vineri, august 23

Lansare carte "4 uşi şi alte povestiri"

Salutare tuturor cititorilor mei.
 
Vreau să vă spun cu toată sinceritatea că am fost la cea mai frumoasă, originală şi de neuitat lansare de carte.
 
Primisem invitaţia de mult. Îmi era teamă să spun "voi fi acolo", ştiind că este vacanţă şi mă tot plimb sau apar diverse evenimente de relaxare. Dar, am ajuns. Joi, 22 august, orele 19, Funky Lounge Herăstrău. Un loc de poveste, chiar pe marginea lacului. Am ales o masă astfel încît să privesc lacul, raţele şi peştii acrobaţi de serviciu.
Lansarea a început în jur de 20, după ce s-a adunat lumea care mai şi munceşte.
Sponsori de seamă Tabu şi Redd's ne-au  făcut aşteptarea frumoasă.
A.G. Billig, o Femeie Zîmbet. Cu părul creţ, senină şi extrem de talentată (am îndrăgit-o din perioada emisiunilor ei de la radio şi Tv), a început piesa de teatru. În compania acordeonistului Fernando Mihalache (care a interpretat divin) şi a colegilor dansatori (din trupa celor care au dansat în piesa de teatru "Un tango mas" al lui Răzvan Mazilu - spectacol bifat la Odeon acum cîţiva ani), dar şi a imaginilor care rulau pe perete, A.G. Billig a interpretat rolul unei corporatiste, care s-a săturat cu viaţa de birou şi a decis să trăiască din plin. A învăţat de la un pescar ce înseamnă viaţa, cum este să mănînci sănătos şi să simţi gustul, cum este să simţi ploaia pe piele... aşadar SĂ TRĂIEŞTI... fără reguli, fără protocoale şi standarde de viaţă... ci să fii TU cu natura şi cu tine. Povestirea este "Visare" şi este cuprinsă în volum.
A fost o lansare de neuitat! A fost o lecţie de viaţă pentru mine!
Am mulţumit autoarei A.G. Billig pentru invitaţie (deşi cuvintele sunt prea sărace să exprime bucuria pe care am trăit-o) şi lui Dumnezeu pentru că mi-a oferit şansa de a o "cunoaşte" pe FEMEIA ZÎMBET!
Fie ca  visele în care credeţi şi pentru care munciţi să se împlinească şi să nu uitaţi nicio clipă să vă creaţi VISE!
Cumpăraţi cartea "4 UŞI ŞI ALTE POVESTIRI"... eu nu am putut să o las din mînă aseară. Recenzia cărţii în curînd.

Niciun comentariu: