314 382 017 | +40 722 207 643

luni, noiembrie 10

Reclama la "Tolba cu povesti"


Norii aveau forme de zmei, îngeri, fete cu părul despletit. Vântul șoptea cântece de leagăn.
-Îți este dor de copilărie? Ți se citeau povești în acea vreme? Închide ochii. Acum. Repede. Cât mai strâns!
- Jucăm baba oarba? 
- Nu. Ai să fii surprins!
Cartea strălucea în razele soarelui ce au pătruns pe fereastră, curioase. 
„Tolba cu povești”  cu o copertă atrăgătoare te îndeamnă să o prinzi în palme, să o răsfoiești, să te întorci la copilărie, în vreme demult apuse. 
El, omul drag, citește zâmbind, poveste după poveste. Din când în când bea puțin ceai/cafea/limonadă. Cele 23 de povești, scrise pornind de la un sâmbure de adevăr, i-au înseninat sufletul tânărului.
„Niciodată nu e târziu să lecturezi o poveste! Găsești un strop de energie, magie și putere în personajele ei!”

"Tolba cu povești" este o carte pentru toți cei care nu uită să fie copii, să creadă în magia poveștilor.

marți, octombrie 21

Dorințe călătoare în trei povestioare - de Claudia Groza

Buna seara.

Aceasta este noua mea carte. Cuprinde trei povesti, pornite fiecare de la un sambure de adevar, de la oameni pe care i-am cunoscut. Am descoperit ca dorintele se implinesc daca avem vointa, pasiune, perseverenta, intalnim un om (dascal) potrivit. 

Pretul este de 15 lei. 
Pentru comenzi imi puteti scrie pe mail.

Va multumesc din suflet.

Cu  respect,
 
Claudia Groza
claudia_groza@yahoo.com








luni, ianuarie 6

"Cetatea celor o mie de sori" de Khaled Hosseini

Kabul... aceasta este cetatea celor o mie de sori... 
Mariam...o fetita a unei taranci, slujnica lui Jalil... care avea 3 neveste. O fetita din  flori, care creste intr-o saracie lucie, cu mama sa, care o invata ca viata e grea pentru o femeie si sa ia aminte. Saptamanal, tatal ei o vizita, insa nu o lua niciodata in Haret, orasul in care avea firme, chiar si un cinematograf... 
Intr-o zi, Mariam fuge de acasa si se duce la poarta casei lui Jalil. Acesta nu-i deschide. Un paznic o duce acasa, unde descopera ca mama ei s-a spanzurat. Intoarsa la tatal sau, de nevoie, simtindu-se vinovata (ceea ce o va urmari toata viata), nevestele lui Jalil o obliga sa se marite cu un cizmar cu multi ani mai mare decat ea. 
Astfel, Mariam ajunge in Kabul... pierde sarcina si nu reuseste sa ii ofere copii lui Rashhed, sotul ei, care isi pierduse sotia si fiul, cu ceva vreme in urma. O chinuie si o umileste. 
Vine razboiul... 
Laila si Tariq, doi copii din vecinatatea casei cuplului Mariam-Rasheed sunt urmariti indeaproape. Acestia traiesc o frumoasa povestede dragoste inca de mici. Laila, fiica unui profesor universitar, o fata foarte frumoasa si desteapta, de la care tatal ei are asteptari, este placuta si acceptata in familia lui Tariq, unde mancau, isi faceau lectii. In seara dinaintea plecarii tanarului in alt oras vecin, deoarece tatal lui, bolnav de inima nu mai suporta zgomotul bombardamentelor, au facut dragoste. Parintii ei au murit in urma unei explozii. Insasi Laila a fost ranita grav.
Rasheed profita de ocazie si ii cere lui Mariam sa o ia la ei sa o ingrijeasca. Dupa ce s-a intremat, Rasheed o cere de nevasta pe tanara Laila. Aceasta  accepta, realizand ca era insarcinata cu Tariq. Naste o fetita, pe Aziza, foarte frumoasa,  care avea  ochii si inteligenta tatalui sau. 
Peste ani, Laila da nastere in conditii inumane - din cauza talibanilor care nu acceptau sa ofere conditii decente de trai, interziceau femeilor sa iasa neinsotite de un barbat (ruda) pe strazi - un baiat, Zamlai, pe care Rasheed il iubeste enorm si il rasfata.
Razboiul  face ca atelierul lui Rasheed sa ia foc. Saracia ii obliga sa o duca pe Aziza la orfelinat si sa o viziteze saptamanal.
Mariam, Laila si cei doi copii incearca sa fuga in alt oras, dar sunt pacalite de un barbat, care divulga politistului ca sunt fugare, ca isi parasesc sotul. 
Tariq... se intoarce in Kabul dupa ani frumosi, venind in vizita la Laila. Baiatul ii povesteste lui rasheed despre noul prieten al mei. Rasheed se rasvrateste printr-o bataie sora cu moartea asupra Lailei. Mariam nu mai suporta bataile repetate si nedrepte la care erau supuse, ia lopata si il omoara pe Rasheed.
Laila si Tariq, cu cei doi copii pleaca in alt oras.
Mariam este condamnata si omorata conform Coranului: "Dinte pentru dinte si ochi pentru ochi". 
Dupa un an, s-a sfarsit razboiul, eliberarea Afganistului de talibani... Laila se intoarce in Kabul, pentru a contribui la refacerea orasului, asa cum isi dorise tatal ei... 
Merge sa vada locuinta unde crescuse pana la 15 ani, Mariam, care ii fusese ca o mama si o ajutase in crestera copiilor. A primit o cutie pe care Jalil o lasase in cazul in care va veni sa intrebe de el. Acesta murise de inima. 
Mariam primise o parte din mostenire, Jalil recunoscand-o ca fiica si cerandu-si iertare pentru comportamentul sau.
Cu banii, Laila si Tariq au renovat orfelinatul unde statuse si Aziza o perioada. 
Laila astepta al treilea copil... pe care, daca era fata, stia cum il va boteza..... 

