Iubirile mele...

Se spune ca, “daca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, asta nu inseamna ca nu te iubeste”. Iubesc… in mii si mii de feluri. Il iubesc pentru cum arata, il iubesc pentru stilul vestimentar, il iubesc pentru ca este avocat – si tine cu dreptatea -, il iubesc pentru ca este departe si mi-e dor, il iubesc pentru ca este visator, il iubesc pentru ca-mi scrie frumos – si imi scrie mie -, il iubesc pentru ca ma rasfata, il iubesc pentru ca vrea sa ma vada fericita – bineinteles cu altcineva, el nu se incumeta (cica nu ar fi de nasul meu – sau invers -) -, il iubesc pentru ca zambeste, il iubesc pentru ca este aproape, aici in sufletul meu, il iubesc pentru ca mi-a oferit amintiri frumoase, il iubesc pentru ca ma asculta… as putea continua la infinit, pana vom vedea impreuna rasaritul promis.
Am luat penita, am inmuiat-o adanc in cerneala – pana a inceput sa strige ca vreau sa o ucid –si i-am declarat iubirea. Da, da, in scris, ca sa ramana vesnic. Stiu, stiu… nu aruncati cu pietre, stiu ca iubirea trebuie demonstrata prin fapte, dar nu am avut succes asa.
“Esti in atriul meu stang,
Si te pastrez acolo.
Poate sa fie cutremur,
Poate sa fie potop,
Nu iti voi da drumul.
Unde sa pleci?
Cine va avea grija de tine?
Cine iti va spune sa iti pui fularul
Sau sa iti legi sireturile?
Cine ma invata sa merg pe bicicleta?
Cand mergem la Praga?
Du-te linistit la odihna,
Voi veghea si in asta noapte
Sa iti fie somnul calm si visele placute.”

O zi pe saptamana, timp de vreo 2 luni, l-am iubit asiduu. Fiecare gest, fiecare clipire, fiecare zambet le-am fotografiat pe retina ochilor mei. Mirosul sau e permanent cu mine, caci s-a intipait in scoarta cerebral. Ii voi darui multi ani de acum incolo, acelasi parfum. Ii voi scrie mii de mesaje lipite pe suflet, pe oglinda din baie, pe plafonul masinii, pe frigider, in sifonier. Va intelege candva cat l-am iubit. Mai bine mai tarziu decat niciodata.
In varful picioarelor ma indrept spre clinica… clinica de fertilizare in vitro.