miercuri, iunie 30

a doua zi de BAC

buna dimineata! multumesc Doamne ca mi-e dat sa mai traiesc o zi. ploua! ooo... nu din nou!
picaturile sar pe asfaltul incins din care ies aburi fierbinti. trupul filiform imi permite sa ma iau la intrecere cu stropii de ploaie. zambesc. parul mi se increteste, iar oamenii ma privesc cu drag! am o stare de bucurie si impacare cu mine si liniste sufleteasca.
in liceu, intalnesc oameni senini (unii ma fac sa tresar: sunt inspectori de specialitate; imi amintesc de examenele mele, de emotii si chin; dar vocea lor calda din aceasta dimineata, ma calmeaza).
proba de azi, istorie. epoci si domnitori, principi si batalii, invinsi si invingatori.
si... ma intorc in ploaie... torentiala si calda... nu este aer. caldura pamantului ne inabuse.
picaturile danseaza ritmat. norii storc ultimele mase dense de vapori de apa...
de maine va fi soare... toata vara! este o lege promulgata de mine si cetatenii acestei tari atat de frumoase, pe care nu o apreciem la adevarata valoare!

marți, iunie 29

inceputul unui nou inceput

cu parul ud, ma gandesc departe... invart un glob pamantesc si...
la Londra ploua. la Paris e iubirea. la Madrid e omul drag (asta pentru ca imi plac brunetii). la Tokyo este zi. la New York e aglomeratie. la San Fernando de Apure, acum e ora 16 (am aflat din sursa sigura).
visez cu ochii deschisi... cu lacrimi de bucurie in ochi... cu sufletul bandajat in comprese reci... cu zambetul pe chip, caci am inteles ca teama poate fi modelata si transformata intr-un curaj galben si rotund ca un soare sau portocaliu ca o portocala, si problemele pot fi infruntate.
privesc hipnotizant globul geografic. cat de departe poate fi iubirea? peste mari si oceane, vai si munti? ar fi indicat sa pornesc sa o caut... simt ca ma cheama...
am ajuns la ultima fila...
el o imbratiseaza. ea e fericita si implinita. ei aplauda. ele ii felicita. toti sunt bucurosi si luminosi.
inca traiesc fericiti...
the end.

joc de cuvinte

el a lăsat o urmă de neşters în sufletul meu. în urmă cu o zi am primit o îmbrăţişare atât de slabă, fără vlagă, fără chef şi fără bucurie, de prietenie nu mai amintesc. apoi, urmă o seară cu lacrimi şi dor de râsul lui. ce urmă o mai urma?
o urmă de melc - adică multă răbdare - ce rămâne strălucitoare....

luni, iunie 28

Am mai invatat ceva…


Am invatat ca, o prietenie se construieste greu si cu migala, cu incredere… si se destrama atat de rapid, de la o fapta necugetata, asemenea unui castel luat de ape. Din ce trebuie facuta o prietenie ca sa reziste la intemperiile vremurilor grele pe care le traim? Dar, chiar daca nu sunt iertata, am amintirile… si vorbele ramase acolo undeva… si rasul cristalin intiparit in aria auditiva… Cand apas butonul ON, voi plange o perioada, dar apoi imi voi aminti cu drag… voi sti ca, atunci, a fost din suflet si rasul a fost terapie pentru mine…
Acum, caut un psiholog bun… Cine se ofera?!
Prietenia s-a daramat, a venit apa si a luat-o…
Ploilor, OPRITI-VA! Luati o pauza… imi furati prieteniile construite cu talent si truda si simpatie si voie buna si speranta…
***
Azi, la BAC, am descoperit o piesa de teatru, comedie - de Vasile Alecsandri – “Iorgu de la Sadagura”… (
http://ro.wikisource.org/wiki/Iorgu_de_la_Sadagura).
SCENA VIII IORGU, ZOIŢA
IORGU: Slavă Domnului că mă găsesc, în sfârşit, singur cu d-ta, cucoană Zoiţă...
ZOIŢA (voind să iasă, în parte): Degrabă ţi-a fi?
IORGU: Nu fugi, îngeraşule!... nu mă lipsi de fericirea ce simt a te vedea şi a-ţi spune cât te iubesc.
ZOIŢA: Domnule...
IORGU: Ah!... când ai şti câte pătimesc în sufletul meu din ceasul cum te-am zărit! Zi şi noapte te visez cu ochii deschişi şi nu pot nici să mănânc, nici să beau, nici să trag ciubuc.
ZOIŢA: Vai de mine!... vorbeşte mai încet, că te-aude bărbatu-meu.
IORGU: Te iubesc mai presus decât cum iubeşte un judecător aurul!... Pune-ţi dar în gând cât te iubesc!...
ZOIŢA: Adevărat grăieşti?...
IORGU: Să n-am parte de bărbatu-tău, dacă-ţi spun minciuni... Zoiţo... Zoiţo!
KIULAFOGLU (strigând din culise): Zoiţa... Zoiţa!
ZOIŢA (lui Iorgu): Fugi că vine.
IORGU (voind să fugă): M-am dus.
ZOIŢA (în parte): Îmi vine-o idee. (lui Iorgu, oprindu-l.) Nu peacolo.
IORGU: Da pe unde?
ZOIŢA: Ascunde-te aici în ceasornic, păn’ ce-oi depărta pe bărbatu- meu.
IORGU: Cum dracu? în ceasornic?
ZOIŢA: Dacă mă iubeşti!
IORGU: Te iubesc; dar ce are-a face dragostea mea cu ceasornicul?
KIULAFOGLU (asemene): Zoiţa... Zoiţa!
ZOIŢA: Intră degrabă că ţi-oi tălmăci eu mai pe urmă...
IORGU: Da nu se poate, soro...
ZOIŢAI Şi-i frică poate?
IORGU: Frică?... ha, ha, ha! Nu cunoşti pe Iorgu.
ZOIŢA: Ei; apoi ce te mai opreşte?
IORGU: Zi dintâi că mă iubeşti ş-apoi intru şi în tartar.
ZOIŢA (deschizând ornicul): Te iubesc.
IORGU: Încă o dată... (Intră în ornic.)
ZOIŢA: Te iubesc. (În parte.) Am câştigat rămăşagul
.

nesomn...

canta cocosul. e ora 5 si eu n-am pus geana pe geana. da, nu am glumit. locuiesc intr-un peisaj bucolic, la margine de Bucuresti, iar oamenii au pasari - atatea cate le mai permite legea.
la miezul noptii, inima mi-a fost sfaramata. bucatile sunt raspandite in interiorul meu. incerc sa le adun. oare nu sunt destul de curajoasa? poate ca nu! si, cu toate astea am trecut prin zeci de sabii ale vietii. spitale - vazand oameni care si-au dat sufletul -, am rabdat de foame o perioada - si nu imi e rusine sa o spun, caci acum am alta valoare a banilor, si am invatat sa dau din putinul meu celor care au intr-adevar nevoie. da, am si momente in care am nevoie de ajutor, pe care nu i primesc asa usor, caci sunt o tipa perfectionista. am zile grele, in care sunt epuizata psihic si am pretentia ca cei care ma cunosc si imi sunt prieteni, ma pot intelege si accepta cu toane. GRESIT! e necesar sa ma comport ca o femeie tipar, o femeie puternica, ce nu are voie sa greseasca sau sa nu inteleaga ceva tehnic sau sa il ia in brate pe faimosul "NU".
a fost o dimineata de vara, prima zi de bacalaureat si s-a dat basmul cult si am auzit despre Harap-Alb. sunt obosita. i ochi parca am firicele de nisip!
sa va fie saptamana senina!
sper sa se lumineze si a mea, sa gasesc intelegere si iertare! sunt un om normal, care doreste sa faca enorm de multe, si asta singura... spre bucuria celorlalti.
multumesc Tudor pentru ca mi-ai deschis ochii si am priceput ca pot mai mult si ca nu am suficienta incredere in mine. totul... absolut totul, vine din copilarie! am nevoie de cineva care sa manifeste rabdare cu mine.