O carte despre puterea de a indura... despre puterea dragostei (de mama, de oameni - vezi Mariam si preotul care o invatase pe ea sa citeasca si sa scrie)...  despre vointa de a reusi... 

Povesti de viata amestecate cu istorie, cultura din Afganistan. :)

joi, noiembrie 21

La Gaudeamus

La Gaudeamus... ceva lume in seara aceasta... :) 
Cateva lansari... actori.... oameni care iubesc cartea! :)
Tobias nu a avut parteneri de joaca... doar doi copii, un baiat si o fetita, frati,au primit elefantei albastri, decupati si realizati cu multa migala de o prietena de nadejde, Anda Jidoveanu! :) Iti multumesc si aici, prietena draga si extrem de talentata!
Mi-am imbogatit colectia de semne de carte cu doua semne de carte: unul de la Renault - Dacia (mi-a dat un reprezentant, spunand haios: " E gratis,puteti lua!", desi eu m-am apropiat de stand vazand ca in spate era o scena in care scria "Lumea povestilor" ), iar celalalt de la o colega de franceza la una din scolile prin care am "trecut", acesta fiind realizat din frunze presate. SUPERB! Multumesc, Dana! :)
Am luat cateva carti... "Povestea vietii lui Hans Andersen", doua carti cu retete, "Semne de iarba" povesti scrise de Silvia Kerim si ta-na-na-naaaaaaaaaaaaaa.... surpriza! Am descoperit ca un fragment din Tobias a aparut intr-o antologie de texte literare pentru prescolari,alaturi de scrieri de Tolstoi si alti oameni grei. :) M-am bucurat! :) :)
Va doresc sa va faceti timp sa vizitati targul de carte GAUDEAMUS! Exista multe carti la numai 3, 5 lei. :) 



