luni, aprilie 12

Alerg

Alerg si uit sa ma mai opresc. Alerg intr-acolo si spre nicaieri. Alerg sa trimit un mail… alerg sa trimit sms-uri – sa stie “prietenii” ca le sunt aproape. Alerg sa ma perfectionez… cica asa trebuie. Alerg sa fac ceva si pentru sufletul meu – la cat este de obosit, oare mai intelege ca fac ceva si pentru el? Cred ca doarme dus.
Alerg sa realizez lucruri frumoase, sa las ceva in urma mea… sa isi aminteasca cineva (din cate cunostinte am, cineva tot o spune – “uite ceva creat de fraiera aia care nu a stiut sa se bucure de viata!”) de mine ca om, care a facut si ceva “memorabil”.
Alerg asa cum alergi dupa o maslina in farfurie, sperand ca, intr-un final sa o prinzi.
Alerg spre oameni – ahh, oare voi invata vreodata sa nu mai fac asta? – sperand ca daca ii ajut, nu ma vor uita nici ei la nevoie. Ha ha ha. E timpul sa incetez… cu alergatul, cu bunatatea, cu speranta ca toate vor fi asa cum le am eu scrise in agenda. Este cazul sa cred ca, exista destin… fir-ar el sa fie. Il mai pot eu modifica si slefui pe alocuri, dar nu prea mult.

4 comentarii:

Mihai Cuza spunea...

Festina lente! Nu mai e mult, poate doi, trei ani si iti vei descoperi vocea ta, unica.

DoarEu spunea...

Mihai: Atat de mult? Ha ha ha... Cam doare... dar, astept.
Toate bune!

Mihai Cuza spunea...

Nu-i deloc mult. Daca te opresti cumva din alergat, peste trei ani ai putea regreta: unde-as fi ajuns azi!

DoarEu spunea...

Mihai: Nu ma deranjeaza ca alerg...dar sa alerg inteligent, pentru mine.
Sa alerg cu folos!
Nu sa fac bine unor oameni care dupa ce i-am ajutat, ma injughie pe la spate.