"Doamne, ajută-mă să-mi umplu sufletul de iubire pentru a mă elibera de puterea fricii care îmi dictează alegerile şi îmi îngrădeşte aspiraţiile. "

"Mai mult ne pune în mişcare teama, decât ne pun aspiraţiile." Vasile Ghica

duminică, iunie 27

semne de bun augur

am primit o pereche de cercei cu elefant... sper ca cei de la editura sa gaseasca cartonul de care au nevoie pentru ce au nevoie si sa imi publice povestea lui Tobias, elefantul colorat, asa cum au promis... deja, data din contract a expirat. este povestea mea de suflet, scrisa cu dragoste, din dragoste, cu suflet si din suflet!
*
mi-am luat o agrafa cu palarie... si o fetita de 3 ani si jumatate, mi-a spus "fata cu agrafa cu palarie".
*
am participat la o petrecere de suflet, am cunoscut oameni calzi si blanzi si zambitori si optimisti.
*
semne bune anul are....
semne bune sa se-adune...
ganduri bune tuturor...

sâmbătă, iunie 26

d-ale mele

adorm cu mine-n gândul ce duce spre mâine.
azi, lacrimile mi-au curs nestingherite pe obraji.
suferinţa a devenit stăpână pe sufletul meu.
unde eşti tu veselie, cu iubirea ta de mine?

cândva, am cunoscut o fată, ce eram eu.
am întors-o pe toate părţile şi n-am găsit nimic pentru retur.
inima îi este cam stoarsă de iubire şi de dor,
avem nevoie de linişte şi ceva umor,
pentru redresarea sufletului nemuritor.

targuri de handmade prin Bucuresti




o buna prietena ma invita la plimbare. ca niste fete ocupate ce suntem, urmarim ofertele de weekend pentru programul liber. asa ca, aveam trecuta in agenda aceasta iesie de luni sau marti. fie ploaie fie vant, mergem la targ.
buuun. zis si facut!
rochite ingenioase, bijuterii interesante, genti originale. unele extravagante, altele foarte vesele. am invatat ca, din nimic poti face ceva. de exemplu am vazut rochite din resturi de material, combinate atat de interesant. imi doresc sa imi crosetez un costum de baie. am vazut ca se poarta din nou, iar preturile variaza intre 40 si 100 lei. asa ca, ma pun pe treaba!
am baut un fresh de portocale la o terasa. admiram originalitatea meniurilor, reviste vechi din 1927 sau 1932 - si sunt pozata cu meniul-.
am retinut o reteta de salata specifica terasei "marul de aur".
iat-o: rosii, ardei, cartofi, ceapa, stafide, iaurt, marar si patrunjel. pofta mare!

vineri, iunie 25

Leapsa de la Cora - impactul cartilor asupra mea

De dragul Corei, fac un efort si-mi stresez neuronii - sper sa nu se supere pe mine si sa ma lase cu "fundul in balta" cand mi-o fi lumea mai draga - si particip la leapsa despre impactul cartilor asupra mea.Cand nu stiam inca sa citesc, ma tot intrebam cum mama stie acele semne care apar in carti si-n ziare. Era ceva misterios pentru mine.Am mers la scoala, am invatat sa citesc. Cartile de la premiu au fost de neuitat pentru mine. "Codrin si Codrina" - povesti frumoase, mi-au bucurat vacanta.
“Cutreierand prin uimitoarea lume a basmului, iti doresc ca sa pasesti cu pasi repezi in lumea realitatii de maine in postura de invatatoare sau de ce nu, o gingasa dar exigenta profesoara. Pana atunci eu iti doresc succese depline.” - aceste cuvinte mi-au fost notate pe o carte de povesti chinezesti - din acelea cu pilde adevarate - de un om care a avut incredere in mine, si iata ca nu s-a inselat asupra drumului meu in viata. Am devenit profesoara, nu invatatoare. (sunt mandra ca mi-am indeplinit acest vis!).O carte ce m-a marcat profund, a fost "Singur pe lume". Am citit mult... imi place mirosul de carte.
Lectura era adesea pentru mine, aventura. Citeam noaptea, cu laterna sub plapuma. (am experimentat asta de curand; ha ha ha). Diriginta mea din generala este profesoara de romana. Imi amintesc cand am fost internata de hepatita, mi-a trimis un almanah interesant, pe care l-am lecturat din scoarta in scoarta.In liceu, m-au chinuit lecturile obligatorii. Faptul ca nu am avut sansa sa urmez profilul umanist - cum mi-am dorit - m-am razvratit si nu am citit foarte mult. Acum regret amarnic. As da orice sa intorc timpul in acea perioada, si sa am mintea de acum si sa devorez carti. Incerc sa recuperez, dar e foarte greu si parca nu mai este acelasi farmec. Mi-a placut foarte mult Shakespeare. Am citit atunci cateva opere, imi facusem fise de lectura. Le-am pastrat ani buni.
In facultate, chinuita de disectii si cromozomi, am citit doar carti de specialitate.Acum, citesc cu patima cate 2-3 carti in paralel. Am carte de autobuz, am carte de seara si carte obligatorie. Ha ha ha.Nu am citit suficient.
Regret si incerc sa recuperez. Cred ca de aceea am inceput a scrie povesti... am lipsuri de lecturi din ani fragedei copilarii.Cand voi avea copii, voi citi cot la cot cu ei, absolut orice.Am lista de lecturi de vacanta... imi reinnoiesc abonamentul la biblioteca si voi citi.
Imbratisari si pupici relaxati si veseli si optimisti si linistiti!
o dau mai departe lui Tudor, Mikkai, Ajnaninei , Fly2sky(http://fly2sky-aripideganduri.blogspot.com/), Fragmente-de-Viata (http://fragmente-din-viata.blogspot.com/).

e nevoie de vacanta?

mintea mea este foarte obosita. neuronii s-au razvratit si cer sa intre in carantina. s-au speriat cand i-am dus la medicul endocrinolog si acesta revoltat a spus ca e necesar consult neurologic. ei mi-au fost mereu alaturi, iar acum se simt tradati.
nu stiu ce decizie sa iau!
adevarul este ca, in ultima saptamana fac numai nefacute: dau "buna dimineata" la orele pranzului; pun intrebari fara sens... nu mai sunt eu...
posibil sa iau o bine meritata vacanta!

joi, iunie 24

ziua dragostei la români

oare daca dormi in varf de munte, visele sunt mai inaltatoare?
oare daca dormi pe plaja, visele sunt albastre?
daca dormi la umbra unui copac, visele sunt mai vii, mai arzatoare?
cine poate sti...
pot spune doar ca - imi inchipui - daca dormi imbratisat de un om vesel si bland si cu suflet mare, care te iubeste si te adora (cu bune si cu rele), ai cele mai frumoase vise, care, culmea!, se si indeplinesc!
VISE îMPLINITE SĂ AVEM CU TOŢII, AZI, IN ZI DE SăRBăTOARE A SÂNZIENELOR, A DRAGOSTEI!

miercuri, iunie 23

vise si visare si ploaie necontenita

Picaturile reci si mari si plictisitoare, scalda asfaltul curtii.
Zgomotul lor ma sperie si ma indeparteaza de fereastra.
Imi imbrac camasa de noapte, din bumbac fin si moale.
Ursuletul si maimutica de plus, ma privesc cu rugaminti fierbinti in priviri.
Le zambesc, le iau langa mine si trag plapuma.
Visez vise. Toate frumoase, toate ale mele, le recunosc. Toate se indeplinesc incet, dar sigur, pe rand.
"- Te invit la o cafea, fata frumoasa!
-Dar cum asa? Tu nu bei cafea.
-De dragul tau, beau speranta si eman prin pori iubire. De dragul tau, merg pe strazi fluierand. De dragul tau, impart covrigul cu un cersetor... multe voi face de dragul tau.
Zambesc, apoi incep sa rad.
-Rasul tau e molipsitor.
-Rasul tau este hrana pentru sufletul meu. Mi-l doresc cand mi-e greu, mi-l doresc cand ma trezesc dimineata, mi-l doresc seara la culcare.
- Va fi al tau, promit!
Ne bem cafeau impreuna. Eu, neagra... cu zahar; el, cu mult lapte.
Mainile ni se ating. Eu tresar. El zambeste si imi saruta degetele. Inchid ochii si ma imaginez domnita, si-mi vad palatul de clester. O muscatura a degetului mic ma aduce in prezent.
- Scuze, dar plecasesi prea departe. Te vreau aici cu mine, acum si pentru totdeauna. Ce spui?
- Cu mare drag, cu suflet si din suflet, iti marturisesc ca sunt de acord!"
Doua pisici care s-au incaierat, cainele vecinilor care latra furios... ma trezesc.
Cu sosetele flausate, ursuletul de plus ce s-a prins ca un copil rasfatat de gatul meu, ies in curte.
Opresc harmalaia.
Si inca mai ploua.
Si zgomotul ploii ma face sa ma gandesc la el.
Oare acolo la el, ploua? Oare isi bea cafeaua cu lapte?
Voi afla...
Ma voi imprumuta de bani si voi merge acolo...

marți, iunie 22

perechi

cromozomii: XX sau XY.
doi tineri pe role.
un trandafir si o crizantema.
doua masini, marci diferite, aceeasi culoare.
doua versuri cu sau fara rima.
limbile unui ceas.
ochii fiintei iubite.
mainile dibace.
un meduz si o meduza.
doi pomi fructiferi situati in aceasi livada.
...
doua doruri... doua inimi... doua imbratisari... regasite si retraite...

cantar... kg... vise

ma cantaresc: 48,7 kg. manan o zi intreaga, seara ma cantaresc: 48,7 kg. ahh... afurisit cantar!
noaptea, am vise ciudate, care ma consuna... sunt temeri, frici, ce imi consuma energie. dimineata, ma cantaresc: 47.2 kg. fir-ar sa fie! nu se poate!
am vise cu singuratate, cu teama de oamenii noi ce-mi apar in viata. inchid - in vis- usa cu cheia si stau in varful patului cu frica. e totul atat de ciudat!
se pare ca plec in vacanta in aceasta vara, dar nu am incredere in oamenii intalniti! eu care aveam incredere in oricine... poate m-am maturizat sau e necesar sa fac asta.

luni, iunie 21

tara arde.... si... eu, imi iau espadrile


ha ha ha...
ieri, am plecat la cumparaturi. lista clara cu de-ale gurii. totul chibzuit, ca in "Capra cu trei iezi". buuuun. ajung eu in ditamai hipermarket-ul si ma plimb printre rafturi si zaresc o frumusete de espadrile. eu sunt fun. si sunt exact culorile mele preferate: verde si albastru. o frumusete., ce mai in sus si-n jos! pret: 19,99 RON. ador preturile acestea! ma uit, ma invart, probez... imi vin ca turnate. ma indur si ii pun in cos. tot cumparand de-ale gurii, parca imi vine sa renunt. dar, nu ma lasa inima. oi merita si eu dupa atata munca! ahh... de parca numai eu as munci. dar, asa-i cand nu ai nici catel, nici purcel. promit sa imi cumpar un porcusor de Guineea. ha ha ha. hi hi hi.
azi, pornesc sa-mi rezolv una alta, incaltata cu noua achizitie. ca sa le testez bine rezistenta, tramvaiul s-a incapatanat sa mai porneasca, asa ca am mers cateva statii bune, pe jos. am mers ca si cand as fi fost desculta. am avut traseu luuung azi, si am mers mult pe jos.
le fac reclama espadrilelor mele: sunt de calitate si isi merita banii.
am si dansat cu ele: lambada, latino, salsa! sunt fermecate!
gata! ma fac fata de casa. promit solemn!

duminică, iunie 20

lectura si ceai si clatite

am fost la o dupa amiaza de lectura, organizata de o prietena. am fost "obligata" astfel, sa stau si sa citesc - si stiti cum e? ca si cu mancatul; cand il vezi pe altul, ti se face si tie pofta -. am baut un super ceai... plus ca, mereu cand ajung la acesti oameni - Liliana si Alexandru, sotie si sot (si religios curand) -, ma incarc cu energie si dorinta de a face o multime de lucruri frumoase, de a darui mai mult, de a iubi mai mult. ei, se inteleg din priviri. nu tipa, nu ridica tonul unul la altul. se completeaza reciproc. el o divinizeaza pe ea, ii face toate poftele. acolo am traitc cele mai frumoase, vesele si de neuitat petreceri. atat de originale... cu jocuri, filme, floricele, clatite, fructe... mereu mancare sanatoasa. ea, este o femeie frumoasa si cocheta, mereu aranjata, tot timpul intr-un mod original. sunt oameni de la care ai ce invata: sa zambesti si sa crezi ca totul are rezolvare.
venind spre casa, am realizat ca e necesar sa fac ceva eforturi pentru a-mi implini cateva vise in aceasta vara. nu stiu de ce, toti imi cer sa lucrez gratis. am o bafta... pe timpul meu, mai bine stau si citesc sau dorm... caci, am zilele deja ocupate pentru vacanta. imi doresc sa fac multe, dar sa fie cu noroc si cu voie buna, cu rasete si liniste sufleteasca. promit sa impart bucuria cu cei dragi, care ma incurajeaza si ma sustin in nebunia mea.
stiu... uneori obosesc si disper in adevaratul sens al cuvantului. atunci, ma '"rasfat" obraznic cu cine imi permite. degeaba - degeaba (era un cantec!) imi cer scuze apoi... sunt constienta ca nervii au fost inervati - ha ha ha - impulsul nervos condus si firele de par albite. sper sa-mi iau revansa cu drag si mangaieri si zambete si reusite impartite frateste cu cel care ma suporta.
imi doresc sa fac numai fapte bune... dar nu imi ies mereu! ma simt uneori ca Mutulica din Alba ca Zapada. :))

citate din ultima carte finalizata

"Crestetul ghetarului" - de Constanta Buzea
un jurnal impresionant. poeta, de o sensibilitate si bunatate de nedescris, o mama iubitoare si omniprezenta, care indura chinul unei casnicii doar pentru copii.
"ioana e tunsa scurt, blond-cenusiu, andrei are breton, saten. amandoi dorm frumos. cresc in somn. li se rotunjeste capul. au gene lungi, gura rosie, piele stralucitoare si moale. ndrei e ca un desen in penita. ioana e un fruct bine mirositor. le place sa-i iubim, sa se veseleasca, sa glumeasca. andrei are umor, ioana mai putin." - mereu isi descrie copiii atat de frumos, este o mama grijulie si iubitoare (a plecat singura la maternitate cand l-a nascut pe andrei, pentru a nu-l deranja din somn pe Adrian Paunescu).
"amintirile nu au de-a face cu trecutul nostru, cu timpul, cu locul. amintirile suntem noi. n-am sa ma decid usor si nici definitiv ce sunt amintirile, acte de avaritie sau acte de generozotate. sunt chinul si binecuvantarea, memorie palida si memorie in flacari, film contradictoriu, mereu rulat, reluat, refacut, bucuria si groaza de a inmarmuri si de a te topi in trecut... "
"luna fixeaza masti axelor
ce ies usori si verzi din rand.
ei, pe lumina si pe sunet,
degetul lor sfiosi punand..."

sâmbătă, iunie 19

zambete si pitici si sapunul

de ce s-au desfiintat fabricile de sapun?
pentru ca piticul, atat de mic, s-a impiedicat de sapun, si s-a inecat. "vai, vai, ce pacat, ca piticul s-a-necat!"
decizia a fost corecta: inchiderea si lichidarea fabricilor de sapun!
de atunci, s-a inventat sapunul lichid! idee geniala!
weekend placut, zambete si bucurii!

vineri, iunie 18

emotii si oameni frumosi

zi plina, cu emotii, revederi intamplatoare, bucurie si zambete!
am mers sa-mi depun dosarul pentru continuitate in invatamant. pentru ca aveam toate actele, trebuia sa imi lipseasca ceva. asa ca, aveam nevoie de un alt dosar. prin urmare, fac cale intoarsa, merg la Diverta si cumpar un dosar cu sine, colorat, un verde viu si plin de viata! frumos foc! am un talent sa nu-mi duc toate actele... nu-mi place sa xeroxez. o intreb pe doamna de acolo: "conteaza la medie sau la obtinerea postului studiile masterale?" "nu." rasuflu usurata. nu aveam copii dupa diploma si foaia matricola de la master. pentru mine, studiile sunt asa, pentru cultura mea generala, si maculatura de diplome. stiu ca nu-mi folosesc la nimic.
dupa acest "exercitiu" de rabdare, pornesc spre Facultatea de Drept, in Aula Magna, unde se vor premia de catre dnul Oprescu - primarul Capitalei si profesor universitar - sefii de promotie din invatamantul liceal. am omis a spune ca am fost invitata la eveniment, aseara, de o eleva de-a mea din scoala generala, acum eleva la Colegiul National Gheorghe Lazar. a terminat clasa a XII-a cu 10, iar media celor 4 ani, 9,97. privesc cu admiratie: parinti modesti, copii frumosi si inteligenti. ma asez pe scaun, si, aud in fata mea:" sarut mana, doamna! ce faceti?" "oauu... nu pot a crede! o pup si o imbratisez". este sefa de promotie la Lic. "Mihail Sadoveanu". este o eleva de la aceeasi scoala generala, nr. 119 "Vasile Voiculescu" (am iubit scoala aceea, am cunoscut oameni de mare valoare, dna directoare ma "iubeste" si acum), de unde este si cealalta fetita. imi spune: "dna mai este si un baiat de la E". "am predat eu la E, intreb uimita?" (au trecut ani si ei sunt multi - cu toate ca pe cei buni si pe cei smecherasi, ii retin intotdeauna). "da, doamna, ati predat". bun asa.
soseste, dupa o ora si jumatate intarziere, dnul Oprescu. (va spun un secret: mereu mi-a placut de dansul si voiam sa-l vad [clar visele se indeplinesc]; este un om cu suflet bun si modest). si-a cerut scuze de intarziere, spunand ca asa e cand primarul nu se ocupa si de circulatie. desi avea un discurs - dupa spusele dansului - realizat de consilerul si prietenul sau, dnul Florin Diaconescu, a preferat sa vorbeasca liber. a felicitat profesorii care s-au ocupat de copiii din sala, parintii si pe ei insisi pentru efortul, dorinta si ambitia de a invata intr-o societate plina de valori negative, in care educatia este huiduita.
poze, aprecieri si imbratisari!
zambete si bucurii sincere, de la oameni frumosi, care sper ca vor ajunge celebri... si nu ma vor uita!
a fost o zi frumoasa, memorabila pot spune!

joi, iunie 17

ce faci?

ma misc pentru ca trebuie sa ma misc. aerul conditionat mi-a pus stapanire pe urechea stanga. e asa rau sa nu auzi!
"ce mananci de esti atat de frumoasa?"
"mentosane!"
"esti foarte frumoasa sa stii!"
"multumesc" si ma afund in lectura unei carti palpitante.
medicul de familie trebuie sa-mi dea o adeverinta.
"tot asa slaba esti!"
"tot asa".
" ce faci?"
"bine."
"si ce mai faci?"
"bine. in vacanta." raspund simplu, fara elan, parca mi-ar fi mancat pisica limba.
chiar, ce fac?
nimic nou, nimic interesant, totul vechi si plictisitor, si cu toate astea sunt foarte aglomerata. alerg dupa acte si divese chestii pentru un dosar. buuuun.
meditez un elev pentru BAC si pe zi ce trece nu mai stie nici cat stia. sufar si am emotii. el rade. o fi de la stres.
scriu pe acest blog si pe cel de povesti. fara prea mult chef, caci si asa scad in clasament vazand cu ochii (ce ciudat! inainte nu ma interesa asta).
nu prea mai fac nimic, caci imi doresc atat de multe, incat nu se concretizeaza nimic.
citesc seara, inainte de culcare si in autobuz daca circul pe undeva!
voi creste si voi deveni o femeie puternica!
poate atunci voi face multe si diverse!

miercuri, iunie 16

oameni prieteni

am citit un articol pe blogul lui Dragos Bucurenci despre disparitia prietenilor din viata noastra... incet, fara niciun cuvant. m-a impresionat si am realizat ca aceeasi problema o am si eu. sunt o fire sociabila, in permanenta imi fac relatii, cunostinte - bine ca, in credulitatea mea ii cosider imediat prieteni. ma "uit" la mine - nu la fizic, caci aici nu m-am schimbat foarte mult, imi spunea colega mea din liceu chiar duminica seara - in interiorul meu, si constat cat am evoluat. oamenii de o anumita categorie sociala - adesea mai inalta decat a mea -, cartile lecturate, piesele de teatru vazute, iesirile in lume (si nu au fost atat de numeroase), cursurile de dezvoltare personala parcurse, toate m-au facut sa imi doresc mai mult, sa discut la un alt nivel, sa am langa mine oameni de la care pot invata permanent, care sa ma stimuleze sa caut, sa citesc, sa invat.
mi-am zis ca nu m-am schimbat, caci asa simt, deoarece am pastrat legatura - eu sunt veriga care "are" timp pentru mesaje, telefoane, mailuri - cu multi oameni. anul trecut, cand am plecat din institut, colegele imi cereau: "sa nu ne uiti!". acum, le trimit semne de viata, si nu gasesc timp sa raspunda. ma doare. uneori ma simt umilita. am si eu statutul meu, chiar daca meseria pe care o am este batjocorita de guvern, este prost platita, sunt mandra ca educ si formez oameni (viitori prim ministri, parlamentari si deputati). e greu, dar incerc sa iau oamenii asa cum sunt. stiu, ca atunci cand vor avea nevoie, ma vor cauta. se intampla cu o frecventa aproape constanta acest lucru. (asa descopar si eu ca am o orisice valoare). stiti cat doare sa trimiti mesaje si sa nu ti se raspunda? ah.. e ca si cum te-ai fi taiat pana la os, si pui sare gronjoasa!
acum, ma bucur de prietenul care are un ras molipsitor, un optimism debordant, talent scriitoricesc de mare nivel, ganduri de vacanta si o viata echilibrata.
mai am o prietena, poeta si ziarista, plina de viata, dar ritmul infernal, nebun, rebel in care lucreaza nu ne permite sa ne vedem macar o data pe luna. sau poate nu sunt eu atat de prietena?
posibil si asta!
am prieteni, pe care nu i-am vazut niciodata, dar imi sunt alaturi mereu, la fiecare hop din viata mea, ma incurajeaza si se roaga pentru a reusi. in aceste clipe, mi se umplu ochii de lacrimi si pielea mi se face "de gaina".
asa e facuta viata! "cu toate panzele sus" si tot inainte, alaturi de prieteni vechi si noi!

marți, iunie 15

poezie cu morală

un ţânţar cu capul plat,
cu bretonul franjurat,
cu nasul cârn
şi trompa subţire,
a intrat în dormitor
şi-a dansat până la epuizare,
un salsa şi două valsuri.
ameţit fiind,
s-a ridicat până la bec,
şi-a murit prăjit.
morala: nu te ridica mai mult decât poţi controla zborul.

trecere-petrecere

in trecere, am dat peste o petrecere a timpului liber. trecerea anilor a dus la petrecerea burlacilor, apoi nunta, botez. acum, ma aflu in momentul petrecerii nuntii de argint. voie buna, iubire si armonie. oameni care fac trecerea spre petrecerea iubirii de-o viata.

luni, iunie 14

dansuri de vara

serile de vara au miros de mentosan.
ciresele din copaci stau cu ochii pe mine.
urmaresc cu atentie rtimul in care citesc.
cireasa voioasa sare, imi pateaza paginile cartii, da pagina,
topaie din rand in rand, apoi imi atinge buzele, o savurez,
si arunc samburele in gradina.