miercuri, august 28

" 4 uşi şi alte povestiri" - de A.G. Billig

Aseară îmi continuam lectura. După o zi cu aventuri şi multe drumuri, aveam nevoie de povestiri fermecate. Mai aveam cîteva povestiri din cartea "4 uşi şi alte povestiri".
"Surorile"... este o povestire despre o frumoasă prietenie... despre personalităţi diferite, care se completează.... despre trădare... despre faptul că plătim pentru ceea ce facem. M-a frapat descrierea detaliată a vestimentaţiei celor două femei, cu nume exotice.
"Patru uşi".... este o povestire în care mă regăsesc, dar o întrezăresc şi pe autoare. O minunată călătorie în timp... dar mai mult pe parte culturală, a obiceiurilor impuse de vremuri.... a faptului că femeilor le era interzisă exprimarea, depăşirea condiţiei de "femeie". Este o poveste captivantă, despre o femeie puternică, avînd o personalitate multilaterală...
"Cureaua de piele".... m-a acaparat totul.... mai ales că e vorba despre educaţie, despre şcoală şi un director de şcoală (mă gîndesc serios ce să fac cu viaţa mea).
"Sania fermecată" .... este o povestire miunată, potrivită pentru o zi de iarnă, cu un ceai sau vin fiert. Este romantică, fermecată, cu oameni magici. O povestire care te face să visezi şi să îţi doreşti un nou început. Aici am regăsit puţin stilul lui Gabriel Garcia Marquez... magie... fantezie... etc.
"Regăsirea"... o povestire atît de actuală, încît m-a aduc cu picioarele pe pămînt. O femeie care învaţă să se aprecieze...
"Spaniolul".... o povestire despre pasiunea dansului...
"Un bărbat de modă veche" ... este o povestire cu lacrimi... despre o iubire adevărată, despre un bărbat adevărat, născut pentru a respecta femeia. M-a purtat cu gîndul la "Dan" de A. Vlahuţă, dar puţin şi la "Lorelei" de Ionel Teodoreanu.
"Andy Warhol"...o povestire despre o persoană legendară... grafician, pictor, cineast.
"Pianista".... o povestire despre pasiune... despre pasiunea de a te dedica trup şi suflet artei, bucuriei de a cînta.... de a trăi penru a atinge clapele...
"Bucurie"... mai multe povestire într-una... redată de un taximetrist, care şi-a împlinit visul de a parctica această meserie în Londra. A învăţat intens pentru asta...
 
Cartea o consider un manual de viaţă. Fiecare dintre noi, bărbat sau femeie, îşi găseşte povestea în paginile acestei cărţi.
Citiţi-o! Degrabă... fără a sta pe gînduri.
Dăruiţi-o! Cel care o va primi vă va mulţumi clipă de clipă.

vineri, august 23

Iubire fara conditii de Paul Ferrini

“  Când semenul tău te atacă, inţelege că el nu se simte iubit. Dacă ar simţi iubire, nu te-ar ataca. Nu reacţiona la atacul său. Găseşte o cale de a-i aminti că este iubit. Fă-o iarăşi şi iarăşi…
Într-o zi. când te simţi bine dispus
şi, când vezi pe cineva care este trist sau supărat, găseşte o cale simplă de a-i aduce aminte că e iubit. Dăruieşte-i un zâmbet, o floare, un balon, un sandwich sau o ceaşcă de cafea. Cântă-i un cântec sau recită-i o poezie. Spune-i: „Asta e numai pentru tine. Te rog să ai o zi bună.”
Altădată, când te simţi deprimat, fa acelaşi lucru. Fă-o, iarăşi şi iarăşi. Vei fi uimit de rezultate. Nu există ceva mai înălţător decât a le aminti altora şi ţie însuţi că eşti iubit. Ţine minte – nimeni nu poate da iubire, dacă nu se simte iubit.
De aceea ai doar o singură responsabilitate: simte iubirea ce este prezentă în inima ta şi ajută-i pe alţii să o simtă şi ei. Iţi poţi imagina o lume în care fiecare persoană a înţeles că singura ei responsabilitate este să dea şi să primească iubire? Acea lume, prietene, îţi este la îndemână. Oriunde simţi că lipseşte ceva în viaţa ta este nevoie de a aduce-acolo iubire. Ori de câte ori te gândeşti că nu primeşti destul, ai de a face cu un aspect al iubirii sau al sprijinului pe care îl refuzi altuia.
Nu refuza iubirea şi sprijinul. Dă-le cu largheţe, ca să poţi primi iubire din abundenţă, ceea ce este dreptul tău din naştere. Practică această meditaţie atunci când te simţi iubit şi vezi ce se întâmplă. Fă-o atunci când te simţi atacat şi trăieşte experienţa rezultatelor. Experimenteaz-o. Joacă-te. Nu deveni preocupat de forma pe care aceast
exercitiu
 o poate lua. Fii doar dispus s-o practici, iar forma îşi va purta singură de grijă. ”

