Paianjenul din coltul de sus al incaperii albe, toarce linistit la firul sau pretios. Observa ceasul care ticaie. Il enerveaza. Limbile care se misca incet, dar sigur, cu o ritmicitate aparte, il obosesc. Atunci, cu o rapiditate de felina, infasoara cele doua limbi cu firul sau alb, subtire si foarte lipicios. Astfel, timpul s-a oprit… cu toate acestea paianjenul a imbatranit si a murit peste doua cicluri a cate 24 de ore fiecare, adica 2880 minute … 172 800 secunde. Ai spune ca e atat de putin… sau mult, depinde de ce parte a timpului esti.
Eu il pretuiesc si mi-e ciuda pe mine ca l-am irosit pe vise desarte, in loc sa lupt pentru ele sau sa fac ceva constructive in acel timp, destul de consistent, masurat in ani. Incerc sa recuperez. Stiu ca nu se poate, ca timpul nu mi-e si nici nu-mi va fi vreodata prieten. Foarte rar se opreste putin in loc, face minutul de 62 de secunde pentru a zambi cuiva ce are intr-adevar nevoie de acel zambet.
Si florile se deschid in cateva ore…. si traiesc doar cateva ore.
Si muntii sunt erodati…de vant si de ploaie.
Si albiile raului sunt secate si raul se transforma in teren malos, apoi in pamant.
Si vulcanii mustacesc… si se supara si isi arata puterea mocnita si stransa strop cu strop.
Si bacteriile se inmultesc de mii de ori… intr-o ora.
Si embrionul creste… de la micron pana la kilograme in luni.
Celulele mor si altele se divid de nenumarate ori in cateva ore.
Doamne cata putere si cata diversitate ai oferit timpului.
Si am fost o fetita dolofana si vesela. Am devenit o adolescenta finuta, apoi o tanara interesanta – delicata ar spune unii -, acum sunt o femeie zambitoare si care stie ce vrea. Curand – nu stiu ce vrea sa-mi spuna timpul cu acest termen de “curand” (zile, saptamani, luni, ani?) – voi fi, probabil mama, apoi o bunica tandra si sfatoasa… apoi Pamant. Din asta sunt creata, dupa chipul si asemanarea Lui (asa spun cartile si povestile), cu multa migala si talent (sunt mandra de opera Sa).
Timp, ofera-mi spatiu alaturi de tine. Fa-ma prietena ta si du-ma acolo unde pot face ceva, rezolva o situatie, aduce o bucurie, infatui ceva constructiv.
Timp, nu imi darui riduri (decat de expresie) si nu ma lasa sa-mi arat niciodata varsta. Daruieste-mi – stiu ca doar tu poti – tinerete fara batranete. Moartea o accept. Finalul e final si ciclul se reia.
Timpul ma avertizeaza ca e tarziu si am multe de facut in aceasta seara… si ca sunt OM si sunt muritoare.
Eu il pretuiesc si mi-e ciuda pe mine ca l-am irosit pe vise desarte, in loc sa lupt pentru ele sau sa fac ceva constructive in acel timp, destul de consistent, masurat in ani. Incerc sa recuperez. Stiu ca nu se poate, ca timpul nu mi-e si nici nu-mi va fi vreodata prieten. Foarte rar se opreste putin in loc, face minutul de 62 de secunde pentru a zambi cuiva ce are intr-adevar nevoie de acel zambet.
Si florile se deschid in cateva ore…. si traiesc doar cateva ore.
Si muntii sunt erodati…de vant si de ploaie.
Si albiile raului sunt secate si raul se transforma in teren malos, apoi in pamant.
Si vulcanii mustacesc… si se supara si isi arata puterea mocnita si stransa strop cu strop.
Si bacteriile se inmultesc de mii de ori… intr-o ora.
Si embrionul creste… de la micron pana la kilograme in luni.
Celulele mor si altele se divid de nenumarate ori in cateva ore.
Doamne cata putere si cata diversitate ai oferit timpului.
Si am fost o fetita dolofana si vesela. Am devenit o adolescenta finuta, apoi o tanara interesanta – delicata ar spune unii -, acum sunt o femeie zambitoare si care stie ce vrea. Curand – nu stiu ce vrea sa-mi spuna timpul cu acest termen de “curand” (zile, saptamani, luni, ani?) – voi fi, probabil mama, apoi o bunica tandra si sfatoasa… apoi Pamant. Din asta sunt creata, dupa chipul si asemanarea Lui (asa spun cartile si povestile), cu multa migala si talent (sunt mandra de opera Sa).
Timp, ofera-mi spatiu alaturi de tine. Fa-ma prietena ta si du-ma acolo unde pot face ceva, rezolva o situatie, aduce o bucurie, infatui ceva constructiv.
Timp, nu imi darui riduri (decat de expresie) si nu ma lasa sa-mi arat niciodata varsta. Daruieste-mi – stiu ca doar tu poti – tinerete fara batranete. Moartea o accept. Finalul e final si ciclul se reia.
Timpul ma avertizeaza ca e tarziu si am multe de facut in aceasta seara… si ca sunt OM si sunt muritoare.
5 comentarii:
Ei vezi,mi-a placut aici la urma,suntem oameni si suntem muritori,din pacate prea putini dintre noi realizeaza asta...bun articolul,felicitari!
foarte frumos!
Pentru un arbore sequoia, abia te-ai nascut. Uitandu-se la tine cum te agiti, el ar putea sa-si noteze cu frunzele pe aer: "Femeia din coltul incaperii albe toarce linistita la firul pretios al gandurilor ei. Observa ceasul care ticaie. O enerveaza..."
Tasha: Sunt realista... accept totul!
Elena: Multumesc din suflet! Toate sa iti meaarga din plin!
Mihai: :)) Multumesc! Incerc sa fac cat mai multe pentru cat mai multi. Atat...
http://img8.hostingpics.net/pics/4669780cf381ca.gif
Poate ti-e de folos si linkul asta.
Trimiteți un comentariu