e cald si dansez.
imi iau gandul la un tango,
amintirile imi cer un vals.
dorul de el imi cere un dans ritmat.
sufletul ar vrea un blues.
accept!
dansez pana la epuizare!

e vara....
a mai fost vara...
va mai fi vara...

in vara anului viitor voi fi o alta EU!

decizie

am primit un mail impresionant. l-am privit o data, de doua ori, de trei ori si am decis:
- sa fiu un om minunat;
- sa ascult mai mult;
- sa vorbesc mai putin;
- sa ma rog;
- sa fac fapte bune permanent, fara a astepta nimic;
- sa ma ingrijesc de sanatate;
- sa nu ma mai rapotez la ceilalti, ci sa fac eu foarte mult (in limita puterilor si posbilitatilor);
- sa nu ma izolez de oameni, caci ei au nevoie de mine;
azi, am finalizat povestea Lizicai... povestea mea si fetitelor care mai cred in printi. am ales o actiune a zilelor noastre - actiuni caritabile. aici: http://povestilelizei.blogspot.com/
mai cred in povesti, mai cred in oameni, mai cred in fericire - care vine intotdeuana din lucruri marunte.
aceasta vacanta va fi cea mai speciala din viata mea! va fi originala, cu multe schimbari, cu bucurie si zambete, minuni si impliniri, povesti numeroase, lecturi variate si muzica aleasa! voi intalni multi oameni, din domenii atat de diferite, cu varste felurite... voi invata in fiecare zi ceva, voi scrie in fiecare zi un rand, voi marturisi zilnic dragostea cuiva special din viata mea, voi trai fiecare clipa intens!
ganduri senine si imbratisari voioase, energizate la maxim!

duminică, iunie 13

dezamagiri

in acest moment, am impresia ca am cerut atat de putin de la mine, ca am realizat atat de putin pentru mine. altii si-au luat case si masini prin propria lor munca. au avut curajul sa se bage sluga la stat pe viata. eu, nu... mai bine sa stau cu ai mei.... lasa, merge si autobuzul sau sa castige si taximetristul pentru ca are o munca cinstita. o fricoasa, o credula, care si-ar da si camasa pentru altii. nu am realizat nimic.
acum, ma urasc.
si vreau sa fac "rahatul praf" si sa mut Luna din loc, si sa aduc razele de soare sa se joace in parul meu si sa scriu povesti pentru copiii mei - cand piata e plina de carti de povesti, cand editurile ma mint cu nerusinare - eu tot mai am prostia de a crede ca voi ajunge DEPARTE.

chestii de vacanta

sandale din plastic ce-mi amintesc de copilarie. piscina si balaceala ca un copil fericit. clipe si secunde ce se alearga pentru a forma ore. minute vesele, minute triste, minute ganditoare, minute istete, minute fericite formeaza ore cu amintiri si regrete ca timpul a trecut.
in fiecare secunda sa fac ceva bun, sa ma gandesc la ceva frumos, sa scriu un rand, sa realizez o magie.
clipe binecuvantate!
ore de neuitat!
timp de vacanta si timp de frumos!

sâmbătă, iunie 12

final de an scolar

caldura chinuitoare. suflet vinovat ca nu a daruit cat putea. a fost un an gre de reacomodare in sistem. sunt trista ca m-am imprastiat in multe directii - cursuri felurite, scris de povesti si poezii (fara cautare) - in loc sa dedic timpul si energia elevilor mei. tot timpul pe fuga, niciodata nu am daruit cat puteam, asa cum o faceam acum cativa ani.
azi, serbare de final de an.
fetite dragute, imbracate frumos, machiate discret, ma inconjoara. baieti eleganti ma saluta bucurosi. primesc flori si imbratisari. se intind sa ma pupe. da... multumesc Doamne! se pare ca nu mi-am pierdut harul de a fi un profesor placut de "enoriasii" sai!
plec impacata cu mine si stiu ca anul viitor voi fi la inaltime!

vineri, iunie 11

bookfest 2010


candva, plecam din oras si se lansa o carte. o carte de poezii a unui jurnalist al carui blog de PA-uri il urmaream frecvent si participam la concursurile organizate acolo.
apoi, a ramas ca merg la Muzeul Literaturii Romane, sa cumpar cartea. nu am ajuns.
miercuri seara m-a anuntat ca se relanseaza la bookfest. am promis ca voi fi acolo, la orele 17 trecute fix. si am fost.
am intalnit un ziarist timid - eu stiam (din cunostintele mele) ca trebuie sa ai tupeu in aceasta meserie - emotionat, foarte bland.
am cumparat cartea, am cerut un autograf (dat profesionist cu stiloul -eu fiind iubitoare de cerneala), am rasfoit-o si m-a cutremurat in mod placut.
poeziile sunt scrise cu sufletul... se simte...
nu ma pricep la critica, dar nu am simtit niciodata emotie si fiori pana in varful degetelor la lecturarea poeziilor.
Rochia ta inca neimbracata
de Calin Hera
ne imbracam in timp ce intersectia vorbeste
prin fereastra deschisa
cu pasarile iesite din teama noptii care fosneste
.........................................................

rochia ta inca neimbracata

n-ar mai fi nevoie de ruj pentru ca se stie
buzelor ce tocmai au sarutat nu le mai trebuie nimic
decat inca un sarut inca unul pana cand dor ca sa fie.
.............................................
multe multe multe poezii frumoase... mi-a fost greu sa aleg, si sunt sigura ca nu am ales pe gustul multora.

joi, iunie 10

revedere cu emotii...

un balaur imens scoate emotii pe nari si le sufla spre mine. sunt parjolita. ma trezesc speriata dupa ce, toata noaptea am "invatat" rapoarte de medicina. intr-adevar, astazi am un miniexamen.
o gura de aghiasma, un multumesc ca mai traiesc si azi, si incep sa citesc despre drepturile omului si ale copilului.
pentru diversificare, lecturez si cateva pagini din jurnalul Constantei Buzea.
incet incet, nu cu foarte mult elan -caci era dupa amiaza mea libera, si organismul s-a invatat astfel - ajung la scoala. in fata cancelariei, o doamna tanara si foarte frumoasa, imi spune fericita, cu un zambet mare pe chip: "Claudia? Claudia G.?" "Da, raspund mirata... (acum sunt o mica vedeta.. parintii si bunicii ma stiu din pozele de prin excursii)". "Am fost colege." "da... imi pari cunoscuta, dar nu stiu de unde." Cred ca in liceu, in aceesi clasa... spune ea." "Da, ai dreptate. sa nu-mi spui ca esti mamica?" Ba da. Am baietel clasa I." "Sa iti traiasca. Felicitari!" Tu?" "Eu, profesor de biologie pe aici. (dadaca pentru plozii altora imi venea sa spun)".
Era asa fericita... !
Imi amintesc cum era in liceu... mutulica si timida... iar acum era atat de efervescenta, facea parte din consiliul de parinti... ce ti-e si cu viata asta!

rugaciuni ascultate...

in linistea bisericii Stavreopoleus... 3-4 oameni se inchina si se roaga. fac acelasi lucru si ma grabesc spre iesire. sunt oprita - de ce eu si nu altcineva habar nu am - de o doamna care imi spune:
"in partea dreapta a icoanei, sunt moaste ale unor sfinti. atingeti-le".
ma intorc, usor rusinata - caci am credinta mea, nu sunt la curent cu obiceiuri si reguli bisericesti - ma inchin, cer iertare... si plec.
o panza grea s-a ridicat de pe sufletul meu...
poate am fost iertata... poate acei sfinti se vor ruga pentru iertarea greselilor mele si ma vor ajuta sa gasesc drumul corect in viata!
e soare si prea cald... mereu nemultumita... si oare voi fi candva acolo unde imi doresc? dar voi deveni ce vreau cu ardoare? sunt sigura ca da... ingerul meu pazitor, ce-mi sade pe umarul drept, spune ca imi va fi bine, si celor dragi mie la fel.

miercuri, iunie 9

oboseala isi lasa amprenta...

ma misc in reluare. niciodata nu stateam la catedra. acum, e primul lucru pe care il fac. sunt obosita fizic si pisihic. suparata pe colegii care imi impun sa trec anumiti elevi. de ce sa cedez eu, si nu alti colegi?! ne meritam soarta, noi cadrele didactice. cum sa te mai respecte, cand tu, stie nu stie, il treci?!
inchei medii peste medii. ochii imi obosesc si cer lumina si soare.
o colega imi spune ca fiica ei "creste" cu povestile scrise de mine. un licar de bucurie si speranta imi inunda sufletul. "cand mai ai timp sa scrii, Claudia?" "nu stiu, adevarul este ca, m-am cam intins in o mie si una de directii, si parca nimic nu-mi mai iese".
iar ma ia gura pe dinainte si spun din visele mele oamenilor rautaciosi din jur. oare ma voi invata vreodata minte sa tac? sper ca da!
lecturez un jurnal in care ma regasesc - cu tot cu crize biliare (aceleasi simptome atent descrise) si cu scrieri de povesti pentru copii.
ma retrag la odihna. mai am un hop maine si apoi ma pot declara in vacanta bine meritata!
seara linistita si vegheata de ingeri!

marți, iunie 8

zi de marti

zi de marti. ma pregatesc pentru sustinerea referatelor. vreau sa schimb fundalul la prezentarea power point - realizata de un bun prieten (sunt asa obosita sau puturoasa sau plictisita sau dezgustata de tot ce inseamna invatamant incat nu mai am stare sa fac nimic) - a referatului. aleg un scris de culoare deshisa... stiu ca nu e bine, dar sunt contra cronometru si nu mai pot modifica nimic... m-am enervat. nu-mi mai iese. ramana asa, stiind foarte bine ca nu se va vedea pe retroproiector.
imi fac un dus si incep sa ma imbrac. cand sa trag dresul, se rupe. deci... e imposibil. iau alt dres, si pe ultima suta de metri ies din casa.
dupa o statie autobuzul nu mai porneste. ahhh! fir-ar sa fie: e marti! as vrea sa renunt... sa nu ma mai duc la facultate.
ajung la 12 fix la facultate. in comisie, se afla unul din cei mai "carcotasi" si perfectionisti profesori. imi vine sa renunt - pe bune acum -, sa nu mai sustin nimic. profu desfiinteaza tot ce prinde. pe de o parte, are dreptate.
intr-un final... dupa emotii ce mi-au topit 2 cm de tesut adipos (de unde nici eu nu stiu), imi iau inima in dinti si prezint referatele. ce poate a-mi face? da... toate bune si frumoase stiintific vorbind, proful se stramba la mine si imi spune ca tehnoredactarea necesita retusari majore. gasesc o scuza - penibila pentru mine si nivelul universitar, dar adevarata (probleme de sanatate, si nu am mintit) - proful se mai stramba o data si-mi zice: "in toamna - mai am un referat - sa nu te mai prind cu asa ceva". da da da... seful sa traiti!
am scapat cu viata la orele 19. intelegeti ce chin este pentru mine Gradina Botanica? 7 ore de gene, ADN, mucegaiuri, ciuperci, imunoglobuline, mucoase gastrice si bacterii... ihh... fiecare examen, fiecare intalnire cu profesorii inseamna un junghi in inima, stiind ca nu am vrut sa urmez cursurile acestei facultati. dar, pentru ca nu ma pot face de ras, e necesar sa citesc si sa invat biologie.
pornesc alene pe aleile gradinii. ma suna colegii de la scoala sa ma intrebe daca pot incheia ei din medii - dirigintii de la clase. "daca voi vreti, cu mare drag!"
sunt atat de obosita incat nici nu mai pot vorbi... sunt destul de irascibila si inceata. acum, tot de la obsoseala, stau si scriu - amintiri neinteresante - in loc sa ma odihnesc. dar nu pot... nu ca nu as vrea.
ma retrag la lectura. citesc "Crestetul Ghetarului'" de Constanta Buzea, sotia lui Adrian Paunescu - un jurnal emotionant, cum rar am citit, pe care vi-l recomand cu caldura, caci mi-a fost inmanat cu dragoste de o buna amica, Oana.

poze din excursie


































































































zi cu emotii

zorii zilei imi bat in geam.
-buna dimineata. am venit sa te racorim.
-buna dimineata sa fie pentru noi toti, raspund si ma asez in pat.
nu mi-e somn, dar simt nevoie sa stau putin cu gandurile mele si sa le asez cronologic, in ordine.
emotiile apar si imi patrnd prin vene. le simt cum circula si in curand ajung la inima. ma ridic si merg sa ma spal ci apa rece.
"inca putin, imi spun si incerc sa ma incurajez. ai trecut si prin mai greu de atat. poti, si va fi bine. esti o invingatoare, tu stii asta, dar adesea uiti, lasandu-te prinsa in mrejele emotiilor. sunt oameni dragi, care iti tin pumnii."
simt ca viata mea se va schimba in curand. simt ca voi deveni MATURA si mult mai asezata - la propriu si la figurat. am emotii si pentru asta, dar imi doresc. vreau doar sa fiu pregatita si sa fie bine. sa nu dezamagesc, sa nu fiu dezamagita.
aseara am scris la o poveste. m-am eliberat. pornesc - cum un bun prieten imi spune - pe urmele lui Creanga (mare talent de povestitor).
acum, iau o foaie si scriu povestea vietii mele ce ma asteata. e atat de senina si calma si vie si frumoasa si vesela si spornica, incat nu-mi vine sa cred ca eu voi juca rolul principal. am facut ceva repetitii, sper sa nu ma balbai, sa fiu stapana pe mine si sa sa fac lucrurile asa cum e bine sa fie: frumoase, minunate, utile celor dragi mie, dar mai ales sufletului meu.
peste cateva ore pornesc spre Gradina Botanica... inca putin ca studenta... inca doua referate de sustinut. hai ca poti! zambeste si daruieste zambete! oamenii au nevoi de ele... azi, mai mult ca oricand!

luni, iunie 7

locuri frumoase din Moldova

trecand prin diverse orase (Buzau, Focsani, Bacau, Piatra Neamt, Targu Neamt, Miercurea Ciuc, Brasov), ma uimea linistea orasului si absenta oamenilor de pe strazi. iar daca apareau, erau atat de calmi, mergeau incet si sigur, stiind ca au timp sa ajunga unde si-au propus.
desi am ajuns pe la orele 21 in Bucuresti, orasul forfotea. oameni grabiti care misunau care incotro.
uneori, imi doresc liniste, si vreau sa stau cu mine si gandurile mele. alteori insa, mi-e dor sa vad oameni, sa le privesc chipul, sa le zambesc, sa ma intrebe daca metroul acesta merge in directia X sau autobuzul numarul 123 ajunge la Mall.
am fost la Agapia si la Varatic. atata liniste si atata frumos, rar gasesti in lumea asta nebuna in care traim.
am vizitat casa memoriala a lui Al. Vlahuta si m-am transpus pentru cateva clipe in acele timpuri, in acele locuri. pai tot sa scrii si sa citesti si sa fii calm si sa socializezi.
am vazut bojdeuca lui Creanga si am facut poze cu personajele povestilor sale. o lume de vis, din care se simte izul de poveste, de copil nevinovat si extrem de sincer, dornic de a face nazbatii.
mi-a facut bine simplitatea acelor locuri, acelor timpuri... am inteles ca se poate - acum pe timp de criza, cand nu sunt bani - sa faci lucruri frumoase din nimic, se poate trai optimist atat timp cat vrei si ai alaturi oameni dragi...
ma adun si ma rog sa fac lucruri cat mai frumoase pe care sa le impartasesc cu numerosi oameni dragi...

duminică, iunie 6

... din excursie


obosita, dar cu mare dor de voi, cititorii mei fideli... impartasesc ce am adus din locurile frumoase ale Moldaviei noastre, pamant cu iz de poveste...