Paul Ferrini – Iubire fara conditii

Lansare carte "4 uşi şi alte povestiri"

Salutare tuturor cititorilor mei.
 
Vreau să vă spun cu toată sinceritatea că am fost la cea mai frumoasă, originală şi de neuitat lansare de carte.
 
Primisem invitaţia de mult. Îmi era teamă să spun "voi fi acolo", ştiind că este vacanţă şi mă tot plimb sau apar diverse evenimente de relaxare. Dar, am ajuns. Joi, 22 august, orele 19, Funky Lounge Herăstrău. Un loc de poveste, chiar pe marginea lacului. Am ales o masă astfel încît să privesc lacul, raţele şi peştii acrobaţi de serviciu.
Lansarea a început în jur de 20, după ce s-a adunat lumea care mai şi munceşte.
Sponsori de seamă Tabu şi Redd's ne-au  făcut aşteptarea frumoasă.
A.G. Billig, o Femeie Zîmbet. Cu părul creţ, senină şi extrem de talentată (am îndrăgit-o din perioada emisiunilor ei de la radio şi Tv), a început piesa de teatru. În compania acordeonistului Fernando Mihalache (care a interpretat divin) şi a colegilor dansatori (din trupa celor care au dansat în piesa de teatru "Un tango mas" al lui Răzvan Mazilu - spectacol bifat la Odeon acum cîţiva ani), dar şi a imaginilor care rulau pe perete, A.G. Billig a interpretat rolul unei corporatiste, care s-a săturat cu viaţa de birou şi a decis să trăiască din plin. A învăţat de la un pescar ce înseamnă viaţa, cum este să mănînci sănătos şi să simţi gustul, cum este să simţi ploaia pe piele... aşadar SĂ TRĂIEŞTI... fără reguli, fără protocoale şi standarde de viaţă... ci să fii TU cu natura şi cu tine. Povestirea este "Visare" şi este cuprinsă în volum.
A fost o lansare de neuitat! A fost o lecţie de viaţă pentru mine!
Am mulţumit autoarei A.G. Billig pentru invitaţie (deşi cuvintele sunt prea sărace să exprime bucuria pe care am trăit-o) şi lui Dumnezeu pentru că mi-a oferit şansa de a o "cunoaşte" pe FEMEIA ZÎMBET!
Fie ca  visele în care credeţi şi pentru care munciţi să se împlinească şi să nu uitaţi nicio clipă să vă creaţi VISE!
Cumpăraţi cartea "4 UŞI ŞI ALTE POVESTIRI"... eu nu am putut să o las din mînă aseară. Recenzia cărţii în curînd.

duminică, martie 17

Eu.... la coadă de autografe

Ador să iau autografe... 
Este o nouă pasiune. Sper să ajung mare scriitoare într-o bună zi. Îmi doresc ca lumea să arunce invidia şi ura, răzbunarea şi răutatea şi să ne susţinem unii pe alţii.
Felicitări Irina Pavlovici. Cartea "Cu dragoste despre un popor de cuci" este minunată, fluentă şi bine ancortă în viaţa reală. 
Mă bucur mult că ai tăi foşti colegi de liceu te-au susţinut şi au fost lângă tine în acea seară de 14 martie.
Mult succes în tot ce faci!

joi, martie 14

Lansare de carte - Humanitas Cismigiu


Primisem pe mail aceasta invitatie. Citim ca este vorba despre o romanca emigrata la Paris.. dorinta mea de o viata, nu am mai stat pe ganduri. "Voi merge, " mi-am spus. Nu mai fusesem la o lansare de acum o luna si ceva, cand am fost fermecata de "Ultima fotografie" a domnului Bogdan Hrib. Imi doream sa fiu insotita, dar asta e viata. Am recunoscut-o chiar pe doamna Manuela Cernat, cea care facuse o superba prezentare a cartii despre fotografie, mai sus mentionata. 

