duminică, aprilie 4

Eu... prin ochii Oanei


Sunt putin trista… nimic nou. Asta se intampla pentru simplul fapt ca dau importanta cuvintelor. Discutam cu o prietena despre spovedanie… un subiect care nu imi place. Stiu ca este importanta pentru un credincios… dar, sa fie facuta atunci cand trebuie si cui simti. E necesar sa stii ca ai gasit un duhovnic pentru sufletul tau. (cand am mers la spovedit ultima data, preotul imi dadea exemple – fara nume – din ce auzise de la cei care se spovedisera inaintea mea. Eu stiam ca spovada e secreta, intre tine si preot).
La teorie, multi ne dam atotstiutori. Am vorbit cu oameni ce au legatura cu religia, si nu au fost asa vehementi. Intr-o lume atat de rea si nebuna, nu ai cum sa fii sfant. Nici calugarii, care traiesc departe de lume, izolati… si tot nu sunt perfecti. Suntem OAMENI, facuti sa gresim si sa ne pocaim! (Cand am fost in excursie, soferul ne arata locul unde o calugarita a calcat o fetita pe trcerea de pietoni, trecand pe rosu; si?). Cum era acea replica din biblie? “Cine nu a pacatuit sa arunce cu piatra.” Da... toti ne batem cu pumnul in piept ca avem credinta… chiar si domnul Becalli. Imi amintesc cum o data, intreba reporterul: “filmati?” ca sa stie daca isi face cruce sau nu. Asta inseamna credinta?
“nu vreau sa te laud si sa iti zic ca esti frumoasa ........daca nu vad asta!; in tine sunt lucruri care se bat cap in cap foarte mult; unele accese de rautate de care si tu vorbesti destul de mult sunt o dovada in sensul asta"… Da, asa este. NU sunt frumoasa… dar stiu ca sunt facuta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Niciodata nu am crezut ca voi fi placuta de toata lumea… m-as minti si as sti ca sunt mintita. Adesea, imi spun (ca o incurajare) ca, daca sunt iubita de copii, care au suflete inca nepatate, atunci sunt pe drumul cel bun. Nu sunt perfecta, nici nu vreau, nici nu pot. Greseala pe care o fac adesea, este aceea ca, astept ca oamenii sa fie buni… sa daruiasca neconditionat, asa cum si eu o fac… dar eu, astept macar un zambet, un “multumesc”, o imbratisare. GRESIT! Nu e o atitudine crestineasca!
Cand daruiesc… nici nu mai spun… e cel mai corect…
Da… recunosc ca ma dor cuvintele si rautatile, ma afecteaza pana la durere fizica. Banuiesc ca un om posedat de cel Rau nu simte asta… ar trece cu nepasare peste toate…
Am fost mustrata de multa lume ca am postit…. si nu m-am impartasit. Da, e pacatul meu. Stiu ca postul m-a curatat cat de cat… mi-am recunoscut greselile si mi-am cerut iertare. Ma voi spovedi si ma voi impartasi… curand… inainte de un moment important si mult asteptat din viata mea.
Multumesc Oana, pentru aceasta introspectie…

2 comentarii:

CORA spunea...

Mă regăsesc în aceeași ipostază a celui care a postit, dar nu s-a spovedit. Din fericire, nu s-a împiedicat nimeni de decizia mea. Și chiar de s-ar fi legat, tot nu m-ar fi lovit! Pentru că e decizia mea! Iar în legătura mea cu Dumnezeu nu mai are loc o a treia persoană!

DoarEu spunea...

Multumesc Cora! asta ma doare si pe mine.. nu stiu ce au oamenii cu mine... daca tot spun ca sunt rae... de asta nu ma spovedesc : de REA ce sunt!
Ganduri senine!
Promit ca ma voi spovedi si voi spune tot... Ha h aha.