am scanat - pentru a-i pastra autenticitatea - scrisoarea lui Al. Vlahuta catre fiica sa Margareta (casatorita Stefanescu; a fost pictorita) la implinirea a 17 ani. pe mine m-a impresionat si este atat de plina de invataminte, incat sper sa va bucure. dati click pentru marire...
am vizitat casa lui Vlahuta de la Agapia, unde de fapt a locuit mama scriitorului, care a fost calugarita la manastirea Agapia.

vineri, iunie 4

calatorie...

pornesc spre Targul Neamt, frumoasa zona a Modovei... pe care am vizitat-o in fuga putin la Botosani cu un proiect cu scoala.
imi voi lua aer proaspat in buzunare si mireasma de iarba si natura in par. culoare si credinta - voi vizita Agapia si Varatec - in suflet.
ma voi ruga pentru toti...
sunt putin cam aeriana... fie oboseala fie visare de dor si iubire fie ... nu mai stiu ce.... (azi am semnat ceva fara sa citesc ce semnez - apoi, am realizat si mi s-a facut teama; am si o incredere oarba in oameni; aveau uniforme de la Distrigaz... Doamne trezeste-ma la realitate si ai grija de mine).
fie ca aceasta ieisre sa ma inspire si sa ma aduca la realitate.

5 iunie -ziua mediului

natura ne daruieste atatea lucruri frumoase... culoare, miros, umbra, hrana, energie... se poate sa ii oferim o zi de sarbatoare?
o zi in care sa colectam hartie pentru a salva viata unui arbore.
o zi in care sa adunam PET-uri pentru a oferi un strop de aer parcurilor si spatiilor verzi.
o zi in care sa plantam arbori.
o zi in care udam cu grija florile si le vorbim!
o zi in care nu omoram vietuitoare.
o zi in care apreciem varietatea speciilor de organisme animale si vegetale!
o zi in care sa nu uitam apa curcand la robinet.
o zi in care nu rupem flori.
LA MULTI ANI NATURA!

Imi doresc… si as face

Imi doresc sa fac atat de multe, incat obosesc gandind. Am inceput prin a citi, in fiecare seara, adesea si in autobuz, putin cate putin, pana mai umplu golurile de lectura. Continui cu a spera la un final de an scolar grandios. As vrea sa sofez. As face lectii de actorie cu Daniela Nane. As merge in tabara de scriere creativa de la Cumpatu, organizata de Fundatia Calea Victoriei. As vrea sa pictez pietre de rau. Imi doresc sa fac minuni si oameni fericiti. Imi doresc sa fac multa miscare. As vrea sa tricotez din nou, asa cum faceam candva. Imi doresc sa vad orase unde nu am pus piciorul. Imi doresc sa invat cuvinte noi. As face echitatie. Imi doresc sa studiez arta fotografica. As face o culegere de teste jucause pentru orele de biologie. As vrea fac acte caritabile. Imi doresc sa imbratisez cat mai multi copii si sa-i rasfat (elevii mei de abia asteapta).
Poate imi doresc prea mult… iar de maine as vrea sa incep sa le pun in practica.

joi, iunie 3

vara din nou


caldura mon cher de la primele ore... 30 grade Celsius indica termometrele instalate in asfalt.

dimineata... aglomeratie in capitala tarii. pornesc pe jos spre gradina botanica. o prietena ma intreba ieri ce am vazut frumos. pentru mine, botanica inseamna "scoala". azi, am fost atenta la ce e "frumos" acolo. mult verde. imi amintesc de vorbele unui baiat - ce m-a fermecat candva cu o cerere in casatorie (fara inel), in genunchi, pe aleile acestui loc grandios; ba. mi-a recitat chiar si poezii de Toparceanu; un adevarat rasfat ce a culminat extrem de dur si neasteptat - :"verdele poate crea nevroze". asa este! e mult verde de nuante diferite. e superb! s-au schimbat panourile cu informatii despre speciile de plante si indicatoarele pentru alei. gradina a intinerit.

un barbat tundea iarba. mirosea odihnitor. o mamica facea baloane de sapun pentru fiica ei. copiii, ieri erau mai multi decat azi. gradina botanica va fi pentru mine loc de plimbare si iubire cand voi fi mama. pana atunci... e facultate... examen... chin.

privind in jos, observ o insecta. "ce cauti tu aici pe o alee atat de circulata?" intelege se pare si se indeapta spre margine.

mi-as dori sa fiu din nou eleva... apoi studenta... dar, sa am mintea de acum, sa stiu ca pot ajunge acolo unde imi doresc!

miercuri, iunie 2

ciocnesc un pahar in cinstea Soarelui!

cu umbrela colorata dupa mine, ma plimb prin oras. ba chiar, lipa lipa - cu treburi - si prin Botanica. drum esuat, fara rezolvare, dar plimbarea s-a inscris cu succes in contul plimbarilor zilnice...
e frig... prea frig pentru primele zile de vara, pentru zona de campie arida in care locuiesc...
citesc in metrou... gasesc ceva draut si aplic...
beau un suc in cinstea soarelui, si ii organizez o petrecere. am nevoie de prezenta lui caci sunt friguroasa... si sufletul mi-e trist si gol. ma simt ca o papusa de la teatrul de papusi, din spectacolul Mupppet's Show.
dupa cateva ganduri si incantatii, raze timide se ivesc dintre nori.
"multumesc mandrule Soare! lumineaza-mi viata, si incalzeste-mi sufletul, si topeste raul si mizeria umana din jurul meu!"