Plecand pe fuga din cancelarie si explicand graba, colegii ma intrebau daca nu cumva este lansarea cartii mele. Le-am spus ca va urma... curand. :)

Am primit un frumos autograf... colectionez cu mare drag carti cu autografe. Ma inspira si ma incarca pozitiv.:)

M-a amuzat cand autoare a recunoscut ca a ainceput sa scrie intr-o noapte cand sforaiturile sotului au alungat-o din dormitor.

Mi-au fost activate amintiri cu un cuc de Paris... (cucii, pasari care isi pun oaule in cuiburile altor pasari... reprezinta aici romani plecati in lume... si ce rau le pare lor.. hahahaha).


Librăria Humanitas de la Cişmigiu şi Editura Vremea

au plăcerea să vă invite la lansarea volumului



Cu dragoste despre un popor de cuci
de Irina Pavlovici


Vor vorbi:
Florin Iaru - scriitor
Irina Pavlovici - autoarea
Silvia Colfescu - Directoarea Editurii Vremea



 

Lansarea va avea loc

joi, 14 martie, ora 19.00,

la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38

Coperta cartii Cu dragoste despre un popor de cuci, de Irina Pavlovici

Emigrată în 1993, foarte tânără, Irina Pavlovici trăieşte la Paris. Absolventă a Facultăţii de Matematică din Bucureşti, este posesoarea unui master în finanţe internaţionale la HEC (École de Hautes Études Commerciales) din Paris.
Ce a putut-o îndemna pe această matematiciană de formaţie, înzestrată cu un spirit ascuţit şi precis, să se lanseze în aventura literară concretizată în paginile acestui mic roman de debut?
Răspunsul poate fi simplu: însuşi universul plin de viaţă şi de haz, multicolor, pitoresc al comunităţii române din Paris.

 Editura Vremea

Irina Pavlovici reuşeşte, sub o aparenţă frivolă, să atingă, cu umor şi vervă, câteva „chestiuni arzătoare” ale exilului şi… feminităţii.


 Iaromira Popovici, jurnalist



Am apreciat îngăduinţa şi tandreţea sarcasmului în portretizări şi descrieri de situaţii pariziene şi bucureştene. Dacă extrag episoadele cu ţiganii din metrou, oricine ar putea spune că este vorba de românii de aici.
Mi-a plăcut dragostea autoarei faţă de Acasă. Nu mă aşteptam ca, plecată de atâta vreme, să fie atât de ataşată şi, pe undeva, generoasă. Generoasă cu tot ce reprezintă trecutul şi prezentul ei.
Scrie clar, articulat, inteligent. Felicitări.

