Imi propusesem de ieri sa reiau miscarea. Bicicleta mea nou nouta, care a stat cuminte in magazie de vreo 2 ani, are rotile dezumflate. Si e rosie si imi doresc sa incep mersul pe bicicleta care incet incet devine un trend.
M-am trezit in zori si am pornit spre unul din parcurile bucurestene. Lumea alerga. Buuuuun! E un semn ca mai exista viata, vointa si dorinta de a fi sanatosi! Am sarit coarda o jumatate de ora, am facut un tur de parc si am plecat.
L-am trimis pe Tobias la spitalul Fundeni, la micutul Alin de 4 ani si jumatate, sa il inveseleasca si sa ii dea puterea de a spera in insanatosire si in minuni.
Mi-e dor de scris.... de saptamana viitoare, imi voi face un program strict de iesit in parc, de scris si alte bucurii pentru cei din jurul meu, care stiu sa le observe, sa le aprecieze, sa se bucure.
In ultima vreme, fac multe gafe, supar multi oameni. Nu sunt perfecta! Va rog sa ma iertati. Am o problema in a comunica. Adesea, din teama de a nu fi respinsa, repezita ca am daranjat sau mai stiu eu ce, nu sun, ci trimit mesaje. Chiar si sefilor mei. Ceea ce mi s-a demonstrat in nenumarate randuri, ca este un mare dezavantaj... Era cat pe ce sa imi pierd o buna prietena, alaturi de care am facut multe lucruri frumoase, actiuni caritabile, am invatat multe de la ea, am calatorit impreuna.... din cauza prostiei mele de a nu suna. Iarta-ma, IULIANA! Iertati-ma oameni dragi, pe care v-am tratat la fel. Este un defect de-al meu. Incerc sa-l remediez.
O zi cu soare in suflet, zambete si impliniri!