scrisoare catre o ipohondra

Dimineaţa îşi întinde mantie argintie peste case, peste arbori şi străzi, peste oameni şi gândurile lor. Aerul este, încă de la primele ore, irespirabil. Insectele de-abia îşi găsesc cheful şi puterea de a zbura. Frunzele nu se mişcă, au intrat în grevă, că tot este la metodă în aceste timpuri pe care le trăim.
Un geam, din blocul de vis-à-vis se deschide larg de către două mâini bronzate. O tânără superbă îşi face exerciţiile sumare de gimnastică. O privesc cu admiraţie, chiar dacă sunt femeie. Admir femeile care se respectă, care se îngrijesc – atât timp cât nu se ajunge la falsitate -, care au grijă de sănătatea lor. Tânăra se îndreaptă spre frigider, de unde scoate un vas transparent cu suc de fructe, bănuiesc. Lichidul, de o culoare veselă, atinge pereţii paharului, uşor în cascadă. Femeia se opreşte.
Ce o mai fi având nevoie? mă întreb. De ce nu soarbe din lichidul ce ar face pe oricine să îi lase gura apă?
Persoana urmarită - oare ce m-o fi apucând? nu am avut niciodată talent şi chemare spre spionaj -, a deschis un dulap fixat în perete. Zeci de sticluţe şi folii cu medicamente se zaresc. Tânara înghite vreo 2-3 şi apoi bea încet, privind cerul, paharul aburind cu sucul de fructe.
Oare o fi bolnavă? E atât de frumoasă, de graţioasă, pare atât de puternică! Dacă e ipohondră?! La această idée, mă gândesc de mult. Ar fi un articol interesant pentru revista dedicată femeilor, la care sunt redactor colaborator de curând. Cum ar suna o “scrisoare către o ipohondră”? În opinia mea, cam aşa:
“Draga mea admiratoare,
Sunt eu pastila salvatoare. Ce te doare azi? Numai capul? Îi venim imediat de hac migrenei ticăloase ce îmi chinuie cu neobrăzare cea mai minunată fiinţă. Eu, pastila alungită, şi frumos împărţită, cu un pahar cu apă plată, alung durerea îndată de la o fată aşa minunată.
Tânăra îşi duce uşor mâna la cap, îşi masează tâmplele ce zvâcnesc puternic, ca şi cum cineva s-ar afla acolo. Nu ştia dacă un gând prea puternic, o idée ce e necesar să fie scoasă la iveală sau vreo presimţire rea exista înăuntru. Se pregătea de o zi de muncă importantă se pare, căci şi-a ales o ţinută office şi şi-a scos pantofii cu tocuri. Este atât de agitată!
-Parcă aş mai înghiţi o bulină ceva! Se auzi vocea tinerei.
Din sertar se pregăti veselă şi sprintenă ca un spiriduş, o bulină verde, micuţă.
-Parcă ai fi un Extraveral. Cred că mi-ai linişti puţin sufletul şi ai alunga temerile. O prinde ca şi cum ar fi ultima ei salvare, o aruncă repede în cavitatea bucală, înghite, pentru a fi sigură că ajunge la destinaţie. Caută cu privirea un pahar cu apă. Îl găseşte, dar era gol. Se repede la sticla cu apă plată şi toarnă cu sete. Bea cu înghiţituri mari şi se opreşte extenuantă.
-Biata de ea, spune o altă bulină. E aşa neajutorată! Nu are deloc încredere în ea!
Tânăra cochetă, aproape gata să părăsească încăperea, simţi cum îi scade tensiunea.
-Ah, fir-ar să fie, nu mi-am pastila pentru tensiune. Doar va fi nevoie să fiu în formă de zile mari azi. Grăbită, se indreaptă spre dulapul cu medicamente. Mâinile îi tremură, pastilele se răstoarnă, ea începe să plângă. Într-un final, pastilei pentru tensiune i se face milă de ea şi de machiajul ce va fi nevoie să fie retuşat, şi i se aşează în palmă, de bună voie.
Cu chiu cu vai, tânăra femeie ajunge la slujbă. Medicamentele incurgitate îi asigură stăpânirea de sine şi într-un final, succesul. Ea este o femeie minunată, care are ce demonstra, dar nu posedă suficientă încredere în sine. De s-ar inventa o pastilă şi pentru aşa ceva ar fi ideal.
-Felicitări colega! îi spune colegul ce o plăcea cu ardoare. Ne vedem la o cafea la teresa din colţul străzii, peste o jumătate de ceas?
-Da, cu mare drag, mi-ar făcea plăcere.
-Aşa rămâne atunci. Pe curând.
Ei formează un cuplu de ceva vreme, dar nu vor să se ştie. Ea este o carieristă sadică, el un şef de departament respectabil.
La ora fixată, se întâlnesc la o cafea. Discută despre reuşita expunerii de articole pentru revistă, despre ce au mai făcut de când nu s-au mai întâlnit şi stabilesc să se vadă la ea, în acea seară. Bun. Planificat.
Secundele se grăbeau să prindă minuntele. Minutele fugeau după ore, şi astfel timpul a trecut. Seara s-a istalat cu drepturi depline.
Lumânările erau pregătite, şampania trona în paharele speciale.
Într-un final, se aude clinchetul melodios, şi mult aşteptat al soneriei.
Îmbrăţişări, sărutări pătimaşe, mângăieri, şoapte şi cuvinte de dragoste, i-au purtat pe aripile iubirii până în dormitor.
O noapte romantic şi clipe de neuitat. Dimineaţă răvăşită, fiecare se grabeşte să îşi faca rutina matinală. Un sărut rapid, o îmbrăţişare stângace şi domnul pleacă grăbit.
Tânăra se panichează. A uitat de metoda de contracepţie.
-ah, nu se poate, cum am făcut aşa ceva!
Îşi face repede un duş, se îmbracă cu o pereche de blugi găsiţi la întâmplare în dulap - a uitat că a slăbit şi are nevoie de curea -, şi pleacă spre prima farmacie cu program non-stop.
-Pilula de a doua zi vă rog!
Famacista îşi face senina datoria, îi dă pastila, încasează banii, iar tânăra noastră porneşte ca un trăsnet spre casă. Trânteşte uşa, desface cu furie ambalajul medicamentului şi înghite pilula salvatoare. Citeşte apoi – de-abia apoi – prospectul şi observă ca are interdicţie la anumite medicamente.
Din senin, o durere de măsea îi dă târcoale.
-Aşa ceva nu se poate! Clar sufă de ipohondrie! Cred că este una bine mascată.”
Ce înseamnă ipohondria? Să “suferi” de o boală pe care nu o ai, şi să fii convins că ai leaca pentru toate. Ar fi ideal dacă toate problemele s-ar rezolva cu o bulină.
Mă gândesc dacă şi suferinţa din dragoste rănită intră şi ea in categoria ipohondriilor.



acest text este scris pentru un concurs - pe care il voi castiga - daca nu acum, atunci cand va fi cazul.

marți, iunie 1

strigatul

Degetele sale, de culoarea lutului cald
mi-au prins firele de păr.
Am vrut să ţip, însă strigătul s-a spart în mii de cioburi care s-au topit până ce au atins solul.
Din fărâmele strigătului – de uimire sau de durere -,
Au încolţit speranţe că voi fi o altă femeie.

Apa mării aburindă şi vijelioasă,
mi-a prins glezna ca într-un laţ pentru vânătoare.
Valul, albastru întunecat
s-a lovit de durerea sufletului meu,
şi s-a împraştiat în o mie şi una de nopţi.

azi cine sunt?

Aceeasi de ieri, dar un cu un strop in plus mai optimista. Cu toate acestea, mai dezamagita de oameni fata de ziua de ieri. Cand sunt sunata la ore nepotrivite, cu numar privat, sunt jignita – si ma intreb pentru ce, doar ca nu imi doresc sa discut cu un om fara bun simt? – ma gandesc la o mie si unu de lucruri, incep sa ma indepartez de oameni, sa stau mai mult cu mine. E oare gresit sa iti pui “antet” o adresa de mail si numarul de telefon atasat la mail? E ca si cartea de vizita. Daca doresti sa discuti – profesional sau amical – saluti, te recomanzi, nu incepi cu injurii, si indiferent de subiect, iti alegi o ora de conversatie rezonabila.
Am inceput sa fac lucruri pe care, candva – pana nu demult – nu le-as fi facut. Nu stiu daca regret, dar mi-au schimbat oarecum viata, cel putin pe cea sufleteasca. Am descoperit teama. Am inteles ce inseamna sa iti pierzi demnitatea si libertatea, chiar si pentru cateva minute. Cum te simti cand esti luat prizonier; ce inseamna sa fii bruscata fizic. E cumplit! Fiind “victima”, am indepartat oameni de care, instantaneu, prin necunoastere, mi s-a facut frica. Poate am gresit – si le cer iertare -, poate nu am inteles corect ce mi-au comunicat, dar, in aceste momente, mi-e frica de oameni pe care nu-i cunosc, nu mai am incredere si voi avea o perioada de salbaticie.
Sunt sigura ca imi va prinde bine o perioada cu mine si gandurile si visele mele pe care le aleg si le sortez cu grija care este prioritar altuia, si le urc in corabii, si le inalt la nori, care, in joaca, le trimit ingerilor din Imparitia Viselor si acolo sunt stampilate, si se indeplinesc.
Azi, stiu ca sunt o femeie care stie prea bine ce vrea, dar care se joaca prea mult, caci, a inceput sa traiasca tarziu, si vrea sa recupereze. Am inteles ca nu mai e timp, ca nu mai am parteneri seriosi – de joaca - si am decis sa devin MATURA. Mi-am trasat, cu creioane colorate, cararile vietii si, astept ziua de maine sa pornesc la drum!
Mi-am promis ca voi fi atenta la tot ce misca in jurul meu, la ce voi spune si la ce voi auzi, si sunt sigura ca-mi voi indeplini menirea.
Contract cu mine însămi:
Subsemnata Claudia G., declar astăzi, că voi face tot ce-mi stă în putinţă, pentru a mă apropia de realizarea dorinţelor mele şi a-mi atinge obiectivele .
Sunt conştientă de potenţialul negativ din lume, dar el nu va mai avea nicio putere asupra gândurilor şi imaginaţiei mele.
De acum înainte mă voi ocupa exclusiv de lucruri pozitive şi constructive.
Contract încheiat la data de 1 iunie 2010