 Medeea Ionescu, critic teatral, astăzi în Canada
 

sâmbătă, februarie 23

Tobias la scoala prticulara

Am pornit pe o vreme ploioasa si mohorata spreo scoala particulara. Frumoasa cladirea. Holurile sunt decorate cu munca elevilor. O multime de lucruri atractive. Simti ca esti intr-o institutie de invatamant. Este spatioasa si luminoasa scoala. Elevii sunt putini. Cate 15 intr-o clasa. Tot sa lucrezi asa.
Il iau pe Tobias si mergem intr-o clasa de II-a. Ce frumooooos! Ne asezam pe jos. E atat de curat. Au covor in clasa (nu plin de hartii si mancare cum este in scolile de stat; pote citesc si elevii mei). 
Ma prezint. Ei stiu sa citeasca.
-Oaauu... tu ai scris cartea?
-Da, eu.
-Cum ai scris-o? Cu stiloul? Arata-ne.
-Inseamna ca tu esti o autoare?
-Da... sunt.
-Dar nu esti foarte cunoscuta.
-Am scris de abia 3 carti....  unele povesti se aud la radio Itsy Bitsy.
Ne asezam in cerc.... unii stau pe burta (asa lecturam cand eram mica) si citim pe rand. Copiilor le place. Mai ales ca tocmai fusese un incident cu un elev mai mic, care fusese jignit, spunandu-i-se "maidanez" de catre unul de la a II-a. Constat ca banul, uneori strica educatia. Unii parintii considera ca oferindu-le copiilor bani, acestia sunt fericiti, iar ei pot sa munceasca pana tarziu in noapte... Alti parinti investesc in educatia copiilor, dar le ofera atentie, dragoste, incredere... le dau acel gram de bun simt.
Aceasta promovare a lui Tobias... este in primul rand o lectie pentru mine... ca viitor parinte. Sper sa nu uit aceste lectii... unele atat de triste... si dure. Nu ne dam seama ce frustrati vor deveni acesti copii, care traiesc singuri... dar in lumea banilor. 
La o alta clasa de  II-a (aveau ora de lectura; fiecare copil citea - pe jos - o carte; nu stiu daca la stam exista astfel de ore), le vorbesc putin despre vise. 
- Eu vreau sa zbor.
- Eu vreau sa am un iepure.
- Eu vreau sa castig 50.000 de euro.
- Eu vreau sa nu am niciodata soareci in casa.
- Eu vreau sa ma sinucid.
- Eu vreau sa devin vedeta si sa am succes.
Destul de socante dorintele unor copii de numai 8-9 ani.

Fata de hartie - de Guillaume Musso -vALLuntar

M-am inscris in campania vALLuntar. Am experimentat si anul trecut. M-a fascinat, asa ca, n-am stat pe ganduri cand am redescoperit campania. Iubesc natura... o data prin faptul ca apartin unei zodii de Pamant, si apoi ca sunt biolog. 
Am citit "Fata de hartie" de Guillaume Musso... cu sufletul la gura. Este scrisa intr-un ritm alert... limbajul este usor... actiunea te captiveza... iar personajele sunt atat de reale. Oameni simpli... cu probleme normale, firesti... iubiri esuate... medicamente.. depresii... criza financiara... studentie... cancer... amintiri triste... boli si operatii... decadere... optimism... viata cea de toate zilele. Fiecare cititor se regaseste putin in paginile cartii...
Calatoria ultimului exemplar al cartii cu defect de tipar m-a emotionat si m-a tinut in alerta.  Faptul ca scriitorul Tom Boyd este si profesor d eliteratur (un vis de-al meu) m-a impresioant. Cartea am citit-o cu creionul si carnetul alaturi. Cand ii spunea lui Billie ce carti sa citeasca sau cartile care i-au fost recomante lui de profesoara sa din facultate am inteles ca este bine sa notez si sa lecturez acele carti. Obligatoriu. Prietenia atat de stransa si adevarata intre Tom, Clare si Milo m-a trimis inpoi la prieteniile mele din adolescenta. Am gasit cateva prietene de nadejde. 
Ma gandesc sa experimentez partea cu o carte lasata in locuri publice... pentru  calatori linistita. Eu am jucat acest joc... dar trimitand prin posta unor oameni bine alesi. 
Cartea mi-a oferit ctev sfaturi de scriere creativa... sfaturi oferite de personajul Billie... personaj literar de fapt. Recunosc ca finalul a fost neasteptat. Suspansul si emotia au existat pe parcursul intregii carti... 332 de pagini.
O recomand cu multa caldura, mai ales celor care cocheteaza cu scrisul.
M-a amuzat teribil ca apare si firma de curierat internationala UPS... unde lucreaza cativa oameni dragi mie.
Calatoria prin divese orase... inclusiv Parisul meu drag si mult dorit... m-a bucurat. :)
Va rog mult sa comentati... pentru a putea planta un copacel in aceasta Romanie blamata.